Hopwine – un studiu in alb

Scris la 29 martie 2021 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

—-Așa cum v-am spus aici, în lipsa târgurilor de vin reale, am descoperit unul virtual, Hopwine, unde am solicitat mostre ale produselor oferite de cramele/asociațiile de vinificatori participante.
—-Coletul trimis de organizatorii târgului a fost foarte generos, cu peste 160 de mostre („minioni” de 20 ml) de la 38 de crame (din care una din Italia, restul din Franța), astfel că mi-a luat ceva pană am trecut prin toate.
—-Cu 4 excepții (3 fermentate și – surprinzător – una cu defect de dop), vinurile s-au prezentat în condiții foarte bune.
—-Am să prezint acum vinurile albe, urmând ca în alt articol să insist pe cele roșii.
—-As începe cu prima cramă remarcată (și remarcabilă): Domaine Seve. Amplasată în sudul Burgundiei, la 10 km de Macon, are o vechime de aproape 100 de ani și produce doar vinuri pe baza de Chardonnay.
—-Mâcon-Solutré 2019, 13,5% alcool, are o frumoasă culoare galben pai, cu un nas dominat de fructe albe coapte, citrice (care se regăsesc și în gust), o aciditate medie și un postgust mediu. Un vin extrem de plăcut, cu tipicitate de soi, fără lemn, din care as bea …și as tot bea. 8,5 euro la proprietate.
—-Pouilly-Fuissé „Terroir” 2019, 13,5% alcool, cu o culoare similară cu primul, mai onctuos, mineral, cu note de iasomie, vanilie, citrice, aciditate medie. Mult mai fin și mai persistent decât Macon, exprimă clar diferența de clasă. 14 euro la proprietate.
—-Pouilly-Fuissé „Aux Chailloux” 2018, 13,5% alcool, a fost varianta un pic mai baricată a celui anterior, de aici parcă și corpolenta sesizată era un pic mai mare, dar finețea, persistenta și clasa la același nivel ridicat. 16 euro la proprietate.
—-De remarcat că ambele Pouilly-Fuissé au și potențial de învechire, producătorul comercializând și versiunea magnum.
—-Crama Château De Champ‐Renard, situată tot în Burgundia, la 40 km nord vest de Lyon (în inima Beaujolais), are o istorie bogată, exploatarea viticolă datând din 1756! Am avut un singur vin alb, cu o denumire simpatică: Le Bo Bo 2018. Din Chardonnay cules manual, fermentat în recipiente de inox și fără să vadă lemnul, prezintă o culoare galben pai ușor auriu, cu nas de fructe albe coapte și un pic de miere, 12,5% alcool, ușor citric, aciditate plăcută și un postgust mediu. A luat un aur (cu 87 pct) la Guide Gilbert et Gaillard 2020, dar la 14 euro cat este în online-ul producătorului, as merge pe varianta de Pouilly-Fuissé „Terroir” 2019 de mai sus.
—-Domaine Joseph Scharsch este o cramă de familie, cu 12 ha, situată în Wolxheim, la 20 km sud-vest de Strasbourg și care datează din 1755! Din 2009 tot domeniul este cultivat în sistem biologic, fără nici un tratament cu produse chimice.
—-Primul vin a fost o surpriză plăcută: un Riesling din 2019, 13,5%, tipic, cu note de pere, citrice, aciditate medie, persistent. Agreabil și de zi cu zi. 8,5 euro la magazinul online al cramei.
—-Wolxheim – Riesling 2019, 14%, a fost mai complex, cu note iodate, citric și un pic de mărar uscat (!), o aciditate măricică, persistent. 9,5 euro la magazinul online al cramei.
—-Grand Cru Altenberg de Wolxheim – Riesling, AOC Alsace Grand Cru 2018, 13,5% este din alt film. Tipicitate olfactivă evidentă (hidrocarburi), aciditate mare, citric, fin, persistent. Mi-a cam plăcut. 14,7 euro la magazinul online al cramei.
—-Interesant a fost, spre deosebire de alte vinuri albe din Alsace, că tenta ușor dulceagă nu a ieșit în evidentă!
—-Crama Fournier Père Et Fils localizata în Verdigny, în centrul Sancerre, datează din 1926.
—-Primul vin, Sauvignon Blanc 2020, 12% a fost un simplu Vin de France. Totuși, în ciuda unei evidente lipsă de finețe, a fost cu o aciditate măricică, note de mere verzi, citrice, ușor amărui și cred ca vara ar face fată cu brio căldurii.
—-Les Deux Cailloux Pouilly-Fumé AOP 2019, 13%, net superior primului. Citric, cu o aciditate mediu+, o ușoara tentă exotică, perfect echilibrat și foarte persistent. Excelent vin! 93 pct. Suckling….și aproape 20 euro în online.
—-Les Belles Vignes Sancerre Blanc AOP 2019, 13%, mi s-a părut mai fin ca precedentul, în rest similar în nas și în gust, în afara de notele exotice inlocuite de mere verzi. 92 pct. Suckling și un pic peste 20 euro în online.
—-Silex Sancerre Blanc AOP 2018, 12,5% este un vin fin, elegant, cu o aciditate măricică, cu note sulfuroase persistente și care parcă degenerează în iz de Pyramidon….dar cred că este un vin de reîncercat în cantitate mai mare, 20 ml fiind extrem de puțin, astfel fiind clar dezavantajat. Altfel 92 pct. Suckling, 93 pct. Wine Spectator…și doar argint la Concours Mondial du Sauvignon în 2020! Bate în 30 de euro!
—-Les Monts Damnés Sancerre Blanc AOP 2018 este nava amiral din ce am degustat de la aceasta cramă. Corpolent, onctuos, elegant, persistent, cu o aciditate mare care îl face să urle după niște fructe de mare. 94 pct. Wine Spectator și peste 37 euro în online.
—-As încheia menționând că ar mai fi fost și alte vinuri de amintit, dar am insistat pe cele care au ieșit mai clar în evidenta…atât cât s-a putut degustând 20 ml!
—-Santé!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.