….Gata! Au trecut şi sărbătorile. A fost frumos, dar foarte scurt si mult de munca!
Acum, abia dacă mai pot să respir de îmbuibare, nu am chef de nimic, stau inert în faţa unui pahar de vin şi tot felul de gânduri bizare îmi trec prin cap.
Nu mi-a fost deloc uşor: mâncare multă şi grea, porcul la loc de cinste, băutură în fiecare zi, cozonaci peste cozonaci, prăjituri, torturi. M-am luptat de dimineaţă până-n seară, la mese lungi şi interminabile, dar până la urmă am răzbit! Este adevărat… cu numai cinci kilograme în plus la cingătoare!
Îmi vine să urlu de necaz! Munca mea de-un an de zile, sutele de ore petrecute în sala de sport, miile de bazine înotate s-au dus dracului cu totul. Nu mai am nici o haină să intru normal în ea, arăt în toate ca sugrumat într-un protex. Aş vrea să urle împreună cu mine toţi oamenii aflaţi în aceeaşi situaţie care suferă în tăcere şi nu îndrăznesc să-şi verse amărăciunea. Să urle până se cutremura pământul, munţii să se clatine, apele să-şi sece cursul, animalele să fugă până le plesneşte “fierea”! Poate aşa aud şi zeii, mă vor deplânge şi mă vor face la fel ca înainte. Ca şi eu le fac lor toate poftele!
Până una alta, cu sau fără zei, îmi plâng necazul în fata paharului cu vin şi îmi promit că la anul totul se va schimba. Nu-mi dau perfect seama, dar nu stiu de ce cred că folosesc exact aceleaşi cuvinte ca şi la bilanţul trecut şi-mi fac aceleaşi promisiuni deşarte.
Măcar vinul nu mă dezamăgeşte. Stă cuminte în pahar, ascultă şi pare că înţelege fiecare silabă. Desigur, asta pentru că este un vin “deştept”! Se numeşte Amarone della Valpolicella Clasico – 2003 de la Masi.
Îmi place de el în serile de iarnă ca aceasta, nu servit la masa, ci doar noi doi faţă in faţă. Fiecare cu gândurile lui, dar bucuria comună de a fi în acest moment împreună. Îmi place nespus să-i simt mirosul de trufe în preajmă, de fructe de pădure şi vişină răscoapta, piper şi lemn duce.
Simt cum fiecare sorbitură îmi aduce o explozie de arome în gură cum nu am mai întâlnit: de la smochine şi ciocolată, până la condimente şi ardei iute. Ce mai, gustul este Dumnezeiesc, taninii sunt de catifea, alcoolul este integrat perfect, iar după prima gură nu vei uita acest vin niciodată. După a doua gură, desigur viaţa începe să devină mult mai frumoasă, parcă nici nu arăt aşa de gras în oglindă, iar după cea de-a treia gură mă duc fericit la culcare, pentru că totuşi acest vin are 16% alcool.
Dar, nu pot să adorm înainte de a vă spune tuturor: La mulţi ani ! Şi a vă dori un an nou mult mai bun decât cel ce tocmai a trecut!
Bogdan
Comentarii recente