Am descoperit Galicea Mare

Scris la 28 august 2018 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

“Scrie pe Vin2.ro” povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Bogdan Caracaleanu
După noaptea petrecută la Portul Cultural Cetate, am plecat spre Bucureşti și astfel am trecut și prin localitatea doljeană Galicea Mare unde ştiam de existența unei crame, dar fiind duminică auzisem că nu se poate vizita.
La ieşirea din localitate am văzut o vie frumoasă pe partea dreaptă a drumului, iar pe stânga clădirile cramei Mosia Galicea Mare. Minune!… poarta deschisă! —Viraj la stânga și intrăm în trombă în curte. Vedem o ușă deschisă, cu tupeu intrăm și la un birou avem norocul să dăm peste domnul Nelu Tabara, care (aşa cum aveam să constatăm ulterior) s-a dovedit  (ca titlul unui film de pe vremuri) “omul care ne trebuie”. Cu dulcele grai al urmaşilor nemţeni ne-a făcut un scurt istoric, ne-a prezentat câteva date despre soiurile de struguri din cele 45 ha ale cramei și ne-a purtat prin toate clădirile vechi și noi din curte.
Am început turul cu depozitul de vinuri unde privirile ne-au căzut întrebător pe cutiile inscripţionate”vinul lui Dinescu”, mai ales că ştiam că binecunoscutul poet nu mai avea legătură cu actuala cramă.  Am aflat acum că un contract semnat cu ani în urmă cu un hypermarket era încă în vigoare și că se continuă îmbutelierea unor vinuri sub aceasta denumire.
Am intrat în două încăperi în care se aflau de acum obișnuitele butoaie din lemn de stejar (de diverse capacități) și recipiente de inox care se găsesc prin cam toate cramele. Aici ar fi de remarcat câteva butoaie mai speciale preluate de la Chateau Margaux (după ce au fost folosite doar un an).
Am mai vizitat și clădirea (încă neterminată) cu rol de hotel, unde se pot caza peste 30 de persoane, un lucru îmbucurător mai ales că la acest aspect (prea) multe alte crame nu pot oferi nimic. De menţionat și perspectiva frumoasă asupra vițelor de vie din apropiere, în special din camerele de la etajul superior.
Vechea clădire de depozitarea a vinurilor, construită în urmă cu aproape 100 de ani de specialişti italieni era refăcută acum cu ajutorul tâmplarilor albanezi din Kosovo (care de altfel s-au ocupat de toată partea din lemn a clădirilor), mai rămânând doar câteva spații interioare de  recompartimentat. Aici, în subsol, într-o cameră cu temperatură și umiditate controlate se păstrează vinurile considerate de top (nelansate încă) și spumantele (deocamdată o încercare a potențialului zonei, neintenționându-se momentan comercializarea).
Frumoasă este și gradina de legume din curte, de unde se procură materia primă pentru zacuscă și dulceața de ardei iute.
Ca pont, aș zice să urmărim lansarea vinului realizat din Feteasca Neagră din viile cu vechime de 70 de ani (de care aflasem anterior “pe surse” că ar fi mare hit), dar de care nu ne-am lipit, nefiind (se pare) încă terminată învechirea la sticlă.
Fiind şofer și mai având 200 km până la acasă, nu am degustat nimic la fața locului, dar la plecare am achiziţionat câteva sticle: un vin roşu (de care am scris aici), un roze 2017 din Feteasca Neagră (din vițele de 7 ani, nu din cele bătrâne) și un Pinot Gris 2017, ultimele două încă neetichetate. Ar fi fost de încercat și Tămâioasa Româneasca, dar 2016 se terminase, iar 2017… la fel ca Feteasca Neagră!
Roze-ul are o frumoasă nuanţă a la Provence. Aciditatea este peste medie și amplifică senzaţia de prospeţime. Este aromat cât trebuie (deci, nu este o zmeurică decolorată), postgust destul de persistent…de vară, ce mai! Foarte reuşit. Sper că de acum o lună să-l fi și etichetat, că trece vara și ne pomenim cu o lansare prin Septembrie….. și ar fi păcat de vin să nu fie degustat de cât mai mulți la momentul potrivit.
Despre Pinot Gris 2017 pot să spun că este fresh, cu nas de flori albe cărora li se alătură în gust și ceva grapefruit. Finalul este tonic și plăcut. Este bine însă să nu fie lăsat prea mult in pahar, deci la maxim 10o C este de vis alături de pește sau paste cu fructe de mare.
Vinuri promițătoare și la care nici prețurile nu sunt de speriat (30 lei la cramă).
In concluzie aș zice că este o cramă de urmărit, unde s-au investit cu cap bani serioși și care s-ar putea să surprindă pe mulți intr-un timp nu foarte lung.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *