Punct şi de la capăt !
….Gata! Au trecut şi sărbătorile. A fost frumos, dar foarte scurt si mult de munca!
Acum, abia dacă mai pot să respir de îmbuibare, nu am chef de nimic, stau inert în faţa unui pahar de vin şi tot felul de gânduri bizare îmi trec prin cap.
Nu mi-a fost deloc uşor: mâncare multă şi grea, porcul la loc de cinste, băutură în fiecare zi, cozonaci peste cozonaci, prăjituri, torturi. M-am luptat de dimineaţă până-n seară, la mese lungi şi interminabile, dar până la urmă am răzbit! Este adevărat… cu numai cinci kilograme în plus la cingătoare!
Îmi vine să urlu de necaz! Munca mea de-un an de zile, sutele de ore petrecute în sala de sport, miile de bazine înotate s-au dus dracului cu totul. Nu mai am nici o haină să intru normal în ea, arăt în toate ca sugrumat într-un protex. Aş vrea să urle împreună cu mine toţi oamenii aflaţi în aceeaşi situaţie care suferă în tăcere şi nu îndrăznesc să-şi verse amărăciunea. Să urle până se cutremura pământul, munţii să se clatine, apele să-şi sece cursul, animalele să fugă până le plesneşte “fierea”! Poate aşa aud şi zeii, mă vor deplânge şi mă vor face la fel ca înainte. Ca şi eu le fac lor toate poftele!
Până una alta, cu sau fără zei, îmi plâng necazul în fata paharului cu vin şi îmi promit că la anul totul se va schimba. Nu-mi dau perfect seama, dar nu stiu de ce cred că folosesc exact aceleaşi cuvinte ca şi la bilanţul trecut şi-mi fac aceleaşi promisiuni deşarte.
Măcar vinul nu mă dezamăgeşte. Stă cuminte în pahar, ascultă şi pare că înţelege fiecare silabă. Desigur, asta pentru că este un vin “deştept”! Se numeşte Amarone della Valpolicella Clasico – 2003 de la Masi.
Îmi place de el în serile de iarnă ca aceasta, nu servit la masa, ci doar noi doi faţă in faţă. Fiecare cu gândurile lui, dar bucuria comună de a fi în acest moment împreună. Îmi place nespus să-i simt mirosul de trufe în preajmă, de fructe de pădure şi vişină răscoapta, piper şi lemn duce.
Simt cum fiecare sorbitură îmi aduce o explozie de arome în gură cum nu am mai întâlnit: de la smochine şi ciocolată, până la condimente şi ardei iute. Ce mai, gustul este Dumnezeiesc, taninii sunt de catifea, alcoolul este integrat perfect, iar după prima gură nu vei uita acest vin niciodată. După a doua gură, desigur viaţa începe să devină mult mai frumoasă, parcă nici nu arăt aşa de gras în oglindă, iar după cea de-a treia gură mă duc fericit la culcare, pentru că totuşi acest vin are 16% alcool.
Dar, nu pot să adorm înainte de a vă spune tuturor: La mulţi ani ! Şi a vă dori un an nou mult mai bun decât cel ce tocmai a trecut!
Bogdan
Cu Cocoșul la petrecere
….Invitat la ziua unei vechi prietene -Monica N., am avut de prezentat 3 vinuri albe, alături de Yugo N., care urma să prezinte 3 vinuri roşii. Pentru partea mea de prezentare, alesesem sauvignon blanc –Terase Danubiene de la Vinarte, Faurar Alb -cupajul de la Davino şi un chardonnay –Cocoşul dintre vii de la Recaş.
….Am început prezentarea, nu înainte ca amicul Doru să-mi facă un masaj pregătitor pentru alungarea spiritelor rele ce stau la baza discursurilor lungi şi terne, după care am început speech-ul cu câteva idei despre cultura vinului şi educaţie.
….Cum despre primele două vinuri am scris în postările anterioare, am să descriu doar Cocoşul dintre vii – chardonnay-ul, despre care eu am o părere foarte bună. Are o culoare de un galben intens, strălucitor, foarte promiţător şi frumos. Eu l-am descris ca având un miros pronunţat, cu arome integrate de banană, lămâi şi flori diverse, care te atrag. Lumea era nerăbdătoare să guste, însă amănuntele, deloc de neamintit despre vinificator, viille Timișului, povestea etichetei şi nivelul de aşteptare asupra gustului ce urma să vină, îi ţinea în aşteptare. Toate notele de degustare despre culoare şi nas se regăsesc şi în gustul care începe cu atacul dulcişor, dar ponderat de aciditatea zglobie şi de mineralitatea bună. Gura se umple de fructe şi ceva iz de flori plăcute, totul de plin de corp şi rămâi cu un gust lung de fructe integrate în cele aproape 14 grade de alcool, ale unui vin sec.
….Invitaţii stăteau cu buzele ţuguiate şi așteptau ca înghiţind, să simtă același lucru pe care eu îl regăseam şi încercau să mă aprobe sau nu. Am avut o plăcută surpriză să urmăresc câteva persoane care înghiţeau închizând ochii şi apoi zâmbind și care dădeau aprobator din cap. Altele, aprobau bulgăreşte şi murmurau că nu le-ar fi pe plac. Că-i cam dulce, cam dur, prea alcoolic şi nu se regăseşte în preferinţele lor. Deh !… Cu gustul nu te pui. Ar fi şi păcat. Eu îl găsesc un vin surprinzător de bun, care asociat cu paste inundate în brânză sau alte sosuri albe, îl scot bine în evidenţă. Eu îl asociez cu plăcere şi lângă o reușită salată de boeuf.
….Spre finalul petrecerii am scos lumea afară din local să mă vadă cum sabrez două spumante. Oamenii, cam neîncrezători și zâmbind de complezență, au cam pus mâinile la ochi și cântau „Mulți ani trăiască” cam printre dinți către mine, iar domnii cu prestanță și educație țineau măinile ca la executarea unei lovituri libere la fotbal. Am avut emoții mai mari decât la referendumul din iulie. Nu mi-a venit să cred ca mi-au ieșit ca la carte, asta și datorită trainingului făcut la GoodWine cu Razvan Cruceanu, căruia îi mulțumesc și pentru sabia împrumutată. Iar ca semn de maximă victorie (din păcate, n-a fost să fie și în iulie), am lansat un lampion.
….Ce seara reușită!
….La Mulți Ani, Monica!
….RaSto
2012 Romanian Wine Tree
La mulți ani !
Bogdan și RaSto
Crăciun alb cu Negrini
….Pentru Crăciun, îi „pusesesm gând rău” unui vin destul de lăudat în ultimul timp. E vorba de un cupaj din sauvignon blanc și fetească regală de la Negrini.
….Sticlă brună, lunguiață, dar frumoasă, cu etichetă sobră și elegantă. Culoare foarte frumoasă, de un galben-pai cu străluciri, clar și limpede. Nas: îmbietor, de vin bun. Floral, plin cu arome subtile, de citrice proaspete, măr verde și flori de câmp presărate în pahar, uşor vanilat, ceva soc pentru că persistă sauvignonul. Mirosul îmi seamănă mult a Chateau Domenii Blanc de la Davino.
….Suflec buzele, casc implanturile și simt puterea acidului, corpolența vinului și amestecul uniform de dulce-acrișor, flori și măr necopt, plus ceva fructe exotice pe-acolo. Are 13,5 grade de alcool perfect infiltrate și te bucuri din plin că ai făcut cunoștință cu dumnealui. E bine sa vorbim cu dumneavoastră cu acest vin, pentru că impune respect. Înțeleg de ce la premiile de excelență ale Vinul.ro a luat medalie de aur. Masterwine-rii au punctat cu aur vinul care mie mi-a plăcut mult, mult. Eu n-am prea lăudat vinuri din zona Drăgășani, pentru că nu m-am întâlnit niciodată cu ele în forma în care s-a prezentat cupajul de la Negrini. De data asta, însă… Tare aș vrea să-l aflu pe vinificator, deși am o bănuială. Preț: 35 lei la Ethic Wine.
….Încă de la împodobirea bradului, montat beculețe prin toată casa și împachetat cadouri m-am tot întreținut cu noul prieten. De Crăciun l-am asociat cu toate mâncărurile. De la piftie și până la friptură… Și să nu vă supărați că am băut numai SB+FR Negrini, dar chiar mi-a plăcut și-mi place mult de tot. De-aia s-a și terminat (așa repede).
….La Mulți Ani !
….RaSto
Comentarii recente