Faceti cunostinta cu Lily
—-La sfârșitul lunii trecute, chiar de ziua internțională a Iei , am fost în excursie la Batoș. Adică la crama celor de la Liliac. Drum lung până acolo, dar plăcut doar datorită companiei și a gazdelor noastre. Întregul fim al celor petrecute îl puteți citi bine descris de mai vechiul meu amic Daniel Botea , din ce în ce mai implicat în evenimentele cu vin.
—-Eu am să mă opresc asupra celor două vinuri testate în premieră: surorile Lily, deși degustarea de la Liliac Lounge a fost mult mai cuprinzătoare.
—-Lily “green” – sauvignon blanc + chardonnay. Medium pale lemon, cum zice la manual cu inserție verzuie. Intens în arome, măr verde, soc și iearbă cosită. Sauvignonul e în prim plan, pentru că doar pe finalul înghițiturii dai de ceva silky. Aciditate mare de Ardeal, alcool robust (13%), dar nimic nu pare să deranjeze. Plăcut, destul de elegant, vioi și plin de vigoare. Aproape 7 papioane. Vin de petrecere lungă.
—-Lily “blue” – fetească regală + fetească alba. Plăcuta culoare, galbioară, cu arome evidente de caise, măr verde copt și citrice, în care feteasca regala își face de cap. Sec, intens, aciditate mare, alcool potrivit (12,5 %) cum ii place voinicului pe caniculă. Postgustul și el onorabil. Cred că și amatorii de șpriț s-ar bucura de el. -7 papioane.
—-În loc de concluzie, găsesc teribil de îndrăzneață și provocatoare lansarea acestor două vinuri, iar dacă m-aș referi și la prețuri… managerii de restaurante și terase ar face bine să și-l plaseze măcar în meniul lor de vinuri la pahar ASAP. Vara asta ne-a luat tare, dar nici nu ține o veșnicie.
RaSto
Assyrtiko – My summer love
“Scrie pe Vin2.ro” cu povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Daniel Duica, iubitor de vinuri, indragostit pentru moment de soiurile antice, prefiloxerice, nealtoite pe radacini americane. Daniel este general manager la o firma de consultanta din Sibiu.
—-Intrerupem “romanul fluviu”, “foieletonu’ “ despre vinurile antice deoarece vreau sa va prezint un vin pur si simplu extraordinar! Grecesc.
—-Am profitat de faptul ca aveam treaba in zona Neptun-Olimp si am pus mana pe telefon. Am sunat la Delfinul din Olimp (unul dintre foartele putine locuri care ofera cazare direct pe plaja din zona). Cand am auzit ca au o camera libera nu m-am putut abtine sa nu incep sa țopăi prin casa. Le-am spus fetelor mele ca au o ora sa impacheteze – lucru aproape realizabil.
—-Peste fix o ora eram cu totii in masina cu portbagajul plin ochi cu bagaje facute la repezeala pentru 2 zile…si o “traista” cu vinuri luate direct din frigider . In jurul 
pranzului eram in Bucuresti pentru cateva intalniri ce pareau ca nu se mai termina (oricum nu inaintea rabdarii fetelor mele). Dupa cateva ore bune de ‘’alergat” prin furtuna in Bucurestiul inundate (din nou) de o ploaie de vara eram spre MARE. Nerabdarea revederii cu MAREA era intrecuta (poate) doar de setea mea. Cand am ajuns la Delfinul, dupa o scurta consultare a listei de vinuri, am fugit la “traistă” din camera sa vad daca mai era ceva rece. Mai era. THALASSITIS Oak Fermented 2013. Pana sa vina calcanul de Marea Neagra cerut, eram deja cu vinul in pahare. Sa le spunem pahare… Cum l-am gustat mi-au venit in minte 3 lucruri: 
Orange wine, Sur-lie, vinuri albe de Rioja. Toate astea invaluite de farmecul marin, inconfundabi al Assyrtiko. De ce Orange wine? Dupa gust cred ca acest vin a avut un contact indelungat cu pielita strugurelui, amintind de vinificarea strugurilor rosii. De ce Sur-lie? Se simte in mod clar contactul prelungit al vinului cu drojdiile si un batonnage indelungat. De ce vinuri albe de Rioja? Se simte o subtila aroma oxidativa in vin, indusa in mod intentionat in timpul fermentarii si maturarii in stejar dar si datorita nuantei usor oxidative, galbui-aurii in culoarea a vinului. Toate astea fara bucate langa el … Dar cand am gustat calcanul de Marea Neagra cu mamaliguta, ceva mujdei si un pahar de THALASSITIS Oak Fermented 2013, toate aromele au crescut automat exponential – aromele cărnii si aromele vinului, contopindu-se intr-o simbioza culinara de neuitat! Calcanul este un peste ușor gras, dar in contact cu aciditatea vinului, cu salinitatea acestuia si postgustul plin de suc proaspat stors de lime, calcanul de Marea Neagra devine o carne usoara de vara si iti vine sa mananci si sa bei la nesfarsit! Nici nu am mai avut nevoie sa storc lamaie peste calcan. Cremozitatea vinului, batonnage-ul, subtilele arome oxidative, aciditatea crocanta integrate perfect in farmecul inegalabil al soiului Assyrtiko fac din acest vin un nobil gourmet al creativitatii in vinificare de 
care grecii dau dovada, in special in ultimul timp. Ce mi-a ramas din sticla deschisa seara mi-a facut dimineata luminoasa si chiar a adus soarele in Olimp. La micul dejun l-am asociat cu o salata de icre de stiuca . Parca acest vin cere numai alte delicatese langa el. In concluzie, THALASSITIS Oak Fermented 2013 este vinul gourmet care nu ar trebui sa lipseasca din meniul nici unui restaurant cu pretentii la peste si fructe de mare sau din frigiderele gurmanzilor. Ma tot uit in straiță, dar din pacate nu mai am nici un exemplar…Intr-un fel e bine, caci mai am si treaba. Cred ca daca mai aveam vin nu mai plecam de pe terasa. Imi las fetele la plaja, pentru ca am adus soarele in Olimp cu acest vin si plec la treaba.
—-Ne “revedem” in curand cu fluviu’, foieletonu’… stiti voi!
Hai-hui cu Patrick Farrell
—-Cu două zile înaite de începerea IWCB-ului, am avut plăcerea și misiunea de a-l prelua pe Patrick Farrell – unul din jurații concursului – pentru a-i arăta câteva ceva din București și să degustăm ceva soiuri românești, ca scurt antrenament premergător jurizării.
—-Patrick este un american crescut în New Jersy, de profesie medic și întratât de pasionat de vinuri, încât prin 1998 a devenit Master of Wine. Prima dată l-am întâlnit în octombrie anul trecut, într-un tur extins de vizitare a cantinelor și degustare a vinurilor din jurul Etnei. Fiind
unul din oamenii de bază ai comunității #winelover, l-am reîntâlnit și pe 14 februarie la Atena, unde am celebrat 4 ani de la înființarea grupului. Acolo ne-am cunoscut mai bine și am apucat să „bârfim” mai bine câteva vinuri grecești propuse de Ted Lelekas și Vasilis Ioannou, dar și un Fresh Liliac, cât și o fetească neagră La Cetate, aduse de mine din țară.
—-M-am bucurat să-l revăd la București și i-am propus două variate de program pentru cele aproape 8 ore câte aveam la dispoziție. A ales-o pe cea mai bună. Adică, cea care începea cu 
vizitarea celei mai mari colecții private de tirbușoane din lume (la Art Collections). Bine, noi ăștia din sud-estul Europei mai putem exagera, însă atunci când a văzut certificarea Guiness Book of Records pentru cele 26000 de piese, a început să facă mai multe fotografii decât la Luvru. How impressive! How envious will be my friend seeing photos…
—-Am parcurs întreaga colecție pe repede înainte și-am văzut ceva și din marea colecție a fiarelor de călcat, totul în maxim 45 de minute.
—-Repejor, am ajuns și in Centrul Vechi având maxim noroc cu parcarea… chiarîn fața Abel’s Winebar. Urmatoarea oprire a fost Crama Domneasca, unde ne aștepta Cezar Ioan, Edy Jakab și Emil Manea – gazda noastră. Și pentru că Vlad Țepeș (the Impaler) îi făcea cu ochiul din toți 
pereții, iar Cetatea Veche era la 5 metri de noi, am parcurs pe scurt partea de istorie în timp ce Patrick savura cu țoiul licoarea lui Dom’ Profesor propusă Edy.
—-Fiind vorba de un prânz tradițional românesc, am potrivit la brânza de burduf și telemeaua cu vinurile noastre albe… Plăvaia, Frâncușa, Grasa de Cotnari sec, Feteasca Regală și o Tămâioasă. Ne-am pus pe explicat zone, vinificare, scurt istoric și n-a durat mult până au poposit sarmalele și micii. Din decantoare au curs în pahare Feteasca Neagra și Negrul de Drăgășani. Am ascultat povestea sa, am spus-o și noi pe-a vinurilor noastre și când eram gata de plecare s-a pornit o ploaie torențială. Am sorbit împreună încă puțin vin roșu, despărțidu-se 
cu greu de litălși îndreptându-ne spre mașină. Ajunși acolo, am vazut că mă blocaseră doi binevoitori, fiind nevoit să circul pe străduțele înguste printre mese și scaune ajungând pe lângă BNR în strada Doamnei, ca un veritabil infractor. How crazy you can be… am tot auzit în spatele meu, dar asta până la prima oprire scurtă, unde din portbagaj am scos o frapieră cu gheață și spumantul Clarus de la Wine Princess. Păi cum era să încheiem un prânz apoteotic fără un spumat? Planul ințial era să-l plimbăm într-un CityBus, dar vremea nu ne-a lăsat… How cool is that? So, Mustoasă might means juisy? I-a plăcut mult și tocmai a lansat ideea că acest spumant s-ar vinde bine
în afară sub acest nume. Așa o fi! Am transmis mesajul cui trebuie și sper să auzim de Juicy Sparkling from Balla Geza în curând.
—-Indiferent de ploaia torențială și de timpul foarte scurt, întâlnirea cu Patrick va rămâne de neuitat. M-a felicitat pentru că am reușit să străbatem orașul încadrându-ne la fix pentru urmatoarea sa întâlnire cu Joel Butler, Homero Sodre și cu un producător român la Casa Di David, unde alte vinuri românești urmau a-i fi prezentate.
—-Revazându-ne iar la Focșani pentu jurizarea vinurilor din concurs, mi-am dat seama că povestise tutuor de-acolo cele întâmplate cu două zile în urmă. Devenisem, deja, cunoscut!
—-RaSto (articol apărut în revista Vinul.ro)
Super picnic la Avincis
“Scrie pe Vin2.ro” – povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi o avem invitată pe Eleonora Rusu
—-De regula, ziua de Rusalii (pe langa implicatiile religioase) inseamna un week-end prelungit, in care mai tot omul ‘’fuge’’ pe undeva intr-un mini-concediu. Tot cu ocazia acestei zile Crama Avincis are frumoasa traditie de a organiza un picnic, in cadrul caruia oaspetii pot vizita crama, afla informatii tehnice si pot degusta vinurile produse cu multa pasiune de Ghislain – tanarul si talentatul oenolog al cramei.
—-Avand in vedere ca nu vizitasem inca acest loc despre care auzisem doar lucruri la superlative, am decis ca anul acesta sa imi planific concediul astfel incat pe 20 iunie sa pot raspunde ‘’prezent’’ la invitatia primita. 
—-Dupa un urcus usor aventuros pe dealurile din zona Dragasaniului, unde un 4×4 ar fi fost ideal, am ajuns la crama unde, inca de la intrare, prima impresie a fost ‘’wow!!’’. Am intrat pe un domeniu foarte intins, perfect ingrijit, cu un gazon impecabil, inconjurat de vita de vie la fel de bine intretinuta. Cladirea cramei este construita intr-un stil futurist, extrem de modern si include posibilitatea de cazare in apartamente luxoase, sala spatioasa de degustare, zona de restaurant/caternig, zona de vinificatie, zona de maturare si o terasa foarte mare unde erau amplasate mesele pentru invitati.
—-Undeva la cca. 300 m de terasa se putea observa Vila Dobrusa, renovata in stil clasic, avand alaturi o piscina desprinsa parca din filme, imagine ce imbina foarte armonios stilul clasic al casei cu aspectul modern al domeniului. Privind in ansamblu locul, ai fi putut crede ca este o ‘’hacienda’’ luxoasa undeva in America de Sud..
—-Dupa un tur al domeniului, a urmat si turul cramei in zona de receptie struguri si vinificatie. Primul aspect sesizat a fost curatenia impecabila. Utilajele si numeroasele tancuri de inox amplasate in acea zona erau noi, moderne si acopereau cu brio capacitatea de productie a Cramei. Nu am avut ocazia sa vizitam si zona baricurilor dar sunt sigura ca ca era la fel de moderna, curata si bine organizata. 
—-O data turul terminat, ne-am instalat cu totii comod, pe terasa, pentru a savura un pahar de vin – fiecare dupa preferinta. Pentru inceput au fost oferite pentru degustare doua vinuri albe (un cupaj Muscat/Tamaioasa si Domnul de Roua in Alb) ambele proaspete, cu arome intense si aciditate sustinuta, numai bune pentru savurat in acea zi calduroasa, un rose si un rosu (CS 2013) cu un corp /tanin mediu si o aciditate relativ ridicata, ce prezenta arome de fructe negre proaspete.
—-Ceva mai tarziu, dupa deschiderea bufetului, au putut fi degustate la bar si alte etichete. Eu am ales, in ciuda caldurii de afara, sa revad Pinot Noir-ul 2013 care mi-a placut foarte mult cu ocazia unei alte degustari – un Pinot cu corp mediu, tanin copt si catifelat, arome intense de fructe rosii, si aciditate foarte buna. 
—-Cum insa tot ce este frumos se mai si termina, am savurat pana la capat paharul de pinot noir, mi-am luat “La revedere” de la gazdele atat de amabile si primitoare, am mai dat un tur rapid si am plecat spre casa propunandu-mi sa revin cu prima ocazie. La final de zi, impresia cu care am ramas este ca locul in sine, vremea, vinurile si mai ales revederea cu multi prieteni au contribuit la crearea unei atmosfere extrem de placute si relaxate.
Cheers!
.
.
Comentarii recente