Trio Ra-Ta-Tam

Scris la 6 mai 2020 in Povesti despre vin | Un comentariu

—-Mica orchestră de 3 instrumente/soiuri s-a așezat cu noi la masă să ne țină companie. Novacul, Feteasca Neagră și Negru de Dragășani, într-o partitură nouă: Nedeea 2018 – Roșu. Dirijor: Iustin Urucu / Vinarte winemaker.
—-Cu Nedeea, nu prea ai cum să dai greș, oriunde te-ai duce în lume. Și am fost. Nu-mi aduc aminte să fie vreun an în care să fi dezamăgit. Și printre altele am apucat să vorbim despre vinul ăsta cu Mr. Iustin timp de aproape două zile la ProWein anul trecut.
—-Revenind la melodie/vin: culoare roșu dark, cu nuanță rubinie închisă și cu o mică bordură violacee. Pe neaerate, e discret în nas, cu ceva prune uscate și vișine foarte coapte, însă, după ce se deschide, devine mai plăcut și se mai adaugă și ceva note de ciocolată.
—-În gust, începe destul de allegro, chiar năvalic, puternic, Novacul și Negru de Dragășani preluând hațurile partiturii, apăsând pe bas, însa, nu dramatic. Totul se domolește ca structură, taninurile rămânând un pic sus, iar alcoolul de 13 vol. lăsate ușor în silentio. E melodios la gust și il punteggio finale/postgustul fiind mediu. În încercarea de a-i găsi și un defect (pentru ca toți avem problema asta), după ce l-am molfăit corespunzator și mi-am supt gingiile ca golanii, am găsit și hiba: e tânăr, măh!.. Se bea îndelung cu prietenii melomani, la o masă boierească, unde carnea roșie e bază.  Mă opresc și așez vinul la nota Si, pe scara celor 8 note muzicale și vă invit să-l degustați, cât mai aveți timp pe acasă, îndemnându-vă să vă feriți de pandemie, arză-o-ar focu’!

Un comentariu

  1. Intr-adevar un vin care surprinde placut. La o degustare in „blind” urmata de intrebarea cat as fi dispus sa platesc pe el as da un raspuns de pret care ar depasi semnificativ pretul de raft. Odata desfacuta sticla, am consumat-o in 3 seri consecutive si de fiecare data vinul a etalat noi arome. Pentru cat e de tanar surprinde prin complexitate, e destul de concentrat iar, aromele secunadare se regasesc din abundenta.Faptul ca e un asamblaj de 3 soiuri romanesti ar fi un alt argument de a-l incerca. Sunt convins ca acest vin va evolua frumos pe masura trecerii timpului.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Bloguri, Bloggeri si Cititori