Vin din Dobrogea

Scris la 26 iunie 2019 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

In urma cu un weekend si ceva, sarbatoarea Zilei Naționale a gastronomiei și vinurilor din România (care va fi in prima duminica a lunii octombrie), a avut un preambul – Dobrogea, la Constanta sub egida ”Vinul.ro și bucate dobrogene”.
Chiar din prima zi, incepea concursul vinurilor dobrogene, si am nimerit in comisia cu mai multe vinuri albe (lucky me). Nu au fost toate vinurile si toate cramele Dobrogei, dar flight-ul de vinuri albe a fost  bun, poate foarte bun, chiar.
Desi nu am putut ramane la intregul program, plecand imediat dupa concurs, am tinut sa vad vinurile care au primit puncajele cele mai mari la comisia din care am facut parte. M-am bucurat sa descopar ca am dat punctaje mari la vinuri pe care nu le mai degustasem: AliraAlcovin MăcinCrama HistriaDomeniile OstrovDomeniul BogdanVia Viticola Sarica Niculițel si Crama Delta Dunării.
Daca albele de la Alira, Scentico si Aligote-ul de Niculitel si cele de la Ostrovit le mai incercasem, surpriza pentru mine au fost vinurile de la Domeniul Bogdan, in special vinul Primordial. Un Chardonnay din recolta 2017 facut ca la carte, bibilit de Philippe Cambie, cu tot ce-i trebuie unui vin promitator. Corp mediu, intr-un ‚invelis’ de 13,8 % vol. de alcool, cu aciditatea perfecta pentru acest soi nazuros. Tonuri placute de vanilie (de la baricul frantuzesc) ce dau complexitate si aseaza vinul in zona vinurilor placute pentru gastronomie. Nu cred ca gresesc prea mult acordandu-i 88 puncte. Astept nu nerabdare lansarea oficiala, iar alaturi de el mai puteti gasi vinuri placute: Chardonnay 2018  si Cuvee Cristian de la aceeasi crama.
Mi-au mai placut Sauvignon blanc Ritual 2018 – Ostrovit, Aligote 2018 – La Sapata 2018, Sauvignon blanc Nikolaos 2018 si, desigur , Chardonnay 2018 de la Crama Trantu.
Ce a urmat in program, inclusive desmatul gastronomic, puteti afla de aici winendine.today, adrianajoy.ro, gardaculinara.ro si gastroart.ro.
Astept propunerile vinul.ro pentru urmatoarele zone ale tarii… vinuri si gastronomie.
Cu bine,
RaSto

Niciun comentariu

Trackback-uri/Pingback-uri

  1. "Un astfel de eveniment trebuie clonat în toate zonele țării": cum s-a reflectat "Vinuri și bucate dobrogene" în presă și blogosferă - Vinul.ro - […] Răzvan Stoenescu, vin2.ro:  “Chiar din prima zi, începea concursul vinurilor dobrogene, și am nimerit în comisia cu mai multe…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Bloguri, Bloggeri si Cititori