Mica, dar va creşte
Prin amabilitatea domnului Marcel Farcaş şi a lui Alfred Binder am primit invitaţii pentru a participa la lansarea oficială a cramei Castel Vinum din localitatea Mica, județul Mureș.
….Cu toate că era zi de 13, am plecat la drum. Şi ca să-i luăm prin învăluire, Bogdan a plecat din Predeal, iar eu, cu ochii cârpiţi pe la ora 8.oo din Bucureşti, împreună cu încă doi destoinici: Bogdan I. şi Silviu. Aproape de Târgu Mureş, un radar ticălos ne agaţă în comuna Acăţari şi pierdem primul autocar, spre disperarea lui Alfred, care ne aştepta în parcarea hotelului Continental. Ne recăpătăm entuziasmul când ne întâlnim cu echipa vinul.ro şi ne suim in al 2-lea autocar ce străbate printr-o ploaie mocănească cei 20 și ceva de km până la cramă.
….Via de pe deal ne primește cu o ceață groasă de abia vedeai la 30 de metri și practic, puteai spune că e viță de vie e cât vezi cu ochii. Coborâm și ne întâmpină fețe 
zâmbitoare care ne salută în maghiară și parțial în română, servim niște pogace (sărățele cu pastă de jumări), după care intrăm pe sub un frumos turn într-o hală unde vreo 230 de persoane stăteau așezate disciplinat pe băncuțe la mese întinse. Era de fapt crama, pentru că la perete am văzut frumoasele recipiente din inox. Toți sorbeau o răchie pe care am încercat-o și eu și mi-am cicatrizat definitiv obrajii pe interior. Îl vedem pe dl. Marcel- directorul general al aşezământului, agitat , dând indicații personalului de la bucătărie și ne invită să ne găsim un loc printre oameni și vasele de inox. 
Îmi trag basca de reporter și fac cu Bogdan poze la tot ce mișcă. Cazanul cu gulaș, interiorul cramei, meseni, sticle, pahare, vița de vie, fete, jeep-ul IMS, costume populare, tot.
….Într-un frumos sacou tirolez îl vedem și proprietarul investiţiei dl. Heiner Oberrauch care taie panglica, împreună cu câteva oficialități locale, toți surâzători și cu speranța de succes în investiția de pe deal. Doamne ajută ! Imediat apar sticlele de vin, ca într-o formație de comando, cu uniforme negre, aproape identice, sobre și gata sa te termine: Kerner-ul (Vinea Alb), Gewurtraminer-ul, Feteasca Regala, Sauvignoanele, Diamant-ul, Feteasca Neagra, Pinot Noir și Zweigelt (Vinea Roșu)… Dar și noi puși pe harță ne luăm în gât cu ele și promitem să nu le cedam ușor. Ne organizăm puțin: “ia-le pe flancuri pe alea roșii Bogdane, iar eu atac frontal la albe” ! (vezi postarea lui Bogdan despre Feteasca Neagră). Începe lupta, parte în parte pe frontul de la Castel Vinum. Anca, Bogdan I. și Silviu nu rămân la galerie și atacă și ei în forță. Nu avem timp să mai bem și apă pentru ca trupele inamice se reîmprospătează permanent și o fetita de maxim 12 ani, din partea gazdelor cară „morții și răniții inamicului”. Facem pauze mici de o țigară și pentru poze. S-au făcut fotografii cât pentru 3 campionate mondiale de fotbal. Revenim la luptă și apare gulașul făcut de Emma Szekely- șefa cu bucătăria. Zeama picantă cerea eforturi de hidratare, dar cum nu venisem la vreun izvor, ne tămăduim tot cu vin. 
….Aflu de la italienii vecini de masă că am onoarea de a sta în apropierea celui care a creat aceste vinuri: Celestino Lucin – in 2009 premiat pentru cel mai bun vinificator din Italia și mă simt obligat și onorat să fac o poză. Nu apucam să schimbăm prea multe impresii despre vin pentru că apar trupele de dans țigănesc și cele de dans popular local. Toată lumea face poze, dar s-a și filmat. Și nu de către oricine, ci de Elena , în mod sigur viitoarea Miss Chișinău. Eu am insistat pe Sauvignon-ul Blanc Selection și am să revin asupra lui, pentru că-l consider cel mai bun sauvignon românesc băut de mine in 2012. Bogdan completează de zor fișa tehnică a vinurilor roșii, când ne sosesc alte ajutoare în lupta cu trupele de comando: micii, cârnații și friptura de ciută. Gogoșelele – desertul surpriză- n-au întârziat nici ele mult. Deja îmi era greu să-mi distribui atenția. În pahar sauvignon Selection (Medalie de aur la International Wine Contest – București 2012), pe masă numai bunătățiuri și în dreapta Elena de la Chișinău, care-mi explica lucruri despre lume și viață.
….Ne luăm cu greu rămas bun de la recipienții de inox, butoaie și întreg personalul cramei, care cu lacrimi în ochi așteptau de ceva vreme să ne vadă duși, pentru că avuseseră o zi extrem de grea, iar noi nu decisesem cine câștigase lupta și intrasem în prelungiri… Autocarul de întoarcere spre hotel era ticsit de chefilii și de discuții nestinse și întrerupte de dusul paharelor la gură. Tot drumul am avut senzația că ori mergem, ori ne întoarcem în județul Hunedoara. În afara de faptul că e unul din cele mai dragi cântece știute de Silviu, legătura am făcut-o mai târziu, Alfred fiind din Deva și în câteva zile urmând să fie ziua lui de naștere. La mulți ani, Alfred !
….În hotel dăm de o nuntă și, deși ne pusesem toți papioane, nu ne-au primit. Un coleg din grup încearcă să cânte pe silabe la pianina din recepție, dar un ospătar uitat acolo din anii‚ ’70, ne explică cu gesturi largi și cratime că n-avem moace de filarmonica locală. Obosiți de ceață, drum și mișcări de pahar, ne ducem în camere pentru binemeritata odihnă înaintea unui drum lung spre case. 
….La întoarcere îl rog pe Bogdan I. – neobositul nostru companion și iscusit driver – să oprească în localitatea Chendu ca să cumpăr un neobișnuit decor de gradină: un măgar cu două desăgi pe spate, drept suport de flori. Mai oprim, apoi de-o ciorbă in Brașov și ajungem istoviți, în cele din urmă, pe la casele noastre pentru a depăna proaspetele amintiri și povestea ce tocmai aici o închei.
Ușor obosit,
RaSto
Gulaş şi feteasca neagră
La sfârşitul săptămânii trecute am fost invitat la Târgu Mureş la deschiderea oficială a cramei Castel Vinum. Am acceptat cu plăcere şi am pornit la treabă. Ce să spun, vinuri bune, mâncăruri tradiţionale deosebite, o atmosferă incredibilă, gazde cum rar întâlneşti, dar eu o să vă povestesc decât un singur episod – şi anume neasemuita combinaţie “gulaş şi feteasca neagră”.
….Vine gulaşul la masa aburind, făcut pe pirostrii afară la foc de lemne, adus pe ritmuri de muzică lăutărească şi servit chiar din mâna gazdei noastre domnul Heiner Oberrauch. Mă uit la el (gulaşul), se uită la mine şi îi spun: o să te ud cu feteasca neagră până înveţi să înoţi ca peştele! Gulaşul o nebunie, bine condimentat şi nu aştepta decât să fie stins, cu Feteasca Neagră Premium – 2011.
….Ce să zic, feteasca avea o culoare rubiniu spre violet. Un miros de vanilie, piper, fructe de pădure coapte şi o tuşă uşoară de fum. Aş mai fi zăbovit niţel cu “legumeala”, dar focul din suflet şi mai ales din obraji ca urmare a gulaşului nu-mi dădea deloc pace. Deschid gura şi torn… şi torn, torn. Am simţit doar atât: dulceaţă fructelor coapte ce îmi pansa parcă limba, taninii rotunzi ce-mi măturau urmele de condiment, migdalele amare ce-mi catifelau simţurile. O aciditate bună şi un alcool parcă cu prea mulţi soldaţi ce nu-mi dădeau voie să mai închid gura. O să mă întrebaţi dacă a fost lung! Luuung.. de tot a fost şuvoiul, care să tot fi curs preţ de vreo oră, două şi nu s-a oprit decât atunci când m-a cuprins dulcea amorţeală.
Şi parcă m-am prelins uşor de pe scaun şi era linişte şi era frumos, câmpurile erau verzi. Dar, într-o fracţiune de secundă se făcea că eram în “Arena Romană” şi mă luptam vitejeşte cu adversarul meu ce mânuia cu măiestrie plasa! Aruncă plasa şi param cu mâna, apoi simţeam loviturile în cap, arunca plasa şi mă chirceam sub scut, o prindeam, o lăsam, luptam vitejeşte…
Deschid ochii şi ce să vezi: femeia de serviciu cu mătura îmi făcea semne discrete, vezi Doamne că era dimineaţă şi trebuia să plec! Vai “Cerule”, cum m-am simţit poate vreţi să ştiţi? Răcit, că era foarte frig şi totuşi cu o mulţumire sufletească, semn că învinsesem în “Arenă Romană”! Şi uite aşa am început să plâng ca un copil de fericire în timp ce mă târau acasă!
Ce aş putea să vă mai povestesc de la faţa locului: pe sub masă toată lumea purta pantofi “mişto”, ceva mâini în plus pe picioarele îmbrăcate cu ciorapi de damă şi cam atât…
P.S. Acest episod e dedicat exclusiv profesioniştilor şi nu trebuie încercat singur acasă. Totuşi în caz că se întâmplă, e bine să vă încuiaţi soacra şi să înghiţiţi cheia, să alungaţi copii de la ferestre şi să trimiteţi nevasta prin vecini. Nu de alta, dar poate va mai vin idei…
Bogdan.
Comenteaza20 octombrie 2012 – o lună de blog
Am aniversat o lună de la lansarea www.vin2.ro în noul restaurant La Mama din Bd. Elisabeta 11-13. Totodată, am și premiat pe Michaela Grigoraș câștigătoarea concursului lansat pe Facebook.
ComenteazaDegustare Crama M1. Atelier – Murfatlar ( Episodul 2 )
În prima parte povesteam ceva despre chef, dar fără să vă dau şi detaliile de rigoare.
….După degustarea din crama, am mers cu toţii în restaurantul podgoriei, unde a început socializarea, voia bună şi depănarea amintirilor, bine-nţeles pe trilul lăutarilor.
….Am stat la masa bloggerilor şi am aflat din spusele lor că în branşa aceasta a vinurilor sunt consideraţi aproape ciumaţi şi oricum în afara eternităţii. Nimeni nu are nevoie de ei, “blogareala” nu poate fi decât o glumă a unor oameni complicaţi care au conştiinţa fatalităţii, deoarece nu înţeleg că efortul lor e nul, neluat în calcul şi trimis direct spre vârful bocancului.
Ciudat! Mie mi s-au părut oameni perfect normali, cu nasul între ochi şi picioarele până-n pământ. Haioşi, spirituali şi mai degrabă magicieni ai sorţii decât pierzători ai ei. Oameni ce simt că pot totul, absolutul este în mâna lor şi fac ceea ce doresc cu plăcerea infinită a lucrului bine croit!
Dar oricum, aceasta este numai părerea mea…
….Între timp au sosit sarmalele în cuib (bănuiesc că în cuibul lor, nu al meu), pe care trebuie să recunosc le-am încercat alături de Feteasca Neagră 2011. Am început aşa: o gură mică de sarmale, o gură mare de fetească, o gură mică de sarmale, una mare de fetească…, totul e să nu abuzezi de sarmale! Aşa mi-au spus şi mie prietenii…
Şi după două trei guri mari de fetească neagră, viaţa a început să pară mai frumoasă prin acel pahar de culoare purpuriu – violacee. Nasul m-a trimis direct în cămara bunicii, lângă borcanul cu dulceaţă de vişine coapte şi cireşele zglobii de pe plăcinta pudrată cu zahăr vanilat. Dar, gustul…! Vai, gustul acesta de cireşe amare care îmi umblă slobode prin gură şi se jucau cu tanini copţi, moi ca baloanele de săpun. Gustul buzelor cremoase şi aromate ale ţărăncuţei oacheşe de la culesul prunelor din bătătură. 
Acest gust catifelat ce îti umple gura şi se lasă dus încet, încet fără să mai vrea parcă să dispară.
….Finalul ne-a prins cam aşa: lăutarii cântă, lumea râde şi e bine dispusă, viaţa e frumoasă şi devreme acasă, iar eu gândesc deja unde să fac loc în crama proprie pentru găzduirea acestui vin bun în momentul apariţiei lui pe piaţă. Nu ar fi o idee rea nici pentru voi, cred!
Bogdan.
Crama M1. Atelier – Murfatlar
.
.
.
.
Comentarii recente