Le premier épisode. Chateauneuf-du-Pape
—Tavel. 29 octombrie.
—Dacă e ora 8.oo dimineața fix, ți-ai luat croissantul în gură și și-ai băut cafeaua pe genunchi, atunci ești bun de plecat în excursia spre Chateauneuf-du-Pape (Cht9dP). Țac-pac poză de grup și toți 15 îmbarcarea în van-uri.
—Am traversat Rhone-ul, am intrat în Cht9dP village și imediat am oprit la sediul Fédération des 
Producteurs de Châteauneuf-du-Pape (gazdele noastre pentru o zi) unde nu l-am găsit pe simpaticul Michel Blanc (plecat la Tokyo pentru prezentări), dar i-am cunoscut pe Kelly, Hortense, Lorretta și specialistul în terroirul local, Georges. Nu ne-a luat prea mult și am ajuns în cele mai reprezentative proprietăți, unde unii butuci de 
viță aveau și 50 de ani, cu diferite caracteristici de sol, foarte asemanător cu cele din Tavel: pietre rotunjite (galets), colțuroase (limestone) și nisipos. Am înțeles importanța adierii Mistralului, rolul râului Rhone și am învațat să recunosc vița de grenache față de celelalte soiuri, apoi am localizat pe harta apelațiunii fiecare particularitate de soil.
—N-am să insist despre istoria zonei și multitudinea de soiuri,
pentru că totul e scris cu maxim amănunt în cărțulia de 500 de pagini și trei kile, pe care o vedeți în poză și pe care v-o pot împrumuta, dar simțiți nevoia (rog seriozitate!). Dar dacă insistați , găsiți aici o scurtă prezentare făcută de Sharon, una din colegele de excursie.
—Dar cum grupul era nerăbdător să testeze toate aceste influențe de geo-climat, am dat buzna la Domaine de la Solitude, unde fiul proprietarului ne-a exemplificat în pahare, care-i treaba cu producerea vinului într-una din cele mai mari propietăți din Cht9dP. Aici am găsit și un vin alb 2013 extrem de bun, dar și un Duster în curtea cramei, de care podgorenii erau foarte mândri, dar și eu pentru contribuția românească la celebrele vinuri.
—Ceva mai târziu am ajus să vedem Domaine La Barroche, unde Laetitia Barrot ne-a prezentat alături de fratele său tot ce știu ei despre vin și planurile de dezvoltare ale noii crame, pentru că acum erau la un stadiu aproape artizanal, fiind o afacere de familie, care a tot crescut în ultimii 10 ani.
—Prânzul l-am luat în apropierea celebrului castel Papal, la Le Verger de Papes, unde priveliștea era superbă. 
La poalele ruinei castelului stau pâlcuri de parcele cu vie și un întreg cartier de case și mici restaurante unde poti degusta nu numai vinurile tuturor producătorilor, dar având și o gastronomie de invidiat. Aici ne-au făcut praf! În afară de bucătăria sofisticată, unde răsuceai farfuria ca să fii sigur că știi ce mănânci, s-au înșiruit pe mese 15-18 vinuri din toată apelațiunea și era aproape imposibil să nu-ți găsești un preferat. 
Eu am arestat o sticlă de vin alb, dar am cedat spre roșu la main course, pentru că sosul din le plat o impunea. Ne-am pozat ca la Revoluția din ’89, cu muniția, plecând greoi de-acolo și cu dinții vineții. Am făcut alte poze la castel și n-am ratat ocazia să scot o anume sticlă din rucsac pentru o poză însorită.
—Următoarea vizită Domaine Ogier. E vorba de un negociant de vinuri de prin 1859, care cumpăra vinuri și le îmbutelia sub marca proprie. Acum e un adevărat paradis al vinurilor din zonă, pentru că totul e prezentat în cel mai profesionist mod. Spațiile de stocare sunt adevărate galerii, în care orice iubitor de vinuri și-ar dori să se rătăcească. Spre ieșire totul devine clar. Istorie, geografie, terroir, tradiție, vinificare, vinuri etc. Totul îți e pus la dispoziție ca să 
poți cunoaște în amănunt fenomenul Cht9dP… Filmulețele care rulează pe pereți, pliantele, istoricul sticlelor sticlelor și chiar și o bibliotecă cu toate cărțile și articole din presă, dar nu în ultimul rând, omul de PR dispus în orice moment să răspundă prompt, corect și cu umor la fiecare întrebare. Nu-i de mirare că tot aici am întâlnit cel mai bun vin alb din toată excursia: Clos de L’Oratoire des Papes 2013. N-aveam papioane la mine câte ar fi meritat, dar când am auzit că prețul este de 30 euro/sticla (negociabil pt. 10 baxuri)… am rostit timid mersi, m-am întors pe călcâie și m-am dus afară să fumez.
—Și-acum îmi pare rău că m-am zgârcit… De-aia mă și opresc.
—Episodul doi, în postarea următoare.
—Cu bine,
—RaSto
Corbul păcălit de vulpe
….Corbul frate: unul mare, cu burtă, ghiuluri, cruci, casă la şosea şi un BMW cât toate zilele, alb. Alb ca fulgul de nea, să se vadă dinţii aurii prin parbriz, şi să lucească, de însuşi Maria Sa Soarele să moară de invidie.
Pe când Vulpea, una mică, mică şi roşcată de nu dădeai nici 20 euro pe ea. Fără alea mari, celelalte lungi de nu ştie nimeni ce a găsit Corbul la ea. Şi pe deasupra săracă, săracă… lipită de gard ca “marca de scrisoare”. O căutai prin toate găurile şi conturile şi abia dacă avea pârlita de un wc. În centru (locaţie sau chirie, că de cumpărat nu e vorbă).
….Şi cum stăteau ei ca doi porumbei (e o figură de stil, înţelegeţi…), deodată Vulpea se emancipează şi zice: băi Corb – cel mai tare din parcare, nu mănâncă în centru la cârciumioara şi guriţa mea ceva? Mănâncă fă, că altfel pute de zici că ţi-au rămas doar cariile în loc de dinţi. Şi se urcă în maşină, demarează să audă tot cartierul, apoi frânează brusc în Centrul Vechi, că de ăla nou nici măcar el nu avea bani. Alege masa cea mai mare de pe terasă, comanda repede două, ba nu, trei-cinci cefe de porc cu cartofi prăjiţi şi se uită lung la meniul de vinuri. Atunci Vulpiţa îşi dă părul pe spate şi cu glas mieros îi spune ospătarului: te rog, să-mi recomanzi o sticlă de vin “la potriveala” cu ceafa, iar pentru animalul cu cioc din faţa mea, te rog să aduci votcă, să bea până… îi cresc penele!
….Ospătarul aduce o sticlă de Garassino – Tenuta Carretta Barbaresco 2005 şi începe: că are o culoare rubiniu deschisă cu nuanţe de cărămiziu, că are limpiditatea bună. 
Apoi, că are un “nas” cu fructe de pădure, gemuri afumate, condiment şi e uşor mineral. Că are un atac plăcut complex, tanini excelenţi, alcoolul integrat, finalul… Vulpea exasperată sare de pe scaun şi urlă: lung sau scurt? Cine, plânge ospătarul? Finalul frate! Ospătarul pe nerăsuflate zice: lung cu o uşoară tuşă de vanilie şi fuge speriat după platourile cu ceafa de porc.
….Corbul, bine-nţeles că s-a îmbătat şi s-a apucat de cântat. Vulpea noastră şmecherita se făcea că nu-l cunoaşte, savura pe îndelete vinul şi de gândea: are vinul ăsta o aciditate extraordinară şi e deosebit de expresiv. Neapărat trebuie să-l fac pe Corb de ceva “lovele” să-mi mai “trag” un butoi, două pentru zile negre. Dar nici nu apucă să-şi termine ideia că deodată Corbul beat, sări ca ars şi strigă: haide fă să mergem acasă. Nu, zice Vulpiţă. Banu ‘nainte ca la curve! Corbul neştiind ce face scose banul şi plăti, apoi adormi pe loc. Şi astfel a păcălit vulpiţa Corbul de toţi banii, de nici în ziua de azi nu ştie de ce a doua zi dimineaţă s-a trezit cu sute de vulpiţe care aşteptau cuminţi la uşă!
….Bogdan
Mai multe
Chateauneuf-du… Papp
—Vineri după amiază începusem să scriu despre vizita din 29 octombrie din podgoriile Chateauneuf-ului uitându-mă la pozele făcute, însă spre seară pregătisem ceva bun de mâncare
și așteptam să văd marele derby al grupei F pentru europenele de fotbal din 2016. Eram curios să văd noua față a naționalei sub comanda lui Tata Puiu reloaded. Totul era pregătit pentru o seară cu surprize, iar la răcitor stătea să „intre în teren„ un sauvignon blanc Origini de la Budureasca, luat în septembrie de la cramă.
—Aparent nimic schimbat în componența echipei, însă se vedea o poftă mai mare de joc, o ambiție mai mare și (parcă) ceva mai mult spectacol. După ce am scos pulpa de curcan de la 
cuptor, au început și fazele mai spectaculoase de poartă și ocaziile de gol.
—Scot cu frică dopul sticlei când văd ratarea nordirlandezilor și când duc paharul la nas îmi revin complet.Cam tot ce-mi doresc de la un sauvignon, vinul ăsta are! Tipicitate, măr verde, soc, pipi de pisică… Tot! Mă mai minunez de el și văd cum se bâlbâie verzii în careu și de nicăieri apare Paul Papp! Șut cu stângul de la 9 metri sub bară și goool! Fiind în minutul 74, se prefigura o victorie și mă gândeam la el ca la sanctificarea lui Papa Paul. Dau să văd gustul, dar nici el nu-i cu nimic mai prejos. Plin, echilibrat, aciditatea bună, alcool (13,5%) așezat bine, bun de tot! Și să nu se supere nimeni pe mine dacă spun că e cel mai bun sauvignon românesc băut de mine în ultimii trei ani.
—Până să mă gândesc la papioane, Paulică al nostru iar se bagă-n careu și dintre toți fundașii lor și bara, tot găsește un loc pe unde s-o vâre-n plasă. 
2-0 pentru ai noștri și, deși eram cu gura căscată de bucurie, tot mă mai bucuram de postgustul lung, dar mai ales de eleganța vinului.
—Ce seară! Un vin de -8 papioane (n-am mai dat până acum unui vin) și o victorie care ne mărește șansele pentru calificare. Week-end-ul a început bine, iar povestea vizitei la Chateauneuf-du-Pape se amână.
—Să tot mergi la vot în condițiile astea!
—Cu bine,
—RaSto
Rosés de Tavel
—Ziua de 28 octombrie a fost contra cronometru pentru mine.
—În drum spre #Digital Wine Communication Conference 2014 de la Montreux, am facut un ocol de două zile (cu opriri în Tavel şi Chateauneuf‑du‑Pape), după un parcurs Bucureşti-Geneva-Lyon-Orange-Tavel (călărind avioane, trenuri şi taxiuri) reuşind să ajung şi eu la 21.15 la locul ultimei degustări. 
—Invitat fiind de Syndicat Viticole de L’Apelatin Tavel, alături de alți 14 iubitori de vinuri de prin lume, mi-am regăsit câțiva prieteni mai vechi: Carolyn și Gabor de la Taste Hungary, Magnus și Arto, care m-au pus rapid la curent cu ce se întâmplase în decursul zilei alături de Sandra Guy din partea organizatorilor.
—Am intrat direct „în pâine”, așezându-mă la masă alături de cei doi producători prezenti la cină, Séverine Lemoine – Domaine La Rocaliere și Guillaume Dugas – Prieuré de Montézargues. Și multe am aflat degustând vinurile lor, dar și ale producătorilor din zonă. Pentru că despre vinuri nu se poate vorbi fără să discuți 
despre terroir, geografie, istorie și mai ales depre oameni. Lăsând deoparte vechile sloganuri „Tavel, capital of rose” și „Tavel, France’s premier rose”, am aflat lucruri în plus despre cum se lucrează cu succes într-o cooperativă (la propriu) a proprietarilor de podgorii mici, despre faptul că nuanțele de roze pot fi de la un roșu deschis rubiniu până la acel pal cu tentă portocalie, iar în cele aproximativ 950 de hectare de viță de vie (unde se produc cam 5 milioane de sticle anual) majoritatea producătorilor nu sunt luați niciodată prin surprindere. E intrat deja în tradiția lor ca în fiecare an, indiferent de condițiile oferite de natură, să improvizeze la nesfârșit până la realizarea celui mai bun vin posibil. Cele trei tipuri ale structurii de sol (pietre rotund-bolovănoase, roci de șist colțuroase, cît și cel nisipos) în combinație cu cele nouă soiuri de struguri (grenache, mourvedre, cinsault, carignan, syrah, clairette, bourboulenc, piquepoul și calitor) le pot permite blend-uri care să salveze oricând un an dificil. Rolf Bishsel scria în cartea sa despre Tavel că winemaker-ii de aici sunt adevarați performeri precum muzicienii de jazz, interpretând partituri vechi de vinificare (adesea ale bunicilor) 
cu instrumente ale tehnologiei moderne în variante proprii ce dau vinurilor acea tentă de noutate pentru „melodii” vechi. Remake-urile arată de fiecare dată bine, fie că vorbim de un roze cu comportament de vin roşu (putând fi păstrat și până la 8-9 ani), fie de un roze foarte proaspăt și light, de culoare străveziu-roze-portocalie cu comportament de vin alb ce se bea rece în primii 2 ani de când e lansat.
—Discuțiile luaseră o turnură destul de tehnică atunci când ambii vinificatori prezenți se lansaseră într-o discuție despre fermentarea malolactică asupra unor tipuri de vinuri, așa că am avut timp să degust mai retras și aprofundat un vin de-al lui Guillaume (55% Grenache – roșu și alb, cu 30% Cinsault, 13% Clairette, 2% Syrah, Mourvèdre, Carignan și Bourboulenc), ceva mai aproape de gustul meu (foarte revigorant, proaspăt, cu aciditate destul de mare și în mare acord cu peștele și legumele din farfurie).
…La final, discuția a atins și zona de vinuri bio, legislație franceză și despre alți colegi de-ai lor ce fac vinuri bune în zonă: Domaine des Carabinieri, Domaine Florența Mejan, Domaine de la Mordorée, Chateau de Tinqoevedel, Domaine Maby, Chateau d’Aqueria și Domaine Lafond.
—Experiența în Tavel, deși scurtă, a fost chiar bună, 
pentru că în ciuda a ceea ce se spune despre vinurile de-acolo, am în minte câteva rozeuri românești, care, chiar lipsite de Grenacheul de Tavel, ar putea face față cu mare success unei degustări comparative.
—Lecția de la Restaurant L’Auberge despre vinurile roze de pe malul drept al Rhone-ului se terminase, pentru că a doua zi, vizita spre Chateauneuf‑du‑Pape începea la ora 8.oo.
—Alt drum, altă poveste cu vinuri.
—RaSto
—P.S. Mulțumiri lui Tim Lemke pentru cele mai reuşite fotografii.
.
.
Comentarii recente