Destăinuirile unui jurat (apărut in vinul.ro)
De fiecare dată, când deschid discuţia despre faptul că am jurizat la un concurs de vinuri, interlocutorii încep prin a-mi arunca câte o privire compătimitoare gen: “săracul beţivan şi când te gândeşti ce om bun părea… nenorocitul”, apoi repede schimbă subiectul, pentru a evita o posibilă situaţie stânjenitoare.
De ce oare se întâmpla acest lucru? Deoarece, ideea publică despre aceste concursuri de vinuri este că, o adunătură de “drojdieri”, se strâng într-un loc ceva “mai spălat” şi o pun de “una mică”, până a doua zi, când îi găseşte portarul beţi morţi cu furtunul în gură şi faţa la butoi, ori prin cine ştie ce ungher întunecat, nesuportând nici măcar lumina zilei. De altfel şi de la mine, parcă toţi aşteaptă să-mi încep expunerea cu replica: da, mă numesc Bogdan şi de cinci ani sunt alcoolic!
Deci, care este până la urma adevărul despre această activitate bahică cu nume malefic – “concurs de vinuri”?
Contrar aparenţelor, concursul de vinuri este un lucru cât se poate de serios, nu are nimic misterios întrânsul şi nu este în nici un caz o mare beţie pe banii producătorilor de vin.
La un astfel de concurs nu se analizează sticlele, etichetele, ci numai vinul în sine. Şi culmea – acesta din urmă (vinul), nici măcar nu se bea, ci după evaluarea: aspectului, mirosului şi gustului, se scuipă în loc să se înghită! Toate aceste percepţii se transformă apoi, în puncte (cuprinse între 0-100) şi se notează într-o fisă de degustare a fiecărui vin în parte. Operaţiunile se fac organizat în cadrul unor comisii formate din juraţi, care au fiecare în parte câte un şef. El (şeful fiecărei comisii) urmăreşte bună desfăşurare a procesului, iar după ce se punctează fiecare vin în parte, înlătura atât nota cea mai mare, cât şi cea mai mică, apoi face media celor rămase – aceasta reprezentând nota finală a vinului din acel concurs. Dacă însă, întâmplător apar discrepanţe prea mari între notele juraţilor unei comisii, “şeful” cere rediscutarea vinului şi fiecare argumentează cu bune şi rele nota pe care cu modestie a atribuit-o.
Toate acestea se fac, pentru a reduce pe cât posibil subiectivismul unui astfel de concurs. Dar, poate fi înlăturat acest subiectivism în totalitate?
Bine-nţeles că nu, iar după părerea mea tocmai în acest lucru constă frumuseţea unui astfel de concurs. Vinurile prezente capăta o valoare ca urmare a evaluării unor oameni cât se poate de diferiţi cu percepţii şi gusturi diverse, dar cu o scară de valori comună, care le permite să facă aprecieri, aproximativ egale.
Eu mai fac încă ceva: înainte de a începe degustarea propriu-zisă a fiecărui vin, încerc să nu uit niciodată că a existat cel puţin un om care a muncit pentru a-l făuri, că a dorit să exprime prin el ori propria personalitate, ori senzaţii deosebite pe care se aşteaptă să le descopăr, să le înţeleg şi apreciez. Acum, nu contest că am degustat vinuri prin concursuri (dar, le trec la categoria excepţii) de mă întrebam: ce au cu mine oamenii ăştia rai, de ce nu mă sugruma şi gata, în loc să mă otrăvească încet dar sigur cu un astfel de vin. Sau… cădeam adânc pe gânduri şi meditam la cât de tâmpit şi fără minte trebuie să fii, pentru a înscrie în concurs un vin pe care nu l-ar bea nici măcar aurolacii după ce au lins un bolovan de sare, dar în fine…
Să vă spun mai bine, câteva cuvinte despre ultimul concurs de vinuri la care am participat în acesta toamnă, şi anume – “Premiile de Excelenta Vinul.Ro”.
Juriul a fost alcătuit din 24 membrii (şase comisii a câte şase persoane fiecare), dintre care 7 străini şi restul romani. Locaţia aleasă a fost – Hotel Aro Palace din Braşov, fapt ce a dus cel puţin pentru juraţii romani majoritari din Bucureşti, la o senzaţie de bine, asemănătoare cu concediul de odihnă. Concursul a fost programat pe o durată de trei zile încheindu-se cu o gală de premiere a vinurilor medaliate în ultima seară, ce a avut loc în clubul de noapte al hotelului sus amintit. Medaliile au fost atribuite în funcţie de punctele obţinute de fiecare vin astfel: între 84,00 – 87.99 puncte – Medalia de Argint; 88,00 – 91,99 puncte – Medalia de Aur; peste 92 puncte – Marea Medalie de Aur. În acest concurs, la un total de 219 vinuri participante, a fost acordată O Mare Medalie de Aur, 17 Medalii de Aur şi 46 Medalii de Argint.
Acestea fiind spuse, cred că toată lumea a înţeles că la astfel de concursuri sunt acordate în general, câteva zeci dacă nu sute de medalii, iar întrebarea: care a fost cel mai bun vin, poate deveni uneori uşor penibilă…
Nu va mai povestesc despre concursul în sine, dar vă spun că seara decernării premiilor a fost una explozivă. Au participat membrii juriului, reprezentanţii producătorilor de vinuri, a importatorilor şi ceva invitaţi speciali. Atmosfera creată de organizatori, e adevărat – cu ajutorul unei formaţii muzicale de excepţie, a fost dincolo de descrierea pe care cuvintele o pot face. Ce să spun, se pupau producătorii cu blogarii de vin, ospătarii cu somelierii, tinerele cu bătrânii şi toţi laolaltă se veseleau şi dansau de jurai că numai Dracul şi-a putut băga coada printre picioarele lor… Şi toată această atmosferă nu a ţinut de o poză, două, ci până la ivirea zorilor. Nu am văzut atâta bună dispoziţie de la orgiile din facultate, ori de când a ieşit Băsescu Preşedinte.
În încheiere, nu-mi mai rămâne decât să beau un pahar de vin în cinstea dumneavoastră şi vă urez tuturor: Sărbători Fericite!
P.S. Foto: Victor Arsene – să ne trăiască!
Bogdan
Ziua de Feteasca Alba
—Mi-am facut un obicei. Pe 15 august beau feteasca alba pe malul unei ape.
—Daca anul trecut ne-am dat cu pluta pe lacul Mogosoaia, anul asta m-a gasit in munti, pe malul Dambovicioarei, la adapost de canicula. 
—Si aveam la mine trei din fetestile de 2014 cu care in ultimul timp m-am inteles cel mai bine din cele cu care m-am intalnit: Colocviu la Atena, Plai si Liliac.
—Racite bine in pârâu, le-am deschis pe toate odata si asezonate cu ce trebuie am inceput sa le iau la “puricat”.
Colocviu la Atena (Casa de Vinuri Cotnari) – culoare galben-aurie, nas destul de parfumat cu mere si caise verzi, suficienta tipicitate de soi, iar in gust catifelata, corpolenta si cu aciditate rificata. Alcool destul de bine integrat si cu finish usor amarui, fara sa displaca. E genul de feteasca pe care o poti recunoaste si spune si de unde este, pentru ca are ceva aparte. Dupa gustul meu se apropie bine de 7 papioane/8.
Plai (UnicomProduction) – nu discutam despre eticheta, ca are cine, asa ca m-am concentrat pe culoarea frumoasa galben pai cu insertii verzui si nasul placut, dar mai retinut decat la precedenta. Citrice, mere verzi si sec de sec. Feteasca asta de Dealu Mare are si ea tipicitate, sta bine la aciditate, insa mi se pare ca alcoolul iese putin in fata, anuntandu-se un vin mai robust. Recomandat pentru seri racoroase. Post gustul lung o face placuta si-ti doresti inca un pahar, pentru ca e OK. Aproape 7 papioane/8.
Liliac – feteasca de Transilvania te ademenste cu culoare galbena cu ceva straluciri. Usor parfumata, dar cu tipicitate, iti dai seama ca nu seamana cu cele de dinainte, avand o aroma aparte. Pe langa marul verde, vine din urma o explozie de fructe in care domina citricele. Atacul pare dulceag, dar in limitele unui vin sec, cu echilibru bun dat de aciditate, 
corpolenta si alcool. Plusul de zahar resimtit continua si in gust si ajuta si la finish – destul de lung – rezultand un vin mai ademenitor si de consum intelungat pe caldura. Putin peste 7 papioane/8.
Mai sunt fetesti albe de testat si se pot face cate clasamente vreti, dar ceea ce conteaza mai mult e compania, atmosfera si locul in care te afli. Iar astea conteaza cel mai mult. Se vede si din poze.
Noroc!
RaSto
Cool Plăvaie
—-Cu o luna in urma am avut ocazia ca pentru putin timp sa vizitez Crama Gîrboiu. 
Asezata in mijlocul triunghilui format de localitatile Terchesti, Dragosloveni si Popesti – nu departe de DN2 in drumul spre Focșani. Locul, desi e destul de lipsit de pitoresc, te impresioneaza prin stilul nemțesc: hala cramei, tancurile mari de inox, depozitul si numai dupa ce ajungi sus la sala de degustare (tapetata cu trofee) iti reamintesti ca esti in locul unde cateva vinuri din soiurile romanesti se fac cel mai bine.
—-De fiecare data, vara, pe langa zghihara, mi se face dor de șarbă si plăvaie. Si daca sarba o poti intalni si prin alte parti, plavaia imbuteliata nu stiu unde se mai poate gasi. Despre plavaie 
– soi caracteristic zonei de sud a Moldovei (Vrancea, in special) se stie destul de putin si trebuie sa folosesti Google sau sa te apuci de citit ca sa afli cate ceva in plus.
—-Am profitat de caldura mare din acea zi si am poposit ceva mai mult in depozitul racoros, simtindu-ma ca un copil in candyshop. Evident ca n-am plecat singur de-acolo si-am luat plăvaia cu mine! Chiar multă.
—-Racit bine, vinul din plavaie e cool! Galbior cu insertii verzui, ii zice bine si olfactiv. Semiaromat, cu nuante de flori de vara si citrice, te face curios sa-l gusti degrabă. Cu suficienta mineralitate si aciditate medie, plavaia trebuie tratata ca un vin tanar, vioi si trebuie profitat de prospetimea sa. Gustul sec e dominat de un amestec de citrice, piersica si ceva zarzare coapte si fac pereche buna cu nivelul mai scazut de alcool (12%). 
Nu va ganditi la vreo pretențioșenie de vin (+6 papioane/8), pentru ca menirea sa principala e sa vă racoreasca si sa va acompanieze o masa de vara. Faptul ca are screw-cap, iar pretul fiind in jur de 20 de lei, vă conduc la ideea unui vin vesel, corect si pe care ti-l doresti alaturi de pește, branzeturi, pui (evident) si legume mandatory.
—-Try cool Plăvaie!
—-RaSto
.
.
Comentarii recente