….Dacă nu te-ai dus încă la mare, poţi merge pe strada Băcani din Centrul Vechi. Vei găsi mesele şi scaunele aşezate în nisip, iar în loc de scoici, dopuri de plută. Conceptul se numeşte Vacanţă la Saint Tropez@Corks Cozy Bar şi dacă iţi plac midiile, le găseşti acolo pregătite sub îndrumarea lui Cătălin Scărlătescu, chef-ul cu părul chel de la Master Chef România.
….Treaba cu Saint Tropez-ul este că toată luna august aici găseşti rozeuri provensale după gust şi dorinţă. Vinul care mi-a placut cel mai mult este un roze Elodie făcut din syrah- Domaine de Cantarelle. Toate rozeurile din gama Elodie au culori foarte frumoase, dar cel din syrah e ceva între salmon şi foiţă de ceapă, foarte plăcut şi apetisant. Aroma vinului chiar te face curios, pentru că simţi o explozie de căpşune proaspăt tocate, fructe tropicale şi un iz trandafiriu, care te cam zăpăcesc. Căpşunele se simt bine şi în gust, care începe dulce-acrişor, aciditate bună, vioi şi mai ales răcoritor pentru căldurile de acum. Ai senzaţia că bei sirop de oameni mari, pentru că la cele 12 grade de alcool, ai vrea să-l bei cu halba. Stă binişor şi cu post gustul, ceea ce-l face un vin foarte potrivit de vară, care primeşte 7 papioane.
….Şi uite-așa, vara asta mi-am făcut o prietenă – Elodie. Sper să nu dispara misterios, că nici n-o mai pot găsi cu OTV-ul.
….A votre santé,
….RaSto
Niciun comentariu
Trackback-uri/Pingback-uri