Tinereţe şi tradiţie – Corcova

Scris la 28 septembrie 2013 in Povesti despre vin | 4 comentarii

….Primul episod din “Oltenia la bob mărunt”

….După un drum de 5 ore, atent studiat pe hartă și cu o scurtă escală în Craiova, am ajuns la Corcova. Însă până acolo, nu ne-am putut abține să nu ne oprim pentru câteva fotografii ale unor case din Strehaia, pentru că așa ceva…mai rar.
….Odată ajunși dincolo de poarta cramei, Ana Maria Gyorgy– tănăra inginer enolog ne-a și îmbarcat spre via Corcovei pentru o ședință de shooting aproape profesionistă. Am pozat via din toate pozițiile: portret, bust, în picioare și tolănită, dar nu și nud, pentru că a doua zi urma culesul. După o scurtă descriere a locului și ocolirea marcajelor de cross (oamenii se pregăteau și pentu Corcova Trail Race) am dat o fugă pe dealurile de deasupra satului Jirov, lângă pădure. Aici activitatea era febrilă, cel puțin 30 de oameni culegeau struguri, iar dl. Mitu călare pe un tractoraș tundea cealaltă parte a viei pregătind culesul de a doua zi.
….Peisajul de la Jirov e încântător. Cu un pârău în vale, vie pe deal și pădure. Și aici am exagerat cu pozele, pentru că aparatului lui Bogdan D., destul de profi, i-am dat peste cap memoria cardului.
Pe drumul de întoarcere spre cramă, am aflat că Mihai Viteazu a fost mai întăi Ban de Strehaia, apoi am ascultat poveşti frumoase despre Prințul Anton Bibescu și pasiunea sa pentru vie (130 hectare în proprietate).
….Reîntorşi la cramă, am găsit o altă activitate febrilă. Tocmai sosiseră noile tancuri de inox şi oamenii se agitau la descărcarea lor. Am intrat în sala de prezentare şi am amenajat o scurtă degustare cu vinuri consacrate, dar şi cele noi. Şi în timp ce studiam un chardonnay de 2010, își face apariția dl. Șerban Dâmboviceanu – unul din acționarii Viticolei Corcova – care tocmai venea din București.
….Pe mine, unul, pentru că nu-l mai întâlnisem, m-a surprins tinerețea, având senzația că ori stau de vorbă cu un proaspăt absolvent de BAC, ori un concurent la cross venit mai devreme cu două zile. Maturitatea podgoreanului care a studiat dreptul la Strasbourg, cunoștințele sale despre afacerea cu vin și planurile de dezvoltare m-au mai liniștit. Era persoana care trebuie.
….Și din una în alta, de la primele achiziții de vie de la IAS Corcova (2005) și pașii parcurşi alături de partenerul său Michel Roy, apoi replantările și alte suprafețe cumpărate, renovarea cramei Bibescu, dotările de rigoare și ceva ani de muncă, am ajuns să vorbim de soiuri plantate, suprafețe, producție, stiluri de vinificare și colaborarea cu consultantul cramei dl. Laurent Pfeffer. Și uite-așa, astăzi discutăm de vinuri exportate în Polonia, Ungaria, Germania, Franța, Austria, până hăăăt ..China, Taiwan și Japonia.
….La plecare am cumpărat un chardonnay 2011 neetichetat (nefiind încă lansat pe piață și despre care am să revin) și am părăsit Corcova cu o stare de bine, pentru că până la vizita de aici eram dezamăgit de ceea ce văzusem pe traseu. O parte cam săracă a Olteniei, destul de prăfuită și ignorată, în ciuda istoriei frumoase și relativ prospere la timpul ei. Chiar gardul cramei ce o desparte de biserica satului Sfinții Voievozi, biserică construita pe la 1300  și conacul Anton Bibescu de vis-à-vis de cramă, deși stau să cadă, te încarcă cu o istorie pe care merită să o aflați și vă determină să vizitați zona. Starea de mulţumire și confort a venit de la tinerețea oamenilor care lucrează la cramă, de la patroni, contabile, enologi, responsabili de fermă, până la oamenii veniți la cules. Toți mi-au transmis un optimism și siguranța că tradiția dăinuiește prin tinerețea și ambiția oamenilor care vor să facă lucruri, fără să se plângă sau să facă mare gălăgie.
….Şi din cauza asta voi reveni oricând cu placere aici.
….RaSto

Mai multe

Vinul

Scris la 25 septembrie 2013 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Vinul are viața lui
El trăiește într-o sticlă
Și așteaptă să îl pui
În pahar. Treaba e simplă.
Își dă viața pentru tine
Ca să-l bei, să-i spui de-i bun.
Nu se ține pentru sine,
Căci timpul e-un praf, un scrum.
Pune-l în pahare bune.
Și alegele pe soiuri!
Vinul știe să îți spună
Că nu se bea, băă, din țoiuri.
Nici din cana de cafea,
Nici în halbe de jumate.
Fii un domn, ce pana mea!
Pune-l cum scrie la carte.
Nu-l turna de sus, cu bule.
Ține paharu-nclinat.
O sa curgă lin, pe bune!
Dacă nu, du-te-n…păcat!
Dac-ai pus apă-n pahar,
M-ai pierdut definiv.
Și mă faci ca să mă car,
Dar iți spun: ești primitiv!
Vinul, cred, te-a mirosit.
E nervos și ți-a zis stop!
Iar de ești și sclifosit,
Ți-a tras pârț. Defect de dop!
Câteodată se razbună.
Se acrește, ori e-amar.
Așa știe el să spună
Că ai fost cu el măgar.

Părerea mea…
RaSto

Mai multe

Un an, un blog și mulți prieteni

Scris la 23 septembrie 2013 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Cu chef, muzică și voie bună la Grinzi.

Bun e vinul ghiurghiuliu….cu Jezebel.

 

 

 

 

 


Foto by Roxana Popa & Bogdan Opriș

Mai multe

Aniversare cu degustare!

Scris la 22 septembrie 2013 in Povesti despre vin | 2 comentarii

….A trecut şi aniversarea bloggului nostru ca tot ce este frumos pe lumea aceasta, dar am rămas cu atâtea amintiri plăcute cât pentru o viaţă întreagă. M-am simţit bine, atmosfera a fost relaxantă (păcat că nu am fotografii să vă arăt şi vouă), şi sper din suflet ca toţi invitaţii să se fi simţit cel puţin cum m-am simţit eu. Acum ce să zic, aştept cu încredere să văd ce ne va oferi viitorul!

La această aniversare am degustat un vin roşu, care mie mi-a plăcut şi aş dori să vă împărtăşesc impresiile mele.

Vinul se numeşte: Bric Quercia 2010 de la Tenuta Caretta şi este făcut din soiul Barbera. Provine din nord-vestul italiei, zona Piemonte, leagănul celebrelor Barolo şi Barbaresco. Îl putem găsi şi în România (aici) în jurul sumei de 75 ron.

Ce mi-a plăcut mie la acest vin? În primul rând mirosul deosebit de curat şi plăcut cu mult fruct (fructe de pădure, dar şi vişine), puţin afumat, cu ciocolată neagră, cafea şi caramel. Atât de frumos şi armonios mirosul acestui vin, de pur şi simplu nu îţi mai venea să iei paharul din dreptul nasului.

Apoi gustul în acelaşi registru cu mirosul, puţin acrişor de la fructele de pădure. Cu ciocolată amară, cafea neagră parcă şi o tuşă de capucino. Finalul este foarte lung şi îţi rămâne în gură o senzaţie extraordinar de plăcută de ciocolată cu caramel. Aciditatea este foarte bună, taninii nu se simt deloc, dealtfel nici alcoolul de 14%.

Un vin nu foarte corpolent, dar atât de delicat şi cursiv, ce te face să simţi într-adevăr plăcerea de a-l savura pe îndelete, la fiecare pahar băut. Mie personal mi se pare a fi un vin excelent, foarte rafinat şi elegant.

Acasă l-am servit alături de tagliatelle cu sos gorgonzola şi prosciutto crudo şi a mers de minune. Recomand asocierea!

Bogdan

Mai multe

Un an de blog

Scris la 20 septembrie 2013 in Povesti despre vin | 2 comentarii

….Au trecut 12 luni de când am lansat vin2.ro
….Ce repede a trecut! Cam repede, dar foarte frumos.
….Ce-am făcut în timpul ăsta?
….Mai întai am scris. Împreună cu Bogdan am postat aproape 160 de articole, ca să nu mai zic de restul anunțurilor,  fotografiilor și altor mici sau mari evenimente cu vin. Am scris despre vinurile care mi-au plăcut, vinuri care mi-au completat poveștile zi de zi. Am cunoscut oameni și mi-am făcut prieteni. Am scris despre ei cu plăcere. Am vizitat locuri, crame, târguri de vin, orașe și țări. Am participat la zeci și zeci de degustări, lansări de vinuri și am organizat astfel de evenimente pentru prieteni și cunoscuți, toți iubitori de vin. Am făcut cursuri și am învațat multe despre vin ca să descopăr cât mai multe despre acest frumos fenomen. Am participat la concursuri de vin și mi-a plăcut.
….Tuturor celor care m-au primit în lumea lor, în lumea vinului, le multumesc frumos. Cu papion cu tot.
….Fix pe 20 septembrie, am lansat acest blog cu sprijinul celor de la Vinul.ro, revistă în care am onoarea să fiu găzduit cu un articol. Lor și celor care citesc articolele noastre le sunt îndatorat.
….Și cum nu știm ce ne rezervă viitorul, sunt curios să aflu de la voi părerile, ideile și orice impresie, pentru că un feedback, de oricare ar fi el, nu strică niciodată.
….Vă mulțumesc și nu uitați că vinul nu se bea de sete.
….RaSto

Mai multe