Greek Wine Marathon

Scris la 25 martie 2016 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

“Scrie pe Vin2.ro” povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Bogdan Caracaleanu
—-Intr-o seara ploioasa de martie, cu o zi inainte de ziua nationala  a Greciei, am ales (ca si anul trecut de altfel) sa trec in revista cateva din vinurile Eladei. Ideea era si de a descoperi  unele pe care sa le reincerc la vara, in concediul traditional din insulele  grecesti.
—-Degustarea? La  Vinoteca Mea, unde am preferat atmosfera linistita celei mult mai agitate de la un alt eveniment (cu degustari de vin) desfasurat simultan in centrul  Bucurestiului.
—-Vinurile au fost prezentate de Vasilis Ioannou (http://www.newgreekwine.ro/), cel care a urmarit sa vada reactia audientei in vederea importarii ulterioare a vinurilor degustate in aceasta seara.
—-Am inceput seria de vinuri albe cu un entry level din 2014 denumit Mono, din soiul Moschofilero. Un vin light cu doar 11% alcool si care se preteaza perfect vara, la tavernele de pe malul marii (fie ea Mediterana, Ionica sau Egee).
—-Al doilea vin a fost Kanenas (nimeni in traducrere), un cupaj de Muscat de Alexandria cu Chardonnay nebaricat (de la acelasi producator, Tsantali), ceva mai complex, cu un nas totusi mult mai discret decat ma asteptam. Am inteles ca Muscat-ul de Alexandria este mai putin aromat decat variantele de Samos sau Tyrnavos.  Aciditate si mineralitate ok, dar destul de greoi pe masura ce se incalzea in pahar.
—-A urmat un vin realizat de Costa Lazaridi din 3 soiuri destul de aromate, rezultatul fiind un vin  la care aciditatea , mineralitatea si aromele floral-fructate se imbinau armonios pentru a-l face un vin de succes la vara pe terase si nu numai, chiar daca era din recolta 2014.
—-Surpriza placuta a serii a fost insa Kalogeri de la Domaine Papagiannakos. Un vin obtinut din soiul Malagouzia, fresh (2015), acid si mineral (caracteristica aproape omniprezenta la albele din aceasta seara), perfect echilibrat si care a obtinut unanimitate in aprecieri.
—-Techni Alipias 2015 de la o crama micuta (Wine aRt Estate), a fost primul cupaj de Sauvignon Blanc si Assyrtiko din aceasta seara. Nasul trada prezenta masiva a Sauvignonului (80 %) de tip mineral, dar in gust  Assyrtiko isi aducea aportul la corp si prin notele fructate. Postgust un pic off-dry.
—-Amethystos alb 2014 de la Costa Lazaridi este mult mai expansiv in nas: fructe tropicale (ananas, mango), citrice. Pe langa Sauvignon Blanc si Assyrtiko, apare si putin Semillon. Un vin ceva mai complex si parca si un pic sarat pe final.
—-Tot Costa Lazaridi incheie seria de albe (baubile) cu un Assyrtiko din 2014, Château Julia, vin facut cu sprijinul lui Michel Rolland. Un vin interesant, destul de corpolent, echilibrat, cu potential de invechire evident. Mult diferit insa de vinurile realizate din Assyrtiko in Santorini.
—-Seria de albe trebuia sa se incheie cu un Chardonnay baricat, proaspat lansat pe piata dar care a fost cu defect de dop.
Au urmat 3 roze-uri complet diferite.
Granatus de la Domaine Papagiannakos este genul de roze care nu prea merge (dupa gustul meu) in sezonul cald: aroma tare de capsunica, aciditate nu foarte ridicata si dulceag. Lipsit de finete.
—-Pink Bang de la Wine Art Estate pare un vin experimental si care cred ca vrea sa se adreseze unui public tanar si mai exuberant: este realizat din Touriga National (!), sticla cu o forma mai deosebita/rara, culoare roz-trandafirie (gen Barbie), ca sa nu mai vorbesc de nume.  Arome de fructe rosii coapte, este salvat un pic de aciditate, dar nu impresioneaza si are aceeasi senzatie dulceaga pe final.
—-Merlot-ul roze al lui Costa Lazaridi este din alt film, avand cam toate elementele unui roze reusit: prospetime, aciditate, finete, postgust destul de persistent. Pretul care se vehicula nu cred ca o sa-l ajute prea tare, dar cresterea economica de la noi probabil va depasi acest impediment.
—-Am incheiat degustarea din aceasta seara cu 4 vinuri rosii, care insa cred ca trebuiau deschise mai din timp.
Oenodeea de la Costa Lazaridi este un cupaj interesant din Cabernet Sauvignon, Agiorgitiko si Syrah. Culoarea si mai ales nasul puteau induce ideea unui vin mai tanar, dar in gust s-a prezentat destul de bine, notele picante ale syrah-ului estompandu-le pe cele usor vegetale ale Cabernetului. Se simte si baricul, dar cred ca este un vin de baut peste 3-4 ani.
—-Rapsani Reserve de la Tsantali este un cupaj de soiuri grecesti: Xinomavro, Krassato si Stavroto. Un vin care clar necesita un timp mai mare de aerisire, fiind destul de inchis si avand unele arome care erau mai degraba specifice unei crame nu foarte curate. Nu ma pot pronunta. De reincercat.
—-Kali Riza (radacini adanci in traducre) de la Kir Yianni este un Xinomavro tipic: corp light, arome de cirese. Din pacate in postgust ramanea o senzatie de acru, neplacuta si care m-a dezamagit profund.
—-Cel mai bun rosu al serii a fost Amethystos rosu 2012 de la Costa Lazaridi. Un cupaj corpolent din Cabernet Sauvignon, Merlot si Agiorgitiko. Note vanilate induse de baric, fructe negre coapte, condimente. Per ansamblu imi aduce aminte de un vin tip Rioja Reserva. Singurul minus este parca o usoara senzatie de fierbinteala indusa de alcoolul (14,5 %) nu tocmai perfect integrat.
—-In aceasta seara s-a reconfirmat practic faptul (recunoscut si de Vasilis Ioannou) ca vinurile albe grecesti sunt superioare celor rosii.
LA MULTI ANI GRECIA!
ΧΡΟΝΙΑ ΠΟΛΛΑ ΕΛΛΑΔΑ!
—-

Ati baut Bon Viveur?

Scris la 15 martie 2016 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

—-Am spus prezent initiativei celor de la Vinul.ro de a vizita cramele si mai ales de a cunoaste oamenii care fac vinuri in Dealu Mare. Asta se intampla in prima jumatate a lui ianuarie anul asta. Am urmat numai o secventa scurta (de o dupaamiaza) din tot programul, pentru ca voiam sa vad Crama Licorna. Avusesem o tentativa in august 2015, insa atunci sala de degustare era in santier.
—-Pe Gabi Lacureanu nu-l mai vazusem din toamna lui 2010, pe vremea cand am viztat, alaturi de alti amici si de regretatul Nick Filip, Crama Basilescu. Atunci, inainte sa ajungem la crama, Nick ne spusese in autocar sa nu-l laudam pe promitatorul enolog, pentru ca e foarte tanar si ar putea sa si-o ia in cap. S-au intamplat multe de atunci. Acum, Licorna, ajunsa pe mainile lui Gabi Lacureanu, este una din cele mai  noi si frumoase investitii din Delu Mare si ne astepta sa-i descoperim noutatile: cladiri, dotari, utilaje, dar mai ales vinurile.
—-La sfarsitul scurtului tur de crama, pe care merita sa o vizitati, ne-am asezat in sala de degustare sa vedem cateva din vinurile propuse de enolog. Primul lucru pe care l-am remarcat a fost siguranta si starea de confort cu care Gabi Lacureanu vorbea despre ceea ce a facut acolo in scurta perioada de cand se afla la cirma cramei. Se vedea ca se simte bine acolo si ca zona asta ii prieste. De fapt, in Dealu Mare s-a facut cunoscut si acestui terroir ii este dator sa reconfirme. Am degustat 6 vinuri, insa, nici in ruptul capului (cu toate insistentele lui Tudor) nu a vrut sa ne arate Chardonnay-ul Reserva, cel cu sticla aia fistichie. Bine, o sa avem rabdare!
—-In schimb, ne-am facut de cap cu vinul alb Bon Viveur. Aparut pe piata spre sfarsitul anului trecut, asamblajul de chardonnay (80%) si restul din sauvignon blanc este vinul din gama superioara Serafim-ului. Sticla este una speciala, iar eticheta e simpla, cu tenta retro, ilustrand un mic grup instrumental dirijat. Am primit o astfel de sticla cadou, asa ca am avut prilejul sa studiez vinul pe indelete.
—-A degusta acest vin reprezinta o aventura…
—-Nimic periculos, insa plin de surprize. Totul incepe cu culoarea: galben-verzui cu alura de vin fresh si vioi, ceea ce nu te-ar duce cu gandul ca are atata chardonnay in el. Cat despre nas, aici poti petrece ore intregi rotind paharul si adulmecandu-l, pentru ca de fiecare data iti va da noi semne ca trebui sa stai in crama ca sa te pretinzi stiutor de vinuri… Note ierboase are, tenta de infuzie cu un soi aromat (tamaioasa sau muscat) are, ceva semne de usor si vanilie din cand in cand… Oricum, nu stii ce bei si te mai uiti odata pe sticla si citesti ca proportia de chardonnay e covarsitoare… Dupa o vreme apare si oncuozitatea, mai multa corpolenta si aromele caracteristice soiului… Dar esti doar la jumatatea drumului in a face o descriere cat de cat corecta si aproape de ceea ce a vrut autorul sa exprime. Asemenea vinuri nu sunt multe pe piata noastra, in care un chardonnay sa-l bei cu pofta, cu gura plina si sa tot descoperi lucruri noi. Bine, am aflat secretul in cele din urma, dar nu singur. Cele 80 de procente de chardonnay au fermentat in vasul mare de lemn (5500 litri) ajuntand la o fina micro oxigenare cu efectele de mai sus. Asta a fost tot lemnul. Ce a iesit, zic sa incercati si voi. Dar sunt sigur ca, desi ati fost avizati, tot veti mai gasi lucruri pe care eu nu le-am descoperit sau nu le-am sesizat.
—-Bon Viveur e un vin pe deplin armonios, echilibrat si cu un comportament placut in asocieri culinare, cat si “vorbindu-l” indelung fara mancare.
—-Din punctul meu de vedere, cu cele +7.5 papioane/8 il asez in galeria cupajelor mele preferate de vinuri albe: Amaury, Solo Quinta, Golem, Renatus si adesea Rusalca.
—-Cu bine,
—-RaSto

VinCE 2016 – O alta perspectiva

Scris la 13 martie 2016 in Povesti despre vin | Un comentariu

“Scrie pe Vin2.ro” – povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi o avem invitată pe Eleonora Rusu

—-Avand in vedere experienta placuta pe care am avut-o anul trecut la VINCE, mi-am dorit sa revin si anul acesta pentru a vedea evolutia evenimentului si a degusta noile vinuri ale cramelor preferate.
—-Am luat bilete pentru doua din cele 3 zile (3-5 Martie) ale evenimentului dar de data aceasta m-am limitat la un singur masterclass – vinuri din Valea Rhone-ului.  Erau multe crame (peste 180) prezente cu un numar foarte mare de vinuri (peste 1000 de etichete) si am preferat sa ma concentrez prioritar pe acestea.
—-Spre deosebire de anul trecut, cand toate cele 3 zile de targ erau deschise publicului, anul acesta prima zi a fost dedicata specialistilor din domeniu, accesul fiind permis doar profesionistilor si celor care activeaza in domeniul HoReCa. Biletele au fost ceva mai scumpe decat anul trecut (150 ron/zi), insa masterclass-urile au ramas cam in aceeasi marja de pret (cel mai scump era 75 ron).
—-Inca de la intrare am putut sesiza atmosfera mai relaxata fata de anul trecut in ceea ce priveste numarul de vizitatori deoarece, la receptie, unde ni se dadeau bratarile cu cod de bare, caietul evenimentului si pahare, nu era deloc inghesuiala. Am preluat ‘’recuzita’’ alocata, constatand ca s-a schimbat modelul paharelor (de o calitate mai slaba comparativ cu Schott Zwiesel-urile de data trecuta), si am intrat la targ.
—-Acolo atmosfera era lejera, unii producatori neavand inca standul complet aranjat. Am profitat de acest lucru pentru a face o sesiune rapida de poze cu standurile prezente dupa care am stabilit o ordine in care urma sa incep degustarile. Avand in vedere ca resursele de energie au si ele limitele lor intr-o astfel de zi, am preferat sa vad la inceput producatorii care imi plac cel mai mult (fata de anul trecut cand am degustat o zi albe si una rosii). Mi s-a parut mai eficient acest sistem ‘’pe producatori’’, fiindca m-a scutit de revenirea la acelasi stand de doua ori.
—-Organizarea, a fost destul de asemanatoare cu editia anterioara. Intrarea se facea in urma scanarii codului de bare de la mana si iesirea la fel. Producatorii erau aproximativ aceiasi, plasati in aceleasi locuri de anul trecut. Pe langa sala mare de masterclass-uri s-a adaugat acum si una mai mica pentru workshop-uri. Nu mi-a fost clar care era criteriul de clasificare pentru cele doua – de ce unele erau workshop si altele erau masterclass. Poate in functie de titulatura persoanei care sustinea cursul…  Acum am avut si surpriza (sau ghinionul..), sa gasim si cateva pahare murdare la masterclass, pe care organizatorii le-au inlocuit imediat ce am sesizat. Am mai putut observa pe mesele pregatite pentru curs si faptul ca nu toate paharele erau identice.
—-O noutate binevenita a fost standul Miele unde puteam schimba ori de cate ori doream paharul murdar cu altul curat. O alta noutate a fost faptul ca anul acesta se puteau cumpara vinuri de la unele standuri (nu intru in detalii legate de fiscalizarea acestor vanzari …care era ‘’sublima dar lipsea cu desavarsire’’).
—-Zona de luat masa a fost mult mai restransa anul acesta dar suficient de diversa pentru a acoperi gusturi destul de variate si, in aceeasi incapere, anul acesta erau si cateva standuri cu vin ale unor magazine specializate. Am incercat o serie de vinuri recomandate de bornyito.hu un magazin on-line cu o oferta foarte mare de vinuri, in principal locale (singurele importuri de la stand erau spumantele Freixenet). Acolo am remarcat un Furmint (Mad, produs de crama Szent Tamas), proaspat, nebaricat, cu arome florale si usoara nuanta minerala.
—-Nu am putut rata desigur standul de Cabernet Franc unde aveau exclusiv acest soi, vinificat de diverse crame (15 la numar). Cele mai apreciate au fost Sauska, Riczu Stier (foarte bun dar cu o eticheta usor inestetica), Matias, Heumann, Tiffan’s. O alta aparitie noua si extrem de interesanta a fost un producator de vinuri din Israel –  Sea Horse Winery –  care prezenta 4 vinuri (trei cupaje rosii si un Chenin Blanc) foarte placute, produse in cantitate mica ( sub 1000 de sticle/sortiment) dar cu preturi relativ ridicate – cca. 30-40 eur/sticla.
—-Alti producatori vizitati au mai fost Gere (al caror Kopar 2012 parea putin cam tanar), Bock (eticheta Libra era excelenta dar la un pret de 45eur/sticla), Heimann, Sauska, St. Andrea, Fekete (de la care recunosc ca aveam asteptari ceva mai mari), Gere Tamas & Zolt, Tiffan’s (unde mi-a placut mult Principium), Szeleshat. Din Romania au fost prezenti Recas, Liliac si, desigur, Balla Geza (Wine Princess) ale carui vinuri le-am regasit absolut peste tot in Budapesta – magazine specializate, magazine mai mici, restaurante, wine-bar-uri. O surpriza placuta a fost sa gasesc prezenta si crama Chamlija din Turcia, cu 5 etichete – 2 albe, 2 rosii si un rose.
—-Impresia generala asupra VINCE 2016 a fost una placuta, diferenta principala comparativ cu anul trecut fiind numarul (vizibil) mai redus de vizitatori. Sa fie oare si din cauza contextului politic? Anul trecut am sesizat prezenta mai multor nationalitati europene in timp ce acum am constatat prin oras o crestere semnificativa a turistilor rusi.
—-Totusi, fata cu anul trecut, acum am plecat de acolo cu sentimentul ca si la noi se vor putea organiza astfel de evenimente… si asta poate ca intr-un viitor nu foarte indepartat. Nota mea de optimism este data de numarul mare de evenimente noi sau in stadiu de proiect organizate in Romania (RoVinHud, WineUp, Wine-Wine, REVINO) la standarde care in timp se vor apropia sau, de ce sa nu visam, poate chiar vor depasi VinCE.

Cultivini

Scris la 9 martie 2016 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

“Scrie pe Vin2.ro” povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Bogdan Caracaleanu

—-Cultivini Wine Gallery Budapesta.  O descoperisem in urma cu mai bine de un an si jumatate cand vizitasem pentru prima data frumosul oras de la Dunare.  Profitand de vizita la targul de vinuri VinCE 2016, i-am trecut pragul impreuna cu micul grup de wineloveri  dupa terminarea targului amintit.
—-Duminica, cand majoritatea obiectivelor turistice sau shop-istice sunt inchise si vremea e mohorata, te imbia la vizitarea obiectivelor cu profil vitivinicol. Desi prietenii cu care am fost la VinCE erau buni cunoscatori ai Budapestei (si a winebar-urilor locale), aceasta locatie le era necunoscuta. De cand am intrat am fost placut surprinsi de cele gasite: luminozitate excelenta (care permitea analiza vizuala corecta a vinurilor, spre deosebire de majoritatea wine-barurilor unde penumbra sau lumina insuficienta nu sunt chiar ceea ce imi doream), lipsa muzicii (in alte parti duduia de parca eram in club) si sloganul de la care incerc sa nu ma abat des: “Life is too short to drink bad wine!” (bineinteles si lipsa fumului de tigara, dar acest lucru este normal, in nici un restaurant sau wine-bar din Budapesta nefiind permis  fumatul la interior). Dar ceea ce era cu adevarat interesant erau echipamentele de distributie a vinurilor (detalii tehnice aici). Mai vazusem la noi ceva similar prin aeroportul Otopeni si printr-un supermarket, dar aici parca se incadrau mai bine in peisaj. Modul de utilizare este simplu si elegant:  clientii galeriei primeau un card (pe care trebuiau sa il alimenteze initial cu 4500 forinti – circa 67 lei)  si apoi isi alegeau din vitrinele “wine dispenser-ului” vinul si cantitatea ce urma sa fie degustata (intre 0,25-1 dl).  In momentul in care se termina “creditul” primeai alt card si puteai degusta in continuare cat te tineau portofelul, picioarele sau ficatul.
—-Selectia de vinuri pentru degustare era OK: aproape 60 de vinuri (toate unguresti, dar acest lucru este valabil cam  in toate wine-bar-urile budapestane si chiar in supermarket-uri, vinurile straine reprezentand maxim 10 % din oferta) de toate culorile si acoperind o gama variata de preturi. Lipseau insa spumantele (am inteles ca era nevoie de un dispenser special). Interesanta (si simpla in acelasi timp) era si metoda de a afla detalii despre vinurile degustate: cu ajutorul unei tablete! De asemenea sistemul de spalare a paharelor extrem de eficient si nou pentru mine (paharul se pozitiona cu gura in jos peste o sita si prin presare pornea un jet de apa care clatea sub presiune extrem de rapid si de bine).
—-Bineinteles ca vinurile puteau fi si achizitionate (livrarea fiind posibila oriunde in lume!), peretii galeriei fiind tapetati cu vinurile care se aflau la degustare (dar si cu altele, care momentan nu se gaseau in dispensere, in total cca. 150 de vinuri).
—-Personalul, care nu era chiar habarnist in domeniu si care vorbea fluent engleza (spre deosebire de multi din expozantii si chiar de unii din staff-ul targului VinCE), a fost si deosebit de amabil, oferindu-se sa ne suplimenteze creditul insuficient astfel incat sa putem incheia degustarea cu retestarea unui vin pe care il considerasem ca fiind vinul preferat. De asemenea o alta bila alba a primit-o cand unul din vinurile pe care doream sa il incerc s-a terminat  tocmai cand imi curgea in pahar. Imediat au deschis alta sticla si au completat paharul, cu un surplus generos.
—-Vinurile pot fi asortate cu mici platouri cu branzeturi, mezeluri sau snacks-uri.
—-Preturile nu sunt chiar mici (si nu doar datorita apropierii de ultracomerciala si deloc ieftina  Vaci Ut, cam la toate wine-bar-urile din Budapesta avand aceeeasi senzatie) , dar per ansamblu este un concept extrem de atragator si de placut pe care mi l-as dori si in Bucuresti.
Egeszsegere!
—-

Riznica Vina – Intamplari neobisnuite

Scris la 6 martie 2016 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

—-La targul de vinuri BeoWine din Belgrad am poposit mai mult la standul asociatiei din care face parte si crama Despotika. Aici am degustat mai multe vinuri care ne-au placut si am revazut cu placere Morava din gama Opis. Noi ne-am facut ca nu-l stim, desi ne cam facusem de cap cu el intr-un frumos restaurant –  Mydan – de pe un deal al Belgradului, cu o seara inainte. Din una-n alta, propietarul cramei, Veselin Despotovic, ne intreaba daca seara n-am vrea sa participam la lansarea unui vin facut de ei sub eticheta Cavalerilor Templieri la unul din cele mai cunoscute winebaruri din Belgrad? Pfaii… Noi?! E ca si cum Charlize Theron iti face cu ochiul si tu te uiti ca prostul in spate, sa vezi daca iti face tie… Binenteles, ca venim!
—-Ne-am inghesuit toti 4 intr-un taxi si la ora stabilita eram la Riznica Vina. Lume multa, aglomeratie, dar tot ne-am descurcat. Foarte inspirat a fost Iulian sa ia cu el o sticla de vin romanesc. Tamaioasa Romaneasca Colocviu la Roma. I-a inmanat-o lui Veselin, drept cadou din partea noastra. Omul surprins, a intrebat ce vin e in frumoaasa sticla si a promis ca o raceste repede si o deschide mai tarziu.
—-Noi ne-am vazut de ce stim mai bine… Morava. Soi sirbesc, usor aromat, suplu, svelt si racoritor. In apropierea noastra se instalau 2 chitaristi, potrivindu-si stativele si regland sunetul. Habar nu aveam ce urma sa se petreaca mai tarziu. Ne-apucam si de-a doua “lucrare de doctorat” in vinuri sirbesti, apoi primim o sticla cavalereasca de cabernet de la Despotika si in scurt timp apare Veselin… Asta e facut in Romania? Seamana bine cu tamjanika din regiunea Zupa. Cheama pe un nene mai mic de inaltime si fara sa i se spuna ce e in pahar, face ochii mari la noi… N-am mai baut asa ceva… Cum, e din Romania? E mai delicat, mai elegant… Nu stiam ca si voi faceti vinuri aromate seci! Ooups! Uite ca in era internetului mai exista producatori (ca la noi) care nu stiu nimic de ce se intampla peste “gard” de podgorie… A circulat sticla si si-au facut multi poze cu ea, de parca era vedeta serii..
—-In acorduri de melodii lente si vioaie de liubav s-au dezlantuit toti sirbii pe la mese… Cantau in picioare ciocnind si pozdravnind continuu. Au urmat scurte seturi de cantece in genul Cenaclului Flacara, un folk patriotic si ne-am dat seama ca trebuie sa mai aducem sticle din hotel. Lucian si Iulian au dat fuga si s-au intors cu doua fetesti. Una regala de la Liliac si una de la SERVE – Guy de Poix, pentru ca “ni s-a pus si noua pata”! Patronul winebarului a apreciat efortul nostru, ne-a luat pe dupa umeri si a scos un decantor. Spunem noi pe repede inainte povestile vinurilor romanesti aduse si cheama un baiat sa aduca ceva din spate… Pana atunci, printre sticle si pahare ne-am pus toti 4 invitati de acord ca sirboiacele sunt cam frumoase, lucru pe care nu-l banuiam la inceputul excursiei. In bar se gaseau doamne si domnisoare de toate varstele… si blonde, roscate, brunet, satene bucurandu-se de muzica si vin. Se dansa, se canta  si asteptau sa guste din vinurile romanesti. Apare baiatul trimis de propietr cu trei sticle… Surpriza….Romanesti! Zestrea, Leat si Arezan! Pam-pam! Sunt bune? Ma intreaba  seful localului… Da! Si-am aratat doua din ele. Omul s-a conformat si le-a desfacut.
—-Si uite cum dintr-o seara de lansare a unui vin sirbesc… am ajuns la degustare de vinuri de la “moi drug” din Romania. Poze, LIKE-uri, schimb de carti de vizita… tot ce trebuie pentru a pastra legatura… Am primit invitatii la crame, promisiuni ca vom reveni…  Sirbii sunt oameni voiosi, veseli si in ciuda necazurilor pe care le-au avut, stiu sa se distreze si sa puna pret gesture amicale. Am fost indemnati sa cantam melodii de la noi, dar nu eram in halul ala de bauti, insa am tinut “bâza” la acordurile Saniei cu zurgalai, despre care se jurau ca e melodie de pe la ei!!
—-Sper sa ma revad curand cu multi dintre ei si sa ne viziteze. Cine stie, poate chiar la GoodWine, dupa cum multi au fost convinsi sa vina.
—-Cu bine,
—-RaSto