Povesti despre vin

Fresh chardonnay

Scris la 14 aprilie 2015 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

—-De curând, căutând să completez asezonarea mesei de Paști am ajuns în Carrefour. N-am putut rata obișnuita vizită la sectorul de vinuri unde mi-am confirmat bănuielile asupra a ce beau împejurimile Chitilei. Rafturile vinurilor românești albe demiseci erau aproape goale. Ceva lipsuri pe la roze, iar la roșii nu se mișcase nimic. Vremea caldă ar fi o explicație. Eu știam ce voi bea de sărbători, dar nu m-am putut abține să nu pun în coș un vin nou pentru mine. Chardonnay-ul 2014 din gama Elite de la Domeniul Coroanei Segarcea.
I-a venit vremea să-l iau puțin la rost, însoțit se niște paste colorate. Fiert apa, făcut sosul, deschis vinul, făcut platingul și …. ta-daaa… Iar am exagerat cu peperoncino, dar au ieșit acceptabile, brânza cu spanac din tortelloni ducând greul cinei.
—-Cu vinul, treaba stă cam așa: culoare gălbui-verzuie pai, de vin foarte tânăr, plăcută și apetisantă.
—-Cu nasul stă bine, având tipicitate de soi, dar de medie intensitate, cu iz floral în față și caise verzi, care anunță un vin vioi. Gustul confirmă așteptările, dar vine în plus cu și mai mare prospețime. Îi stă bine cu aciditatea măricică și cu corpul light, neavând acea onctuozitate pe care mulți o caută la un chardonnay., iar alcoolul e foarte ascuns. Nici nu prea avea ce să ascundă, pentru că nivelul este de 12% vol. și e nebaricat. Plăcut, răcoritor și nepretențios (+6 papioane), îmi aduce un aminte de un chardonnay chilian cu calități similare. Prețul de sub 27 de lei îl recomandă pentru seri lungi cu asocieri culinare mai lejere.
—-Mie mi-a plăcut.
—-RaSto

Mai multe

După slalom

Scris la 12 aprilie 2015 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

—-“Scrie pe Vin2.ro” cu povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Răzvan Gliga. Îndrăgostit de vinuri roșii , pasionat de Syrah cu tente cât mai picante, Răzvan Gliga este project manager cu experiență în domeniul IT.

—-Temperaturile scăzute de săptămâna trecută mi-au adus aminte de surprizele restante de la “slalomul” din Sankt Johann in Pongau. În Austria aventura nu se rezumă la schi.
—-Agresați de „tipicitatea” culinară a pensiunii unde am stat, am evadat într-o seară la SteakHouse, în centrul orășelului, însoțiți de o ninsoare ca în povești. Nu intru în detaliile mobilizării la deszăpezire locale. Ei sunt într-o zonă unde ninsoarea se întâmplă iarna destul de des, astfel că nu sunt luați prin surprindere ca la noi unde avem altă climă.
—-Din oferta destul de bogată, mi-a făcut cu ochiul Cowboy Plate.
Pe scurt, câteva bucățele de mușchi de vită și bacon la grătar, un sos de roșii cu vin lângă ceva fasole, ceapă, ardei iute, și verdeață. Normal și o bucată de pită, cum îi stă bine cauboiului din Ardeal. Astfel că băiatul de la coada vacii a ales cerbul pentru vinul serii.
—-Adică o sticlă El Coto Rioja 2009. „Cerbul” s-a prezentat în rubiniu închis, cu nasul în fructe roșii pigmentat cu puțină vanilie. Gustul în aceeași notă cu alcoolul puțin ieșit în evidentă (deh! probabil temperatura de servire) ne duc la ceva 84p. Din păcate pentru el, mâncarea mult mai picantă decât m-am așteptat cred că l-a depunctat puțin. Merită o nouă încercare.
—-La întoarcerea spre casă, întâmplarea a fost să-l întâlnim pe adevăratul Sankt Johann, când pana de cauciuc a lovit. Am rămas cu bagajele, nu puține, descărcate în fața unui supermarket în Jols, vorbind cu cei întâlniți în rogermgleza de baltă. Încercam să localizăm o vulcanizare în apropiere. Am făcut febră musculară la mâini. Un localnic mi-a arătat pe telefon unde găsim o vulcanizare. Până reușim să reîmbarcăm toate acareturile, prietenul – deja al nostru- vine cu o foaie A4 listată cu harta și indicațiile spre cea mai apropiată vulcanizare – cea din Gols.
—-Nu i-am reținut numele prietenului, dar pentru noi va rămâne Sankt Johann. Mai ales că în fața vulcanizării era viță de vie încețoșată în așteptarea primăverii. Am să urmăresc recolta GruVe 2015.
—-Ajunși cu bine acasă, să trecem la polemică… Plimbându-mă prin supermarketurile din zonă, îmi sare în ochi un Mouton Cadet roșu. Aveam de ales între 2011 și 2012. Chiar dacă a fost anul mai dificil, am ales 2011. Astfel, că după ce am dat 9.99EUR în Austria, pe cel mai vândut vin din lume, mă așteptam să am ceva de savurat. Am cumpărat echivalentul indicelui Big Mac pentru vinuri, adică Mouton Cadet Index. Un simplu echivalent valutar care expune echivalența prețurilor în aceeași valută, în diferite piețe. Aici se văd taxele, accizele, nivelul de profit așteptat, puterea de cumpărate a pieței și multe altele. Dar poate este mai interesant de urmărit valoarea indexului față de salariul mediu sau PIB pe locuitor. Dar asta e altă poveste! Și cu puțin efort găsim același vin într-un hipermarket de la noi cu aproape 63RON, dar puțin mai spre periferie în magazine cash and carry se poate cumpăra versiunea reserve de la Mouton Cadet 2011 pentru 67RON. Unde stăm în index? Să vă mai spun că Austria în versiunea inițială a indexului Mouton Cadet era cotat la 16EUR?
—-Ah! Câteva cuvinte despre vin: Strugurii erau obosiți înainte de cules.

Mai multe

Marea Medalie de Aur la VINVEST

Scris la 11 aprilie 2015 in Povesti despre vin | 2 comentarii

VINVEST – reprezintă Salonul Internaţional de Vinuri din Timişoara, care anul acesta a avut loc între 3 şi 5 aprilie. Acolo, a avut loc şi o degustare de vinuri (destinată profesioniştilor), unde s-au acordat două premii Marea Medalie de Aur pentru vinurile: Noble 5 – 2012, Crama Budureasca(91,40 puncte) şi Sole Chardonnay Barrique 2014, Cramele Recas (91,40 puncte).

Aflând acest amănunt, noi cei de la Vin2 şi colaboratorii noştri (prietenii care cu pricepere scriu pe blog-ul nostru: Bogdan Caracaleanu, Răzvan Gliga şi Eleonora Rusu) am hotărât să ne întâlnim la Restaurant Ginger şi să degustăm împreună aceste vinuri. Nu numai că le-am degustat, dar le-am şi punctat, apoi ne-am spus fiecare părerea noastră subiectivă despre ele. Bineînţeles, că am savurat câte ceva din lista de bucate a restaurantului, care ne-a uns la suflet ca de fiecare dată. În rest am râs, am glumit, ne-am simţit bine.

Punctajele noastre eu fost: Noble 5 – 89 puncte şi Sole Chardonnay – 88,66 puncte, deci undeva pe aproape…

Una peste alta, sunt două vinuri excelente, pe care eu personal vi le recomand cu căldură si nu  în ultimul rând vă urez tuturor Paşte Fericit!

Bogdan

Mai multe

Bule cu artă – DOM RUINART

Scris la 10 aprilie 2015 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

“Scrie pe Vin2.ro” – povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi o avem invitată pe Eleonora Rusu
Probabil că întotdeauna a avut o chemare către lumea vinului, dar de abia dupa 2012 s-a întamplat să o descopere cu adevarat. “Am început să fiu mai atentă la vinurile pe care înainte le gustam. Acum am început să le savurez, pentru ca de anul trecut am hotărât să-mi ordonez aceasta pasiune, participând la cursurile de referință din țară, fiind din ce în ce mai prezentă la evenimente, degustări specializate și târguri ale industriei”. Eleonora Rusu este economist și Corporate Relationship Manager la o importanta bancă din România.
—-VinCe este cel mai important eveniment de vinuri din Ungaria.
—-Şi pentru că primisem mai multe semnale pozitive, m-am hotărât să particip, deşi, mă aflam într-o perioada foarte aglomerată. Îndemnată şi de colegii WSET-i, am ales să-mi fac un cadou de ziua femeii… o scurtă excursie la Budapesta şi în plus participarea la câteva masterclass-uri foarte tentante, după cum erau prezentate pe site.
—-Am ales doua care păreau a fi mai ”pe gustul meu” şi un al treilea de-a dreptul opus – „Champagne Ruinart – The Art of Chardonnay” – eu nefiind o foarte mare amatoare de ”bule”. Ce m-a atras cel mai mult la acest seminar au fost cele trei şampanii Blanc-de-Blancs Vintage 2002, 2004 si 1996 Magnum, incluse în lista de degustare. Dacă nici acestea nu reuşeau să mă cucerească, relaţia mea cu ”bulele” ar fi fost compromisă grav, dar nu se făcea doar pentru echivalentul a 75 de lei.
—-Sala în care se ţineau masterclass-urile avea o capacitate de circa 200 de locuri şi era absolut plină, biletele pt Ruinart fiind epuizate cu 2-3 săptămâni înainte de începerea târgului. Organizarea a fost impecabilă – pahare, apă, căşti pentru a asculta traducerea, lista vinurilor ce urmau a fi degustate, pixuri… iar personalul implicat în servirea vinurilor avea o ţinută elegantă. Nu am observat nimic care ar fi putut lăsa loc vreunei ”carcoteli”.
—-Întreaga poveste a cramei se derula în imagini pe doua retroproiectoare amplasate simetric în sală, în timp ce dl. Frederic Panaïotis ne povestea despre podgoriile lor, importanţa pe care o acorda soiului Chardonnay, istoria cramei şi tehnologia folosită. Primele două şampanii degustate au fost Dom Ruinart Blanc de Blancs NV 2010 si 2011, ambele Brut. Ambele aveau nuanţa galben auriu deschis, cu nas plăcut de citrice, pere coapte şi biscuiţi, completate în gust de note minerale şi o aciditate plăcută. Era genul de şampanie delicata dar complexa, pe care o poţi savura oricând cu plăcere.
—-O amprentă aparte a cramei au reprezentat-o sticlele utilizate pentru îmbuteliere ce aveau forma bombată, de butelie, utilizate în vremuri mai vechi (secolul XVIII) în Franţa.
—-Ce-a de-a treia şampanie din listă (Blanc-de-Blancs NV 2010 Magnum) a lipsit din cauza unei încurcături la crama dar tot răul a fost spre bine, locul ei fiind luat la finalul degustării de o Rose 2002 Brut, făcuta din Chardonnay (80%) şi Pinot Noir (20%). Culoarea acesteia (roz-somon cu uşoare nuanţe portocalii) era foarte plăcută şi strălucitoare având în vechimea de cca. 14 ani iar aromele de citrice (portocala rosie), rodii, cireşe, trandafir şi nuanţe uşor picante se împleteau armonios. Aciditatea era plăcută iar perlarea fină şi persistentă.
—-Vedetele degustării, aşteptate cu nerăbdare de public, erau evident vintage-urile anunţate în lista iniţială: Dom Ruinart 2002, 2004 si 1996 Magnum, toate Brut.
—-Dom Ruinart 2002 a avut acidulaţia mai estompata decât Dom Ruinart 2004 însă ambele prezentau note de citrice, fructe coapte (măr galben, pere, caise), pâine prăjită, biscuiţi, nuanţe minerale şi o aciditate foarte bună. Postgustul era impresionant de lung, având o uşoară tentă amăruie, plăcută, pe final.
—-În legătura cu Dom Ruinart 1996 Magnum aveam o mare curiozitate: ”Cum poate fi o Champagne de 19 ani ?!”. Pot spune ca a fost minunată! Recunosc că mi-a depăşit cu mult aşteptările prin nasul (încă) uşor parfumat şi citric, acidulaţia domolită de timp, textura fină dar în acelaşi timp cremoasă şi postgustul care parcă nu se mai termina.
—-O dată cu ultima şampanie prezentată, masterclass-ul a luat sfârşit şi mare parte a celor prezenţi s-au îndreptat în mod organizat către colţul sălii unde puteau face poze sticlelor degustate sau puteau primi un ‚”refill” din acele sticle care nu se goliseră încă. Desigur, am fost şi eu acolo.
—-Chiar şi acum, la ceva timp (6-8 martie) încă mai simt în nas şi mă mai gâdilă pe buze cea mai bună pe care am avut ocazia să o degust până acum – Dom Ruinart 1996 Magnum.
—-Experienţa a fost într-adevar una interesanta şi foarte plăcută, concluzia fiind că ”bulele” încă au o şansă în ceea ce mă priveşte ….e drept ca nu orice ”bule”, ci unele cu adevărat deosebite, pe care am fost fericită că am avut ocazia să le degust!
—-Cheers !

 

 

 

Mai multe

Mândră floare e … scrumbia

Scris la 8 aprilie 2015 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Bucuria Floriilor n-ar fi întreagă dacă nu ar fi și dezlegarea la pește. Așa se face că printre sărbătoriții de duminică s-a aflat și scrumbia de Dunăre. Cu peripeții, am reușit să cumpăr șase bucăți așa cum am aflat de la Iulian că trebuie să fie scrumbiile: alb-argintii, cu ceva reflexie albăstruie și cam 3 la kil.
Am apelat la rețeta de anul trecut, dar când ai vecini pricepuți, lucrurile nu rămân chiar așa, pentru că Dan le-a crestat milimetric, iar pe unele le-a scăpat de deshabillé  (folie) dând miros grătarului și împrejurimilor, iar pentru îndestulare am mai adăugat câteva fâțe de sardine.
Am ținut să nu mai pun 2-3 cartofi alături, recomandându-mi-se garnitură de ananas caramelizat și stropit cu unt, totul bine condimentat. Așa am făcut, dar am uitat de unt și am dublat condimentul (tocătură de chili).
Am potrivit totul cu un chardonnay Leat 6500 din 2012 de la M1. Bun, dar la al doilea pahar mi-am dat seama că pentru mine, puternicele arome lemnoase bat gustul scrumbiei și am renunțat, însă m-am bucurat să văd că alții s-au dat în vânt după el. Nevoit, am destupat ceva care speram să mi se potrivească mai bine, cu mai puțin lemn, mai molcom în aromele de vanilie. Să-i dea Dumnezeu sănătate cui mi l-a adus, că nu-mi aduc aminte…
Maison Chanpy Pouilly-Fuisse 2011 . Am renunțat și la garnitura prea picantă și am mai renunțat și la scrumbia de care rămăsese doar “pieptănul” cu ochi sticloși și dă-i bătaie cu vinul care era mult mai aproape de gustul meu. Am descoperit că vinul ăsta e bun și în asociere cu mâncarea, dar se descurcă și de unul singur, la o palavră scurtă. Zic scurtă pentru că e  un burgundez care atacă la portofel chiar de la a doua sticlă. Chiar agresiv.
Dar în spatele prețului mare (pentru noi), stau câteva calități care fac să nu-ți pară rău după bani: nas plăcut cu arome de caise confiate și miere de salcâm, gust vioi dat de aciditatea susținută, citrice, alcool bine potrivit și un post gust plăcut cu o mică amăreală care-l face să se distingă, la care mineralitatea nepronunțată adaugă la rotunjimea ansamblui de caracteristici. Oi fi eu mai generos cu punctajele, dar sper să nu exagerez prea tare dacă-i dau toate cele 8 papioane. E un vin extrem de elegant, echilibrat și care merită încercat.
Pouilly-Fuisse și se duse’… iar cu scrumbia ne-om mai întâlni noi.
RaSto

Mai multe
Bloguri, Bloggeri si Cititori