—-Ne-am făcut un obicei, noi aștia de la vin2, ca alături de colaboratori, să luăm câteva vinuri de curând apărute sau recent medaliate și să le degustăm. Să le discutam, să le punctam și la final să scriem despre ele, dacă ne plac.
—-Cercul amicilor noștri s-a mărit, iar locurile de întalnire propuse au devenit din ce in ce mai interesante. Fiți atenți, că treaba devine serioasă!
—-La ultima degustare a grupului (din 9 iunie) ne-am strâns 9 winelover-i alături de vinuri abia lansate pe piață, iar locul de debate a fost chiar la înalțime – SkyTower din București, etajul 34, așa că am denumit întalnirea AAA – Attitude At Altitude.
—-Greul organizării l-a dus Eleonora (aka Marelli Wines), toți ceilalți așezându-ne ca mimozele la poză, la dus paharul la gură și la dat cu părerea despre vinuri și ambianță. Dar să știți că nici asta n-a fost ușor, pentru că am avut de punctat două vinuri albe și două vinuri roșii, iar la altitudinea de aproape 100 de metri, se putea lăsa cu înfundat de urechi…
Pentru acomodare, Eleonora ne-a administrat un spumant Eduardo Miroglio brut rose (din galeria de medaliați la BIWC 2015) și o brânzică mai specială, ceea ce ne-a făcut să ne simțim ca la business class pentru o vreme.
—-Pe scurt despre vinuri, că nici noi n-am avut prea mult timp de fâlfâială…
Brâncoveanu alb 2013 – un cupaj din riesling italian, sauvignon blanc și feteasca, comandat de Alexandrion Grup la crama Davino și cupajat de Liviu Grigorica. Eticheta încărcată de istorie, idee frumoasă, intenția la fel, echilibrat, dar nu ne-a luat amețeala și s-a inscris la 6,5 papioane.
—-Din cauza comentariilor interesante pe blogosfera de vin, al doilea alb din stratosferă a fost Făurar alb 2014. Aici lucrurile s-au înviorat brusc… mmmmm… da, frate!… ca lumea…- expresii repetate ale îmbarcaților de la 34. Nas de sauvignon 90%, totul așezat (aciditate, alcool), persistență, plăcut… se duce la 7 papioane. Aici, prețul și noua abordare a lui Bogdan Costachescu anunță un hit de vară.
—-Din decantor hai și cu primul vin roșu: Vin de Sommelier. Excelentă idee a amicului nostru Marius Stoica, interesanta și abordarea cupajului din cabernet și merlot de 2013, blenduite după gustul autoului la Budureasca. Destulă vanilie din stejar pentru un light body a fost concluzia noastră, dar cele aproape 6,5 papioane îl îndreptățesc pe Marius să-și continue munca și visul. Baftă!
—-Brâncoveanu roșu 2012. Începe bine, plăcut olfactiv și echilibrat. Cabernetul, merlotul și feteasca se completează bine, ceea ce împreuna fac un vin rotund, dar ne-am fi dorit o persistență mai mare și un finish mai lung. Stă mai bine la potențial, dar acum l-am apreciat la minus 7 papioane din 8.
—-Ce-a fost mai ușor a trecut, dar să găsim pe cineva să facă o poza tuturor în stratosferă a fost cel mai greu. Așa că tot la gazde am apelat, amabila Ramona întelegand până la urmă de ce ne-am inșirat ca rațele dând din mâini la cameră. Eram avioane…
—-De-acolo de sus, cu vinuri sau nu, Bucureștiul chiar arată bine și-ar merita să revedem mai mult locurile frumoase ale sale și mai de aproape. Noi promitem să o facem.
—-Cu bine,
—-RaSto
Niciun comentariu
Trackback-uri/Pingback-uri