Cu două deodată

Scris la 19 iunie 2015 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

–-Prima data când am făcut cunoștință cu acest vin a fost cu 2 ani în urma, la London Street Atelier, pe vremea cand Rachel Sargent avea atelierul ce cooking chiar pe strada Londra. Tot acolo am cunoscut-o și pe Livia Gîrboiu lansând gama Epicentrum.
–-L-am tot degustat (în varianta 2013) la Sibiu în ianuarie anul asta și m-am bucurat că cel de 2014 a și aparut la Un Vin pe Zi. E adevărat, nu te întâlnești ușor cu soiurile astea… plăvaie și șarbă. Vrâncenii de la Crama Gîrboiu au această posibilitate și merită felicitați pentru idee, mai ales că ți le oferă pe-amândouă la “la pachet” într-un cupaj.
–-Seara târziu, înainte de un episod al serialului Lie to Me, care a început să-mi placă, am deschis una din cele două sticle. Descrierea lui Nicușor se apropie foarte mult de ceea ce și eu am găsit în degustare. Da, rece-rece, cu un mizilic de vară neaoș, cu aromele sale florale puternice îți cam mută atenția de la initial-arogantul personaj principal al serialului. Dar o mută definitiv, pentru că și aciditatea, corpul light și alcoolul (13%) sunt toate bine integrate, iar vinul se distinge clar… pentru că soiurile îl ajută.
–-Îmi place și se bucură de 7 papioane/8 pentru o vară caldă. E generos în asocierile culinare, iar cu mâncărurile sărate sau spicy face pereche foarte bună. Rețineți: șarbă și plăvaie…două deodată! Cum să nu-ți placă? Și e cu happy end, ca în serial.
–-RaSto
–-P.S. Încercați și roseul Epicentrum 2014 din cabernet sauvignon și merlot. Mi-a plăcut și acela.

{lang: 'ro'}

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Bloguri, Bloggeri si Cititori