Vremea Aniversărilor

….Este o vreme tare nedecisă. Nici de munte nu merge că este prea cald, de mare nu se pune problema; atunci cu ce să-ţi omori timpul liber? Uite, o idee numai bună ar fi să te mai aciuezi pe la câte o aniversare, mă gândesc. Dar, una şi mai tare, pe care probabil nu o ştiaţi este să îţi serbezi ziua la un prieten. Ai scăpat de mizerie, deranj şi de toate pregătirile de rigoare. Numai să-ţi găseşti şi prostul! Ei bine, ţi-l găseşti! Mai de ruşine, mai de rugăminţi, mai de… tu stai la casă şi merge un grătar, mai de una, mai de alta am pus botul ca fraierul şi am acceptat. Vă vine să credeţi? Mie parcă nici acum nu-mi vine să cred ce papagal cu cioc am putut să fiu, pentru a accepta aşa ceva. Simţeam cum îmi cresc penele pe spate şi totuşi am zis “da”! Şi uite aşa şi-a rezolvat omul problema cu mâna mea, iar eu m-am învârtit de o zi de muncă şi emoţii, că vezi Doamne totul trebuia să iasă perfect, doar era şi onoarea mea în joc.
….Acum să vă mai zic una – până la urmă chiar mi-a plăcut. Am ales singur meniul şi băuturile, iar amicul a fost sclavul meu şi nu mi-a ieşit din cuvânt. A cumpărat el precum furnicuţa tot ce mi-a poftit inimioara fără se comenteze, nu s-a mai uitat nici la preţuri, că doar nu-şi permitea să ne certăm şi aşa am reuşit împreună o masă ca-n poveşti. Este adevărat am sărbătorit fix ca mesenii, fără dansuri şi alte chiuituri, dar am băut şi ne-am “îmbuibat” cum îi stă romanului bine în astfel de situaţii. Cu toate acestea, am schimbat câte ceva faţă de mesele tradiţionale şi desigur o să vă povestesc ce şi cum anume a fost.
….În primul rând am schimbat modul tradiţional în care bea romanul la masă. Nu am început cu ţuica, whisky, sau nu ştiu ce dulcegării gen: cornate, vişinate, caisate. Nu am continuat cu damigeana de vin de butuc, pusă pe masă pentru întreceri bahice, să stabilim cine cade primul cu capul în farfurie, să-l putem împinge cu piciorul dedesubt. Şi culmea, nici nu ne-am zburat creierii cu vreun coniac de “capac” în faza de final când de obicei pe bărbaţi îi apucă dragostea reciprocă, pupăturile şi urletele de parcă ar fi numai surzi pe lume asta. Nicidecum! Lucrurile au stat în felul următor: la aperitive am servit un vin alb, Sauvignon Blanc Premium 2011 – Villa Vinea. A mers nemaipomenit  cu brânzeturile, fructele de mare, sau salamurile. Apoi la vestitul grătar cu „porcării” şi pastrame  am băut un vin rosu, Cabernet Sauvignon 2010 – Crama Oprişor. Şi ce a uimit pe toată lumea a fost Amprenta 2011 – M1. Crama Atelier, vin alb dulce, desert pe care l-am asortat cu tortul de ciocolată. Nimic pe lumea aceasta nu se potriveşte mai bine! A fost magnific, parcă venit din altă dimensiune. Cum ai apropiat paharul de nas, o explozie de nectaruri, caise, miere şi struguri proaspeţi parcă te învăluie. Mere coapte, petale de trandafiri şi flori multe de salcâm te inunda până în adâncul sufletului. Şi curios lucru, după o linguriţă două de tort când ai ridicat paharul, gura parcă îţi este inundată de lichidul perfect. Perfect ca senzaţie şi aciditate, nici prea dulce, nici prea acrişor, dar atât de răcoritor. Fin că borangicul, şi atât de persistent cât să nu te lase să-l uiţi până la următoarea sorbitură. Este o minune la pahar! E demenţa la sticlă! Îţi ia toate minţile şi nu vezi în faţa ochilor decât paradisul pe pământ! Şi tortul…! Şi iar vinul…!
….Într-un final, după ce au coborât din rai, cu acceptul Demiurgului însuşi, toţi invitaţii au grăit în consens: diabolică combinaţie, crâncen de bun vinul! Şi dacă doriţi cumva un sfat prietenesc, eu vă spun: încercaţi Amprenta lângă tortul de ciocolată şi o să-mi mulţumiţi până la adânci bătrâneţe!
…Vă doresc degustare plăcută!
….Bogdan