…Deunăzi am deschis o sticlă dintr-aceasta şi am hotărât să vă scriu ceva impresii. Am să le scriu şi pe cele îmbucurătoare şi pe cele încurajatoare! :))))))
Aşadar, vinul are o culoare galben pai, strălucitoare.
Nas: atac puternic floral (flori de câmp), urmat de fructe (pere coapte), miere şi ceva drojdii. Aceste drojdii sunt ca un fel de amprentă a vinuficatorului şi le găsim fix în toate vinurile de la Villa Vinea.
Gust: sec, plăcut acrişor şi răcoritor, cu arome de grapefruit şi lime. Aciditatea este bună, alcoolul nu este deranjant, iar structura ţinând cont că vorbim despre o feteasca regală este bunicică. Finalul este mediu cu gust amărui de grapefruit, sau dacă aş fi puţin răutăcios aş zice – cârcei de struguri.
Un vin simplu, nepretenţios, de băut zi de zi cu prietenii, sau cu cine vreţi voi: amante, duşmani, etc… .
Fresh, curat şi cu o senzaţie de frizante şi o uşoară tentă dulceagă în gust, nu are cum să nu-ţi placă vara pe orice terasă, dar să fie bine răcit. Şi apropos de răcitul vinului, de la Accesorii vin mi-am cumpărat un termometru simpatic, precum cel de aici. Mă dau mare cu el în fiecare cârciumă unde ajung şi am reuşit să enervez mulţime de ospătari. De mare efect, bine până nu mă încinge vreun nene mai nervos…:))))))
Revin cu preţul care este undeva în jurul sumei de 32 ron şi dacă ar fi puţin mai ieftin, vă jur că l-aş putea bea în fiecare zi!
Bogdan
5 comentarii
Trackback-uri/Pingback-uri
- La multi ani vin2.ro! | Accesorii Vin | Blog - [...] Ii place si se mandreste cu el. Inseamna ca scopul nostru a fost atins! Mai multe detalii aici. Plus…
Ufff, greu cu tineretul asta care vrea sa bea zilnic.
Bine ca au producatorii autohtoni grija de sanatatea noastra si mai adauga „taxa de patriotism” la pret. (e o generalizare periculoasa, totusi, fiecare producator are produsul sau gama de produse la care pulseaza cu aceasta taxa)
Ca sa nu mai aduc vorba despre faptul ca un pret mai mic si un consum regulat de vin, ar duce la epuizarea prematura a stocului, si implicit ar trimte consumatorul catre alt brand si astfel s-ar dezvolta intreaga industrie vini-viticola romaneasca. Si asta chiar ar fi o problema.
🙂 🙂 🙂
Multumim de articol si de aprecieri! 🙂
am pus feteasca la rece. Maine intra pe „bancul” de lucru.
Astept impresii! 🙂 🙂