—-Am fost și eu la ProWein anul ăsta. Nu mai fusesem de vreo 4 ani. Am fost cu treabă, dar tema articolului este despre vinurile prietenilor de peste Prut și prezența Wine of Moldova. De ce? Pentru că anul trecut, România a fost din nou cea mai mare piață din EU pentru R.Moldova, la noi vânzându-se peste aproape 7 milioane de sticle numai din grupul Purcari (Purcari, Bostavan și Crama Ceptura- investiție a grupului Purcari), iar una din 4 sticle cumpărate de consumatorul român, a fost un vin de peste Prut.
—După o tolbă mare de medalii obținute la Mundus Vini (19 Aur și 23 Argint), moldovenii s-au prezentat cu unul din cele mai frumoase standuri din pavilionul 15, unde găseai mai toți europenii (mai puțin Franța, Spania, Germania și Austria). De ce mi-a plăcut? În primul rând pentru poziționare, apoi pentru design și scenografie, dar și prin dinamism. De dimineață, de cum am ajuns la stand să dau și eu buna ziua la oameni, am dat nas în nas cu Robert Joseph – unul din cei mai cunoscuți comentatori englezi de vinuri și mare fan al vinurilor moderne din R. Moldova. Omul urma sa aibe o prezentare la stand, iar alți invitați aveau să ia cuvântul mai tarziu: Sarah Abbott MW, dar și Caroline Gilby MW – o prietenă a vinurulor din estul Europei.
—Și pe cât era standul de lung, ce cuprindea aproape 40 de crame, pe-atât era de mare și bigscreen-ul din fundal. 60 de metri pătrați de ecran pe care rulau imagini despre tradiția vinului în R. Moldova, scurte prezentări ale cramelor, zonele viticole din care provin, dar și importante elemente ale enoturismilui, ceea ce fâcea prezentarea și mai atrăgătoare. Am putut face cunoștință cu persone de care auzisem, dar nu le cunoscusem încă, m-am revăzut cu amici mai vechi și mai noi și-am degustat zeci de vinuri din ultima recoltă sau nou lansate. Pe lângă reconfirmarea vinurilor de la cramele mari și cu prezență puternică în România (Chateau Vartely, Purcari, Bostavan, Fautor, Mimi, Gitana sau Timbrus), am degustat noutăți de la amicul Costea Stratan, spumante foarte interesante de la Maurt, vinuri noi de la Kvint, Asconi, Vinaria din Vale – de unde am degustat o fetească albă admirabilă recomandată de Andrei, Carpe Diem, Pelican și Salcuța, dar și multe altele.
—În cele aproape două zile cât am cutreierat târgul, de câte ori treceam pe lângă standul Wine of Moldova era o forfotă permanentă, iar interiorul său era plin de străini din zona buy-erilor, toți interesati de condițiile de export ale uneia sau alteia dintre crame, degustând vinurile doar pentru reconfirmare. Oameni ocupați, moldovenii și cu lecțiile făcute, turnatul în pahare fiind o acțiune secundară, de amabilitate și de PR.
—Și iata cum, după doar câțiva ani de muncă, inovație, coeziune, investiție, creativitate și răbdare, putem spune că suntem contemporani cu transformarea sloganului dintr-O Legenda Vie într-o Poveste de Succes… bazată pe date, acțiuni și cifre.
—Prietenilor winelover veniți la standul Premium Wines of Romania să deguste feteștile românești le-am putut recomanda cu bucurie, la plecare, vinurile de la standul Wines of Moldova, pentru că aveau ce degusta, cu siguranță.
—Dau legatură în țară!
—Cu bine,
RaSto
English version ———————————————————————————-
A Living Legend at ProWein
—I`ve visited ProWein this year. I haven`t participated for about four years. I had some work to do, but the theme of this article is about the wines from our friends from across the Prut river and the presence of Wine of Moldova. Why? Because last year, Romania has been again the largest EU market for the Republic of Moldova, selling in our country over 7 million bottles only from Purcari (Purcari, Bostavan and Crama Ceptura – Purcari group investment) and one of four bottles bought by the Romanian consumer was a wine from Rep. Moldova.
—After a bag full of medals gained at Mundus Vini (19 Gold and 23 Silver Medals), the Moldovans presented themselves with one of the most beautiful stands in pavilion 15, where you could find all kinds of Europeans (except France, Spain, Germany and Austria). Why did I like it? First of all for its positioning, then for the design and scenography, but also for its dynamism. In the morning, just as I arrived at the stand to salute everyone, I walked into Robert Joseph – one of the most famous English wine commentators and a great fan of modern Moldovan wines. He ought to have a presentation at the stand, and other guests would speak out the same day: Sarah Abbott MW, but also Caroline Gilby MW – a passionate of wines from Eastern Europe.
—The stand was so long, it contained almost 40 cellars, and the big screen in the background was extremely large as well. 60 square meters of screen displaying pictures of the wine tradition in Moldova, short presentations of wine cellars, vineyard areas, as well as important elements of enotourism, which made the presentation even more appealing. I had the opportunity to meet people I`ve heard from, but I didn`t know them yet, I met older and newer buddies and I`ve tasted dozens of wines from the last harvest or newly launched ones. Besides the reconfirmation of the wines from the large cellars and with a strong presence in Romania (Chateau Vartely, Purcari, Bostavan, Fautor, Mimi, Gitana or Timbrus), I`ve tasted new releases from my buddy Costea Stratan, very interesting sparkling wines from Maurt, new wines from Kvint, Asconi, Vinaria din Vale – where I`ve tasted the admirable Feteasca Neagra recommended by Andrei, Carpe Diem, Pelican and Salcuta, and many more.
—During these two days spent at the fair, whenever I passed the stand Wine of Moldova there was a permanent bustle and inside it was full of strangers from the buyers area, all interested in the export conditions of one or another wine cellars, tasting the wines for reconfirmation only. The Moldovans are busy people, with their lessons well done, pouring wine into glasses being just a secondary, PR activity.
—And after only a few years of work, innovation, cohesion, investment, creativity and patience, we can say that we are contemporary with the transformation of the slogan A Living Legend of Success … based on data, actions and figures.
—To the winelover friends who were visiting the stand Premium Wines of Romania, in order to taste all Feteasca wines, I gladly recommended the wines from the Wines of Moldova stand, because there surely was something special to taste.
English translation by Agnes Mattis – Teutsch.
Helpful photos: Andrei Cibotaru & Wine of Moldova.
Regards,
RaSto
Comentarii recente