Mere cu pere. WSET vs ADAR

Scris la 1 august 2016 in Povesti despre vin | Un comentariu

–-De curând am asistat pe Facebook la o așa zisa dezbatere pe tema valorii si supremației „școlilor” de vin din România. WSET vs ADAR. Dezbaterea s-a dus în termenii unei surde “discuții” la limita “cartonașului galben”.
–-Lucrul ăsta m-a pus pe gânduri pentru că cele două organizații cred ca nu pot fi asemănate, iar orice comparație e nelalocul ei. Mai ales că fiecare a fost creată pentru scopuri diferite.
–-În rândurile de mai jos voi încerca să punctez plusurile și minusurile fiecareia, așa cum le-am perceput eu, prin prisma unui cursant WSET si a unui membru ADAR. In doua episoade.
–-Wine & Spirit Education Trust – este o scoală britanică destinata pasionaților de vin care  doresc să afle cat pot de mult despre vinurile din lume, avand la îndemana un manual, vinuri spre exemplificare si un trainer calificat. La finalul fiecarui nivel se da un examen si se certifica nivelul de cunostinte. Intreaga structura a cursului este foarte bine organizata si structurata, dar mai ales isi propune sa te treaca prin toate vinurile lumii, atat cat poate sa-si doreasca si sa inteleaga un britanic. Aici e una din cheile importante.
–-La cursul de nivel 3 am intrebat trainerul nostru – Godfrey Spence – de ce nu exista o jumatate de pagina (macar) despre Romania, Balcani sau ceva soiuri din aceasta zona de Europa. Raspuns sec, prompt si zambitor: “pentru ca nu contati suficient de mult pe piata din UK”. Clar?! Nu e vina lor, dar nici nu-si bat capul cu asta prea tare. Pe de alta parte, orice student WSET din lume ar avea mai putin de invatat si asta multumita eforturilor noastre “profesioniste” de promovare de până acum. Poate intelegeti de ce oricarui wine enthusiast strain Romania i se pare mereu surprinzatoare si plina de potential? Pentru ca Romania promite mereu si nu confirma aproape niciodata. Dar asta e alt subiect.
–-Cei care au facut programa de studiu WSET sunt absolut profesionisti. Au studiat toate vinurile de interes petru ei, au apelat la statistici, au intocmit harti si au scos un manual (pentru fiecare nivel), astfel incat sa intelegi pe deplin apelatiuni, zone si regiuni asa cum si le-a propus fiecare tara producatoare.
–-Apoi, au conceput două fișe menite a descrie vinurile degustate. Una privind câțiva descriptori în legătură cu aspectul vizual, olfactiv și gustativ, dar și aprecierea funcție de calitatea și evaluara din punct de vedere al prețului. Cealaltă fișă are o înșiruire de câteva plante, fructe și alte caracterizări cu care să poți asemui vinul descris. Pentru mine, aceasta este una din cele mai importante găselnițe ale cursului. Și asta pentru că odată ce ai degustat un vin, îl poți descrie unui alt absolvent WSET (fără ca celălalt să-l fi degustat) și poate înțelege la ce fel de vin te referi. E ca la șahiștii care stau pe bancă în parc fără table si piesele în față (in blind) și auzi: cal la E6. Dacă tu îi spui că ai dat de un vin purple medium minus, light body, medium plus acidity, low tanin, medium finish, high price… îți poate răspunde: German pinot noir?… n-ar fi departe de adevăr.
–-Încă una din părțile bune este ca WSET te plimbă prin vinurile lumii și te pune bine în temă cu geografia țărilor care produc vin. Capeți mai multe cunoștințe despre istorie și-ți poate da o alternativă asupra unui vin pe care-l dorești, dar nu-l ai la dispoziție, funcție de zonă, regiune, condiții de climă și tip de vinificare.
–-În ciuda faptului că la WSET nu există o examinare asupra calităților de evaluare senzoriala a stundenților (lucru pe care-l gasesc necesar), ne place sau nu, WSET este cea mai cunoscută și prestigioasă școală din lume, care te poate ridica nivelul de la wine enthusiast la nivelul de cunoscător calificat de vinuri internaționale (funcție de gradul de absolvire)… repet, în accepțiunea britanică. Poate nu ar trebui să ne mire faptul că francezii nu abundă în a se-nghesui la astfel de cursuri, iar Italia și Spania nu au un Master of Wine, în ciuda calității vinurilor sau a clasamentului producătorilor. Ei au, deja, nume si pot exporta suficient fără să aibe inalte calificari WSET.
–-Întâmplător, când am început cursul nivelului 3, tocmai se votase cu o zi înainte Brexitul. Asta va aduce multe implicații imprevizibile, majoritatea cu impact negativ asupra exportului către UK.
–-WSET, prin puterea de propagare (limba engleză – în special, dar și prin puterea financiară) a britanicilor si din dorința de a aduce pe piața lor cele mai bune și variate vinuri din lume, a devenit o instituție care va trebui să se susțină, iar asta a transformat sistemul într-un business în sine. Și trebuie ținut cont de asta. Ca orice instituție mare, WSET poate părea un organism rigid, astfel că noutățile și up-grade-urile au o inerție destul de mare față de viteza cu care se schimbă lucrurile în lumea mare a vinului. Ca în oricare organizație, apar icoane și sperietori, una din ele fiind: Niciodata, dar niciodată, nu o contrazici pe Jancis (Jancis Robinson)!, lucru care poate părea neobișnuit în ziua de azi.
–-Eu cred că pentru pasionații de vin de la noi, pentru care limba engleză nu este o barieră, pentru cei ce dispun de ceva bani, timp și vor sa treacă dincolo de nivelul de pură pasiune sau hobby, merită să facă aceste cursuri. Dacă sunt atât de iubitori de vinuri, de călătorii și vizite în crame din lumea mare și au o fire deschisă și sociabilă, WSET le poate aduce acea satisfacție prin plusul de cunoștințe, a limbajului comun și a unor experiențe noi. Însă, niciun moment nu trebuie uitat că la baza acestor experiențe plăcute sta numărul de vinuri degustate. Cât mai mare, cât mai variate și cât mai des în compania oamenilor cu care împărtășesti aceleași valori.
–-Pentru că altfel, iti iei informatiile de pe Facebook de la oameni care se plictisesc, lucru care n-ar fi cine stie ce!
–-Episodul următor despre ADAR.
–-RaSto

{lang: 'ro'}

Un comentariu

  1. Recaş-ul exportă anual 1.000.000 sticle de vin în UK… se pare că nu e suficient…

Trackback-uri/Pingback-uri

  1. Continuare… Mere cu pere. WSET vs ADAR » Povești cu vin - [...] la o așa zisă dezbatere pe tema valorii si supremației „școlilor” de vin din România. WSET vs ADAR. Dezbaterea ...

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Bloguri, Bloggeri si Cititori