RoWine reloaded

Scris la 29 mai 2017 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

“Scrie pe Vin2.ro” povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Bogdan Caracaleanu
După o primă ediție precedată de multe replici înveninate, polemici aproape interminabile și multe block-uri și unfriend-uri pe Facebook, în relativ mica lume a iubitorilor de vinuri bune de pe la noi, la numai un an a urmat o mult mai liniștită ediție a doua.
Ce au avut în comun cele două ediții? Același amplasament – Fratelli Studio -(unii producători și-au pastrat chiar și poziția în sală), standurile identice, densitatea mare de vinuri de calitate, atât romanești cât și străine, dar și prețul biletului de intrare.
Adevărat că au fost și absente fata de anul trecut (Petro Vaselo de exemplu), a dispărut secțiunea VIP, dar și așa o singură zi nu ar fi fost suficientă să treci metodic prin toate cele aproape 300 de vinuri care te așteptau în cadrul festivalului.
Din lipsă de timp am ajuns doar duminică și nici atunci nu am putut să stau prea mult, astfel că a trebuit să sar peste o parte din vinuri. Albele din păcate au fost cele ignorate complet, dar nici prin roze-uri nu am trecut prea mult. La roșii am parcurs vinurile pe care nu le mai încercasem și cu care era mai puțin probabil sa mă intersectez, chiar dacă unele erau deja prezente prin online. Astfel am insistat pe „ginta latină”: vinurile liniștite italiene, spaniole și din America de Sud (Chile și Argentina).
Am apreciat multe vinuri dar as insista doar pe două, care m-au impresionat: un roze și un roșu.
Roze-ul Cuvée Symphonie Rosé 2016 Château Sainte Marguerite, Cru Classé Côtes de Provence obținut din Grenache și Cinsault, din vii de peste 80 ani! 13 % alcool, fin, elegant cu o culoare cum îmi doresc la roze-uri, roz pal. Floral, delicat, cu arome de flori albe şi citrice, o aciditate plăcută. Primăvara în pahar, ce mai. Toată vara dar poate și intr-o toamnă (sper) lungă, caldă și liniștită sa tot bei un astfel de vin, mai ales că și asocierile culinare sunt generoase: pești, fructe de mare, mâncăruri ușoare (chiar și un pic spicy ar merge).
Sondraia Pogio Al Tesoro, DOC Bolgheri Superiore, 2012, produs de Allegrini este un vin serios, un fel pumn în mânușa de catifea. Obținut dintr-un amestec bordelez de Cabernet Sauvignon, Merlot și Cabernet Franc, vinul are fruct, pare catifelat dar taninii sunt prezenți, însa fără să te agreseze. Postgustul lung confirmă valoarea vinului. Un vin pe care mi l-aș dori mereu alături de un mușchi de vită medium rare, o pastramă de batal la grătar de cărbuni, dar și alături de un cheddar maturat minim 12 luni.
În concluzie, chiar dacă au fost (zic unii) cam multe târguri de vin în aceasta primăvară capricioasă, RoWine are clasă și nu trebuie ratat.
Și în completare, cateva date si cifre ce trebuie mentionate:
-Peste 300 de vinuri atent selecționate, aparținând producătorilor din România, Republica Moldova, Italia, Franța, Spania, Chile, Argentina au fost disponibile spre degustare.
-Programul festivalului a inclus lansarea celui de-al doilea volum The Wine Book of Romania, semnat de Marinela V. Ardelean, primul ghid bilingv al celor mai bune vinuri din România și din Republica Moldova, o carte de vizită personalizată pentru industria vinurilor și un instrument util pentru promovarea lor în întreaga lume. De asemenea, participanții la festival au luat parte la o serie de seminarii extrem de utile, precum “Cum să definim stilul rose românesc?”, găzduit de Frederic Vigroux

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *