….Tarima Hill – 2010 este un vin spaniol monovarietal din zona Alicante obţinut din Monastrell 100% (viţa de vie cu vârsta cuprinsă între 40 şi 75 de ani) şi un alcool de 15%. M-am gândit destul de mult până să scriu despre acest vin şi nici acum nu ştiu dacă am procedat bine ori nu. De ce am aceste dubii? Pentru că este un vin excepţional, care a obţinut 93 de puncte Parker, dar care poate fi achiziţionat de pe www.decantalo.com la numai la 9,80 euro/sticlă.
…Da, acesta este preţul – 9,80 euro/sticlă şi de aceea am o mare teamă în suflet că după acest articol există posibilitatea de a nu-l mai putea întâlni vreodată. Totuşi am luat decizia de a împărtăşi şi altor iubitori de vin experienţa mea, bineînţeles după ce mi-am făcut provizii pentru mulţi ani de aici înainte.
…Vinul are o culoare rubiniu închis spre mov şi este practic opac.
….Nasul începe cu fruct (afine şi mure), continua cu ciocolată şi condiment (piper negru, ghimbir, nucşoara).
…Gustul acestui vin în schimb este Dumnezeiesc! Îţi vibrează absolut tot corpul. Are un atac cu magiun de smochine, fructe coapte, cireşe şi condiment, cu o corpolentă cum rar mi-a fost dat să gust. Alcoolul este perfect integrat, nu se simte deloc, aciditatea este extraordinară, iar finalul este atât de lung de parcă îl simt şi acum în gură. Taninii sunt calzi şi netezi, iar după prima sorbitură ai senzaţia că tot corpul tău a împrumutat mirosul de la acest vin pentru ore întregi. Este practic imposibil să-l uiţi vreodată după ce l-ai băut. Nu ţi-l poţi scoate din minte!
…Tarima Hill – 2010 este un vin pe care personal îl consider un chilipir din punct de vedere al preţului, iar din punct de vedere al gustului mă simt onorat că am avut ocazia de al întâlni în această viaţă şi de al putea degusta.
….Bogdan
Comentarii recente