O seară în Sibiu

Gata cu pauza de Sărbători, ne punem pe scris!

—Auzisem că unul din cele mai frumoase târguri de Crăciun din România îl gasești la Sibiu și-am decis sa încep Sărbătorile de Iarnă mai devreme, chiar de pe 10 decembrie.
—Așa ca am forjat Ouțul ajungând mai devreme decât speram, astfel încat am putut ajunge să iau un prânz ușor întarziat la Pivnita de Vinuri Weinkeller, chiar in buricul târgului. Consultând lista de vinur, am văzut că aici vinurile la pahar erau toate de la Nachbil, iar la tocanita saseasca (cu carne de vita) si piure nu putea fi asortata decat cu un pahar de vin rosu. Locul (ca amplasament si pitoresc) bate cu mult nivelul bucatariei si al listei de vinuri, însă alegerea mea a fost facută pentru proximitate.
—După o scurtă tură prin Târgul de Crăciun din centru, unde foarte mulți turiști își făceau poze printre luminițele ce ornau frumoasele clădiri, am dat fuga înapoi spre Biserica Evanghelică, unde la ora 18.oo începea Concertul Corululi Bach al Parohiei Evanghelice. Nu fusesem niciodata la un concert de muzică barocă, dar eram curios și îmi doream demult. Lume multă și punctuală, așa că după scurtul discurs (în română și germană) de bun venit și explicațiile a ceea ce urma să ascultam ținut de Killian Dörr – prim preot al bisericii, concerul urma să înceapă.

—Așezat în față am văzut corul format din femei și barbați de toate vârstele, asezați de-o parte și de alta, cu o mică orchestra în mijloc (cu instrumentiști ai filarmonicii din Sibiu) din care nu lipseau instrumentele importante. Întreg ansamblul a creat o atmosfera caldă într-o frumoasa biserica rece, iar soliștii români și cei straini invitați au dat plusul unei muzici cu care, recunosc, eram prea puțin familiarizat. Fix o oră a ținut concertul și prima mea porția de muzică barocă live, pentru că, sincer, neinițiat fiind, nu cred că puteam duce mai mult.
—Cum dai colțul prin dreapta Bisericii Evanghelice și cobori pe treptele străzii Turnului, pac… dai de restaurantul La Pasaj. Aici m-am reîntâlnit cu Daniel si cu Agnes (care asigură traducerea în engleza a revistei Vinul.ro). Și am aflat de la Daniel că aici s-au pus bazele unui club al pasionaților de vin “The Usual Suspects” și am cunoscut alți 3 membri ai clubului: Andrei Marcovici și Florin Pasnicu – întorși rapid de la concert si Andrei Luminea- managerul restaurantului care tocmai se-ntorcea de la un examen WSET.
—Ei bine, în timpul și după un scurt burger și câteva delicii de Mangalița, au intrat vinurile, rând pe rând. Dar de aici, îl las pe Daniel Duică să povestească…
Siel de la Tohani – un asamblaj din 7 soiuri albe (Sauvignon Blanc, Tâmâioasa Românească , Chardonnay,  Riesling, Feteasca Albă, Pinot Gris și Feteasca Regală). Vin cu o aciditate plăcută, arome multiple, dar în care se simțea încă tinerețea. Ceva timp (6-12 luni) și cred că aceste arome se vor așeza, iar vinul va căpăta o mai mare personalitate.
Anthilia, Donnafugata, DOC Sicilia – un asamblaj în care soiul dominant este Catarratto. Aici am găsit un vin mai așezat, mai puțin năvalnic decât primul. O aciditate frumoasă, arome de citrice de Sicilia, dar și piersici și caise bine coapte. A plăcut tuturor și era cat pe aici să începem o nouă sticlă, dar am observant lungul șir de vinuri roșii care așteptau…
Principele Radu, III, Merlot – L-am desfăcut să îl punem la aerat, dar din păcate, a avut defect de dop…
Pinot Noir, Villa Vinea , Selection – un Pinot Noir de clasă, unul dintre cele mai bune din România. Ne-a ajutat mult să ne treaca supărarea pe Radu.
Fetească Neagră, Serafim. O Fetească Neagră la un raport preț calitate cum nu mai găsești pe la noi. Un vin extrem de bine făcut din, probabil, nu cei mai buni struguri ai cramei.
Fetească Neagră, Vlădoianu Am gustat cu toții această Fetească, la început cu neîncredere, dar în final cu surprindere și mare încantare. Potențialul zonei și a soiului se simte și cred că în viitor va cuceri publicul de vinuri roșii și în special pe cel de Fetească Neagră.
Aglianico del Vulture, Cantine Strapellum, Tenute Piano Regio- un Aglianico del  Vulture 100% care ne-a plăcut pentru aromele de fructe roșii și nuantele de mineralitate vulcanică. Ne-a încantat așa mult încât am mai vrut un vin italian.
Nero di Troia, Gelso Nero – a fost cireașa, pardon, vișina de pe tortul întâlnirii noastre. Arome dezlănțuite ce veneau în valuri uriașe de fructe roșii, fructe negre de pădure cu o aciditate moderată și taninuri moi. A fost exact ce ne-a trebuit să încheiem seara cu gândul că obligatoriu ne mai întalnim în aceasta formulă pentru a continua “schimbul de experiență cu experții străini”.
—Seară lungă…. Când am zis că am început Sărbătorile mai devreme… Seară lungă cu povești despre vinuri, despre și cu oameni pasionați într-un loc unde găsești aproape tot ce-ți dorești. Eu, unul, promit sa mai vin aici cât de curând și să cunosc noi împătimiți ai vinului.
—A doua zi, după o scurtă tură prin piață după brânză (normal), am lăsat Sibiul aproape înghețat și am luat drumul munților, înapoi spre sud, ca să scriu această poveste.

Cu bine,
RaSto și Daniel Duică