….Vama Veche!
….De mulţi dintre noi adorată, de câţiva hulită, dar pentru nimeni dintre noi indiferentă. Vama Veche este locul unde te dezbraci de inhibiţii, dai drumul imaginaţiei şi începe viaţa, ce numai în visele cele mai frumoase, sau după caz monstruoase ţi-o poţi imagina. Aici toţi oamenii sunt egali, nu există diferenţe de rasă, statut social, intelect, ori vârsta. Toţi sunt veniţi să se distreze cât mai aprig şi de aceea nu există limită. Aici poţi face sex pe plajă, în apă, în cort, sau unde vreţi voi. Aici te poţi îmbăta “mangă”, iar prietenul să te târască de un picior afară din cârciuma fără să fie nimeni supărat, sau să dormi cu capul pe masă până a doua zi dimineaţă. Eşti fată şi ai 19 ani, desigur că poţi face striptis pe masă, chiar dacă eşti studentă la medicină, ori filozofie, sau mai ales din această cauză, poţi cere bani pentru băutură de la oricine şi chiar ţi se vor da dacă ai rămas fără, poţi agăţa o blondă de 18 ani chiar dacă tu ai 50. Nu de alta, dar blondă în cauză la cât de beată, sau drogată ar putea fi, nu îţi va da niciodată mai mult de 25 de ani şi va crede că arăţi cel puţin ca vreun mare gigolo în viaţă. Acum întrebarea este, dacă ai vârsta egală cu a Zeilor Olimpului, mai merită să vi în Vamă? Desigur, ca să ştii măcar în ultimul ceas ce ai pierdut! Să ştii ce ai fi putut să faci, sau, să ai! Să te rogi din acea zi într-una, să există pentru tine încă o viaţă pe pământ şi să-ţi poţi aranja de pe acum apele, să locuieşti permanent în Vamă!
….Una peste alta, aici poţi să cânţi, să dansezi, să urli, să latri, sau să faci exact ceea ce-ţi doreşti fără să fi privit strâmb de către cei din jurul tău. Într-o seară am fost la concertul unei trupe de renume, iar la refren solistul a început să ridice mâinile cu microfonul încet şi unduit, deasupra capului. Şi ce să vezi? De sub cămaşa sa lungă a apărut însuşi “cucul” lui blănos că de chiloţi nici nu putea fi vorba! Aşa-i în Vamă…
Dar, mai trebuie să şi mănânci şi de această dată nu midii. Nu de alta, dar îţi trebuie ceva energie până la răsăritul soarelui să poţi asculta Boleroul lui Ravel pe plajă. O să vă povestesc despre Bolo Steak House – un restaurant cu totul special. Aici poţi să mănânci una dintre cele mai bune vite din România şi poţi alege vinul dintr-o listă cum puţine dintre cele mai bune localuri bucureştene au. Steak-urile de vită sunt excelente şi foarte diversificate, vinurile pentru toate gusturile şi buzunarele. Personalul este unul cum rar întâlneşti în România, de o amabilitate şi serviabilitate ieşite din comun. Dacă, ai chef să mănânci din meniul făcut pentru personal nici o problemă, dacă doreşti o mâncare specială pentru a doua zi, vine bucătarul îi explici ce doreşti şi ţi-o pregăteşte special. Vrei un anume tort, vrei ceva de la vreun magazin din zonă, vrei micul dejun pregătit într-un anume fel, totul este posibil. Vă jur că nu există în vocabularul lor cuvântul “NU” sau “NU SE POATE”. Oameni de excepţie, cum ar trebui să găsim în orice restaurant din acesta ţara şi din păcate nu se întâmplă aşa. Asta, cu toate că numai buzunarul lor are de suferit!
….Acum, să vorbim şi despre vin. La Bolo Steak House am băut o sumedenie de vinuri excelente, dar vă propun un vin care a intrat de anul acesta în meniu şi anume: Novac 2010 – Crama Stirbey. Şi ca o noutate, astăzi o să-l rog pe prietenul meu Răzvan Jurcă mare cunoscător şi iubitor de vinuri să vă prezinte acest Novac:
– „vinul este parcă rupt din tabloul bucătăriei romaneşti, asociindu-se de minune cu felul în care gătim acasă carnea – de la friptură de porc, vită şi până la vânat. Novacul e un vin de petrecere: sprinţar, prietenos, îndeajuns de expresiv şi de intens încât să facă faţă cu brio aproape oricărui fel principal sau brânzeturilor noastre tradiţionale. Cel din 2010 făcut la Stirbey nu se dezminte: are un parcurs volubil şi corp consistent, lăsând să se exprime arome de fructe negre de pădure îngemănate cu ciocolată şi condiment. E un vin remarcabil prin versatilitatea lui şi o surpriză frumoasă pentru orice iubitor de vin bun care încă nu l-a cunoscut”!
….Vacanţă plăcută vă doresc!
….Bogdan
da, Bolo Steak nu are caracteristici de Vama Veche. Mi-as dori ca multe terase din Bucuresti sa aibe meniul si lista de vinuri precum a lor.
Tocmai am baut zilele trecute Novacul 2010 si mi s-a parut extrem de slab pentru banii ceruti. Aciditatea pacatuieste nu numai prin intensitate, ci mai ales prin neintergrarea in tot. M-am enervat rau dand 70 de lei pe dansul, cred ca fac si-un post despre asta zilele urmatoare.
🙂 🙂 🙂
Nu am mai fost in Vama de cativa ani si sper ca la anu’ sa ajung! Cu siguranta voi trece si pe la Bolo Steak House, ca sa vad de ce este atat de laudat 🙂
Nu o sa regreti! 🙂
Eu am fost acum o saptamana si am mancat doar de la ei…au cea mai buna mancare din Vama….merg in Vama des si am testat toate restaurantele. Personalul este foarte amabil si prietenos…copilul meu a fost rasfatat dimineata, pranz si seara :))))… Revin cu mare placere de fiecare data 🙂
Sunt bucuros sa aud asta, Madalina!:)