30 august. Zi plină
—Ziua Chitilei a coincis anul asta cu Sf. Alexandru. Sărbătoare mare.
—A urcat și Alexică pe scenă pentru doar o melodie, dar nu înainte de a-l fi 
stresat 3 săptămâni cu repetiții de canto (cu Jezebel și Alex Burcă), care sigur i-au prins bine pentru melodia tricky pe care o pregătise. Cadoul primit de Alexică și l-a făcut singur și a fost chiar ropotul prelungit de aplauze din partea spectatorilor cât și felicitările cunoscuților de la școală, grădiniță și vecini.
—Nu vă ascund că m-am simtit foarte bine ca părinte, atunci când necunoscuți au venit la mine și mi-au zâmbit (inițial, am crezut că datorită blogului J) și ne-au felicitat pentru prestaţia micului rapper. Ar fi fost păcat să nu ajung la timp de la Baia Mare (lansarea nr. 76 a revistei Vinul.ro), alergându-l pe Cezar până în Brașov, pe drumuri pe care n-am fost niciodată (mai ales cel dintre Dej și Tg. Mureș). 
Acasă, după spectacol, încercând să sporesc recompensa pentru Alexică, l-am întrebat ce vrea să mănânce. Cartofi prăjiti! Oh!… Alături de Chef Make, ne-am cam dat peste cap să pregătim ceva mai festiv, așa că solicitarea piticului ne-a cam surprins. Dar niște ciocănele fried și o salată de fasole verde și porumb amețite cu niște mujdei pe lângă cartofii aia, ar strica?
—Păi, nu! A ieșit ce se vede. Și cum eram și însetat după drumul lung și emoțiile din tribună… am scos cel mai rece vin din răcitor: Fetească albă 2013 de la S.E.R.V.E. 
S-o potrivi cu încropeala de pe aragaz? Credeți-mă, de minune! Și cât înfulecam noi, între doi dumicați, am dat din nou cu nasul în feteasca pe care o mai incercasem la GoodWine-ul din primăvară, dar mai ales pe plută. Un vin păcut și elegant, în care culoarea promite, iar mirosul te îmbie la un vin ceva mai corpolent (fiind și puțin baricat), cu aciditate domoală, fruct cât cuprinde și alcool la locul său, suficient de tonic și catifelat. N-am stat pe gânduri și i-am potrivit 7 papioane din cele 8.
—Imediat după bubuielile de artificii și comentariile ce se impuneau după cântare, Alexică a adormit cu zâmbetul pe buze în „costumul de scenă” visând ca o vedetă, iar eu suficient de happy, pregătit pentru ultimul strop de fetească și fredonând „Vara nu dorm”… pentru că n-aveam somn!
—Cu bine,
—RaSto
Aventuri în Apuseni (publicat in Vinul.ro)
Am plecat din Bucureşti pe o rută mai puţin obişnuită, dar destul de atractivă. Din autostrada A1, am mers spre Valea Oltului, apoi stânga spre Voineasa, Vidră, Obârşia Lotrului. Am traversat Transalpina şi am continuat drumul prin Cheile Jieţului spre Petroşani, Haţeg, Deva, pentru a ajunge în Abrud şi apoi Gârda de Sus – destinaţia finală. Cu siguranţă nu te poţi plictisi, pentru că te încearcă tot felul de sentimente contradictorii de la exaltare când e vorba de frumuseţile naturii, până la crâncena furie când e vorba de dobitocii care au lăsat munţii în “pielea goală” fără urmă de copaci, sau ceva ce ar putea aminti de falnicii brazi de altădată. Pe aceştia din urmă i-aş alerga toată ziua cu bazooka în mână!
După aşa un drum frumos, am ajuns în vestiţii Apuseni, care ne-au întâmpinat cu miros de ploaie şi gust de tarhon. Urăsc tarhonul din străfundul sufletului, iar aici numai de el ai parte. De la ciorba de burtă, la sarmale, ori plăcinte, totul conţine tarhon!
A mai fost şi ploaia care ne-a însoţit aproape permanent pe cărările de munte. Păcat de peisajele superbe, dacă mărşăluieşti cu bocancii prin noroaie sau pe pietre alunecoase, cu mâinile pe lanţurile de siguranţă ude, iar singurul sunet care îţi freamătă în urechi este cel al picături de ploaie sparte pe suprafaţa pelerinei cu care eşti înfofolit. Mergi şi înjuri, înjuri şi mergi! Şi cazi, te ridici…
Dar, să vă povestesc şi amintirile frumoase. După vreo două zile în care m-am târât pe jos de foame, pentru că totul era gătit cu tarhon, am descoperit câteva variante care incredibil, nu conţineau acest mirobolant condiment.
“Plăcintă pe lespede”, umplută cu brânză sărată şi unsă din belşug cu smântână grasă de bivoliţa, sau “mămăligă topanită” îndesată cu brânză frământată şi cârnaţi de casă afumaţi. Servite fierbinţi împrăştiind un damf ameţitor, ne aduceau de fiecare dată la masă, hipnotizaţi, parcă plutind şi traşi ca de sfoară. Să nu mai spun că am adus cu mine două vinuri care s-au dovedit extraordinare. Am început cu un Aligote 2013 de la Gramma, care a venit cu arome fine şi miros primăvăratic de flori albe, fructe dulci gen pepene galben, sau piersici puţin acrişoare.
Gustul mineral, puţin ierbos dar fresh şi plăcut, a topit parcă brânza sărată a bucatelor şi ca prin minune s-a evaporat întreaga sticlă. Dar, ce plăcut a fost acest vin simplu şi prietenos, cât de bine s-a asociat aromelor şi gustului bucatelor!
Apoi la următoarea cină, am văzut cum se apropie sarmalele. Am sărit ţipând de la masă şi am fugit cât mai departe de duşmanul “tarhon”. Dar tot răul spre bine, pentru că am început scotoceala prin bucătărie, iar într-un ungher prăfuit şi întunecat am descoperit garniţa plină cu coaste de porc în untură.
Vai mama! Parcă am renăscut, iar pe fata zâmbetul mi s-a întins până la urechi. Am început marea mozoleala ţinând strâns în mâini acele coaste din care curgea plăcut untura caldă ce îţi ungea şi sufletul cu fericire.
Le-am asociat unui Caloian Merlot 2013 de la Crama Oprişor, care a etalat arome de fructe de pădure, ceva vişine şi mult, mult piper. Gustul simplu dar acrişor şi plăcut, cu o aciditate bună şi taninuri ferme au reuşit să îmblânzească de minune coastele grase de porc. Un vin soft, direct de băut la fiecare masă, care împreună de primul, ne-au deschis sufletul şi limbile şi au transformat acest sejur într-unul mai mult decât agreabil.
Bogdan
Mai multe12 duși cu pluta
—-Pe 15 august mi s-au arătat multe semne.
—-De Sf. Maria – zi liberă în mod oficial și Ziua Marinei Românești, m-am gândit să le sărbătorim pe amândouă odată, chemând câțiva prieteni pe lacul Mogoșoaia la o degustare și un mini-concurs de fetești albe din recolta anului 2013. 
—-Degustarea de fetești albe nu era nici ea întâmplătoare pentru că o aveam în minte demult și am și furat puțin startul campaniei Cercul de Feteasca a Vinul.ro.
—-Titlul ne-a venit ca o mănușă pentru că la baza nautică Zumbaala de pe lac, câțiva localnici au construit o ambarcațiune cu care te poți plimba cu până la 14 adulți. Motor, schimbător de viteze, stație de emisie, băncuțe și mese, colace și veste de salvare, ladă frigorifică și radio cu CD, toate ne erau puse la dipoziție. Nici noi, cei 12, nu venisem nepregătiți, pentru că aveam aduși saci cu gheață, aperitive de sezon cu specific românesc, tricouri marinărești (în toate culorile posibile), dar mai ales cele șapte probe de fetească albă, alături de fișe și pahare de concurs OIV, plus multă bună dispoziție care să înfrunte temperatura de 35 de grade și valurile „uriașe” ce depășeau 6 centrimetri înălțime!
—-Jurații a făcut față cu brio „tornadelor” fierbinți de vânt, fiind concentraţi la maxim pe probe. Doar în dreptul Palatului Mogoșoaia – frumoasa construcție brâncoveneasca (încă o semnificație a zilei) – am făcut pauză de câteva poze, pentru că puțini îl văzusem dinspre partea asta de lac. Am mai văzut și alte 
construcții mărețe ale unor potențați contemporani şi ne-am continuat cursa aprofundați în problemă, degustând vinurile și notând pe fişele împărţite de cei doi şefi de comisie: Silviu la Comisia Tribord și Horia la Comisia Babord.
—-Întreruperea neprogramată a fost doar solicitarea unor caiaciști semi-naufragiați, care ne-au rugat să le dăm apă. Apă?!! Și pe toți ne-a pornit un râs în hohote, care era de neînțeles pentru cei în suferință cu pagăi în mâini. Stăteam foarte bine la capitolul vin, apa fiind mai puțin interesantă, dar le-am dat o sticluță, doar ca să mai ușurăm sarcina plutitoarei. Era clar pentru lumea de pe mal că eram duși cu pluta, dar noi n-aveam de gând să ne însușim deloc partea figurativă. Când amicul George a lansat și drona deasupra plutei, eram deja vedetele bâlții datorită noutății, dar mai ales zgomotului care speria peștii. Pe drumul de întoarcere, am lasat-o pe Măriuca să ne cârmuiască spre mal, pentru că la ultima probă, pluta începuse să creeze un balans cam mare …sau așa ni se părea nouă.
—-Am notat, am adunat, am eliminat extremele și am concluzionat că din cele șapte probe de fetească albă testate, vinul care ne-a plăcut cel mai mult a fost cel de la Liliac Winery. 
—-Am acostat fără emoții într-o euforie greu de explicat pentru vizitatorii și a urmat secțiunea de discuții și argumentare din partea fiecărui jurat la o terasă din Parcul Mogoșoaia (pe care va recomand să-l vizitați), unde am aflat că feteasca albă Liliac a întrunit cam 90% din preferințe datorită echilibrului dintre aciditate și alcool, dar mai ales eleganței. Trebuie menționat și faptul că feteasca albă Domenii de la Casa de Vinuri Cotnari și cea Prestige de la Domeniul Coroanei Segarcea au urcat pe podium, dar mai ales că soiul ăsta merită mai multă atenție și dacă vinul e bine făcut, ar putea fi mai mult decât un ingredint de cupaje.
—-Așa că lansez ințiativa: 15 august, Ziua Feteștii Albe oriunde pe malul apei în România! De acord?
—-RaSto
Foto by G. Cristescu & D. Barabaș
Noul “punct G”
—Pe 16 august, a doua zi după miniconcursul de fetești albe de pe lacul Mogoșoaia, am primit de la Silviu propunerea de a “proslăvi carasul” la Neptunus.
—Am refăcut parte din echipajul de plutași și ne-am pus la umbră pentru a fi serviți cu midii în sos de vin și sos roșu, caras prăjit în malai, saramură din file de crap și, bineînteles, ceva pentru dom’ Puiu (piept de pui, cu mujdei).
—După ce-am luat la “trântă” vreo câteva grecești aduse de Horia, exact când carașii făceau striptease în farfurii, aduce gazda noastră o serie de sticle înverzite la capișon și etichete, făcându-ne atenți: „nu-i așa că merge un chardonnay proaspăt”? Şi desface câteva sticle deja reci, pe care le-a lăsat în frapieră.
—La puiul meu din farfurie mergea orice și mă năpustesc și eu să văd „minunea verde”. Interesant la culoare, cu nas plăcut și vioi, dar mai mult de riesling italian. Mai adulmec, mai mă uit și-l caut la tipicitate… pe care n-o găsesc, până când aud din stânga mea:
onctuozitate. Sorb şi eu repede, molfăi cu aplomb, dau retronazalu’, dar… ciuciu onctuozitate. Mă bag în vorbă și insist asupra aromelor de riesling italian, aciditate, alcool,.. toate alea, dar eleganța aia combinată cu catifelarea, tot nu-i găsisem. Vinul e rezonabil pentru un vin alb de terasă, potrivit cu ce aveam noi în farfurii și căruia nu i se pot reproșa prea multe. Aproape 6 papioane. Nepretențios, nebaricat și fresh, cu alcoolul așezat binișor la locul lui și cu accente prietenoase, Pyrene 2013, ar fi putut să facă ceva carieră, dacă ar fi fost descoperit mai devreme (chiar și de restaurantele de pe la noi), care s-ar putea bate bine cu gamele noastre de Castel Stârmina sau Castel Huniade. Bomba vine pe final, când Silviu ne spune că vinul (a cărei onctuozitate o caut și acum), a fost luat cu 15 lei sticla din… Lidl. Nah, poftim!
—Era cât pe-aci sa treacă luna august și să nu scriu și eu despre un vin de la supermarketul care tinde să devină noul „punct G” al surselor de vinuri comentate. Pâi ori sunt blogger, ori nu mai sunt?!
—Cu bine,
—RaSto
—P.S. 1. Expresia „noul punct G” a fost preluată cu acordul lui Mihai Nicolici
—P.S. 2. Și dacă oameni răi vor veni după mine, cine-o să mă apere?… fără acordul Antenei3
.
.
Comentarii recente