#Winelover. Episodul 3. Budapesta. A doua parte.
—Continuare…
—După agreabilul vin facut de Loți, s-a dat startul vinurilor roșii, la care neobosita Gabo a scos
din cuptor niște coaste de porc însoțite de câțiva cartofi și niște sosuri neștiute de mine. După un pinot noir unguresc destul de bun, s-a lansat Rita Toth (tocmai întoarsă din Beijing) în prezentarea altui pinot noir din Malborough care mi-a lasat un gust atât de plăcut, că mi-aş fi dorit să continui cu el tot restul mesei. Luiz, pus pe glume, nu și-a prezentat vinul, lansând o ghicitoare acoperind sticla și turnând în pahare. Ghiciți soiul, zona sau orice ar putea fi relevant pentru vinul servit! Ne-am dat toţi cu bănuiala, dar n-am presupus că ar fi o Reserva din Rioja. A mai urmat un vin strong și cam alcoolic, după care s-a anunțat un desert în scurt timp.
—A fost momentul când i-am întrebat dacă înaintea unor dulcegării de Aszu, s-ar potrivi un aromat sec. Când au văzut frumusețe de sticlă și culoarea faină de roze, n-am mai stat pe gânduri, iar Luiz mi-a făcut discret cu ochiul, pentru că făcuse cunoștință cu el la Logrono 
– octombrie anul trecut, dar și la Belgrad în primăvara asta. Deși foarte bine răcit, s-a schimbat aerul încăperii din ușor usturoiat în miresme dulcege de busuioc. Loți, cu un zâmbet pentru toată partea lui de masă a izbucnt: busuioacăăă… Nanci, soția lui Luiz, s-a așezat la masă, l-a adulmecat prelung, a sorbit puțin și l-a întrebat: ăsta-i vinul de care mi-ai povestit, nu?! Și-au făcut poze cu el și fără preludiu au decretat fără să stea pe gânduri: This is the perfect wine for a romantic honey moon! Și cred că o definire mai bună ar fi greu de găsit pentru aroma și echilibrul Busuioacei de Bohotin Colocviu La Paris. Nu pot să ascund faptul că m-am simțit cam mândru de mine, de parcă eu l-aș fi făcut, dar nu puteam să nu mă împăunez, mai ales că nu se opriseră murmurele de plăcere ale câtorva doamne și domnișoare. Telepatie curată! Da, busuioaca impresionează și nu păcălește, pentru că își pune amprenta senzorială și dincolo de post gust.
—Gabo, care adusese desertul, un fel de mucenici moldovenești unși cu lapte, 
miere și nucă pisată, și-a luat și ea paharul său cu busuioacă pe care l-a degustat cu ochii închiși murmurând… basil… ăăă..BUSUIOC!
—Multe din licorile dulcege au avut și ele succes într-un public obișnuit cu astfel de vinuri desert, timp în care vocile se auzeau din ce în ce mai tare și mai vesele.
—La plecare, nu înainte de poza de grup, am ocolit pădurea de sticle, am făcut câteva promisiuni unor doamne, pe care le-am revăzut a doua zi pe facebook și
m-am dus spre hotel, pregătindu-mă psihic pentru drumul lung cu mașina și mai ales pentru așteptatul timp de 5 ore în aeroportul din Timișoara pentru cursa de București. Așa se face că am avut ocazia să pozez o copie după aeroplanul lui Vuia din toate părțile. Iată una din ele.
—La revedere Taste Hungary,
—RaSto
Este clar – mie îmi place Pinot Noirul!
Sunt unul dintre privilegiaţii sorţii, care în ultimii ani am fost invitat la Crama Murfatlar. Pentru mine este o sărbătoare deosebită pe care o aştept cu mare drag tot anul. Îmi plac oamenii de acolo, atmosfera şi nu în ultimul rând vinurile. Ce să mai spun de lunga prietenie care mă leagă de această cramă, încă de pe vremea studenţiei, când cel mai bun vin pe care îl ştiam era Pinot Noirul demidulce – actualul Zestrea, cred. Şi da, îl beam cu cola ca orice “şmecher”din acele timpuri şi mi se părea un vis! Oricum, pentru cine nu ştie, romanii se împart în două mari categorii: cei care recunosc că au băut vinul cu cola şi cei care nu recunosc că au băut vinul cu cola, cu toate că absolut toţi la un moment dat, au făcut-o.
Dar, să revenim la sărbătoarea de anul acesta…
Totul a început cu o vizită în vie (Murfatlar deţine 3000 hectare, dintre care 2600 hectare pe rod), câteva explicaţii şi un concurs de cules struguri. După cum mă ştiţi, aşa harnic şi avid după muncă, nu am ştiut pe unde să mă mai ascund, am jucat rolul fotografului, al chibiţului şi ce mai vreţi voi, numai al culegătorului nu. Ce să zic, chiar şi cele câteva “piti”cu poşeta de firma într-o mână şi găleată în cealaltă, spânzurate pe tocuri cui cât mine de mari, au cules mai mulţi struguri decât mine. Mai că îmi venea să le “pup”de ciudă, şi alta nu!
Apoi, a urmat vizita în crama, care de fiecare dată te impresionează prin amploare (Murfatlar procesează anual 4,5 milioane litrii de vin) şi tehnologie (linia robotizată de îmbuteliere este cel puţin spectaculoasă).
După toată acesta “grea” muncă, în sfârşit, ne-am adunat în crama mică – M1 Crama Atelier şi a început degustarea, dar cu o mică surpriză:
Pentru mine acesta degustare a fost foarte, foarte scurtă, dar extraordinar de plăcută. A început cu Leat 6500 Pinot Noir 2012, şi tot cu acest vin s-a terminat, pentru că nimic altceva nu m-a mai interesat. Un vin excelent, care mi-a mângâiat simţurile, mi-a limpezit gândurile şi dintr-odată mi-am văzut destinul: să rămân singur cu acest “prieten drag”, să ne bucurăm împreună şi să nu ne mai intereseze nimic altceva.
Petrecerea a continuat în restaurantul cramei (punctul turistic), cu tot felul de mizilicuri şi bunătăţuri însoţite de vinuri care mai de care – albe şi roze-uri, dar bine-nţeles că nu am cedat. Nu mi-am dezamăgit “noul prieten” pe care cu răbdare l-am aşteptat, rezistând tuturor ispitelor. Vă spun de pe acum că, aşteptarea a fost grea, setea mare, ispita “albă” sau “roze” apăsătoare, dar tot nu am cedat. Până când într-un târziu, când nu mai aveam nici cea mai mică speranţă a apărut El prietenul meu Pinot Noirul, însoţit de berbecuţul la jeratic pe acorduri fine lăutăreşti. A venit ca o adiere uşoară de toamnă, cu arome de fructe roşii coapte: cireşe, vişine, poate afine atât de proaspete încât simţeai parcă şi mirosul pământului unde au crescut. De la prima sorbitură e musai să ţii ochii închişi, pentru a simţi mai bine dulceaţa fructelor (vinul sec fiind), eleganta şi echilibrul acestui vin deosebit. Alcoolul nici măcar nu îl simţi, taninii nu deranjează – sunt calzi şi plăcuţi, aşa că nu am avut nici cel mai mic motiv, de a nu rămâne cu acest “prieten drag”, până târziu în noapte…
Vi-l recomand cu căldură!
Bogdan
Foto: Crama M1 Atelier & Bogdan
Mai multe“Lauri” de la Alira
Săptămâna trecută am fost invitat la o degustare – Alira. Au fost cei doi “Lauri” şi două rozeuri.
Încep să vă povestesc despre Lauri –Cuvee Aliman 2011 şi Cuvee Rasova 2011, apoi câteva cuvinte despre rozeuri.
Aceşti “Lauri” au apărut pentru vânzare în reţeaua de retail, conceptul fiind nou creat începând cu eticheta, poveştile şi vinurile în sine. Nu este prima dată când degust aceste vinuri şi impresia mea a rămas aceeaşi. Vinurile trebuie deschise cu minim două, trei ore înainte de a fi băute. Iniţial au un nas greu, închis, de sânge, carne crudă. Apoi, încet, încet, după cum spuneam, încep să se deschidă, aromele devin mai prietenoase, apar fructele roşii, condimente şi parcă ceva vanilie.
Gustul, dacă la Cuvee Aliman este simplu, direct fără mari pretenţii, la Cuvee Rasova lucrurile se schimbă. Rasova este un vin mult mai corpolent, cu o structură mai amplă cu tanini încă verzi dar foarte puternici şi cu un final lung şi persistent. Un vin dintr-o clasă superioară atât ca şi calitate, dar şi preţ. Dacă Cuvee Aliman ajunge la preţ de raft în jur de 25 ron, Cuvee Rasova urca spre 45-50 ron. Eu personal voi cumpăra aceste vinuri, dar cred că le voi păstra cel puţin încă un an înainte de a le deschide.
Alira Rose 2013 este un vin făcut în genul Provence, de culoare somon foarte deschisă, cu arome florale suave, discrete şi un gust plăcut şi fresh.
O surpriză pentru mine a fost însă, Lauri Cuvee Rosa 2013. La preţul de aproximativ 20 ron este vinul ideal pentru grătarul de duminică cu prietenii, terasa de la mare, sau cluburile de noapte. Este demisec, cu un rest de zahăr de aproximativ 4% (dacă am reţinut corect), alcoolul 12,5% şi cu o culoare roz ceva mai închisă. Aromele îţi dau o senzaţie de fructe coapte, dulci, iar gustul este nemaipomenit de prietenos. Echilibrat, cu o aciditate mare şi creându-ţi senzaţia de vin uşor acidulat, frizzante, nu te lasă să te mai opreşti din băut. L-am încercat rece, dar şi cald după o jumătate de oră sau mai bine de stat în pahar şi vă pot spune, că a fost la fel de bun, la fel de plăcut aromat şi fără să mă deranjeze în vreun fel alcoolul, sau să pară dezechilibrat. Cred, că va fi unul dintre vinurile de “chefuri” ale acestei veri şi dacă ar putea poveştii, multe năzdravanii ne-ar fi dat să auzim. Dacă, o voi comite şi eu, povestea o voi aşterne aici. Vă promit!
Bogdan
Mai multe#Winelover. Episodul 3. Budapesta. Prima parte.
—Duminică am fost la Budapesta la o noua întâlnire a grupului de #winelover-i.
—Iniţiativa lui Luiz Alberto, dar şi a celor de la Taste Hungary (Carolyn şi Gabor Banfalvi). O seară de BYOB, desigur, unde fiecare a adus câte ceva din partea sa de lume, şi care, spre deosebire de alte dăti, toţi am avut timp suficient de prezentare a soiurilor, vinului, poveştii etc. 
Taste Hungary e amplasat într-un demisol din buricul oraşului şi reprezintă un fel de Tasting Room de-al nostru, dar cu specific exclusiv maghiar, de la mâncare şi până la soiurile de vin pe care le poţi degusta acolo sau cumpăra pentru acasă.
—Am ajuns suficient de devreme ca să pot pune la rece vinurile cu care venisem după un drum cu avionul până la Timişoara şi cu o maşină Global Connexion până la Budapesta. Dupa forma sticlelor am fost întrebat dacă sunt spumante pentru a fi răcite într-un loc separat. Le-am explicat că sunt vinuri liniştite, dar cam zgâlţâite de pe drum. Când le-am spus ca vin din România, de dupa cuptor a ieşit Gabo, salutându-mă în româneşte şi urându-mi bun venit, ea fiind cea care ne pregătea masa şi care (antreprenor fiind) face parte dintr-un proiect de promovare a zonei viticole Tokaj, pregătind tot felul de bunătăţuri ungureşti pentru vizitatorii cramelor.
—În scurt timp au tot sosit iubitorii de vin ce-şi atârnaseră de mână fiecare, câte una sau două sticle preferate. Din Slovacia, S.U.A., Austria, Italia, Germania, dar mai ales maghiari au pus la bătaie tot felul de vinuri, unde cele de Tokaj erau preponderente. Şi cum printre alte politeţuri mă tot conversam în româneşte cu Gabo (originară din Baia Mare), apare şi fac cunoştinţă cu Loszlo Balint, bucuros că poate să-şi mai amintească limba română, pe care n-a prea mai exersat-o din 1990, de când a părăsit oraşul de baştină, Tg. Mureş. Şi uite-aşa, minicomunitatea de limbă română începuse să devină din ce în ce mai vocală, alternând cu aprecieri despre vinuri în engleză şi ceva maghiară. Am beneficiat şi de prezenţa unui vinificator local care era aproape mangă, deoarece în week-end se desfăşurase un festival de vin şi omul (profi fiind) a încercat toate vinurile expozanţilor (pe motiv de schimb de experienţă).
—Pe motiv că există (în spatele legendei) o posibilă legatură ştiinţifică între Furmint şi Grasa de Cotnari, i-am servit cu Colocviu la Moscova (în 2 exemplare) şi le-am spus tot ce ştiam eu despre provenienţa soiului, mic istoric, stil de vinificare şi crama nouă de la Vlădoianu. În afara aprecierilor politicoase de rigoare, Luiz m-a luat deoparte şi m-a întrebat dacă pot veni cu acelaşi vin şi la Montreux (#DWCC) în noiembrie. I-am promis că mă gândesc, dar nu promit, pentru că mai sunt şi alte vinuri de prezentat.
—I-a plăcut aroma, aciditatea ridicată și ineditul soiului mai ales pentru un brazilian stabilit în America și care cutreieră Europa 80% din an.
—În tot timpul astă, prin fața noastră s-au perindat platouri cu brânzeturi de 6 feluri, salate de vinete, 
dovlecei și mai ales mezeluri în 3 genuri diferite: spicy, iuți și picante. Toate aveau să ne pregătească pentru salba de vinuri roșii.
—Până atunci, însă, Loți Balint a intervenit cu un spumant din furmint, dar mai ales cu un vin tot din producție proprie – 2010, 2011 și 2012, furmintul din urmă fiind foarte tare pe placul meu. Felicitări!
—Partea a 2-a o aflați maîne.
—Cu bine,
—RaSto
.
.
Comentarii recente