Povesti despre vin

Pe care le-am… băut

Scris la 9 martie 2014 in Povesti despre vin | Un comentariu

….Duminică, 23 februarie eram la Iaşi. Primisem o invitaţie să vizitez crama Gramma (Casa Olteanu). Ştiam o parte din vinurile făcute acolo şi aveam ceva informaţii în diferite  variante despre istoria lor, dar documentarea de pe teren e sursă sigură.
….Din centrul Iaşiului m-a preluat tânărul Marian Olteanu şi-am urcat spre dealul Bucium până în comuna Bârnova, de unde imediat am ajuns la Casa Olteanu.
….Februarie nu e anotimp de descris peisaje, dar vara trebuie să fie foarte frumos aici, langă satul Vișan, unde părintele Gabriel Olteanu are parohia și pe care-l așteptam să vină de la slujbă. Până atunci, am dat iama în tancurile de inox și m-am desfătat când cu feteasca regală, când cu aligoteul, dar ceea ce mi-a plăcut mie cel mai mult a fost Cuvee Vișan. Parfumat de la feteasca regală, suficient de robust de la feteasca albă (40%), delicat și elegant de la aligote (20%). Am urcat în sala de degustare, neuitând să iau cu mine o carafă de cuvee. De sus venea un miros și mai îmbietor. De sarmale.
….Venise și părintele Gabriel și se pusese masa. După o scurtă închinăciune  înainte de a-mi umple gura cu delicioasele sarmale, mi-am adus aminte de descrierile lui Radu Anton Roman de la PRO TV, în care numai descrierea-ți făcea poftă, ca să nu mai vorbim de imagini. Cum nu am talentul său, m-am repezit la noile etichete ce se vor lansa în scurt timp. E vorba de câteva lucrări ale lui Horatiu Mălăele și care vor face ceva vâlvă în lumea vinului după ce vor fi lansate. Povestea noilor etichete o să o auziti la  lansarea vinurilor din recolta anului 2013, așa că nu o voi dezvălui aici, dar vă asigur că e interesantă.
….După primele două sarmale, n-aveti idee cum curgea cuveeul! Ușor dulceag în atac, apoi sec bine de tot, remarci notele de ierburi și cârcei de viță, vinul fiind echilibrat și domol cu alcoolul (11,8%). Primește 7 papioane și aștept cu nerăbdare lansarea și evoluția la sticlă a vinurilor de-aici și n-am niciun dubiu că vara pe terase vor reprezenta prietenul de nădejde al serilor toride și al conversațiilor lungi, pentru că vinurile de la Gramma se vor vinurile conversației.
….Și nu-i de mirare că după dezlegarea la conversație, mi-am uitat ochelarii la cramă. Oricum, gustul bate văzul, iar asta e clar, pentru că în avionul de întoarcere spre București m-am dat în vorbă cu un parlamentar de Iași, pe care nici nu l-am întrebat cum îl cheamă pentru că nu-l vedeam prea bine.
….RaSto

Mai multe

Tihnă şi roze

Scris la 7 martie 2014 in Povesti despre vin, Slider | Niciun comentariu

….Trăim vremuri bune.
….Avem guvern nou, cu udemerişti mai mult in decât out, avem preşedinte nou la F.R. de Fotbal, avem samsari de fotbalişti după gratii, iar în pregătire alte sute de dosare pentru viitorii ocnași. Dar oraşul e plin de flori în pregătirea zilei de 8 Martie şi femeile sunt zâmbitoare pentru că şi-au pisat nuca pentu mucenici. Totuşi, vremea asta zemoasă nu-mi prea place, cu ploaie, bălți, vânt şi frig. Cam de rahat, dar nu de-ăla turcesc. Ca şi Băsescu în funcţie. Dar noroc că toate trec şi binele învinge. Întotdeauna. Toate sărbătoritele de 8 Martie știu că binele învinge. Pentru că vine primăvara.
….Şi pentru că toate-s la locul lor şi n-am niciun chef să mă pun la curent cu politica geo-strategică şi şucărul din Crimeea, mi-am pregătit la rece un roze proaspăt de la Liliac (Wine Company), din 2013 și mi-am propus să mă fac comod în  fotoliu ca să văd un film vechi (din 1995) cu actriţa mea preferată: Kate Winslet. Iar asta, pentru că mai nou, asociem lucrurile care ne plac cu vinurile.
….Sense and Sensibility  – Poveste, decor și costume tipic britanice, care te introduc în atmosfera din sud-vestul Angliei de la finele anului 1800 se potrivesc cu licoarea din pahar: o culoare de roze foiță de cepă, strălucitoare, clară și tentantă. Îl miros și-mi vin arome reținute de frăguțe și frunze de căpşune puţin coapte şi delicate.  Totul decurge molcom și datorită vinului trec cam ușor peste intrigă, asta și pentru că tocănița mea picantă de rinichi cu fusilli era gata. Încep să apară piesele grele ale distribuţiei şi pe lângă favorita mea Kate, ies la rampă, precum starurile din film, notele gustative: atac teribil de plăcut și cu aciditate ridicată, mereu în acord cu aromele (Kate Winslet), mătăsos și cu eleganță (Emma Thopson), structură și robustețe blândă (Alan Rickman), vioi și zglobiu (Greg Wise) și un post gust soft de grapefruit ușor dulceag (Hugh Grant). Filmul ca și vinul e presărat de o mulțime de alți actori mari, cum au mereu englezii, așa cum și vinul poate să arunce o paletă foarte mare de exprimări, care în mare parte le găsiți în postarea cu accente sexy a amicului Mihai de aici. Eu l-am cotat la +7 papioane fără emoție.
….Filmul, dacă nu l-ați văzut, sunt convins că-l veți urmări cu plăcere, dar n-am putut să mă  bucur pe deplin de happy-end, pentru că tocănița mea fiind prea picantă, vinul s-a dus cam dus repede, precum berea la meciuri mari și în loc să să fiu fericit de rolul mare făcut de Kate, mi s-au umezit ochii de necaz că s-a terminat vinul.
….Și cum mai toate filmele cu fata asta mi-au plecut, m-am bucurat să aflu că acestei mari actrițe i se va acorda Hollywood Star on Walk of Fame, ceea ce a mai făcut să-mi să-mi treacă necazul. Până la urmatoarea sticlă de roze Liliac 2013, la Centura Roze din mai.
….Noroc, tihnă și vizionare plăcută.
….RaSto

Mai multe

Îndreptar comportamental destinat bărbaţilor în perioada 1-8 martie!

Scris la 4 martie 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Eu personal, consider această perioadă, una destinată exclusiv dragostei pentru femei. Acestor fiinţe iubite, fără de care viaţa noastră nu ar avea nici un sens. Cred cu tărie că este momentul prielnic, să ne arătăm afecţiunea faţă de persoana iubită, fie a noastră, fie a altuia. Consider că faţă de iubita cea de fiecare zi, nimeni nu are secrete şi ştie deja cum să se comporte, aşa că o să mă limitez la câteva sfaturi în cazul în care petreceţi aceste zile minunate cu “iubita” altuia, ca să zic aşa!

În primul şi în primul rând, nu te zgârci cu cadourile. Cu cât cadourile sunt mai numeroase şi mai scumpe, cu atât topesc hainele mai repede. Dar atenţie, nu încercaţi cadouri gen lenjerie intimă, pentru că se poate interpreta că doreşti să ajungi cât mai repede “la pat”, cu toate că aşa este. E o chestie de protocol!

Apoi, alege un buchet de flori cât mai mare şi frumos (roşu dacă e posibil – marchează de fiecare dată) şi prezintă-te cu el într-o mână şi cu “pupăcioiul” gata pregătit lângă buzele ei. În schimb, nu face tâmpenia să apari la uşă cu ghiveciul în braţe, fie el şi de orhidee. E de neam prost, “cotor de sapă” şi poate avea exact efectul contrar, ca să nu mai vorbim de leziunile ce le poate provoca, la o adică…

Masa servită trebuie să fie cât mai festivă, şi nu trebuie să lipsească şampania. Neapărat şampanie! Dacă nu ştiţi ce să alegeţi, vă  recomand cu căldură Louis Delder la un preţ de 69 ron la Mega Image. Are de toate, arome de mere verzi, biscuiţi şi alune prăjite, gust catifelat, fresh şi e foarte răcoritoare.

Nu veniţi cu prostii gen vin roşu, care: “dacă e băut de bărbaţi, ajuta femeile”, sau alte legende de acest fel. Oricum, dacă v-a bătut la uşa Impotenta nu va mai ajuta, decât poate Viagra, nicidecum vinul roşu. Mă întrebaţi, cum aflaţi momentul când apare Impotenţă? Simplu: va lăsa să vă faceţi de râs, o dată, de două ori şi apoi fiecare îşi dă seama că i-a murit până şi speranţa…

Apoi, tot în cadrul mesei, e bine să evitaţi meniurile interpretabile gen: cârnaţi groşi de casă, ardei umpluţi, salam de sibiu, etc. De ce? Pentru că provoacă impresia că te dai mare şi la momentul oportun îţi poţi auzi vorbe…

După servirea mesei, foarte important este, să nu te arunci ca animalul pe biata fată, ci să încerci ceva “preludiu”, gen: frişcă, boabe de struguri, banane, sau după imaginaţia fiecăruia. În sfârşit a venit momentul să o… iubeşti!

Asta e, ai bifat, ai trecut frumos în agendă, acum te gândeşti la următoarea… . La următoarea perioadă de 1-8 martie am vrut să zic!

Dar, mai am un sfat la fel de important pe care nimeni nu trebuie să-l uite! La sfârşitul perioadei de dragoste şi poezie trebuie să revenim cu picioarele pe pământ şi să fim conştienţi de întoarcerea “Supremei”! Nimeni nu doreşte să-şi distrugă viaţa, aşadar trebuie să fiţi precauţi. Recomand folosirea unui sac mare de plastic unde aruncaţi tot! Absolut tot! De la cearşafuri la prosoape, de la pasta de dinţi până la periuţe. Da, da, nu râdeţi! Într-un an dintr-o gravă eroare de poezie amestecată cu prea multă şampanie, am aruncat periuţa de dinţi a mea, în loc de, a ei. Şi când a văzut “Suprema” obiectul…, nu vreţi să ştiţi! De atunci nu prea mai am păr pe cap şi asta pentru că…, am răzbit cu fuga! Altfel, nu cred că mai apuca cineva să se bucure se sfaturile mele…

P.S. Acesta este un pamflet şi desigur, nu are nici o legătură cu realitatea!  🙂

Bogdan

 

Mai multe

Asamblaj de succes

Scris la 3 martie 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

….Ei, cum ar fi ca patru zile legate într-un noiembrie viitor, România să fie gazda celei mai mari și importante Conferințe a Comunicatorilor de Vin din lume?
….#DWCCDigital Wine Communications Conference este un concept realizat de către trei oameni (Gabriella Reynes Opaz, Robert McIntosh şi Ryan Opaz.), care strânge odată pe an, într-o țară pe care o decid împreună, cei mai cunoscuți scriitori despre vin, Master of Wine, editori de reviste de specialitate, bloggeri și diversi apropiați ai vinului. Dacă în urmă cu șase ani,  la startul conceptului, au reunit doar 38 de oameni, iata că la ultima întâlnire din Spania, au fost peste 290. De data asta, printre participanții “clasici” aflandu-se și importatori, mulți oameni de presă, enologi, critici de vin sau reprezentanți ai agențiilor de enoturism. Așa am cunoscut o comunitate de oameni terbil de dedicați vinului și care fiecare, acolo de unde vine, este un formator de opinie, fie că e din Polonia, SUA, Canada, Portugalia, Spania, Slovacia, Serbia, Hong-Kong, Ungaria, Belgia, Franța, Italia, Finlanda, Germania, Suedia și Dumnezeu mai știe de unde, că n-am reușit să vorbesc cu toti. Toată mulțimea asta de oameni degustă vinurile și vizitează cramele țării gazdă, stabilesc contacte și scriu în mediile lor despre ce-au văzut și ce-au băut, cât și depre locurile frumoase ale țării respective.
….Paralel, s-a format un grup de Wine Lovers, la care m-am alăturat și eu anul trecut. Scrierile și reportajele despre conferința din Rioja se posteaza și acum, la mai bine de 4 luni de la terminarea evenimentului.
….Pentru mine, în afara excursiei, a degustărilor, a cunoașterii vinurilor locale, a oamenilor prezenți acolo, ceea ce a contat mult, a fost modul și stilul diferit despre cum se comunică despre vin, față de ceea ce se întâmplă la noi. Diverși vorbitori, cu ani de zile experiență în presă și cu blogguri de pe vremea inventării internetului, au o altă abordare și merita împărtășită: comunicatorii de vin trebuie să ajute în mod obiectiv vânzarea vinului.
….În noiembrie anul trecut, unul din organizatorii #DWCC ne-a vizitat cu ocazia Premiilor de Excelență Vinul.ro. L-am avut oaspete și coleg de comisie pe Ryan Opaz, iar într-una din seri nu m-am putut abține să-l întreb: cum ar fi ca România să devină o posibilă gazda a acestei conferințe?  Ce ne trebuie ca să facem mai bine cunoscut vinul românesc, soiurile și nu în ultimul rând România pe harta vinului? American fiind, Ryan nu a ezitat să răspundă simplu, sec și foarte sincer: aveți crame constituite în asociații puternice? Esti sigur că ele au nevoie de promovare internatională? Puteți gestiona organizatoric și logistic 300 de iubitori de vin pentru 4 zile? Și mai ales, ești convins că vreți asta? Mi-au ramas în minte întrebările lui până azi și mă întreb dacă nu cumva m-a mâncat unde nu trebuie, pentru că la câteva zile după ce a ajuns acasă (în Porto), Ryan mi-a scris, întrebându-mă foarte serios: te-ai mai gândit la ce m-ai întrebat?
….Cum pentru 2014 zarurile au fost aruncate pentruorganizarea ediției la Montreux (Elveția), stau să mă gândesc serios în ce măsură putem concura la un asemenea “cupaj” de evenimente, unde , din punctul meu de vedere, capacitatea de organizare a celor de la Vinul.ro, experiența celor de la A.D.A.R., influența organizatorilor I.W.C.B.-ului și alte entități cu viziune și interes pentru vinul românesc ar putea monta un asemenea “asamblaj” de succes.
….Iar pe tema asta, sigur voi mai scrie.
….RaSto
….Articol apărut in ultimul număr Vinul.ro

Mai multe