Pinot Noir. Otarniţa

Scris la 22 iunie 2015 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

–-“Scrie pe Vin2.ro” povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Mihai Nicolici.
–-Mihai este cunoscut nu pentru faptul ca e absolvent al UTCB sau pentru anii in care a lucrat in distributia de presa, ci pentru pasiunea sa pentru vinuri.Mai bine un strop de vin, decât unul de bere” a condus pasiunea pana la o noua afacere care astazi se numeste magazinul de vinuri Private Wine.
 –-Strugurele ăsta poate produce unele dintre cele mai scumpe vinuri din lume deşi nu sunt, nici pe departe, atât de “bogate” şi nici “grele” precum rudele lor nobile. Ba chiar din contră!
–-Culoarea este pal-translucidă, iar aromele sunt foarte subtile. Producătorii se gândesc bine înainte să planteze Pinot Noir căci strugurele este slab, se îmbolnăveşte rapid şi suferă de o groază de boli, iar genetic este uşor predispus la mutaţii. Tocmai de aceea, atunci când vinul reuşeşte, este destul de scump.
–-Este deasemenea, unul dintre vinurile cel mai greu de vândut la noi. Cunoscătorii au pretenţii de Burgundia, deşi e clar că aşa ceva nu se poate, iar mulţi dintre ceilalţi, datorită Moştenirii, îl consideră un vin dulce, din care fireşte că nu beau. Există, din fericire, oameni care încep să-l înţeleagă şi să-l aprecieze, sunt în special tineri, dar nu numai.
–-Unul dintre vinurile de care m-am îndrăgostit iremediabil în urmă cu câţiva ani este Pinot Noir-ul de la Petro Vaselo, Otarniţa. Poate printre puţinele vinuri din România care sunt 100% soi pur şi asta se simte fără îndoială.
–-De fiecare dată când deschid o sticlă de Otarniţa mă bucur de culoarea veselă şi strălucitoare şi de toate aromele tipice. Zmeură, cireşe, merişoare dar şi vanilie, ciuperci şi pământ reavăn de pădure.
–-Apropos de aceasta din urmă aroma şi de altele similare, de genul: miros de grajd, piele, transpiraţie de cal etc… Cred că exotismul acestor descrieri ar trebui evitat mai cu seamă către cei încă nehotărâţi în legătură cu vinul. Pentru că, sincer, nu ştiu cine se bucură de mirosul de bălegar sau de cal transpirat. Este, fără îndoială, adevărat că unele dintr vinurile mari ale lumii ăsteia, printre care şi Pinot Noir-urile de Burgundia, au aceste arome şi cunoscătorii, descoperindu-le au certitudinea tipicităţii de soi.
–-Uite, Otarniţa, nu are aceste arome exagerate. Se simte pământul reavăn, dar doar atât cât să-ţi trezească amintirile unei plimbări prin pădure după o ploaie de vară. Aşadar, e un vin frumos, fără să fie nevoie de puncte sau alte calificative.
–-Da, asta e pentru mine Otarniţa, un vin frumos, plin de fruct, căruia cele 6-8 luni de măturare în barrique nu îi aduc corpolență, dar îi dau note  plăcute de vanilie fără a le acoperi pe cele de fructe roşii. Pentru toate astea trebuie să primească mulţumiri “spiriduşul” Marco Feltrin, care la cei 27 de ani, reuşeşte să facă vinuri cu care se poate bate de la egal la egal, cu mulţi oenologi foarte mari.
–-Dar, cel mai important lucru este că Otarniţa este un vin roşu de vară! Adică, în nopţile fierbinţi (sau doar toride) de vară, când simțim nevoia de un vin roşu, parcă soluţia n-ar fi un Cabernet sau Merlot, ci vinul ăsta zglobiu şi revigorant, dar delicat şi plin de arome. Că el se poate bea rece, am fost şi eu surprins să descopăr cu câţiva ani în urmă tot la Petro Vaselo la cramă. Pentru că proprietarii sunt italieni (apropo de Nello Dal Tio – ar fi extrem de multe de spus, deşi l-am văzut doar puţin şi nu am conversat excesiv) au adus un “priceput” de la ei să facă nişte mezeluri cu vin şi să le prezinte împreună cu vinurile şi brânzeturile. Ei bine, m-am dus la nenicu’ asta şi l-am rugat să îmi dea Otarniţa şi să-mi recomande ceva cu care să se potrivească, din ce avea el pe masă. Şi scoate omu’ Pinot Noir-ul de la gheaţă (de la gheaţă, repet) mi-l pune în pahar şi îmi sugerează Parmiggiano. Acum, eu ştiu că mai avem de învăţat, mi-am zis, dar prea mă ia de fraier flăcăul. Păi cum băi nene, vin roşu de la gheaţă? Cu superioritatea tipică pentru unii italieni, zâmbind în colţul gurii, mi-a zis”  Încearcă!” şi m-a expediat subit. Norocul meu a fost că sunt simpatici cei de la Petro Vaselo, altfel i-aş fi aruncat vinul în faţa tipului. Pentru că temperatura, textura vinului, aromele chiar mai discrete, dar evidente mi-au produs o plăcere imensă. Şi în contradicţie cu regulile şi cutumele de  asociere culinară, a mers perfect cu Parmiggiano. Când m-am întors la italian, râdea şi m-a salutat! A făcut asta de încă câteva ori în ziua aceea.
–-Aşadar, Pinot Noir, chiar dacă este de România, dar bine făcut, este minunat.
–-Enjoy!

{lang: 'ro'}

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Bloguri, Bloggeri si Cititori