Yes, They Blend

Scris la 28 ianuarie 2022 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

—-Am avut placerea “revederii” unui vin alb pe care l-am iubit de prima dată când l-am degustat in 2014 la el acasă. Clos de L’oratorie des Papes 2018. Că în Châteauneuf du Pape se blenduiesc vinurile, știe orice cursant WSET, doar că la vinurile albe multitudinea de soiuri e mai mică. Acest excepțional vin reunește doar 4 soiuri în raporturi egale (Grenache Blanc, Clairette, Bourboulenc și Roussanne), primele 3 fermetând în tancuri de inox, doar Roussane-ul primind un tratament diferit stând 6 luni la maturare.
—-A rezultat o minune de vin, din punctul meu de vedere. Pentru că la fiecare înghițitură e surprinzator, melanjul de fructe albe și flori își schimbă mereu ordinea de apariție în gust, fiind de senzație. Mere verzi, pere, caise necoapte, flori de tei, de soc, lămâță și câte or mai fi… Pentru cei care nu au înercat acest vin, e un blend în care poți compara (doar parțial) asemararea unui amestec de Fetească Albă cu Sauvignon și Riesling de Rhin, dar doar pe-aproape.
—-Îi mulțumesc Juliei Scavo pentru acest vin adus anul trecut și îl recomand tuturor împătimiților de vinuri complexe. 93 puncte de la mine.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.