—-Experiența mea cu aligoteul de Dunăre este aproape recentă. La Comana, în seara zilei de 14 mai, după concursul Centura Roze, cazati fiind la Casa Pescarilor, ne-am apucat de tras concluzii pe un mal al Deltei Neajlovului.
—-Sătui de atâtea rozeuri testate și jurizate, dintr-un portbagaj cu număr de BR, a scos capul egreta verde. Aligote LaSapata 2015. Amatorii de pește, dar mai ales pescarii beau cu nesaț soiul asta de vin. Și au dreptate, pentru că se potrivește cam bine. Dar cum eu cu pescuitul mă întâlnesc precum Ozana cu pilates, n-aveam cum să știu ce potriveală bună poate să iasă. Știu că în apropierea Iașului, a Avereștiului, dar mai ales în zona dunăreană la Măcin și la Sarica Niculițel găsim aligote.
—-Vinul de față provine din cele două hectare cu aligote alei Cramei Delta Dunării și e lansat în primăvară. La Sapata se făcuseră cunoscuți mai ales cu băbeasca, dar iată că pot conta și pe alte vinuri. Am reluat acasă degustarea alături de un amic și-am descoperit că și alte ușoare preparate merg bine cu el. În ciuda faptului că nu are o tipicitate pronunțată, e un vin plăcut, destul de fructat, unde fructele albe (mai ales caisele și zarzărele coapte) dau nota veselă ceea ce-l apropie de o fetească albă. Aciditatea medie trage nivelul de alcool (13,5) mai jos și apare o notă mică dulceagă agreablă în gust. Simți robustețe, dar și vioiciune, iar datorită unui finish mediu spre lung te atrage spre următorul pahar.
—-Merită încercat fără ezitare, însă recomand a fi însoțit de păpică. 6,5 papioane.
—-RaSto
Comentarii recente