7 Lampioane + Sauvignon Blanc Trapiche
15 Septembrie, pe’nserat – Chitila
Pe malul râului Mangu, în parcul dendrologic din Chitila. Cum nu apucasem să-i serbez onomastica pentru cei 7 ani împliniţi ai lui Alexică, am zis să facem un minipicnic pe-nserat și la lăsarea întunericului să lansăm 7 lampioane în loc de lumănări.
Am luat kit-ul de picnic şi ne-am instalat pe o banca mare, unde am aşezat tot ce trebuie, neuitând, însă, de un vin pentru „babaci” (Trapiche Sauvignon Blanc 2011) şi o şampanie bubble pentru copil. Toate au ieşit bine, cu excepţia vântului, care nu ne lăsa să aprindem lampioanele. Am jurat că nu ne dedăm la sticlă până nu lansăm, măcar, un lampion. 
Dă-i cu bricheta, cu lumânarea, întoarce-te după vânt şi… in sfârşit… Uraa… În timp ce primul lampion zbura deasupra lacului spre Otopeni, eu mă luptam, deja, cu tirbuşonul.
Desfac sticla şi răsăre un urâţel dop gris de silicon inscripționat cu tot ce trebui pe el, inclusiv harta podgoriei din Argentina. Cum eu nu-mi propusesem să facem sesiune deschisă de geografie a Americii de Sud, mă apuc să-l torn în pahare. Culoare frumoasă, galbenă, stralucitoare.
Miros frumos, tipic de sauvignon, cu toate formele sale în pahar și în nas, un miros pronunțat, cu iz de citrice. În gură: atac plin, acrișor. Sec de sec. Acidulat bine, cu alcoolul echilibrat foarte subtil și un final amărui (cam apăsat). Alcool 13 %, dar zic că nu-l simți. Clar că ăsta nu-i vin să faci chef cu el, că te face vier pfoten la a 3-a sticlă.
Un vin serios, clasic, bun și fiind foarte sec, cere mâncare.
Ce mâncăm la vinul ăsta? Orice pește bun, dar parcă un somon afumat se pliază mai bine. Chiar și paste, brânzeturi, salate mai complicate, dar nici un cotlet de porc mai slab nu refuzați intr-o asemenea companie. Orice legume de pe la noi se califică pentru a însoți acest vin.
L-am cumpărat de la Carrefour și nu a costat mai mult de 22 lei. Vinul e produs şi îmbuteliat de Bodegas Trapiche Invest –Mendoza Argentina.
La mulți ani, Alexică!
RaSto
La Cetate Miracol – Merlot 2010, Crama Oprişor
Căutând mai adânc prin propria pivniţă, am descoperit acest vin de care mă leagă amintiri plăcute. L-am cumpărat în urmă cu câţiva ani de la târgul GoodWine, chiar din mâna Luminiţei Tzakis, care mi l-a prezentat ca fiind unul special. Şi a avut dreptate!
De cum am ajuns acasă, împreună cu un bun prieten, am desfăcut o sticlă din acest Merlot şi am fost atât de impresionaţi de calităţile lui, încât a doua zi m-am întors pentru provizii, care, după cum se vede, “mă ţin” până în ziua de astăzi. Iubesc acest vin, l-am băut cu maximă plăcere de fiecare dată şi niciodată, indiferent de împrejurare, el nu m-a dezamăgit.
La Cetate Miracol – Merlot – 2010 nu se dezminte nici astăzi şi pare că trecerea timpului nu a făcut altceva decât să-l înnobileze. Dacă culoarea sa are mai degrabă opacitatea unui Pinot Noir, nasul are o tipicitate şi o delicateţe nemaiîntâlnită. Simţi prin toţi porii aromele de vişine coapte şi fructele de pădure atât de curate încât îţi vine să întinzi mâna să le culegi din copac. Apoi, îşi face apariţia lemnul dulce cu ceva tabac şi cea mai fină ciocolată din lume. Toate împreună însă, nu te agresează, ci parcă abia te ating, te învăluie, te dezmiardă şi te arunca în mrejele unor simţiri încă nebănuite.
De cum duci paharul la gură şi sorbi prima înghiţitură, observi că acest vin te cucereşte, te completează şi nu face absolut nimic să te îndepărteze. Nu are tanini agresivi, nu simţi alcoolul, nu este corpolent, greu, sau gemos. Este un vin uşor de zici că pluteşte, cât se poate de catifelat, cu gust fresh de vişine puţin vanilat şi un final lung cât toate zilele. Nu deranjează decât într-un singur moment – acela când iei paharul de la gură. În concluzie, eu de acest vin nu mă mai satur şi mă gândesc cu groază la ziua când o să cobor în pivniţă, o să-l caut, o să-l strig şi el nu o să-mi răspundă. Până atunci însă, mă bucur de fiecare picătură, de fiecare pahar şi fiecare sticlă pe care încă o deţin. Vă recomand acest vin cu multă, multă căldură!
Bogdan
Mai multeDegustare vinuri Crama Rotenberg
Aseară într-o atmosferă caldă şi foarte prietenoasă am degustat la restaurantul Rossetya din Bucureşti, câteva dintre noile vinuri de la Crama Rotenberg, asociate bine-nţeles cu delicioasele preparate culinare din această locaţie.
Am început cu noul Rotenberg Rose Ceptura, un vin cu o culoare frumoasă (un roz foarte, foarte pal), un nas elegant (ceva mai reţinut ce te îndeamnă să-l descoperi) şi un gust plăcut, fresh, poate doar cu alcoolul ieşind puţin în evidenţă (alcool 13,3%). Un vin bun pentru vară pe terasă, dar căruia nu-i bănuieşti structura puternică când îl priveşti şi de aceea personal l-aş servi alături de preparatele culinare.Nu de alta dar, mi-ar place să prind şi sfârşitul sticlei!
A urmat Rapsod Ceptura, un vin băubil, de servit zi de zi la masă. 50% din acest vin a fost baricat şase luni, 50% reprezintă vin proaspăt nebaricat. Am înţeles că se vinde în jurul sumei de 25 ron în retail, aşadar fiind făcut într-o ediţie limitată de 5200 de sticle, nu cred să stea prea mult pe raft.
Apoi, Menestrel 2009 (alcool 13,4%), baricat 12 luni şi Notorius 2009 (alcool 13,5%), baricat 18 luni, care vin dintr-o altă categorie, mai complexe şi cu o structură mai bună. Dintre cele două am apreciat mai mult Notorius 2009, care mi să părut ceva mai elegant şi mai “curat” în gust şi miros.
Piesa de rezistenţă însă, a fost sticla magnum: Rotemberg Merlot Ceptura 2008, care a fost senzaţional. Un vin atât de rotund şi plăcut în gură, cu visina acrişoara, finalul lung şi delicat, nu am mai băut de mult!
Per total, vinurile mi s-au părut interesante, şi de acum înainte o să le încerc mai des. Mai mult, rose-ul îmi va sta aproape în această primăvară şi vara, iar cu restul promit să încep lupta din toamnă!
Bogdan.
Mai multeCine e “Piţi” şi ce vrea ea?
….De curând m-am întors, după câteva zile petrecute la Mamaia, aşa că am studiat intens fenomenul “Piţi”, putând să vă explic şi vouă acest fenomen pe îndelete.
….În primul rând, vă asigur că “Piţi de Club” sau simplu “Piţi” nu mai este ce a fost. Gata! Este o damă rasată, cu studii superioare, inevitabil “Dreptul” său “ASE-ul”, vorbitoare de una sau mai multe limbi străine. Are ceva cultură, poate purta un dialog, sau după caz – ţine un monolog, deci la prima vedere, poate trece drept o femeie obişnuită. Dar, oare ce o face atât de specială şi cum o putem identifica în public? De identificat este foarte uşor, deoarece iarnă, vară, poartă o rochiţă sau fustiţa mini, fix până la…, nici un centimetru mai mult. Poartă numai pantofi cu tocuri generoase bătând spre 20 centimetri, eventual tricouri transparente sub care să se vadă perfect sânii bine “lucraţi”, ocazional bikini. Iarna – costumaţia este cea standard de vară, la care se adăugă bine-nţeles paltonul!
….Dar, cum arată la corp “Piţi”? Biiiiiine frate!
….De obicei “tunata” şi câteodată (dar mai rar) naturală, arata exact după mărimea portofelului tău! Nu ştiu cine o îndruma, ce forţă supranaturală îi arăta calea, dar este exact după mărimea şi grosimea posibilităţilor tale. Te descoperă, facă ca măcar să bagi de seamă: portofel mic – “Piţi” minionă, ceva mai grăsuţă; portofel mare – “Piţi” înaltă, frumoasă de pică; portofelul gigantic cu toate cardurile pământului, dar numai de la “Gold” în sus – apare desigur “Piţi Supremă”. Are doi metri, picioarele legate direct de urechi, cu sânii ridicaţi ca papucii turceşti, fundul bombat ca Audi 80, buze senzuale şi groase pentru a putea suge “cardul” până la ultima picătură! Dar, parcă poţi să-I zici “nu”, când îţi vine s-o iubeşti acolo direct în stradă, fără alte comentarii?
….E adevărat, mai există şi “Piţi tip Pinocchio”, vezi Tonciu, dar dacă la bărbaţi se zice că nasul mare implica şi altceva la fel de mare, la femei nu face obiectul acestui articol!
Ce să vă mai spun: “Piţi” ne colorează viaţa în roz, ne face să ne simţim importanţi, frumoşi, deştepţi, dar toate acestea în limita bugetului pe care îl alocam. Nu există viaţă fără “Piţi”! Nici după “Piţi”, dacă faci greşeală să-i aloci întregul tău buget…
….Acum, ajuns acasă în Bucureşti, nu am rămas decât cu amintirea frumoasă şi totuşi vreau să-mi imaginez că pot fi şi eu o “Piţi”! Aşa că pun mâna şi-mi pregătesc ceva fineturi, gen fructe de mare şi desfac o sticlă de cavă (vin spumant spaniol, că nu e voie să-i zicem şampanie): Agustí Torelló Mata Reserva Brut 2009, pe care o puteţi găsi şi voi în momentele când doriţi să deveniţi „Piţi” pe site-urile spaniole aproximativ la 10 euro/bucata.
….Mă dau pe spate, adulmec bulele şi mirosul de biscuiţi crocanţi, apoi cel floral cu iz de citrice şi suspin de fericire. Ştie „Piţi” ce e bun, zic şi iau prima gură. Gust fin, elegant, răcoritor cu mere verzi şi lime! Parcă simt în gust şi ceva mineral, poate o scoică de mare puţin picantă, sau poate am băut prea mult. Oricum, e plăcut să fiu „Piţi”! Mai vreau, zic şi că o adevărată „Piţi”, râgâi de plăcere…
….Vă doresc numai „succesuri”… la Piţi!
….Bogdan
Mai multe
.
.
Comentarii recente