Fabulă: Tânărul lup şi frumoasa vulpiţă

Scris la 24 februarie 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Zi frumoasă de iarnă prin munţii patriei, soare, ceva zăpadă şi bine-nţeles toată “spuma” pădurii aliniată pe pârtie. Deodată, toate privirile sunt îndreptate spre lupul tânăr, frumos de pică, lat în umeri, cu ochii negri şi migdalaţi întinşi pe toată faţa. Echipament de firma, mobil ultima generaţie şi pe deasupra la braţ cu o vulpiţă “fotomodeala” (cam “piţi” e adevărat), îmbrăcată toată numai în blană. Dacă lupul venise să arate ce schior periculos de priceput este, vulpiţa stătea atârnată de o masă din josul pârtiei, sorbindu-l din ochi pe alesul inimii, în faţă cu veşnicul pahar de apă plată cu lămâie, adresat fireşte celor ca ea.

Şi deodată începe lupul coborârea într-o viteză mirobolantă, schelălăind tot de plăcere, de nu era zău, nimeni ca el. Tot numai figuri, împroaşcă cu zăpadă un animal, două, răstoarnă alte câteva şi trece precum fulgerul pe lângă bătrânul vultur de-l îmbrăcă în omăt din cioc până în gheare. Asta o dată, de două ori, de trei, ce mai – parcă era zmeu nu lup! Era de bine ce să zic, că toate găinuşele de munte aveau limba până în clăpari de admiraţie la adresa tânărului lup. Dar, ca orice lucru frumos pe lumea asta, splendida zi se apropie de sfârşit şi toate animalele schioare şi nu numai, se adunară în barul din capătul pârtiei. Aici, pe refrene de muzică house de tremurau din ţâţâni pereţii, mesele şi capetele schiorilor, într-un abur de vin fiert cu felii de măr verde şi portocala, toată lumea se lauda cu aventurile de pe pârtie. Mai ales tânărul lup, care, orbit de atenţia tinerelor găinuşe, o cam neglija pe frumoasa vulpiţa ce stătea stingheră cu paharul de apă plată în faţă.

Dar, la un moment dat, vulpiţei îi căzură ochii pe o masă mai întunecată unde, bătrânul vultur dădea singur pe cioc oarece băutura cu bule. La o privire mai atentă vede cum vulturul îi face un semn discret cu Rolex-ul (că azi doar fraierii mai fac cu ochiul). Se uită la lup cum legumeşte de o oră aceeaşi cană ieftină de vin fiert, apoi la vulturul care bea cu nesaţ licoarea interesantă şi curiozitatea o împinge spre masa bătrânului vultur. De cum se aşeză, primi imediat şi ea un astfel de pahar, de o culoare galben pai strălucitoare, cu multe bule micuţe ce nu se mai opreau (perlaţie frumoasă şi de calitate, îi spuse vulturul cunoscător). Apoi mirosi băutura şi simţi imediat plăcutele arome de măr verde, citrice şi biscuiţi credea ea – care de fapt erau drojdii fine. Îşi face curaj, ia prima gură şi  rămâne profund uimită. Niciodată nu mai băuse ceva atât de fin (că ea oricum nu bea decât apă cu lămâie), plăcut şi revigorant. Gustul acesta acrişor, catifelat şi atât de elegant îi plăcea la nebunie. Apoi o lovi o groaznică veselie şi printre hohote de râs nu apucă decât să întrebe ce este aceasta extraordinară minunăţie. Este un spumant de la Jidvei, pe numele său Romantine Brut zise vulturul, ceva asemănător cu şampania. Desigur, că până şi frumoasă vulpiţa auzise de şampanie, dar în pădurea ei nu exista aşa ceva (din motive de preţ) şi cu toate că dorea să mai comenteze subiectul, simţi cum o cuprinde o plăcuţă moleşeală. Plecă imediat însoţită de bătrânul vultur, lăsându-l astfel pe lup singur – singurel, lătrând la lună!

Morala: dacă eşti lup, nu fă pe vulturul că pierzi vulpiţă… şi ţi-o moleşeşte altul, sau: spumantul de la Jidvei, vultur te face dacă-l bei!

Bogdan

Bucureşti, 22 Februarie!

Scris la 22 februarie 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Afară este o vreme câinească. Este burniţa, o atmosferă mohorâtă, apăsătoare şi pe deasupra oraşul este plin de bălţi şi noroaie. Aproape, condiţiile ideale de a nu ieşi din casă! Dacă se întâmplă să o faci, te înnămoleşti ca porcul şi inevitabil devii un pachet de draci. Nu de alta, dar maşinile te stropesc cu noroi din cap până în picioare, lumea urlă de zici că-i descreierata, ce mai…, un tablou apocaliptic.

Ca şi când toate acestea nu ar fi de ajuns, astăzi este şi o aglomeraţie ca înainte de Crăciun. Oraşul era blocat, circulaţia înţepenită şi peste tot sunt cozi ca-n vremea lui Ceauşescu. De ce? Este Sâmbăta Morţilor frate, în morţii… .

Şi eu, ce am făcut? Am ieşit la cumpărături, m-am îngrămădit şi îmboldit cu toate babele pământului prin magazine, m-am umplut de draci şi de noroi din cap până-n picioare şi aproape că am pierdut ziua de pomană. Nu am avut “sânge” să-mi termin cumpărăturile, că pe nesimţite s-a făcut ora 17.00 şi muream de foame (eram plecat de dimineaţă), iar pe deasupra, dacă aş mai fi rămas atârnat pe la vreo coadă, cu siguranţă vreo două babe împreună cu moşii lor, plecau în lumea celor drepţi. Şi ar fi fost păcat… Păcat pentru mine zic, că sunt băiat tânăr!

Aşadar, am lăsat totul baltă, m-am întors acasă şi am început să fac ceea ce trebuia de fapt. Adică să mănânc, să beau şi să mă simt bine.

Scurt de tot, am aruncat două cotlete de berbecuţ pe grătar şi în premieră am desfăcut două sticle de vin. Ambele sticle au fost cu vin roşu şi anume: Chateauneuf – du Pape, Domaine Barville 2007 şi Cuvee Charlotte 2010, S.E.R.V.E. Ambele sunt vinuri scumpe, primul putând fi achiziţionat de aici la 162 ron, cel de al doilea la 84,32 ron de aici.

Acum să vedem vinurile:

Chateauneuf – du Pape Domaine Barville 2007, alcool 14,5%

Culoare: rubinie cu o uşoară nuanţă cărămizie, limpiditate bună, dar puţin opac, nu foarte strălucitor.

Nas: persistenta medie, direct, cu fructe de pădure pentru început şi condimente din belşug, apoi ceva aromele terţiare de piele de animal şi sânge. Ce să spun, după părerea mea, aromele nu sunt foarte precise, foarte curate şi se simte mirosul de alcool etilic. Nu deranjant, dar se simte…

Gustul: amplu, bogat, gros, cu fructe de pădure uşor acrişoare, piper şi cuişoare. Aciditatea este bună, tanini fermi ce nu deranjează şi nici nu-ţi usucă gura. Alcoolul nu se simte absolut deloc. Finalul este lung şi elegant cu cireşe amare şi migdale. Un vin plăcut şi catifelat cu o structură excelentă, dar parcă puţin prea greoi pentru gustul meu.

Cuvee Charlotte 2010, S.E.R.V.E, alcool 14,5%

Culoare: rubinie, limpede şi strălucitoare.

Nas: începe tot cu fructe de pădure, poate şi puţină prună, mentă, ceva condimente. Dar, cu toate că vinul este tânăr şi încă nu au apărut aromele terţiare nasul este mai sofisticat, enigmatic, ce parcă te îmbie să-l descoperi. Este fin, curat şi cu un uşor iz plăcut de vanilie. Aromele acestui Cuvee Charlotte personal le apreciez mai mult decât ale primul vin, pe care le consider puţin cam dure, sau rustice, să zic.

Gustul: vine cu fructe de pădure, lemn dulce, piper şi o idee de scorţişoară. Aciditatea este bună, taninii integraţi, la fel şi alcoolul. La “corp” mi se pare că nu sta la fel de bine ca şi cel de mai sus, fiind mai “uşor” şi parcă finalul nu la fel de lung.

Dar, ca şi concluzie generală, chiar dacă Chateauneuf-ul – du Pape are o structură şi complexitate net superioară, gustul mult mai evoluat şi mai complex, personal eu prefer Cuvee-ul Charlotte fiind mai plăcut, mai elegant, mai uşor şi deci mai băubil. A fost o bucurie să-l întâlnesc tocmai astăzi, după neplăcerile avute şi vă asigur că mi-a redat imediat bună dispoziţie.

Bogdan

Pink on ice

Scris la 20 februarie 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

….Aproape săptămânal, la Fox Wine pe bulevardul Dacia în Bucureşti  se întâmplă câte o degustare. De cele mai multe ori în premieră. Locul mic, dar primitor a găzduit ieri vinurile noi ale celor de la LacertA.
….Pe lângă Cuvee X, un cupaj de 4 soiuri albe (Chardonnay, Sauvignon Blanc, Pinot Gris, Rhein Riesling), am fost atras de noile rozeuri de 2013. Pink din gama Fine Wine și cel „clasic” RosE, adică fostul Riviera.
….Nu m-am putut abține și-am cumpărat o sticlă de Pink (37 lei),  după care am plecat repede acasă să văd calificările pentru finala la patinaj de la Sochi. L-am mai răcit puțin și până să mă prind care-i treaba cu triplu Touloupe a USD-ului în USL, a început marele concurs olimpic. Fac o poză romantică la sticlă și dau cu buzna cu „laboratorul” în vinul roze, care se dedă la ochi ca având o culoare de sirop de capșune sau cireșe, că nu m-am decis încă. Miros foarte plăcut și tentant al syrah-ului din care e făcut, cu arome de fructe roșii de pădure și citrice cât cuprinde. În timp ce publicul patinoarului aplauda frenetic o rusoaică (mare candidată la medalia de aur), dădeam și eu din mânuțe ca foca, pentru că vinul începea să-mi placă. Ce dacă e demisec?! E rotund, delicat și chiar dacă Mihai Baniță nu se dezminte și a potrivit alcoolul cum îi place lui (14%), nu-ți dai seama pe unde l-a ascuns, pentru că aciditatea e cât trebuie. Ritmul apaluzelor se potriveau până când la primul Flip cu triplu Rittberger, dă puștoaica cu zadnița de gheață. Liniște… și gustul dulceag se amestecă cu tușe acrișoare, ceea ce-l face foarte agreabil în condițiile în care e foarte bine răcit.
….Din celălalt „laborator” din casă, venea un miros de pulpițe de pui perpelite în tigaie, dar nu mă îndur să nu văd noua variantă a Suryei Bonaly a Franței, pe numele ei Mae Berenice Meite – o patinatoare cu alură de wrestlig. Avantajul patinatorilor de culoare este că toată „focusarea” se duce spre ei, dezavantajul fiind că atunci când după un element mai dificil pun mâna pe gheață se vede al naibi de clar.
….Cum clar îmi este că acest Pink, cu aproape 6,5 papioane,va fi un hit al verii şi ar fi bine ca doamnele să nu creadă niciun moment că e un vin ușor, de povești pe terasă, pentru că dacă îl beau repede și neînsoțit de ceva mâncare sau măcar ceva mizilic, vor face în drum spre casă mai multe elemente acrobatice ce le vor purta numele, iar specialiștii nu cred că sunt pregătiți pentru asta.
….Noroc,
….RaSto

Vin și culori

Scris la 18 februarie 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

….După Sfântul Valentin, Sărbătoarea Arezanului, Dragobete și pregătiri pentru Mărțișor, mulți dintre români se simt datori să nu lipsească de la sărbătoarea culorilor și a măștilor frumoase: Carnavalul de la Veneția. Mulți amici de-ai mei, fie au fost, fie se pregătesc să meargă să vadă cu ochii lor o tradiție italiană frumoasă.
….Și cum în acea perioadă eu voi fi la VinCE Budapesta, le recomand tuturor celor care se duc la Veneția să-și dea cu măști pe față, să nu rateze o întâlnire cu un vin local, care mie mi-a creat o mare plăcere Collio Sauvignon 2011, al cărui producător este firma Humar. Vinul se face nu departe de Veneția și dacă prindeți vreo gondolă liberă, dați din vâsle până îl găsiți.
….Eu l-am degustat prima dată în ianuarie anul ăsta la The Gang și mi s-a cam lipit de „retina” papilelor asociat cu mizilicurile fusion de acolo. Vinul e la maxima maturitate, adică aveți norocul ca dacă îl beți acum, îi veți regăsi maxima expresivitate.  Galben auriu aproape la culoare, cu un miros plin de tipicitatea sauvignonului, cu toate ierburile uscate și ceva salvie, te cam vrăjește până să-l guști. Deși e un vin din zona Friuli, aduce a stil franțuzesc pe alocuri. Aproape că nu ai cum să nu găsești notele de soc, aciditatea medie și mai ales structura serioasă ce îmbracă cele 14 grade de alcool. Așa că cine are rău de gondolă și aglomerație de mascați (nu cei de la DIICOT), să-l soarbă cu guri mici, pentru că e un vin serios. E sec bine de tot, destul de vioi și îl poți asocia cu multe preparate, dar aș recomanda chestii cu pui, ca să poți duce lejer și al doilea pahar în voie. 7 papioane cu prisosință.
….Iar dacă treceți pe sub podul ăla pe unde se zice că Romeo și Julieta  au făcut niște treburi, ciocniți un pahar de Collio, dacă nu, atunci dați o fugă la Sol Gallery în București, că-i mai aproape, iar fotografiile lui Valdi Romanovici vă vor încânta.
….Ci vediamo!

O Margaretă de Sf. Valentin

Scris la 14 februarie 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

….În ziua asta aglomerată de semnificații, în care postăm inimioare, floricele, pahare și alte îndemnuri afrodisiace, zic să va dau o idee despre un vin de care chiar te poți îndrăgosti. Principesa Margareta alb 2010.
….Nu am să va spun povestea vinului, pentru că este altcineva care știe să o spună mai bine și am să mă rezum la impresia lăsată nu numai atunci când l-am degustat pentru prima oara în august 2013 la cramă, ci și septembrie anul trecut și în ianuarie anul ăsta.
….Trebuie să recunosc faptul că de fiecare data mi-a plăcut. În afară de sticla grea de vin pricopsit și de eticheta princiară, regăsești mereu culoarea gălbuie, frumoasă și mai ales mirosul unui vin plăcut, plin de arome vegetale, de fructe albe și un ușor iz de baric bine dozat. Viognierul baricat și chardonnay-ul dau o bună structură și împreună domolesc aciditatea destul de zglobie a viognier-ului nebaricat și a pinot gris-ului (20%). Asamblajul e sec, serios și plăcut pentru că se creează acea armonie, unde cele 12,5 grade de alcool nu le simți. Când dai pe el 75 de lei, te și gândești ce defecte i-ai putea găsi, însă eu le-am tot căutat și nu le-am găsit. În afară de faptul că a câștigat multe premii, din punctual meu de vedere este unul din cele mai bune vinuri albe de pe la noi, iar faptul că e din an de recoltă 2010, îl face chiar de excepție.
….Întâlnirea cu acest vin va fi mereu o plăcută întrevedere și am rezervat 7 papioane și jumătate, pentru că Principesa Margareta impune respect. Iar cei care nu vor fi de accord cu cele de mai sus, să știți că ne vom certa rău pe acest subiect, dar nu azi, pentru că sunt puțin îndrăgostit.
.…RaSto