Vama Veche, nu mai e ce-a fost… Dar, ce a fost?

Aud tot mai des, incepand de la televiziunile publice, pana la oamenii de rand ca: spiritul Vamei a murit, Vama Veche nu mai e ce-a fost… Dar, cati dintre cei care vorbesc, stiu cum a inceput totul, si de ce acest mic catun pescaresc a fost atat de iubit de o parte a generatiei

mele?

Era prin anii ’60-’70, cand Vama Veche, acest mic catun de la granita cu Bulgaria, a fost descoperit de o mana de artisti cu vederi mai libertine ( adica in limba romana – iubeau nudismul).  Catunul era format din cateva case saracacioase din piatra, cu o populatie pestrita: doua, trei familii de rusi, cateva de turci si tatari, vreo doua, trei de romani. Barbatii erau mai toti pescari, femeile se ocupau cu treburile casnice si putina agricultura. Toti traiau intr-o saracie lucie, initial neavand nici macar curent electric, ce sa mai vorbim de apa curenta sau w.c. in casa.

Deci, cum spuneam, aici vara veneau o mana de artisti neconformisti: actori, scriitori, pictori, sculptori, etc. , poate si  ceva studenti, mai toti  razvratiti ai sistemului chiar daca tacit, dar mari iubitori de liniste, de intimitate si de viata boema.

Pentru cativa banuti, puteai inchiria o  camera pentru o vara intreaga (scriitorii in general isi mutau aici biroul pe perioada verii), cu un pat, si dusul in curte sub clar de luna. Primeai si un bors de peste, dar ce e mai important aveai bucatica ta de rai. Pe vremea aceea aproape nimeni nu auzise de existenta acestui satuc izolat, in afara grupului amintit, care an de an revenea aici. In principiu cam toti asa zisii turisti se cunosteau intre ei, si isi petreceau timpul impreuna.

Plaja era imensa, plina de ciulini  si mai tot timpul pustie pana la orele pranzului. Nu erau corturi montate pe plaja, nu existau restaurante, sau magazine (de altfel nu exista nici un restaurant sau magazin in toata Vama). Daca te batea soarele prea tare, vorbeai cu gazda si-ti cobora din podul casei asa-zisul “kit” pentru cort; adica patru bete din lemn de brad lungi de aproape doi metrii, pe care le bateai in nisip cu o piatra, astfel incat sa formeze un patrat cu raza de un metru jumatate, apoi peste acestea prindeai un cearsaf sau o patura usoara. Asta era toata umbra, iar daca doreai sa bei ceva rece, trebuia sa cari termosul de acasa. Bine-inteles apa marii  era superba si era o liniste, de nu auzeai decat valul sau glasul pescarusilor.

Toata lumea sacrifica o zi prin rotatie, pentru un drum pana la Mangalia. Aici primul drum il faceai vis a vis de Primarie unde exista o vinarie cu vin varsat de Mulfatlar si te rugai ca sticlele sa nu fie de ulei, apoi cumparai un suberec cu carne, de la Mustegep – era cel mai bun din zona, placinta dobrogeana si braga, ceva carne si mici de la targovetii din zona. Apoi, ultimul drum era musai sa-l faci la drogherie pentru cafeaua boabe macinata chiar in fara ta care mirosea divin si o mana, doua de bomboane pentru gazde (pentru femei, barbatii preferau desigur votca).

Incarcat precum magarul dar, fericit, asteptai cuminte cate o ora in statie autobuzul, pentru a te reintoarce in Vama, la care se mai adauga drumul propriuzis de inca o ora (drumul vechi fiind prin Limanu, etc).  Odata ajuns acasa, vinul se ducea la „ghetarie” (o groapa plina cu gheata sapata in fundul curtii), de altfel si carnea ca era mai perisabila, apoi incet, incet se adunau prietenii ( cam toti „turistii”din catun) si incepea bairamul – petrecerea, care tinea cel putin pana in zori!

Era sa uit, cam o data pe saptamana, dupa plaja, toata lumea se incolona frumos si impreuna porneau la drum pe jos, pana in 2 Mai unde exista o terasa a unui birt satesc; parca – “ Gradina Marea Neagra” se numea. Acolo, te simteai parca reintors in civilizatie facand burta mare de mici si bere, ca doar, aveau din belsul. Unde mai pui, ca locatia era deschisa pana dupa miezul noptii, iar daca comandai mai multe halbe inainte de inchidere alaturi de o mica “atentie”, puteai ramane fara probleme pana la rasarit.

Cam asta era dragilor Vama Veche de care eu m-am indragostit: un loc pustiu uitat de lume,  cu un trai mai mult decat modest, dar cu oameni extraordinari. Plaja nesfarsita, unde permanent adia vantul, unde maracinii facuti sul se plimbau in voie si apa marii era limpede precum cristalul. Era locul unde, daca te plimbai seara pe ulita prafuit auzeai oameni fericiti  vorbind si razand in voie, petrecand in aerul racoros al serilor de vara.

Aici te simteai liber si uitai cu desavarsire problemele epocii comuniste de atunci.

Dar,  ce traba are asta cu vinul o sa ma intrebati?

Pai Vama Veche pe atunci era precum vinul bun. Precum Jar-ul de la Dagon Clan,  cu corp subtire dat cu gust de fructe negre, cu aciditatea fix cat este nevoie si un echilibru frumos.

Precum Vama te face sa te simti bine de la primul pahar, iar daca termini sticla, esti rosu ca dupa prima zi de plaja. Gustul este fresh, proaspat si racoros precum apa marii, dar te rogi sa nu te ia valul. Nonconformist, dar delicat precum soarele diminetii, te lasa sa-i descoperi treptat taninurile catifelate, pruna din gust, sau usoarele mangaieri condimentate.

Ce mai, daca ma gandesc bine, vinul si Vama sunt aproape identice. Declar cu mana pe inima Jar – Dagon Clan 2015, vinul de care m-am indragostit, alaturi de vechea mea iubire – Vama Veche!

Bogdan