Povesti despre vin

Este clar – mie îmi place Pinot Noirul!

Scris la 23 octombrie 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Sunt unul dintre privilegiaţii sorţii, care în ultimii ani am fost invitat la Crama Murfatlar. Pentru mine este o sărbătoare deosebită pe care o aştept cu mare drag tot anul. Îmi plac oamenii de acolo, atmosfera şi nu în ultimul rând vinurile. Ce să mai spun de lunga prietenie care mă leagă de această cramă, încă de pe vremea studenţiei, când cel mai bun vin pe care îl ştiam era Pinot Noirul demidulce – actualul Zestrea, cred. Şi da, îl beam cu cola ca orice „şmecher”din acele timpuri şi mi se părea un vis! Oricum, pentru cine nu ştie, romanii se împart în două mari categorii: cei care recunosc că au băut vinul cu cola şi cei care nu recunosc că au băut vinul cu cola, cu toate că absolut toţi la un moment dat, au făcut-o.
Dar, să revenim la sărbătoarea de anul acesta…
Totul a început cu o vizită în vie (Murfatlar deţine 3000 hectare, dintre care 2600 hectare pe rod), câteva explicaţii şi un concurs de cules struguri. După cum mă ştiţi, aşa harnic şi avid după muncă, nu am ştiut pe unde să mă mai ascund, am jucat rolul fotografului, al chibiţului şi ce mai vreţi voi, numai al culegătorului nu. Ce să zic, chiar şi cele câteva „piti”cu poşeta de firma într-o mână şi găleată în cealaltă, spânzurate pe tocuri cui cât mine de mari, au cules mai mulţi struguri decât mine. Mai că îmi venea să le „pup”de ciudă, şi alta nu!
Apoi, a urmat vizita în crama, care de fiecare dată te impresionează prin amploare (Murfatlar procesează anual 4,5 milioane litrii de vin) şi tehnologie (linia robotizată de îmbuteliere este cel puţin spectaculoasă).
După toată acesta „grea” muncă, în sfârşit, ne-am adunat în crama mică – M1 Crama Atelier şi a început degustarea, dar cu o mică surpriză:

Pentru mine acesta degustare a fost foarte, foarte scurtă, dar extraordinar de plăcută. A început cu Leat 6500 Pinot Noir 2012, şi tot cu acest vin s-a terminat, pentru că nimic altceva nu m-a mai interesat. Un vin excelent, care mi-a mângâiat simţurile, mi-a limpezit gândurile şi dintr-odată mi-am văzut destinul: să rămân singur cu acest “prieten drag”, să ne bucurăm împreună şi să nu ne mai intereseze nimic altceva.
Petrecerea a continuat în restaurantul cramei (punctul turistic), cu tot felul de mizilicuri şi bunătăţuri însoţite de vinuri care mai de care – albe şi roze-uri, dar bine-nţeles că nu am cedat. Nu mi-am dezamăgit “noul prieten” pe care cu răbdare l-am aşteptat, rezistând tuturor ispitelor. Vă spun de pe acum că, aşteptarea a fost grea, setea mare, ispita „albă” sau „roze” apăsătoare, dar tot nu am cedat. Până când într-un târziu, când nu mai aveam nici cea mai mică speranţă a apărut El prietenul meu Pinot Noirul, însoţit de berbecuţul la jeratic pe acorduri fine lăutăreşti. A venit ca o adiere uşoară de toamnă, cu arome de fructe roşii coapte: cireşe, vişine, poate afine atât de proaspete încât simţeai parcă şi mirosul pământului unde au crescut. De la prima sorbitură e musai să ţii ochii închişi, pentru a simţi mai bine dulceaţa fructelor (vinul sec fiind), eleganta şi echilibrul acestui vin deosebit. Alcoolul nici măcar nu îl simţi, taninii nu deranjează – sunt calzi şi plăcuţi, aşa că nu am avut nici cel mai mic motiv, de a nu rămâne cu acest “prieten drag”, până târziu în noapte…
Vi-l recomand cu căldură!
Bogdan

Foto: Crama M1 Atelier & Bogdan

Mai multe

Câştigă cu Vin2.ro

Scris la 21 octombrie 2014 in Povesti despre vin | 3 comentarii

Mai multe

Toamna în Thasos ( publicat in vinul.ro)

Scris la 20 octombrie 2014 in Povesti despre vin, Slider | Niciun comentariu

Thasos, această insulă din nordul Greciei, este după părerea mea una dintre destinaţiile preferate ale romanilor. Aici, din zece maşini întâlnite pe drumurile prăfuite ale insulei cu siguranţă nouă au numere de Bucureşti şi probabil, cea de a zecea de Cluj, Suceava, ori Galaţi. Atmosfera este şi ea una pur românească, neexistând vila unde să nu sfârâie grătarul cu micii aduşi de acasă, sau manelele date la maxim. Tavernele au meniu în limba romana, iar băcăniile au afişe mari cât toată vitrina de genul „avem peşte proaspăt”, scrise în dulcea limba romana.

Pe plajele superbe tronează exact ca la Eforie Sud ori 2 Mai, lăzile frigorifice, cu bere rece şi sandvişuri cu salam de Sibiu. Părinţii urlă cât îi ţin plămânii la bieţii copii, aceştia tipa a răzbunare, îi scuipă, începe războiul, intervin bunicii şi uite aşa le poţi avea pe toate: un soare şi o plajă de vis la pachet cu atmosfera pitorească mioritică.

Dar, odată cu sosirea toamnei, şi mai ales cu începerea anului şcolar tot zgomotul dispare ca prin minune, se aşterne pe întreaga insulă un val de linişte plăcută, iar viaţa devine dintr-odată paradisiacă. Plajele tăcute şi pustii ţi se oferă goale, tavernele care altădată pline de omuleţi înghesuiţi laolaltă, păreau îmbâcsite, acum parcă se deschid, înfloresc şi te ademenesc direct din stradă prins în valuri de miresme îmbietoare.

Da, acum este momentul să înceapă dezmăţurile bahice şi culinare, acompaniate de buzukia tradiţională, care să nu se sfârşească nici măcar la ivirea zorilor! Acum, trebuie să încerci împreună cu prietenii caracatiţa uscată la soare, udată din belşug cu vinuri albe greceşti, apoi kokoretsi împreună cu mielul suculent la proţap, înecat eventual în Syrah-ul corpolent, negru şi adânc ca marea, de la Crama Domaine Gerovassiliou.

Şi ca să vă enervez şi mai tare, o să vă prezint un vin fără asemănare, tot de la crama sus amintită!

Este vorba despre un vin alb, Ktima Gerovassiliou 2013, asamblaj din două soiuri tradiţionale: Malagousia şi Assyrtiko. Vinul provine din provincia Macedonia şi este făcut de însuşi Evangelos Gerovassiliou, considerat unul dintre pionierii noi industrii viticole şi cel mai bun oenolog grec din acest moment. Chiar asamblajul în sine este considerat unul inedit el fiind cel care a readus la viaţa soiul alb Malagousia şi la refăcut celebru.

În pahar, vinul are o culoare galben – verzui strălucitoare, cum îi stă bine unui vin tânăr.

Aromele sunt curate, iar pe un fundal de fructe exotice simţi iasomia şi un pic, dar numai un pic de mentă. Apoi, dacă eşti foarte atent, ca o briză uşoară de vară, direct de pe plajele stâncoase, vine discret o uşoară undă minerală. Şi nu numai atât!

Gustul este sec, cu un echilibru de excepţie, care nici măcar nu te lasă să bănuieşti alcoolul de 13,5%. Aciditatea ridicată şi gustul cu senzaţia citrică de lămâie, face că vinul să pară fresh şi plăcut, la fel ca şi finalul lung şi acrişor. Ce mai; un vin spectaculos, cremos şi cu o savoare de invidiat. După mine, acest vin îţi deschide intrarea spre sufletul greciei adevărate, te face să simţi ca fiind parte a locului, te răcoreşte precum valul, dar te îmbeţi precum măgarul! Şi toate, fără ca măcar să-ţi dai seama…

Bogdan

 

Mai multe

Trandafirul galben

Scris la 19 octombrie 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

“Scrie pe Vin2.ro” cu povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Bogdan Caracaleanu

Nu, nu urmăresc să fac cronica filmului cu Florin Piersic, Marga Barbu și ceilalți, ci doar să prezint un vin cu aromă și culoare în ton cu numele filmului și care cred că și-ar fi găsit loc prin paharele servite prin saloanele Agathei Slătineanu (înainte sa dea buzna Mărgelatu).
Pentru al doilea an consecutiv, în scurta noastră vacanță prin Ardeal, ne-am făcut drum la una din cramele relativ noi apărute in zona Târnavelor, Castel Vinum.
Nu am cum să uit că drumul ce șerpuiește la baza dealului pe care se află viile cramei, acum câțiva ani era sa se surpe datorită „istețimii” localnicilor. Dealul din zonă, cunoscut sub numele de Dealul Cerghidului, a fost plantat cu vii încă de pe vremea Împușcatului. După revoluție, în scurt timp au fost scoase toate viile, așa că drumul a început să o ia la vale. A fost nevoie de niște austrieci să cumpere terenuri în zonă, să le planteze cu viță de vie ca situația să se stabilizeze.
Trecând la vinurile cramei, pot spune că am încercat în ultimii ani mai multe vinuri de la ei: albe, roșii și roze, impresiile fiind destul de diferite.
Rămânând (din degustările anterioare) cu impresia că la vinurile albe, în special, există acolo cineva (daca nu sus, măcar foarte aproape) care le iubește, am insistat tot pe această culoare de vin, chiar dacă eu sunt un declarat fan al vinurilor roșii.
Cea mai recentă degustare a fost a unui Gewurtztraminer 2013 din gama Premium. Îl încercasem și în varianta 2012 și rămăsesem cu o impresie plăcută. Este un vin sec, cu o culoare galben pai și un nas tipic dominat de arome de trandafir si coaja de lămâie.
Gustul este plăcut, proaspăt, dominat de aceleași note de trandafir și citrice. Alcoolul (13,5 %) este extrem de bine integrat, iar aciditatea atât cât trebuie pentru ca vinul să fie foarte ușor de băut chiar și în această toamnă capricioasă. Postgustul este destul de lung, astfel că per ansamblu este un vin extrem de reușit și ar merita 85 pct.
Acum sunt convins ca Mărgelatu ar fi lăsat bucuros anasonul  pentru Gewurtz, iar Buză s-ar fi rostogolit de pe cal cu mai mult entuziasm după ce ar fi sorbit câteva pahare din licoarea de pe Târnave, asta înainte sa apară oamenii trimiși de Aga Mavrodineanu.
Ce vremuri…

Mai multe

Excursie foto pe la crame

Scris la 15 octombrie 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

N-am stat prea mult pe gânduri atunci când Cristi P. mi-a propus să dăm o tură de o zi și jumătate prin câteva crame din Dealu Mare la pachet cu inițierea în arta fotografică prin intermediul lui Simion B. Îmi doream demult să învăț cât mai multe despre fotografie, cunoștințele mele despre DSRL și MIRRORLESS fiind aceleași pe care le au băsiștii despre onoare și moralitate. În plus, atunci când văd postările lui Mihai O. sau din Crame România mă apucă sevrajul de invidie, iar lucrurile astea trebuiau îndreptate.
Mi-am luat câțiva prieteni și pe 20 septembrie ne-am îmbarcat spre prima destinație: S.E.R.V.E. Aici am avut parte de o primire tovărășească în vie, unde am luat în vizor plaiurile de merlot din toate pozițiile cu un SONY care avea prea multe butoane pentru mine. Ce-a ieșit se vede. După tura prin cramă și exemplificarea altoirii, am tras un shutting prelung și panoramic la sauvignon+fetească din Terra Romana 2013, până mi s-au aburit lentilele.
Fuga la Casa Colinelor pentru masa de prânz unde am pozat grădina cu bostani din Albă ca Zăpada și am degustat un vin special (tămâioasă cu șarbă!!), hai repejor spre LacertA, unde ne aștepta Mihai B. scăpat de un grup de turci tocmai ieșiți din ramadam și puși pe petrecere. M-am retras pe terasa de sus și-am tot fotografiat până am terminat sticla de Rheinriesling. Pozele au ieșit toate Zeiss, iar eu era să mă fac țăndări pe scara melcată.
Nu mai lungesc vorba și ajung la finalul excursiei de duminică, unde desăvârșirea mea ca fotograf amator s-a produs la Conacul Bellu, luând tufă cu tufă în obiectiv, de data asta cu un alt aparat. La Conacul Urlățeanu era deja mai ușor pentru că aveam ceva experiență, dar aici mi-a atras atenția o sticlă de fetească albă 2013. Floare de Luna Private Reserva de la Halewood. Când știi că a mai luat și medalie de aur la Concours Mondial de Bruxelles 2014, nu mai stai pe gânduri și o cumperi.
Făcută din struguri de Apold Sebeș și maturată în baricuri, feteasca albă are o culoare de chardonnay, adică gălbioară-auriu stălucitoare. Nu-ți mută nasul pentru că aromele sunt reținute și aduc a măr necopt, dar și ceva citrice. Se simte lemnul baricului și în gust, dar nu păcătuiește, iar atacul dulceag îți spune că e un demisec la limita de jos a restului de zahăr. Pentru o fetească albă are o structură robustă, neobișnuită față de ce-am băut până acum, dar o scoate la înaintare aciditatea destul de ridicată. În ceea ce privește alcoolul (13%), iese cam tare în față și rămâne și pe final un pic, într-un post gust scurt spre mediu. Per total, amatorii de spriț și cei cărora secul prea sec le displace, ar putea găsi vinul lor de cursă lungă. Cu 6 papioane și ceva date de mine, cred că i-au prins în zi bună pe cei de la Bruxelles, dar lucrurile astea se pot întâmpla oricui.
Așa că week-end-ul s-a încheiat cu multe fotografii, prieteni noi, revederea cu cei vechi, crame și un vin medaliat. Nu-i puțin, nu?!
Cu bine,
RaSto

Mai multe