Vama Veche, nu mai e ce-a fost… Dar, ce a fost?

Scris la 20 august 2016 in Povesti despre vin | Un comentariu

Aud tot mai des, incepand de la televiziunile publice, pana la oamenii de rand ca: spiritul Vamei a murit, Vama Veche nu mai e ce-a fost… Dar, cati dintre cei care vorbesc, stiu cum a inceput totul, si de ce acest mic catun pescaresc a fost atat de iubit de o parte a generatiei

mele?

Era prin anii ’60-’70, cand Vama Veche, acest mic catun de la granita cu Bulgaria, a fost descoperit de o mana de artisti cu vederi mai libertine ( adica in limba romana – iubeau nudismul).  Catunul era format din cateva case saracacioase din piatra, cu o populatie pestrita: doua, trei familii de rusi, cateva de turci si tatari, vreo doua, trei de romani. Barbatii erau mai toti pescari, femeile se ocupau cu treburile casnice si putina agricultura. Toti traiau intr-o saracie lucie, initial neavand nici macar curent electric, ce sa mai vorbim de apa curenta sau w.c. in casa.

Deci, cum spuneam, aici vara veneau o mana de artisti neconformisti: actori, scriitori, pictori, sculptori, etc. , poate si  ceva studenti, mai toti  razvratiti ai sistemului chiar daca tacit, dar mari iubitori de liniste, de intimitate si de viata boema.

Pentru cativa banuti, puteai inchiria o  camera pentru o vara intreaga (scriitorii in general isi mutau aici biroul pe perioada verii), cu un pat, si dusul in curte sub clar de luna. Primeai si un bors de peste, dar ce e mai important aveai bucatica ta de rai. Pe vremea aceea aproape nimeni nu auzise de existenta acestui satuc izolat, in afara grupului amintit, care an de an revenea aici. In principiu cam toti asa zisii turisti se cunosteau intre ei, si isi petreceau timpul impreuna.

Plaja era imensa, plina de ciulini  si mai tot timpul pustie pana la orele pranzului. Nu erau corturi montate pe plaja, nu existau restaurante, sau magazine (de altfel nu exista nici un restaurant sau magazin in toata Vama). Daca te batea soarele prea tare, vorbeai cu gazda si-ti cobora din podul casei asa-zisul “kit” pentru cort; adica patru bete din lemn de brad lungi de aproape doi metrii, pe care le bateai in nisip cu o piatra, astfel incat sa formeze un patrat cu raza de un metru jumatate, apoi peste acestea prindeai un cearsaf sau o patura usoara. Asta era toata umbra, iar daca doreai sa bei ceva rece, trebuia sa cari termosul de acasa. Bine-inteles apa marii  era superba si era o liniste, de nu auzeai decat valul sau glasul pescarusilor.

Toata lumea sacrifica o zi prin rotatie, pentru un drum pana la Mangalia. Aici primul drum il faceai vis a vis de Primarie unde exista o vinarie cu vin varsat de Mulfatlar si te rugai ca sticlele sa nu fie de ulei, apoi cumparai un suberec cu carne, de la Mustegep – era cel mai bun din zona, placinta dobrogeana si braga, ceva carne si mici de la targovetii din zona. Apoi, ultimul drum era musai sa-l faci la drogherie pentru cafeaua boabe macinata chiar in fara ta care mirosea divin si o mana, doua de bomboane pentru gazde (pentru femei, barbatii preferau desigur votca).

Incarcat precum magarul dar, fericit, asteptai cuminte cate o ora in statie autobuzul, pentru a te reintoarce in Vama, la care se mai adauga drumul propriuzis de inca o ora (drumul vechi fiind prin Limanu, etc).  Odata ajuns acasa, vinul se ducea la “ghetarie” (o groapa plina cu gheata sapata in fundul curtii), de altfel si carnea ca era mai perisabila, apoi incet, incet se adunau prietenii ( cam toti “turistii”din catun) si incepea bairamul – petrecerea, care tinea cel putin pana in zori!

Era sa uit, cam o data pe saptamana, dupa plaja, toata lumea se incolona frumos si impreuna porneau la drum pe jos, pana in 2 Mai unde exista o terasa a unui birt satesc; parca – “ Gradina Marea Neagra” se numea. Acolo, te simteai parca reintors in civilizatie facand burta mare de mici si bere, ca doar, aveau din belsul. Unde mai pui, ca locatia era deschisa pana dupa miezul noptii, iar daca comandai mai multe halbe inainte de inchidere alaturi de o mica “atentie”, puteai ramane fara probleme pana la rasarit.

Cam asta era dragilor Vama Veche de care eu m-am indragostit: un loc pustiu uitat de lume,  cu un trai mai mult decat modest, dar cu oameni extraordinari. Plaja nesfarsita, unde permanent adia vantul, unde maracinii facuti sul se plimbau in voie si apa marii era limpede precum cristalul. Era locul unde, daca te plimbai seara pe ulita prafuit auzeai oameni fericiti  vorbind si razand in voie, petrecand in aerul racoros al serilor de vara.

Aici te simteai liber si uitai cu desavarsire problemele epocii comuniste de atunci.

Dar,  ce traba are asta cu vinul o sa ma intrebati?

Pai Vama Veche pe atunci era precum vinul bun. Precum Jar-ul de la Dagon Clan,  cu corp subtire dat cu gust de fructe negre, cu aciditatea fix cat este nevoie si un echilibru frumos.

Precum Vama te face sa te simti bine de la primul pahar, iar daca termini sticla, esti rosu ca dupa prima zi de plaja. Gustul este fresh, proaspat si racoros precum apa marii, dar te rogi sa nu te ia valul. Nonconformist, dar delicat precum soarele diminetii, te lasa sa-i descoperi treptat taninurile catifelate, pruna din gust, sau usoarele mangaieri condimentate.

Ce mai, daca ma gandesc bine, vinul si Vama sunt aproape identice. Declar cu mana pe inima Jar – Dagon Clan 2015, vinul de care m-am indragostit, alaturi de vechea mea iubire – Vama Veche!

Bogdan

Popas în Burgenland

Scris la 19 august 2016 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

“Scrie pe Vin2.ro” povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe George Ignat. Familiarizat cu limba franceză si cu poveştile despre vin ale Franţei, George Ignat (aka George Wine) se considera mai mult decât un oenofil, devenind somelier şi fiind implicat în industria de profil de la noi, promovând mai multe crame. De formaţie este inginer şi a condus o firma de construcţii şi design din zona sticlei arhitecturale.

—-Iata ca mi s-a mai indeplinit o dorinta!
—-„De la Bârca la Viena si inapoi„ era pe vremea cand citeam despre calatoriile altora (Adrian Paunescu) si ajungeai cu puterea imaginatiei in anume locuri, sa-ti lasi ochii mintii sa zburde prin orase ce nu-ti erau accesibile din lipsa de pasaport si viza.
—-Azi „De la Slatina la Viena”, nu mai vii inapoi, ci iesi la Parndorf, mergi 10 minute si ajungi in Jois!
—-Ce se intampla-n Jois? E cartierul general al unei crame deja celebre in Austria: Leo Hillinger.
—-Suntem in zona Neusiedlersee, in Burgenland – una dintre cele 4 regiuni viticole ale Austriei, alaturi de Stiria, Viena si Austria Inferioara.
—-Burgenland a apartinut Ungariei pana in 1921, cand a fost anexata de Austria, ca urmare a Primului Razboi Mondial. Este un amestec de culturi: croata, maghiara si austriaca. Multe orase au doua nume, unul austriac si cel de al 2- lea maghiar sau croat. In Eisenstadt ( Kismarton) puteti vizita Palatul Eszterhazy, Casa memoriala a compozitorului Joseph Haydn si puteti sa ajungeti la sediul O.E.V.E (Ordinul European al Cavalerilor Vinului), prezent si in Romania.
—-Suprafata cultivata cu vita de vie in Burgenland este de 14 000 ha. Leo Hillinger a preluat crama in 1990, cand aceasta avea doar 1 ha de vita de vie. Sub conducerea sa a cunoscut o dezvoltare fenomenala, astazi fiind unul dintre producatorii de top de vinuri premium austriece, cu peste 50% din productie exportata. Are in proprietate 59 ha si inca 70 ha in arenda.
—-Constructia are o forma cubica flotanta, sprijinita pe un elegant suport in forma de „V” , spatiile de productie sunt adanc sapate in deal, iluminte natural prin opt cupole piramidale. La interior se regaseste atmosfera de alta data a vechilor pivnite austriece. Este o crama model pregatita ideal pentru orice tip de eveniment: seminarii despre vin, conferinte, oenoturism ( Hill Tractor Safari, BBQ & Wine Show, Segway Tour, etc.), degustari, picnic-uri in vie ( Picnic & More), evenimente exclusiviste.
—-Crama, cu o suprafata construita de 1750 mp, are o arhitectura multifunctionala, este situata in vie si reflecta stilul de viata pura in mijlocul naturii.
Leo Hillinger este singurul magazin de vinuri acceptat in Parndorf Designer Outlet (un cunoscut shoping – city), preturile fiind cele practicate si in crama.
Iata vinurile degustate :
1. Blanc de Noir 2015 (Weiswein aus Pinot Noir-Biologisch)
Un Pinot Noir vinificat in alb, galben pai, cu reflexe roz stralucitoare, arome de kiwi, capsuni si o nota de ananas. Proaspat, crocant, aciditate buna.
2. Gruner Veltliner 2015 (Bio)
Cel mai cunoscut vin alb din Austria. Galben pai cu reflexe verzui jucause, arome de fructe exotice, incadrate de note tipice de piper alb, un companion ideal pentru salate, aperitive usoare.
3. Gelber Muskateller 2015
Galben pai cu reflexe verzui, arome cu note fine de nucsoara si flori de soc, proaspat, lejer, fructuozitate deosebita, aciditate plina de viata, revigorant.
4. Zweigelt 2014 (Bio)
Proaspat si un pic picant, fermentat in tanc, culoare rosie – rubinie intensa, note de cirese negre, mure si ciocolata.
5. Blaufrankish Leithaberg DAC 2012 – 12 luni baric
Un vin elegant, rosu – rubiniu mediu, cu note de mure, pamant, violete. Corpolent, cu un post gust lung, cu arome de vanilie. Am tinut sa-l degust pentru a-l putea compara cu soiul nostru Burgund Mare, care este varianta autohtona a acestuia.
Nota: DAC (Districtus Austriae Controllatus). Este noul sistem de clasificare austriac (introdus in 2001), similar celui francez AOC sau celui italian DOCG. Aceasta miscare a fost urmare a evolutiei vinurilor austrice, a noilor tendinte si stiluri de vinificare, renuntandu-se la vinurile demi-dulci, albe dulci, marind productia de vinuri rosii si albe seci.
6. HILL 1 (Cuvee 2013-50% ME, 25% ZG, 25% BF)
Un cupaj baricat magnific rosu – sangeriu, cu note de condimente si fructe rosii, tanini moi, rotunzi, catifelati, echilibrat perfect.
7. Traminer Eiswein 2012 (8,5gr)
Un vin de desert excelent. Galben auriu intens, arome de trandafiri sustinute de note de miere de salcam, gutui bine coapte. Traminerul isi spune bine cuvantul. Foarte fructat cu un nivel de aciditate exceptional.
—-Dupa degustare, am facut si un tur al cramei.
—-De mentionat ca degustarea a fost sustinuta de un somelier, a fost mai ieftina decat in Romania si nu a fost nevoie de minim 5 persoane, ca sa aiba loc. Asta ar trebui sa dea de gandit producatorilor autohtoni, legat de maniera in care altii stiu sa-si promoveze produsele. Crearea unor circuite oenoturistice ar fi binevenita doar daca producatorii si-ar „indulci” conditiile si taxele de participare. Dar eu tot sper…
—-„Drumul vinului” in Austria masoara aproximativ 800 de km, suprafata cultivata fiind un sfert din suprafata viticola a Romaniei.
—-Oare cat masoara „Drumul vinului” in Romania? Stiu, fara numar!
—-Voie buna,

Chateau Vartely

Scris la 10 august 2016 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Cu putin timp înaintea Sărbătorilor Pascale, la invitaţia prietenilor de la Produse Moldoveneşti, am fost in vizita la Chateau Vartely in Republica Moldova. Aventura a început într-o dimineaţă răcoroasă, cu plecare din iubitul nostru oraş Bucureşti. Pentru a ajunge la locul întâlnirii, a trebuit sa înfrunt un trafic de coşmar, cu cozi interminabile, cu tot felul de nesimţiţi care depăşeau coloana, cu alţii care blocau intersecţiile, claxoane si înjurături la tot pasul. Am ajuns un pachet de nervi, dar imediat ce microbuzul nostru s-a pus in mişcare, atmosfera a devenit atât de plăcută si relaxanta încât aproape am uitat incidentele anterioare. Sa fi fost oare de la Spumantul Chateau Vartely, care a “curs” in permanenta? Nu cred! Mai degrabă, de la compania deosebit de plăcută a “colegilor de suferinţa”, care parca au manipulat timpul, pentru a ajunge cu viteza luminii la porţile cramei. Sau, poate minunea a venit de la roseul din gama Individo…

Oricum nu mai contează, important este ca am ajuns cu bine si am fost întâmpinaţi de moldovence tinere si frumoase, bineînţeles, cu un pahar de spumant rece si multa, multa căldura sufleteasca.

Trebuie sa recunosc ca nu sunt un fan al vinurilor din Republica Moldova, in general vinuri cu tenta oxidativa, după care nu ma dau in vânt, dar an de an lucrurile se schimba si se schimba in bine, aşadar acesta a fost si motivul vizitei mele in Republica Moldova. Mai mult, s-a ivit aceasta ocazie de a vizita Chateau Vartely, de unde apreciez vinurile din gama Taraboste si bineînţeles Spumantul Vartely pe care l-am tot amintit.

Am ajuns, ne-am cazat, apoi a urmat un sir interminabil de degustări ale vinurilor făcute aici cu asocieri, care mai de care mai îndrăzneţe si mai plăcute. Am remarcat aici o zona de cazare luxoasa, un restaurant excelent si o crama cu tehnologie ultramoderna. Dar, toate astea cred ca nu ar face nici doi bani, fara colectivul care se ocupa de aceasta afacere. Sunt toţi incredibil de tineri, cu idei îndrăzneţe, lucrând tot timpul in echipa si realizând o treaba excelenta. Cred, ca acesta e secretul reuşitei lor pe de o parte, pe de alta, cred ca tocmai asta lipseşte unor crame din România.

Am fost printre primii care am degustat noul Taraboste Pur Aristocratic 2015 (70% Cabernet Sauvignon, 30% Merlot), un vin care chiar daca este inca tânăr, îşi arata potenţialul. Corpolent si poate cu tuse uşor gemoase, are o aciditate foarte frumoasa si un echilibru care nu-ţi da voie să-i descoperi cele 14,5% procente alcool. Vin, care inca de acum are o eleganta si o personalitate aparte si care după ce s-a odihnit 18 luni in baric nu e dominat de lemn, ci culmea – de fruct!

Am mai fost impresionat de Taraboste Chardonnay 2015, vin care după 6 luni in baric-uri noi si aromele sale puternic vanilate, va face senzaţie printre iubitorii acestui segment de vinuri pur gastronomice.

Apoi, vinurile dulci au fost o surpriza plăcută, dintre care Ice Wine-ul care va apărea probabil prin toamna aceasta, sau la începutul anului viitor, este pur si simplu excelent.

Una peste alta, toate vinurile au fost bune si trebuie sa recunosc ca nu m-aş fi aşteptat la una ca asta. Ba mai mult am început sa le recomand prietenilor, iar daca aveţi drum prin zona merita sa poposiţi aici măcar o zi doua. Iar, daca cumva nu aveţi drum, sa va faceţi!

Felicitări Chateau Vartely si mult succes in continuare!

Bogdan

Vermentino… a la française

Scris la 7 august 2016 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

—–Pentru amatorii de vinuri albe seci crispy, așa cum sunt eu, a degusta un vin din soiul vermentino provenit din Pais d’Oc poate fi o provocare. Experiența mea (deloc mare) cu soiul ăsta îmi spunea că vine din Italia. E adevarat, din mai multe regiuni (Liguria, Sardinia, Piemonte, Toscana – ca zone mai des întâlnite), dar în niciun caz nu bănuiam că poate fi și din sudul Franței.
—-Funcție de locul unde s-a adaptat, a căpătat diferite nume. Degustându-l, am început să citesc mai mult și am aflat, că de fapt, e un vin al Mediteranei, provenind dintr-o încrucișare cu Malvazia și căruia îi stă bine oriunde pe lângă malul mării, condițiile geo-climatice oferindu-i toate necesare pentru exprimarea ca vin vesel și vioi.
—-Vermentino 2015 de la Les Jamelles face parte dintr-o mini colecție denumită de producător Cepage Rare, reunind câteva soiuri aproape uitate și care de-a lungul timpului s-au făcut cunoscute și în zona lor viticolă (malbec, pinot gris, marsanne, carignan, roussanne). Acest vin are o culoare pal-gălbuie, cu ceva strălucire și cu arome plăcute dar nu foarte intense de pere și citrice, dar și ceva cremene. În gust e sec, se confirmă mineralitatea, are aciditate puțin peste medie și are note de măr verde, gutuie și caise verzi. Vioi. E destul de corpolent pentru un vin de litoral, cu alcool domol (12,5 %), iar nota dominantă cred că este eleganța și post gustul (ușor amărui nederanjant) mediu spre lung. +7 papioane/8 și generos în asocieri culinare.
—-O experiență plăcută pe care o voi relua cât de curând.
—-RaSto

Grecia Vini – Viticola

Scris la 3 august 2016 in Povesti despre vin, Slider | Un comentariu

Daca mai toti mergem in Grecia pentru plaja, soare, yahting sau te mai miri ce, eu impreuma cu prietenul Horia Hasnas, am facut un tur al cramelor. Nu ne-a fost deloc “usor”, deoarece am inceput din nordul Greciei, zona Drama – leaganul lui Dyonisos, pana jos in sud, in  insula Santorini. Si pentru ca nu multi romani au incercat aceasta placuta experienta, o sa va impartsesc cateva impresii personale.

Cu toata convingerea va spun ca un asemenea tur merita cu prisosinta! Puteti vedea lucruri interesante, cunoaste oameni cu totul si cu totul speciali, sau degusta vinuri de exceptie.

O sa incep spunandu-va, ca un asemenea tur merita si numai pentru ineditul acestor crame. Am vazut crame sapate direct in stanca pe mai multe nivele, cum este Crama Venetsanos, sau direct in pesteri cum este Crama Hatzidakis, sau crame muzeu cum este Crama Gerovassiliou, unde puteti admira toate ustensilele si tehnicile de obtinere a vinului din cele mai vechi timpuri pana azi, sau cele peste 2500 de tirbusoane din toate zonele pamantului. Crame cu o arhitectura cum nici in revistele de specialitate nu gasesti si tehnica “gen S.F.” cum intalnesti  de exemplu la Crama Wine Art Estate

Impresionat am fost si de modul in care sunt promovate soiurilor grecesti. In orice crama poposesti, explicatiile si degustarile incep cu soiuri precum:  Assyrtico, Malagousia…, sau rosiile Agiorgitiko, Xenomavro, Mavrodaphne, etc. Toata lumea le prezinta ca fiind o adevarata bogatie nationala, sansa cu care Grecia poate patrunde in topul vinurilor mondiate. Si nici nu se inseala in acesta privinta, multe vinuri fiind deosebite ca si calitate, prezentare, sau posibilitate de invechire.

Un alt lucru interesant este turismul viticol. Intalnit in toate formele, de la cel masiv, cum am vazut la Crama Gerovassiliou, unde in sezon ajunge cate un atotocar plin cu turisti la fiecare ora, la cramele din Santorini, unde fiecare venea din proprie initiativa, cu familia sau prietenii sa deguste vinuri si sa petreaca o zi altfel decat dogorit de soarele arzator pe plaja, sau in tavernele grecesti. La fiecare crama poti servi masa, cumpara suveniruri gen tricouri, sau tirbusoane, dar cel mai important lucru – poti cumpara vinuri in orice cantitate, care pot fi trimise direct din crama, oriunde in lume. Si lumea cumpara din plin, vreau sa va spun!

De retinut este si faptul ca aici toate explicatiile le primesti cu maxima franchete, indiferent cat de tampite sau incomode sunt intrebarile. Asadar, nimeni nu se fereste sa-ti spuna ca un anumit an a fost prost si vinurile au iesit indoielnice, ca un anumit vin are corectie de aciditate ori ba, sau ca un alt coleg enolog a reusit anul acesta un Assyrtico de exemplu, mai bun decat al sau si trebuie neapatat vizitata si crama respectiva pentru a degusta vinul. Asta, pentru ca dragi prieteni, in Grecia mai toti enologi sunt prieteni si se ajuta, dealtfel ca si in Romania.., cred!!!

Acestea fiind spuse, nu-mi ramane decat sa  va incurajez ca in urmatorul vostru concediul in insorita Grecie, sa vizitati macar una, doua crame mai apropiate, daca nu sunteti inca hotarati pentru un concediu vini – viticol. Cu siguranta nu o sa regretati!

P.S. Domnisoarele din foto, sunt oenologi ale unor supercrame…

Bogdan