2 la pahar. Azi, cu Susan Tolson (also in English)
—-In preambulul intalnirii #winelover de la Bucuresti din 24 august, am avut placerea sa o cunosc pe Sue Tolson, venita special pentru aceasta intalnire, dar si sa se documenteze despre 
vinurile românești și despre winebarurile din capitala noastra pe perioada a 4 zile.
—-Sue Tolson e o englezoaica din Liverpool, absolventa de limbi straine care dupa ce a lucrat in mai multe capitale europene, s-a stabilit in urma cu 3 ani in Budapesta. Pasiune pentu vin a trecut demult de granita simplelor degustari, astfel incat acum studiaza WSET nivelul 4 si traduce, editeaza si scrie in revista on-line Wine Sofa din Ungaria (o revista cu radacini românești, dupa cum veti putea vedea). Sue calatoreste mult, organizeaza degustari si scrie despre vinuri unguresti, dar si despre experientele sale cu vinurile din est. Scrie despre wine pairing, despre gastronomie, despre traditii, stiluri de vinificare si are echidistanta unui venit din capatul celalalt al europei.
—-Am avut la dispozitie suficient timp incat sa viziteze cateva winebaruri din Bucuresti, fiind norocosi sa gasim doar doua inchise duminica la pranz. A degustat cat de mult s-a putut: feteasca regala, cramposie si feteasca neagra la Vinoteca Mea, alte fetesti regale si cramposii, dar si feteasca neagra la Ethic Wine, mustoasa, novac, din nou cramposie, busuioaca, dar si un cabernet de Dragasani, precum si un furmint romanesc la Corcks, dar si un cupaj alb din R. Moldova.
—-
Duminica la pranz, ne-a dus intr-un loc din apropierea Curtii Vechi, acolo unde Vlad Tepes e pe toti peretii si se uita la tine… hai sa zicem sobru! Crama Domneasca, unde terasa era intesata de turisti din toata lumea, e perete in perete cu vechea cetate de scaun si unde am analizat o grasa de Cotnari – Colocviu la Moscova 2014.
—-Foarte atenta, Sue a ascultat povestea grasei de Cotnari in ambele variante. Cea care le face placere maghiarilor, dar si varianta cu provenienta grasei de prin zona Alba Iulia. Daca are ceva in comun cu furmintul? Sue, ca o apropiata a vinurilor unguresti, spune ca ar avea ceva, dar se apropie mai mult, ca arome, de mar verde si citrice fiind un vin forte proaspat. Spre satisfactia mea, vinul nu are mineralitatea specifica furmintului, dar amandoi l-am gasit foarte fresh, destul de elegant, usor parfumat si cu tente de alune, echilibrat si mai putin amarui decat 
furmintul pe final, plasandu-l la +6,5 papioane/8 pe scala mea. Vinul lui Stefan cel Mare ar putea face cariera si in afara Romaniei, dar mai putin in Ungaria, unde piata nu e foarte deschisa pentru importuri, imi spune Sue.
—-Că România e mereu surprinzatoare, si-a dat seama si Sue, care la plecarea din Budapesta spre noi a fost insistent avertizata ca in Bucuresti va fi escrocata de taximetristi si daca scapa de ei, va fi atacata cu siguranta de haitele de caini. In schimb, a dat de multe vinuri noi, multe din ele placandu-i, de strazi si cladiri frumoase, de muzee in care ai ce vedea si de o comunitate de iubitori de vin peste asteptari. Dar asta va fi o alta poveste, de care Sue isi va aduce aminte cu siguranta si care va fi postata cat de curand, poate chiar in blogul sau Budapest Wine Snob.
—-Cu bine Sue!
English version ———————————————————————————-
Two around a glass. Today, with Susan Tolson
—-During the preamble of the #winelover meeting in Bucharest on the 24th of August, I had the pleasure to meet Sue Tolson, who came specially for this event and for some research about Romanian wines and the winebars within our capital for four days as well.
—-Sue Tolson is an English woman born near Liverpool, who graduated in Foreign Languages. After she had worked in many European countries, she settled in Budapest three years ago. Her passion for wine goes beyond just simple wine-tastings. Thus, currently she is studying WSET level 4 and translates, publishes and writes online in Wine Sofa from Hungary (a magazine with Romanian roots, as you can see). Sue travels a lot, organizes tastings and writes about Hungarian wines but also about her own experiences with the wines from Eastern Europe. More like the ones from the other side of the Europe, she is objective when it comes to wine pairing, gastronomy, customs, styles of winemaking.
—-We had plenty of time in order to visit some winebars from Bucharest as we were very lucky to find only two closed on Sunday afternoon. She tasted as much as she could: fetească regala, crampoșie si feteasca neagra la Vinoteca Mea, the same varieties but other wines at Ethic Wine, mustoasa, novac, once again crampoșie, busuioaca, but also a Cabernet from Dragașani, a Romanian furmint at Corcks and a blend from Republic of Moldova.
—-On Sunday afternoon, we were at a place near The Old Court where Vlad Tepes was all over the place watching you…we might say a little bit sober. We tasted a Grasa de Cotnari – Colocviu at Moscow 2014 at the Crama Domnească restaurant. Its terrace was full of tourists from all over the world and it was right next to the old citadel.
—-Sue listens with great interest to the story of Grasa de Cotnari – both versions. The one that the Hungarians prefer and the story of the roots of this variety from the Alba Iulia area. Is there anything in common with furmint? Sue as a lover of the Hungarian wines says that it might actually have something but it tends more to green apple and citrus in terms of flavour and it is a strong fresh wine. As far as I am concerned, there was a lack of minerality specific to the furmint. Still, we both found the wine very fresh, elegant, slightly fragrant with hints of hazelnuts, balanced and less bitter than the furmint on the finish. We evaluate it at +6,5/8 tie-bows, on my scale. The Stephen the Great wine could make a real career abroad, but perhaps not so much in Hungary because of the market which is not so open to imports at the moment, according to Sue.
—-Romania always surprises, Sue notice this too. On her way to Bucharest, she was strongly warned about the taxi drivers’ scams and the packs of dogs which might attack her. In spite of all this, she tasted most new wines – she enjoyed many of them, she saw beautiful streets and buildings, museums where you can actually see something and met a wonderful #winelover community, beyond anyone’s expectations. That will be another story that Sue will remember for sure and will be posted soon, perhaps on her blog: Budapest Wine Snob.
—-See you soon, Sue!
Viognier din Valea Traciei
—-A cam inceput sa-mi placa viognierul.
—-Din pacate, pe la noi nu gasesti multe vinuri facute din soiul asta. 
Am incercat si mi-a placut cel de la Segarcea (blend alaturi de chardonnay si pinot gris), apoi cel de la Halewood (Rhea) si unul de la Domeniile Franco-Romane (un vin neimbuteliat). Probabil or mai fi, dar nu le stiu eu.
—-In Bulgaria, insa, din punct de vedere al viognierului, e raiul de pe Pamant. Îl gasesti in toate formele. Am avut ocazia ca la BIWC de la mai sfarsitul lui mai sa ma răsfăț degustand mai multe variante. Totusi, unul m-a surprins prin calitate si mai ales prin finete. La standul celor de la Alexandra Estate Winery, unde si Bogdan a gasit un roze pe placul sau, am reusit sa o conving pe simpatica Lora sa-mi vanda o sticla de viognier (15 leva). Sticla e impresionanta prin calitate si o gasesc foarte eleganta. 
Insa vinul l-am redegustat doar cu 2 zile in urma si mi-a placut din nou, insoțindu-l cu o varza calita dreasa cu felii de chorizo ardelenesc. Asa, de pofta!
—-Viognierul de la AEW de 2014 are o culoare galben-verzuie 
stralucitoare și începe cu un nas puternic floral (aparent asemanator cu feteasca regala), apoi vin corcodusele, lamaile, simti ca e putin baricat si are in plus mirosul circeilor de vita zdrobiti in mana. E un vin sec, destul de corpulent (si datorita tentei de stejar date de butoi), robust si datorita celor 13,5 vol. de alcool si totul se echilibreaza cu aciditatea crescuta care-l rotunjeste. Cu un post gust scurt spre mediu cu tenta amarui-placuta, se duce spre +7 papioane/8 mai ales pentru eleganță.
—-Intalnirea cu acest vin, pentru amatorii de albe florale, va fi una foarte placuta.
—-RaSto
Destăinuirile unui jurat (apărut in vinul.ro)
De fiecare dată, când deschid discuţia despre faptul că am jurizat la un concurs de vinuri, interlocutorii încep prin a-mi arunca câte o privire compătimitoare gen: “săracul beţivan şi când te gândeşti ce om bun părea… nenorocitul”, apoi repede schimbă subiectul, pentru a evita o posibilă situaţie stânjenitoare.
De ce oare se întâmpla acest lucru? Deoarece, ideea publică despre aceste concursuri de vinuri este că, o adunătură de “drojdieri”, se strâng într-un loc ceva “mai spălat” şi o pun de “una mică”, până a doua zi, când îi găseşte portarul beţi morţi cu furtunul în gură şi faţa la butoi, ori prin cine ştie ce ungher întunecat, nesuportând nici măcar lumina zilei. De altfel şi de la mine, parcă toţi aşteaptă să-mi încep expunerea cu replica: da, mă numesc Bogdan şi de cinci ani sunt alcoolic!
Deci, care este până la urma adevărul despre această activitate bahică cu nume malefic – “concurs de vinuri”?
Contrar aparenţelor, concursul de vinuri este un lucru cât se poate de serios, nu are nimic misterios întrânsul şi nu este în nici un caz o mare beţie pe banii producătorilor de vin.
La un astfel de concurs nu se analizează sticlele, etichetele, ci numai vinul în sine. Şi culmea – acesta din urmă (vinul), nici măcar nu se bea, ci după evaluarea: aspectului, mirosului şi gustului, se scuipă în loc să se înghită! Toate aceste percepţii se transformă apoi, în puncte (cuprinse între 0-100) şi se notează într-o fisă de degustare a fiecărui vin în parte. Operaţiunile se fac organizat în cadrul unor comisii formate din juraţi, care au fiecare în parte câte un şef. El (şeful fiecărei comisii) urmăreşte bună desfăşurare a procesului, iar după ce se punctează fiecare vin în parte, înlătura atât nota cea mai mare, cât şi cea mai mică, apoi face media celor rămase – aceasta reprezentând nota finală a vinului din acel concurs. Dacă însă, întâmplător apar discrepanţe prea mari între notele juraţilor unei comisii, “şeful” cere rediscutarea vinului şi fiecare argumentează cu bune şi rele nota pe care cu modestie a atribuit-o.
Toate acestea se fac, pentru a reduce pe cât posibil subiectivismul unui astfel de concurs. Dar, poate fi înlăturat acest subiectivism în totalitate?
Bine-nţeles că nu, iar după părerea mea tocmai în acest lucru constă frumuseţea unui astfel de concurs. Vinurile prezente capăta o valoare ca urmare a evaluării unor oameni cât se poate de diferiţi cu percepţii şi gusturi diverse, dar cu o scară de valori comună, care le permite să facă aprecieri, aproximativ egale.
Eu mai fac încă ceva: înainte de a începe degustarea propriu-zisă a fiecărui vin, încerc să nu uit niciodată că a existat cel puţin un om care a muncit pentru a-l făuri, că a dorit să exprime prin el ori propria personalitate, ori senzaţii deosebite pe care se aşteaptă să le descopăr, să le înţeleg şi apreciez. Acum, nu contest că am degustat vinuri prin concursuri (dar, le trec la categoria excepţii) de mă întrebam: ce au cu mine oamenii ăştia rai, de ce nu mă sugruma şi gata, în loc să mă otrăvească încet dar sigur cu un astfel de vin. Sau… cădeam adânc pe gânduri şi meditam la cât de tâmpit şi fără minte trebuie să fii, pentru a înscrie în concurs un vin pe care nu l-ar bea nici măcar aurolacii după ce au lins un bolovan de sare, dar în fine…
Să vă spun mai bine, câteva cuvinte despre ultimul concurs de vinuri la care am participat în acesta toamnă, şi anume – “Premiile de Excelenta Vinul.Ro”.
Juriul a fost alcătuit din 24 membrii (şase comisii a câte şase persoane fiecare), dintre care 7 străini şi restul romani. Locaţia aleasă a fost – Hotel Aro Palace din Braşov, fapt ce a dus cel puţin pentru juraţii romani majoritari din Bucureşti, la o senzaţie de bine, asemănătoare cu concediul de odihnă. Concursul a fost programat pe o durată de trei zile încheindu-se cu o gală de premiere a vinurilor medaliate în ultima seară, ce a avut loc în clubul de noapte al hotelului sus amintit. Medaliile au fost atribuite în funcţie de punctele obţinute de fiecare vin astfel: între 84,00 – 87.99 puncte – Medalia de Argint; 88,00 – 91,99 puncte – Medalia de Aur; peste 92 puncte – Marea Medalie de Aur. În acest concurs, la un total de 219 vinuri participante, a fost acordată O Mare Medalie de Aur, 17 Medalii de Aur şi 46 Medalii de Argint.
Acestea fiind spuse, cred că toată lumea a înţeles că la astfel de concursuri sunt acordate în general, câteva zeci dacă nu sute de medalii, iar întrebarea: care a fost cel mai bun vin, poate deveni uneori uşor penibilă…
Nu va mai povestesc despre concursul în sine, dar vă spun că seara decernării premiilor a fost una explozivă. Au participat membrii juriului, reprezentanţii producătorilor de vinuri, a importatorilor şi ceva invitaţi speciali. Atmosfera creată de organizatori, e adevărat – cu ajutorul unei formaţii muzicale de excepţie, a fost dincolo de descrierea pe care cuvintele o pot face. Ce să spun, se pupau producătorii cu blogarii de vin, ospătarii cu somelierii, tinerele cu bătrânii şi toţi laolaltă se veseleau şi dansau de jurai că numai Dracul şi-a putut băga coada printre picioarele lor… Şi toată această atmosferă nu a ţinut de o poză, două, ci până la ivirea zorilor. Nu am văzut atâta bună dispoziţie de la orgiile din facultate, ori de când a ieşit Băsescu Preşedinte.
În încheiere, nu-mi mai rămâne decât să beau un pahar de vin în cinstea dumneavoastră şi vă urez tuturor: Sărbători Fericite!
P.S. Foto: Victor Arsene – să ne trăiască!
Bogdan
Ziua de Feteasca Alba
—Mi-am facut un obicei. Pe 15 august beau feteasca alba pe malul unei ape.
—Daca anul trecut ne-am dat cu pluta pe lacul Mogosoaia, anul asta m-a gasit in munti, pe malul Dambovicioarei, la adapost de canicula. 
—Si aveam la mine trei din fetestile de 2014 cu care in ultimul timp m-am inteles cel mai bine din cele cu care m-am intalnit: Colocviu la Atena, Plai si Liliac.
—Racite bine in pârâu, le-am deschis pe toate odata si asezonate cu ce trebuie am inceput sa le iau la “puricat”.
Colocviu la Atena (Casa de Vinuri Cotnari) – culoare galben-aurie, nas destul de parfumat cu mere si caise verzi, suficienta tipicitate de soi, iar in gust catifelata, corpolenta si cu aciditate rificata. Alcool destul de bine integrat si cu finish usor amarui, fara sa displaca. E genul de feteasca pe care o poti recunoaste si spune si de unde este, pentru ca are ceva aparte. Dupa gustul meu se apropie bine de 7 papioane/8.
Plai (UnicomProduction) – nu discutam despre eticheta, ca are cine, asa ca m-am concentrat pe culoarea frumoasa galben pai cu insertii verzui si nasul placut, dar mai retinut decat la precedenta. Citrice, mere verzi si sec de sec. Feteasca asta de Dealu Mare are si ea tipicitate, sta bine la aciditate, insa mi se pare ca alcoolul iese putin in fata, anuntandu-se un vin mai robust. Recomandat pentru seri racoroase. Post gustul lung o face placuta si-ti doresti inca un pahar, pentru ca e OK. Aproape 7 papioane/8.
Liliac – feteasca de Transilvania te ademenste cu culoare galbena cu ceva straluciri. Usor parfumata, dar cu tipicitate, iti dai seama ca nu seamana cu cele de dinainte, avand o aroma aparte. Pe langa marul verde, vine din urma o explozie de fructe in care domina citricele. Atacul pare dulceag, dar in limitele unui vin sec, cu echilibru bun dat de aciditate, 
corpolenta si alcool. Plusul de zahar resimtit continua si in gust si ajuta si la finish – destul de lung – rezultand un vin mai ademenitor si de consum intelungat pe caldura. Putin peste 7 papioane/8.
Mai sunt fetesti albe de testat si se pot face cate clasamente vreti, dar ceea ce conteaza mai mult e compania, atmosfera si locul in care te afli. Iar astea conteaza cel mai mult. Se vede si din poze.
Noroc!
RaSto
.
.
Comentarii recente