X Factor și Soave Classico 2011

 ….Mie îmi plac toate concursurile muzicale. Eurovision, Vocea României, Festivalul Cerbul de Aur sau Mamaia, MegaStar – mă uit la tot. Şi concursul de la Amara dacă se televiza, mă uitam. Aşa că nu puteam rata X Factor de duminică seara.
….Aduc vinul de la rece şi-l desfac, mai mult cu ochii la televizor şi…. hopa…  o văd pe Delia cu katiuşele alea erecte în cap şi pe Bitman cu vocea gâjâind la concurenţi. Cică nu băuse rece, ci avusese o intervenţie la artera carotidă. Să-i urăm sănătate şi să-i revină  vocea suavă.
….Şi pe aceeaşi linie am mers şi eu deschizând un Suave Classico din 2011,  cumpărat de la Carrefour cu aproape 20 de lei. De multe ori am trecut pe lângă el nebăgându-l în seamă. Stând stingher pe raftul de italieneşti albe şi cu eticheta aia complet neinteresantă, am zis să-i fac un pustiu de bine şi l-am pus în căruț.
….Mai întâi citim: Soave Classico 2011  – Tana di Lupo – ENRICO LEONTTI  DOC (Veneto, Italy). Apoi turnăm şi mirosim: soc, agrişe, ceva pisoi scăpaţi pe ei, multe citrice. Întregul nas nu-i foarte puternic, dar îl simţi. În gură îi simţi bine acidul şi vezi că începe uşor dulceag, apoi acrişor şi se stabilizează la un vin sec plăcut. Nu ai cum să nu simţi toate fructele aproape coapte şi alcoololul de 12,5% bine integrat în corp. Mai iau o gură pentru nota finală şi simţi că parcă ar fi puţin apos, dar nu deranjează. E un vin bun, dar de vară.
….Soave Classico 2011 e un vin de chefuri. Sec, de cursă lungă, friendly şi nepretenţios. Nu-i căuta chestii subtile şi sofisticate pentru că nu are. E cinstit cu tine de la prima înghiţitură. Cu carniţă albă, salate și brânzeturi te vei înţelege foarte bine cu vinul ăsta. Notă finală: un vin sincer, corect și prietenos. În plus, sunt puține vinuri albe seci care să-i facă față gustului și prețului. Cred că numai Castel Stârmina îi face față cu brio.
….Se termină vinul, se termină și concursul din seara asta, fiind eliminate
R Family – cei doi mustăcioși ce îmi semănau cu moșuleții de la Los Del Rio – Macarena (dar îmi pare rău de Gabriela cea roșcată), dar și încă o don’șoară – și ea cu picioare foarte lungi – Iulia Glavan. Dacă nici prezența scenică dată de lungimea picioarelor nu mai e nici ăsta criteriu care să indice prelungirea talentului muzical, nu știu unde o să ajungem cu muzica românească ?!… Cred că ne întoarcem la Mirabela Dauer.
RaSto