Karakter cu Entuziasm
—Până anul trecut nu m-am prins că la Domeniile Săhăteni se fac și vinuri albe pe gustul meu. După mult îndrăgitul chardonnay din gama Karakter, de curând am degustat și cupajul alb 2016 din aceeași gamă, numit Entuziasm. Bun nume, pentru că așa am rămas și eu după primele două pahare degustate, entuziasmat.
—Chardonnay 45%, Sauvignon Blanc 40%, Pinot Gris 15% sunt proporțiile de succes pentru un vin tonic, plăcut, pe care îl poti așeza în categoria vinurilor de cursă lungă pentru un octombrie călduros, dar și în zona gourmet. Arome fine de citrice și măr verde în primă fază, apoi fructe albe în nas. Totul se continuă armonios în gust, având structură bună, eleganță și ceva robustețe, nivel suplu de alcool (sub 12%) și un post gust mediu +. Pe scurt, asta primești de la acest vin, pe care îl poți cumpara cu aproximativ 36 lei online și primește +7 papioane.
—RaSto
Nou de peste Prut: Cuvee de Purcari
“Scrie pe Vin2.ro” povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Andrei Cibotaru din Republica Moldova. Andrei are o bogată experiență jurnalistică. De mai bine de 2 ani este autorul primului wine blog din Moldova – finewine.md. Scrie despre vinurile bune din Basarabia și este adesea prezent la concursurile internationale de vinuri.
—Republica Moldova a marcat, week-endul trecut, Ziua Națională a Vinului — o sărbătoare publică organizată deja de 16 ani consecutiv. Cele mai importante crame moldovenești și-au dat întâlnire în piața din centrul Chișinăului.
—Indiscutabil, cea mai răsunătoare lansare vine de la Purcari. Grupul (cunoscut în România și cu crama Ceptura sau divinurile Bardar) a lansat, în premieră, o linie de spumante: Cuvee Purcari. Trei tipuri de sparkling, produse după metoda clasică, cu maturare de 12 luni la sticlă. Vinurile sunt semnate de enologul francez Jerome Barret, iar ca de obicei, Purcari punctează bine la marketing — sunt turnate într-o sticlă deosebită (asemănătoare Ruinart-ului, de exemplu), formă rar întâlnită în aceste părți.
—Mi-a plăcut cel mai mult – din observațiile mele și altora — Cuvee Purcari Alb Extra Brut (dacă nu greșesc, în România i se zice brut natur). Un asamblaj de excepție din Chardonnay, Pinot Noir și Pinot Blanc. Buchet proaspăt și expresiv, cu arome fructate de citrice, gustul fiind completat de note minerale și prospețime. Alcool 12.5%; zahăr — 3g/dm3.
—Cel de-al doilea vin — Cuvee Purcari Rose Brut — asamblaj de Chardonnay și Pinot Noir (negru, cum zic românii). Un rose cu o perlare frumoasă și fină, completată de arome subtile de coacăză neagră. Alcool, la fel de 12.5%, dar cu zahăr mai ridicat decât în cazul primului vin: 9g/dm3.
—Și ultimul, dar nu cel din urmă Cuvee Purcari Alb Brut (Chardonnay, Pinot Noir și Pinot Blanc), care m-a impresionat mai puțin decât primele două. Deși, nu pot să nu-I remarc culoarea galben deschisă, înnobilată de arome de citrice și gustul de piersici.
—Toate cele trei noutăți au fost îmbuteliate în ediții “limitate”, așa cum le spune Purcari, de circa 30 mii de unități fiecare. Vinăria a mai pus și câteva sticle deoparte, să vadă cum vor evolua: spumantele sunt totuși o materie nouă pentru Purcari.
—Din câte am înțeles, brutul va costa circa 90-95 RON, în retail, în timp ce extra brutul — 120-130 RON.
—La o dimensiuni opusă de Purcari, câțiva mici producători din Moldova au, la fel, noutăți bune: Metafora de la Gogu Winery sau Roșu Împărat de la Crama MinisTerrios. Despre ele vă invit să citiți însă mai multe pe FineWine!
Hai noroc de peste Prut!
Wine Princess – Balla Geza
Cu ceva timp in urma, am raspuns invitatiei domnului Balla Geza si am fost intr-o vizita la crama domniei sale. La 24 kilometri de Arad spre Deva, la baza dealurilor Minisului am gasit o gura de Rai, cu oameni si locuri, ce numai in povesti le crezi posibile.
Aici, in incinta cramei exista o pensiune unde te poti caza, poti degusta vinurile dupa pofta inimii, alaturi de gulasul traditional, sau orice altceva doresti.
Am stat doua zile si in fiecare dimineata m-am trezit in miros de must si struguri copti. Am batut la picior dealurile molcome pline de vii cu struguri copti. Am vizitat crama, am degustat vinurile si am ascultat povestirile domnului Balla Geza, pana aproape de ivirea zorilor.
Si acum despre vinuri!
De cum ai ajuns aici poti incepe cu un spumant brut – Clarus, obtinut din Mustoasa de Maderat. Fin si cu un gust fresh, floral, este numai bun inainte de masa, sau daca te lungesti in noapte la discutii cu prietenii. O alta alternativa ar fi Frizzy, tot din Mustoasa de Maderat, un vin usor cu numai 12% alcool, usor frizzante si la fel de proaspat.
Daca doresti in schimb un vin „serios”, poti incerca Furmintul din gama de varf – Stonewine. Vin alb, baricat 8-9 luni in butoaie de stajar, mineral cu usoare note de vanilie, este un vin cu caracter puternic pe care nu siguranta nu o sa-l uiti usor.
Dar, fara doar si poate pe mine m-au impresionat ca de fiecare data cand le degust vinurile rosii. Daca esti pasionat de vinuri macar o data in viata trebuie sa incerci Cadarca si Cabernet Franc-ul din gama Stonewine. Vinuri puternice, barbatesti, extractive, dar totodata fine, fructate si desavarsite din punct de vedere al echilibrului. Nu simti alcoolul, aciditate este exact unde trebuie, iar aromele de fruct le simti calde si placute, pe un final lung care tine minute bune.
Nu va mai spun nimic, am dorit decat sa va fac putin curiosi pe de o parte, iar pe de alta cred, ca aceste vinuri merita mult mai multa atentie, asa ca o sa le descriu mai pe larg in postarile viitoare.
Bogdan
ComenteazaTrei Brațe 2016
—-Amatorii de pește și mâncăruri ușoare ar trebui să încerce de vinul ăsta…
—-Noul cupaj de vinuri realizat la Măcin debutează cu o nouă înfățișare și cu încadrarea într-o gamă superioară: facelift la etichetă și o nouă sticlă – tronconică, brună și grea. Nici conținutul nu e lipsit de noutate. Vinul din recolta 2016 este, spre deosebire de anii trecuti, sec. Construcția vinului are la bază 3 soiuri: fetească albă, fetească regală și tămâioasă românească. Cum era de așteptat, tămâioasa și feteasca regală duc greul aromelor și nu se sfiesc să-l afișeze debordant, puternic floral.
—-În gust e aproape la fel, dar feteasca albă contribuie la echilibru și structură. Citric, mieros (catifelat), cu aciditate medie, elegant și perfect curgător precum cele 3 brațe naturale ale Dunării spre mare. Alcoolul de 13 % e bine dozat, iar post gustul cere un nou pahar. 7 papioane/8 cu 35 lei la magazinul cramei din Bucureștii Noi.
—-Cu bine,
—-RaSto
Comentarii recente