….Ca avanpremieră a vizitelor în cele patru crame din Oltenia o să încep cu povestea unui vin din crama Domeniul Coroanei Segarcea, pe numele său Minima Moralia Speranţă 2011; un roze, care pe mine m-a cucerit.
….Încep prin a vă spune, că nu sunt un băutor de roze-uri, dar ca tot omul până acum aveam şi eu nu favorit: Chateau Domenii Rose de la Davino. Sâmbătă am fost în vizită la crama Domeniul Coroanei Segarcea unde, prin amabilitatea domnişoarei Claudia Alstani director marketing şi a domnului inginer Mihai Anghel proprietarul cramei, am degustat nenumărate vinuri. Acest roze fiind unul dintre vinurile care mi-au plăcut, odată ajuns acasă, am hotărât să aprofundez studiul asupra lui, mai ales că acelaşi domn Anghel, ne-a oferit o groază de „material” în acest scop.
….În primul rând va spun că este un vin de gastronomie, nu de terasă cu prietenii. Eu l-am pus pe masă alături de cotlete de viţel la grătar, cu salată verde şi s-a comportat „regeşte”!
….Mai trebuie spus, că e bine să fie desfăcut cu cel puţin 10 minute înainte de a fi consumat. Apoi, la treabă!
….Vinul este un cupaj obţinut din Pinot Noir, Pinot Gris şi Cabernet Sauvignon baricat timp de 4 luni. Nu mai intru în detalii tehnice şi vă spun direct că are o culoare roz somon, şi alcool 14%.
….Nasul este reţinut dar elegant, cu flori, miere, fructe de pădure coapte şi ceva piper. Lasă o uşoară senzaţie de dulce, dar nu greoaie, ci foarte fină.
….În gura vinul continuă aceeaşi linie, simţi mierea, dar şi aciditatea ridicată, urmând un final foarte lung, fresh, cu gust de grapefruit roşu bine copt. Nu am simţit taninii sau alcoolul ridicat, chiar dacă am încercat vinul şi la temperaturi ceva mai mari decât cele recomandate (până aproape de 16,17 grade Celsius). Are o structură excelentă, o complexitate de invidiat, cu un corp mediu, dar fără să-ţi dea senzaţia de vin greu, gros, gliceros (am paternitatea termenului). Din contră, este delicat, fragil, catifelat şi pare că în gura pluteşte!
….Îl caracterizează echilibru, armonia, frumuseţea şi nu cred să există cineva, indiferent cât de cârcotaş ar fi, care poate spune că acest vin îi displace.
….În concluzie, un vin excelent, care în acest moment a urcat pe primul loc al preferinţelor mele în materie de rozeuri şi cred că este un vin ce poate fi băut în toate cele patru anotimpuri.
….Închei prin a vă spune că la concursul de roze-uri din primăvara aceasta, eu personal nu cred să fi existat vreun participant, care putea să-i facă faţă! Dar, asta e părerea mea…
….Bogdan
6 comentarii
Trackback-uri/Pingback-uri
- Oenolog.ro - Domeniul Coroanei Segarcea Minima Moralia Speranță 2011 - [...] vinul, asigurându-i o prospețime debordantă. Mai multe puteți citi ce a scris Bogdan D. de la vin2.ro, iar vinul…
85 lei in magazinul cramei. si eu l-am baut a doua zi, dupa ce a apucat sa se raceasca bine. chiar f. bun.
Nu credeam ca o sa zic asta, dar totusi, nu e cam scump?
ba da!
Si nu i-ati intrebat la crama de ce? 🙂
ba da! (dupa cum vezi, raspund foarte pozitiv) „? 🙂
Multumesc Laurentiu! 🙂