Slider

Cu Cocoșul la petrecere

Scris la 2 ianuarie 2013 in Povesti despre vin, Slider | 4 comentarii

….Invitat la ziua unei vechi prietene -Monica N., am avut de prezentat 3 vinuri albe, alături de Yugo N., care urma să prezinte 3 vinuri roşii. Pentru partea mea de prezentare, alesesem sauvignon blanc –Terase Danubiene de la Vinarte, Faurar Alb -cupajul de la Davino  şi un chardonnay –Cocoşul dintre vii de la Recaş.
….Am început prezentarea, nu înainte ca amicul Doru să-mi facă un masaj pregătitor pentru alungarea spiritelor rele ce stau la baza discursurilor lungi şi terne, după care am început speech-ul cu câteva idei despre cultura vinului şi educaţie.
….Cum despre primele două vinuri am scris în postările anterioare, am să descriu doar Cocoşul dintre vii – chardonnay-ul,  despre care eu am o părere foarte bună.  Are o culoare de un galben intens, strălucitor, foarte promiţător şi frumos. Eu l-am descris ca având un miros pronunţat, cu arome integrate de banană, lămâi şi flori diverse, care te atrag. Lumea era nerăbdătoare să guste, însă amănuntele, deloc de neamintit despre vinificator, viille Timișului, povestea etichetei şi nivelul de aşteptare asupra gustului ce urma să vină, îi ţinea în aşteptare. Toate notele de degustare despre culoare şi nas se regăsesc şi în gustul care începe cu atacul dulcişor, dar ponderat de aciditatea zglobie şi de mineralitatea bună. Gura se umple de fructe şi ceva iz de flori plăcute, totul de plin de corp şi rămâi cu un gust lung de fructe integrate în cele aproape 14 grade de alcool, ale unui vin sec.
….Invitaţii stăteau cu buzele ţuguiate şi așteptau ca înghiţind, să simtă același lucru pe care eu îl regăseam şi încercau să mă aprobe sau nu. Am avut o plăcută surpriză să urmăresc câteva persoane care înghiţeau închizând ochii şi apoi zâmbind și care dădeau aprobator din cap. Altele, aprobau bulgăreşte şi murmurau că nu le-ar fi pe plac. Că-i cam dulce, cam dur, prea alcoolic şi nu se regăseşte în preferinţele lor. Deh !… Cu gustul nu te pui. Ar fi şi păcat. Eu îl găsesc un vin surprinzător de bun, care asociat cu paste inundate în brânză sau alte sosuri albe, îl scot bine în evidenţă. Eu îl asociez cu plăcere şi lângă o reușită salată de boeuf.
….Spre finalul petrecerii am scos lumea afară din local să mă vadă cum sabrez două spumante. Oamenii, cam neîncrezători și zâmbind de complezență, au cam pus mâinile la ochi și cântau „Mulți ani trăiască” cam printre dinți către mine, iar domnii cu prestanță și educație țineau măinile ca la executarea unei lovituri libere la fotbal. Am avut emoții mai mari decât la referendumul din iulie. Nu mi-a venit să cred ca mi-au ieșit ca la carte, asta și datorită trainingului făcut la GoodWine cu Razvan Cruceanu, căruia îi mulțumesc și pentru sabia împrumutată. Iar ca semn de maximă victorie (din păcate, n-a fost să fie și în iulie), am lansat un lampion.
….Ce seara reușită!
….La Mulți Ani, Monica!
….RaSto

Schi la Bansko ( aparut in vinul.ro)

Scris la 19 decembrie 2012 in Povesti despre vin, Slider | Niciun comentariu

Mulţi oameni asociază schiatul cu sexul. Mie mi se pare o mare prostie, doar şi pentru faptul că obişnuiesc să schiez cinci, şase ore pe zi. Care dintre dumneavoastră domnilor, vă puteţi lăuda cu aşa performanţă, întreb? În materie de sex, bineînţeles…

Dar, lăsând gluma deoparte, senzaţiile pe care schiul ţi le oferă sunt unice. Ce poate fi mai plăcut decât alunecarea pe schiuri într-un peisaj de vis, când ai muntele întreg la picioare şi parcă simţi cum domini întregul univers. Ce îţi poate încânta ochiul mai mult decât tabloul brazilor gâfâind sub mormane de zăpadă, a fulgilor de nea jucăuşi din jurul tău, pe care-i atingi ştrengăreşte cu vârful nasului? Unde în altă parte, în afară muntelui ai ocazia să vezi versatilitatea naturii înconjurătoare, când la două minute după un soare arzător treci în viteza schiurilor prin mijlocul norului morocănos, gri şi opac, pentru ca după încă un minut, să ajungi la baza pârtiei pe acelaşi soare, care parcă te dezmiardă cu razele sale? Asta ca să nu mai vorbim despre orele prânzului, când nu există plăcere mai mare decât odihna lângă şemineul vreunei cârciumioare, sau direct pe un şezlong la soare cu un pahar de spumant fresh şi revigorant în mână şi cu rememorarea alunecării pe pârtie de la primele ore ale dimineţii în minte şi în gând…

Cum spuneam schiatul îţi oferă senzaţii de neuitat în mijlocul naturii, şi te poartă în locuri care, altfel ţi s-ar părea practic de neatins.

Dar, de ce Bansko?

Pentru că, din punctul meu de vedere şi cred că al tuturor iubitorilor de schi din sudul României este cea mai accesibilă destinaţie pentru mersul cu maşina. Din Bucureşti ajungi în aproximativ şapte ore (sunt 550 km.), unde mai pui că motorina, benzina la prietenii noştrii bulgari este mult mai ieftina.

Pentru că, domeniul schiabil de 74 km., este foarte bine întreţinut, pentru că, numărul rusoaicelor frumoase, sau a englezoaicelor bete de prin pub-uri, este identic cu cel din oricare staţiune austriacă, sau franceză. Şi nu în ultimul rând, pentru că preţurile sunt undeva la jumătate faţă de cele din România, ori Europa de Vest.

Asta, ca să nu mai vorbim despre “Mehane” – restaurantele tradiţionale bulgăreşti, pe care le întâlneşti la tot pasul şi te cuceresc încă de la intrare, cu batalul sau purceluşul care se învârt încet în proţapul pus pe jar. Sau, vinurile care niciodată nu seamănă de la o mehana la alta, deoarece nicăieri în lume nu există proprietari mai lăudăroşi în privinţa cunoştinţele lor în materie de vin, a unicităţii licorilor pe care le poţi servi în locaţia respectivă, ori a celor personalizate sau cupajate special pentru cârciumioara lor.

Iar, pentru a întării acesta idee şi a vă stârni curiozitatea, o să vă vorbesc acum, despre un vin pe care l-am întâlnit într-o mehana înghesuită într-un colţ umbrit de stradă, unde am mâncat un batal de ţi se topea în gură şi am băut un vin care a curs în valuri:

Nimbus – 2009, Pinot Noir, Castra Rubra

Încep prin a vă spune, că acest Pinot Noir a fost creat sub atentă îndrumare a domnului Michel Rolland, un adevărat guru mondial al epocii moderne a vinului.

Culoarea lui este rubinie, ceva mai opacă decât te-ai aştepta de la un pinot noir, şi cu o margine uşor cărămizie.

Aromele primare sunt de vişine, sau mai bine zis prăjitura cu vişine, apoi urmează piperul, iar pe final apar tuşele sanguine, tabac şi piele.

Gustul este deosebit de echilibrat, cu toate că are alcoolul de 14% şi aciditatea destul de jos. Taninurile sunt foarte moi şi catifelate, iar în gura îţi rămâne un gust de vişine din vişinata, care din păcate este şi puţin gemos. Postgustul mediu plăcut si fructat face din acest vin unul băubil, şi foarte cursiv. A mers aproape perfect alături de berbecul gras şi bucălat învârtit la proţap, până aproape de orele dimineţii, dar cu măsură, pentru că a doua zi dimineaţă să o putem lua de la capăt, atât cu schiatul, cât şi cu distracţia.

P.S. Sfat: dacă sunteţi cumva la masă cu rusoaice, nu va chinuiti cu vinul că nu merită, încercaţi numai cu votcă!

Bogdan

Plăcerea Schiatului

Scris la 18 decembrie 2012 in Povesti despre vin, Slider | Niciun comentariu

Cineva spunea, că schiatul este echivalentul orgasmului. Sincer să fiu, eu nu am avut încă niciunul, dar dacă se întâmplă, sunteţi primii care o să aflaţi. Asta probabil, pentru că m-am apucat de schiat destul de târziu, sau pentru că pe pârtie, îmi ţin genunchii lipiţi. Dar, până la urma schiatul este un sport nemaipomenit, îţi oferă o senzaţie de libertate extraordinară, peisaje magnifice, are curat ce-ţi mângâie fata şi nările. Senzaţia acesta magnifică de alunecare, pe care am întâlnit-o prima dată la săniuş şi care acum este mai amplă, mai plăcută şi te face să retrăieşti copilăria indiferent de vârsta pe care o ai, nu cred să fie egalată într-un alt sport.

Apoi, atmosfera de pe pârtie este relaxantă, citeşti parcă fericirea oamenilor pe chipuri, fiecare e grăbit să mai facă o tură, încă una şi încă una, dar nimeni nu pare obosit, stresat sau cu alte probleme pe cap, decât muntele, sau schiţa traseului pe care urmează să-l facă la următoarea tură.

Pe nesimţite se lăsă de fiecare dată seara şi schiorii se retrag rând pe rând din lumina reflectoarelor, a nocturnei, spre barurile sau restaurantele din josul pârtiei, zăbovind încă o clipă lângă cana de vin fiert. Vin pus la fiert desigur cu ceva scorţişoară, o bucată de măr, sau o felie de portocală, pentru explozia aromelor finale şi a gustului dulce şi plăcut pe care nimeni, niciodata nu-l va uita.

Să vedeţi vraja acestei căni de vin fiert, cum dezleagă limbile schiorilor şi încep poveşti care mai de care, despre nebănuitele acrobaţii şi manevre duse la nivel de artă pe care fiecare le-a săvârşit, despre importantele sfaturi pe care le-a  împărtăşit novicilor pe pârtie, sau echipamentul cu calităţi mirobolante pe care numai el, vorbitorul îl poseda şi l-a scos întotdeauna din mare nenorocire.

Acum, să vă spun descoperirea pe care am făcut-o! Ce credeţi, am înlocuit cana de vin fiert  cu un spumant italienesc, pe numele său: Glera, de la Cantina Bernardi? Poate în luarea acestei decizii m-a influenţat şi temperatura asta abracadabrant de mare, dar îmi vine să mă pup pentru descoperirea făcută! Spumantul acesta, este unul deloc pretenţios, direct, cu arome florale şi de fructe. În gust, se simte un rest de zahăr, dar exact cât îi trebuie pentru a te revigora după o tură obositoare. Rece ca gheaţa, direct din zăpadă, băut pe şezlongul din capătul pârtiei, cu ochelarii de soare pe nas şi planurile pentru următoarea tură în cap, m-a făcut să simt extazul. Sau poate orgasmul… Totuşi, cred că extazul!

Oricum, mi-a fost prieten drag tot sejurul şi în fiecare dimineaţă îl căram la pârtie alături de schiuri şi clăpari. Era prietenul meu!

Pentru cine doreşte să încerce experienţa, să ştiţi că, preţul este în jur de 30 ron/sticlă şi îl găsiţi cam în toate magazinele de specialitate ca de exemplu la Private Wine. Vă promit că nu o să regretaţi niciodată înlocuirea cânii de vin fiert cu spumantul, ba mai mult, o să-mi mulţumiţi pentru idee!

Bogdan

Provino Iaşi 2012

Scris la 10 decembrie 2012 in Povesti despre vin, Slider | Niciun comentariu

….Spre rușinea mea, până la vârsta asta nu fusesem niciodată la Iași. Și cum pe 6 decembrie se deschidea festivalul de vin, artă și gastronomie – Provino în Iași, am spus că e cazul să ajung acolo, chiar dacă urma să fac 415 km la început de iarnă.
….Plecasem pe o ploaie chinuită din București, dar după Focșani începusem să vad un pic de zăpadă. Aproape de Târgu Frumos am vazut cei mai frumoși copaci bătrâni de până acum, cu crengile încarcate de zapadă, pe care am reuşit să-i fotografiez doar la întoarcere.
….Din pacate, am întârziat la deschiderea conferinţei, pentru că am căscat gura și prin imensul mall Palas, loc unde se petreceau toate lucrurile interesante cu vin. Cred că e cel mai modern și strălucitor mall pe care l-am văzut în România. Chiar și cu acest delay, tot am prins prezentarea Cramei Oprisor și interesantul speech pe fast-forward al lui Catalin Păduraru, dar și ieșirea la rampă a domnului Tudor- restaurant Ralet din Iași. Seminarul din 6 decembrie l-a încheiat Marian Timofti – OSR 2011, cu regretul său și al meu că nu erau prezenți mai mulți horecari și producători de vin.
….În mijlocul imensului Atrium din mall-ul Palas fuseseră amenajate standurile expozanţilor, atât  a celor cu mezeluri, brânzeturi, utilaje din industria alimentară, dar şi a producătorilor şi importatorilor de vin, pe care-i felicit pentru prezenţa şi efortul de a veni la Vintest, Good Wine şi Provino, în interval de numai două luni: Casa de Vinuri Cotnari, Crama Averești, Viarte, Cotnari SA, Avicis, Gramma, Recaș, Casa de Vinuri Lozawine, Oprișor, ABV Wine House, Domeniile Sâmburești, Vin de France – Vin de Bordeaux, Senator Wine, Casa de Vinuri Huși, Bucium SA și Budureasca.
….Printre standuri am avut bucuria să mă întâlnescu cu Cezar și Horia de la Vinul.ro, dar și să mă cunosc cu Geta Bocşe (Millesime) şi Bogdan Bocșe (Printre Vinuri) de la Oradea. După ce-am luat la bani mărunți organizarea şi impresiile despre eveniment și depre prezența producatorilor la Provino, am hotărât să continuăm dezbaterea la un wine –party la Cafepedia din Iași. Aici am întâlnit-o pe Olivia, o solistă a unei trupe locale şi am făcut cunostinţă cu vinurile F’Autor: rhein riesling şi chardonnay, care, din păcate, nu m-au impresionat deloc, încercând, apoi un sauvignon blanc de la Baldik, nici el strălucitor. Şi cum orele erau înaintate, m-am dus spre culcare, pregătindu-mă pentru a doua zi de Provino.
….De dimineaţă am dat o tură prin oraş, al cărui centru mi-a plăcut foarte mult. Deşi mai tot orașul este într-un şantier continuu, cu lucrări de infrastructură, amenajări ale cursului de apă etc., găsesc oraşul foarte viu şi curat.
….Întors la Provino, aflu că nu mai sunt locuri la primul masterclass susţinut în România de Frank Smulders Master of Wine, wine-director al Hotel “Palais Coburg” din Viena, așa ca intru la degustări succesive în standurile producătorilor. Reiau grasa vinificată în sec de la Casa de Vinuri Cotnari și trebuie să recunosc că-mi cam place. Apoi reiau Zghihara de la Averești și-mi cumpăr două sticle de Fetească Albă cu Fetească Regală-Cuvee Regal. Mai încerc Frâncuşa de la Cotnari SA şi dau să mă duc spre Oprișor, dar mă opresc să fac cunoștință cu plăcuta doamna Geo Avram de la Nobless Concept. Mai degust și aligotte-ul de la Gramma, care-mi place şi, apoi, mă retrag la o lungă discuție cu Cătălin Avasâlcei despre Cotnari, istorioare, legende și povestea sa până în ziua de azi.
….Seara urma să o închei la Hanul Dacilor, în apropiere de plopii fără soț ai lui Eminescu, alături o ciulama de pui, de simpatici moldoveni şi ardeleni, într-un „colocviu” de bancuri fără sfârșit, însoţiţi de vinurile Casei de Vinuri Cotnari. La plecare am încercat să renumăr plopii și mi-au ieșit cu soț. Promit să revin să-i renumăr pe lumină.
….Şi iată că pentru mine, Provino Iaşi se încheie aici, pentru că pe 8 dimineaţa, plec repede spre Bucureşti şi bag viteză ca să nu mă prindă zăpada şi să am timp să scriu repede cele ce voi tocmai aţi citit.
….La revedere, Iaşi! Ne mai vedem!
….RaSto