Vitis Metamorfosis în vizită la restaurantul Ginger
Acum câteva seri, am participat la o degustare de vinuri provenite de la crama Vitis Metamorfosis din Dealul Mare. Locul de desfăşurare a fost Restaurantul Ginger, unde Cezar Filip proprietarul spaţiului ne-a încântat ca de fiecare dată, cu mâncăruri alese, special meşteşugite pentru a se potrivi cu vinurile prezentate cum nu se poate mai bine, de către prietenul meu Alfred Binder consultantul pentru afaceri, marketing şi vânzări al cramei sus-menţionate. A fost o seară minunată ca oricare alta petrecută în acest restaurant, oameni frumoşi, atmosferă relaxantă, dar ca de fiecare dată timpul aici curge mult mai repede şi totul se sfârşeşte prea brusc, prea direct, parcă nelăsându-ţi bucuria momentului până la capăt.
Dar, să vă spun şi câteva cuvinte despre această cramă şi vinurile sale!
Crama este proprietatea Marchizului Piero Antinori, nume de referinţă în istoria mondială a vinului. De loc din Toscana, unde familia Antinori produce vin de mai bine de 600 ani, Marchizul Piero Antinori, un nonconformist din fire, a reuşit crearea unor vinuri fabuloase, unor super-vinuri (cunoscute şi sub denumirea de super toscane), lucru pe care îl doreşte şi pe plaiurile noastre mioritice. Proprietatea sa din România are aproximativ 100 ha, dintre care 70% este plantata cu struguri roşii, 30% cu struguri albi.
La această degustare am băut vinuri din două game premium: Viile Metamorfosis şi Cantus Primus. Dacă prima gamă poate fi achiziţionata din magazinele de specialitate la preţul de 39 ron, cea de a doua net superioară este poziţionată, în jurul sumei de 80 ron.
Am început degustare cu prima gamă Viile Metamorfosis după cum urmează:
1. Cupaj Muşcat Ottonel (70%), Tămâioasa Românească (30%), an 2013, alc. 13%. Un vin vinificat în sec, fresh, cu mere verzi şi un final mineral, amărui. Aromele sunt florale cu trandafiri şi fructe coapte gen caise şi pepene galben, fapt care nu te duce cu gândul nicidecum la gustul ce avea să urmeze. Restul de zahăr este de numai 2,5 gr. /l mult prea mic pentru gustul meu, la aceste soiuri aromate. Dar, gusturile nu se discută…
2. Cupaj Sauvignon (55%), Feteasca Albă (45%), an 2013, alc.13,5%.
Recunosc că acesta a fost mai pe sufletul meu, cu arome de flori albe şi fructe exotice. Chiar dacă nasul nu amintea cu nimic de aromele tipice sauvignonului, a fost unul elegant şi plăcut. Gustul, la fel de fresh, cu grapefruit şi mere verzi, dar cu aciditatea ceva mai mare şi un final, chiar dacă tot mineral, mai fin, mai elegant. Un vin uşor mai plăcut decât primul, cu o structură mai frumoasă, mai băubil, şi cu un rest de zahăr puţin mai mare 3,5% care după opinia mea, nu-i face decât bine.
3. A urmat Rose 2013, alc. 13%, cuprinzând toate soiurile pământului: Merlot (40%), Syrah (20%), Pinot Noir, Cabernet Sauvignon.
Trandafiriu atât la înfăţişare cât şi la nas, urmat de arome subtile de fructe roşii de pădure, cireşe şi ceva condimente, a fost preludiul perfect pentru gustul ce avea să urmeze. Acesta din urmă a venit cu o structură bogată, dar nu greoi, păstrându-şi prospeţimea şi gustul fructat. Chiar dacă aciditatea putea fi puţin mai sus şi alcoolul ceva mai integrat, vinul compensează cu un final lung, uşor amărui, mineral.
4. Merlot 2012, alc.13%
Maturarea în budane noi de 5000l timp de 8 luni, îl duce într-o zonă aromatică şi gustativa interesantă, ceea ce-l face nu numai exotic, dar şi inedit.
Aromele pleacă de la fructe de pădure, vişine, cireşe amare, până la ciocolată neagră, ardei iute şi piper roşu. Îţi lasă o senzaţie puţin gemoasa, dar în rest – arome clare, interesante.
Gustul este unul uşor şi frumos stratificat. Ştiţi bomboanele cu lichior de vişine care ne-au îndulcit copilăria? Exact aşa se deschide şi gustul acestui vin, simţind la început ciocolata amară, apoi zahărul caramelizat, urmând să-ţi rămână în gura clar, gustul de visina coaptă, gustoasă şi uşor răcoritoare. Totul simplu ca „bună ziua” şi fără ca aceste gusturi să se amestece între ele. Finalul este lung, taninurile rotunde nederanjante, ce mai…, un vin ce poate sta pe masă zi de zi şi poate fi asociat cu o sumedenie de mâncăruri de la carne albă, roşie sau ce doriţi.
A urmat a doua gamă: Cantus Primus din care am degustat două vinuri:
1. Feteasca Neagră 2012, alc.14%.
Un vin viguros, ţinut 9 luni la maturat după cum urmează: 80% în budane de stejar, 10% baric de stejar, 10% inox.
Acest lucru îi aduce pe lângă aromele de fructe, unele uşor condimentate de cuişoare, piper şi scorţişoară, ciocolată din belşug şi o plăcută aromă de cafea.
Gustul este şi el plăcut, chiar dacă taninurile sunt încă verzi şi-ţi usucă puţin gura. Simţi fructele roşii, apoi ciocolată de vanilie şi pe final aceleaşi condimente dominate de cuişoare şi scorţişoară. Vinul mi-a plăcut, chiar dacă eu nu sunt un fan al acestui soi. Este curat, plăcut încă de acum şi cu potenţial de învechire destul de mare, cred eu…
2. Cabernet Sauvignon, an 2009, alc. 13,5%
Acest vin a încheiat seara fiind pe departe cel mai elegant, catifelat şi unanim apreciat de către întreaga asistenţă.
Aromele puţin reţinute, dar rasate, s-au deschis pe o întreagă paletă bine structurata: de la fructele roşii de început, la condimentele şi nuanţele de ciocolată ce au urmat. Cu cât timpul de agitare al vinul în pahar creştea, cu atât aromele erau mai variate, mai stratificate şi parcă mai clare. Gustul extraordinar de cursiv cu taninuri coapte şi aproape insesizabile, cu aciditatea bună şi alcoolul perfect integrat, a făcut vinul să pară plin şi aristocrat. Echilibrul aproape perfect şi finalul lung, catifelat, melodios, ne-a ajutat să-l păstrăm în amintirea noastră până la întoarcerea acasă. Şi nu numai…
Bogdan
Mai multe30 august. Zi plină
—Ziua Chitilei a coincis anul asta cu Sf. Alexandru. Sărbătoare mare.
—A urcat și Alexică pe scenă pentru doar o melodie, dar nu înainte de a-l fi 
stresat 3 săptămâni cu repetiții de canto (cu Jezebel și Alex Burcă), care sigur i-au prins bine pentru melodia tricky pe care o pregătise. Cadoul primit de Alexică și l-a făcut singur și a fost chiar ropotul prelungit de aplauze din partea spectatorilor cât și felicitările cunoscuților de la școală, grădiniță și vecini.
—Nu vă ascund că m-am simtit foarte bine ca părinte, atunci când necunoscuți au venit la mine și mi-au zâmbit (inițial, am crezut că datorită blogului J) și ne-au felicitat pentru prestaţia micului rapper. Ar fi fost păcat să nu ajung la timp de la Baia Mare (lansarea nr. 76 a revistei Vinul.ro), alergându-l pe Cezar până în Brașov, pe drumuri pe care n-am fost niciodată (mai ales cel dintre Dej și Tg. Mureș). 
Acasă, după spectacol, încercând să sporesc recompensa pentru Alexică, l-am întrebat ce vrea să mănânce. Cartofi prăjiti! Oh!… Alături de Chef Make, ne-am cam dat peste cap să pregătim ceva mai festiv, așa că solicitarea piticului ne-a cam surprins. Dar niște ciocănele fried și o salată de fasole verde și porumb amețite cu niște mujdei pe lângă cartofii aia, ar strica?
—Păi, nu! A ieșit ce se vede. Și cum eram și însetat după drumul lung și emoțiile din tribună… am scos cel mai rece vin din răcitor: Fetească albă 2013 de la S.E.R.V.E. 
S-o potrivi cu încropeala de pe aragaz? Credeți-mă, de minune! Și cât înfulecam noi, între doi dumicați, am dat din nou cu nasul în feteasca pe care o mai incercasem la GoodWine-ul din primăvară, dar mai ales pe plută. Un vin păcut și elegant, în care culoarea promite, iar mirosul te îmbie la un vin ceva mai corpolent (fiind și puțin baricat), cu aciditate domoală, fruct cât cuprinde și alcool la locul său, suficient de tonic și catifelat. N-am stat pe gânduri și i-am potrivit 7 papioane din cele 8.
—Imediat după bubuielile de artificii și comentariile ce se impuneau după cântare, Alexică a adormit cu zâmbetul pe buze în „costumul de scenă” visând ca o vedetă, iar eu suficient de happy, pregătit pentru ultimul strop de fetească și fredonând „Vara nu dorm”… pentru că n-aveam somn!
—Cu bine,
—RaSto
12 duși cu pluta
—-Pe 15 august mi s-au arătat multe semne.
—-De Sf. Maria – zi liberă în mod oficial și Ziua Marinei Românești, m-am gândit să le sărbătorim pe amândouă odată, chemând câțiva prieteni pe lacul Mogoșoaia la o degustare și un mini-concurs de fetești albe din recolta anului 2013. 
—-Degustarea de fetești albe nu era nici ea întâmplătoare pentru că o aveam în minte demult și am și furat puțin startul campaniei Cercul de Feteasca a Vinul.ro.
—-Titlul ne-a venit ca o mănușă pentru că la baza nautică Zumbaala de pe lac, câțiva localnici au construit o ambarcațiune cu care te poți plimba cu până la 14 adulți. Motor, schimbător de viteze, stație de emisie, băncuțe și mese, colace și veste de salvare, ladă frigorifică și radio cu CD, toate ne erau puse la dipoziție. Nici noi, cei 12, nu venisem nepregătiți, pentru că aveam aduși saci cu gheață, aperitive de sezon cu specific românesc, tricouri marinărești (în toate culorile posibile), dar mai ales cele șapte probe de fetească albă, alături de fișe și pahare de concurs OIV, plus multă bună dispoziție care să înfrunte temperatura de 35 de grade și valurile „uriașe” ce depășeau 6 centrimetri înălțime!
—-Jurații a făcut față cu brio „tornadelor” fierbinți de vânt, fiind concentraţi la maxim pe probe. Doar în dreptul Palatului Mogoșoaia – frumoasa construcție brâncoveneasca (încă o semnificație a zilei) – am făcut pauză de câteva poze, pentru că puțini îl văzusem dinspre partea asta de lac. Am mai văzut și alte 
construcții mărețe ale unor potențați contemporani şi ne-am continuat cursa aprofundați în problemă, degustând vinurile și notând pe fişele împărţite de cei doi şefi de comisie: Silviu la Comisia Tribord și Horia la Comisia Babord.
—-Întreruperea neprogramată a fost doar solicitarea unor caiaciști semi-naufragiați, care ne-au rugat să le dăm apă. Apă?!! Și pe toți ne-a pornit un râs în hohote, care era de neînțeles pentru cei în suferință cu pagăi în mâini. Stăteam foarte bine la capitolul vin, apa fiind mai puțin interesantă, dar le-am dat o sticluță, doar ca să mai ușurăm sarcina plutitoarei. Era clar pentru lumea de pe mal că eram duși cu pluta, dar noi n-aveam de gând să ne însușim deloc partea figurativă. Când amicul George a lansat și drona deasupra plutei, eram deja vedetele bâlții datorită noutății, dar mai ales zgomotului care speria peștii. Pe drumul de întoarcere, am lasat-o pe Măriuca să ne cârmuiască spre mal, pentru că la ultima probă, pluta începuse să creeze un balans cam mare …sau așa ni se părea nouă.
—-Am notat, am adunat, am eliminat extremele și am concluzionat că din cele șapte probe de fetească albă testate, vinul care ne-a plăcut cel mai mult a fost cel de la Liliac Winery. 
—-Am acostat fără emoții într-o euforie greu de explicat pentru vizitatorii și a urmat secțiunea de discuții și argumentare din partea fiecărui jurat la o terasă din Parcul Mogoșoaia (pe care va recomand să-l vizitați), unde am aflat că feteasca albă Liliac a întrunit cam 90% din preferințe datorită echilibrului dintre aciditate și alcool, dar mai ales eleganței. Trebuie menționat și faptul că feteasca albă Domenii de la Casa de Vinuri Cotnari și cea Prestige de la Domeniul Coroanei Segarcea au urcat pe podium, dar mai ales că soiul ăsta merită mai multă atenție și dacă vinul e bine făcut, ar putea fi mai mult decât un ingredint de cupaje.
—-Așa că lansez ințiativa: 15 august, Ziua Feteștii Albe oriunde pe malul apei în România! De acord?
—-RaSto
Foto by G. Cristescu & D. Barabaș
Noul “punct G”
—Pe 16 august, a doua zi după miniconcursul de fetești albe de pe lacul Mogoșoaia, am primit de la Silviu propunerea de a “proslăvi carasul” la Neptunus.
—Am refăcut parte din echipajul de plutași și ne-am pus la umbră pentru a fi serviți cu midii în sos de vin și sos roșu, caras prăjit în malai, saramură din file de crap și, bineînteles, ceva pentru dom’ Puiu (piept de pui, cu mujdei).
—După ce-am luat la “trântă” vreo câteva grecești aduse de Horia, exact când carașii făceau striptease în farfurii, aduce gazda noastră o serie de sticle înverzite la capișon și etichete, făcându-ne atenți: „nu-i așa că merge un chardonnay proaspăt”? Şi desface câteva sticle deja reci, pe care le-a lăsat în frapieră.
—La puiul meu din farfurie mergea orice și mă năpustesc și eu să văd „minunea verde”. Interesant la culoare, cu nas plăcut și vioi, dar mai mult de riesling italian. Mai adulmec, mai mă uit și-l caut la tipicitate… pe care n-o găsesc, până când aud din stânga mea:
onctuozitate. Sorb şi eu repede, molfăi cu aplomb, dau retronazalu’, dar… ciuciu onctuozitate. Mă bag în vorbă și insist asupra aromelor de riesling italian, aciditate, alcool,.. toate alea, dar eleganța aia combinată cu catifelarea, tot nu-i găsisem. Vinul e rezonabil pentru un vin alb de terasă, potrivit cu ce aveam noi în farfurii și căruia nu i se pot reproșa prea multe. Aproape 6 papioane. Nepretențios, nebaricat și fresh, cu alcoolul așezat binișor la locul lui și cu accente prietenoase, Pyrene 2013, ar fi putut să facă ceva carieră, dacă ar fi fost descoperit mai devreme (chiar și de restaurantele de pe la noi), care s-ar putea bate bine cu gamele noastre de Castel Stârmina sau Castel Huniade. Bomba vine pe final, când Silviu ne spune că vinul (a cărei onctuozitate o caut și acum), a fost luat cu 15 lei sticla din… Lidl. Nah, poftim!
—Era cât pe-aci sa treacă luna august și să nu scriu și eu despre un vin de la supermarketul care tinde să devină noul „punct G” al surselor de vinuri comentate. Pâi ori sunt blogger, ori nu mai sunt?!
—Cu bine,
—RaSto
—P.S. 1. Expresia „noul punct G” a fost preluată cu acordul lui Mihai Nicolici
—P.S. 2. Și dacă oameni răi vor veni după mine, cine-o să mă apere?… fără acordul Antenei3
.
.
Comentarii recente