7 Lampioane + Sauvignon Blanc Trapiche
15 Septembrie, pe’nserat – Chitila
Pe malul râului Mangu, în parcul dendrologic din Chitila. Cum nu apucasem să-i serbez onomastica pentru cei 7 ani împliniţi ai lui Alexică, am zis să facem un minipicnic pe-nserat și la lăsarea întunericului să lansăm 7 lampioane în loc de lumănări.
Am luat kit-ul de picnic şi ne-am instalat pe o banca mare, unde am aşezat tot ce trebuie, neuitând, însă, de un vin pentru „babaci” (Trapiche Sauvignon Blanc 2011) şi o şampanie bubble pentru copil. Toate au ieşit bine, cu excepţia vântului, care nu ne lăsa să aprindem lampioanele. Am jurat că nu ne dedăm la sticlă până nu lansăm, măcar, un lampion.
Dă-i cu bricheta, cu lumânarea, întoarce-te după vânt şi… in sfârşit… Uraa… În timp ce primul lampion zbura deasupra lacului spre Otopeni, eu mă luptam, deja, cu tirbuşonul.
Desfac sticla şi răsăre un urâţel dop gris de silicon inscripționat cu tot ce trebui pe el, inclusiv harta podgoriei din Argentina. Cum eu nu-mi propusesem să facem sesiune deschisă de geografie a Americii de Sud, mă apuc să-l torn în pahare. Culoare frumoasă, galbenă, stralucitoare.
Miros frumos, tipic de sauvignon, cu toate formele sale în pahar și în nas, un miros pronunțat, cu iz de citrice. În gură: atac plin, acrișor. Sec de sec. Acidulat bine, cu alcoolul echilibrat foarte subtil și un final amărui (cam apăsat). Alcool 13 %, dar zic că nu-l simți. Clar că ăsta nu-i vin să faci chef cu el, că te face vier pfoten la a 3-a sticlă.
Un vin serios, clasic, bun și fiind foarte sec, cere mâncare.
Ce mâncăm la vinul ăsta? Orice pește bun, dar parcă un somon afumat se pliază mai bine. Chiar și paste, brânzeturi, salate mai complicate, dar nici un cotlet de porc mai slab nu refuzați intr-o asemenea companie. Orice legume de pe la noi se califică pentru a însoți acest vin.
L-am cumpărat de la Carrefour și nu a costat mai mult de 22 lei. Vinul e produs şi îmbuteliat de Bodegas Trapiche Invest –Mendoza Argentina.
La mulți ani, Alexică!
RaSto
Episodul 1 – Caloian Sauvignon Blanc 2011
Anul ăsta am avut o vară foarte lungă şi foarte călduroasă. Rozeurile si albele, fiind preferatele mele, voi începe să scriu despre câteva vinuri roze si albe de la Oprişor, sub forma unui serial.
Primul episod: Caloian – Sauvignon Blanc 2011. În primăvară, unul din cei mai cunoscuţi somelieri din România îmi spunea că acest vin este cel mai aproape de sauvignon-ul clasic de la mama lui. De la început trebuie să spun că vinul ăsta e şmecher. Şi spun asta pentru că am băut cantităţi impresionante şi întotdeauna mirosul, gustul şi postgustul m-au atras şi vrăjit, astfel încat te face curios să mai descoperi câte ceva la urmatorul pahar. Iar eu curios din fire am tot cercetat.
Şi iată ce-am găsit : – culoare uşor gălbui-verde, cu o mică strălucire și foarte limpede; – miros plăcut de citrice și mere verzi proaspete, puțin soc și fân cosit proaspăt, prin care sigur au trecut ceva pisici noaptea. Totul e bine integrat si te face curios să-l guști; – gustul: atacul este prietenos, se simte acidul in echilibru cu alcoolul (14%), suficient de mineral, cu prezente discrete de lamâiţe, piersicuţe si corcoduşe. O senzatie de salată de fructe românească de vară servită la pahar şi destinată adulţilor. După ce-l înghiţi, îți dai seama ce sete ți-a fost. Simți o ușoarâ amăreală, dar doar atăt cât trebuie. Uite, vezi?!… am ajuns la al 2 lea pahar şi uitasem de postgust: nu foarte lung, dar plăcut, fructos şi care cere un mizilic.
E un foarte bun vin de vară (in ciuda alcoolului), uşurel, extrem de prietenos. Poate că nu întâmplător, dacă te uiţi cu atenţie pe etichetă, vei vedea că e un vin pentru toată lumea, de stat la taclale de pe terasa penthouse-ului sau de pe prispă.
Nici preţul nu e agresiv : 18 lei distribuție – 35 lei în un unele restaurante. Nu mă înghesui să-l asociez cu mâncare, pentru ca eu aș mânca de toate la acest vin. Uff… M-am luat cu vorba și s-a terminat și sticla asta!
RaSto
Vina Sol Torres 2011 (Catalunya Spania)
2 Septembrie – Chitila
Vinul l-am luat de la Carrefour și a costat puțin peste 23 lei.
Răcit bine, l-am desfăcut și l-am turnat în pahar pentru examinare.
Culoare frumoasă, galben-pai strălucitor, foarte clar și limpede.
Nas: nu foarte pronunțat de citrice, măr verde, ușor soc și asemănări evidente de sauvigmon blanc.
Gust: atac dulce-acrișor, subțirel, nu foarte alcoololizat (11,5%). La a 2-a gură iți dai seama ca nu se simt sulfiții, ca-i un vinișor de vară fără prea mult corp și nepretențios.
Poate fi asociat cu orice fel de peste, însă succesul deplin cred ca l-ar avea cu hamsiile sărate (fiind un vin subțirel). Puiuț la grătar sau alte zburătoare, cu sau fără sosuri l-ar ajuta fără discuție. Dacă stau mai bine să mă gândesc, cred că am băut bag-in-box-uri mai serioase decât ăsta. La 23 lei/sticla există vinuri albe ceva mai bune.
RaSto





Comentarii recente