Prietenul la munte se cunoaște
….Ce ziceți de puțină răcoare la munte?
….E frumos și la mare, dar parcă îmi era dor de cabana de la Dâmbovicioara, 
de intrarea în cheile sale frumoase și restul peisajului superb. Nu ascund că îmi era dor și de terasa Pensiunii Cerbul. Şi poftă de un păstrav la grătar și restul bunătăților făcute de Cristi Ochi- propietarul așezământului. Și ce vin credeți că îmi propune Cristi? Cu lacrimi în ochi m-am îmbrățișat cu Castel Stârmina sauvignon blanc 2012. Prietenul meu vechi. Doamne, câte aveam să ne spunem de-un an de zile… Odată destupat, ne-am pupat pe toate părțile, până a sosit propunerea bucătarului: muşchiuleţ de viţel la sloi cu cartofi!!
….Păi se potriveşte viţelul cu sauvignonul? O fi bine, domu’ Cristi? Şi am încercat. Prima impresie a fost că mănânc pulpiţe de pui la cuptor cu ceva iz de afumătură. Reiau vinul gălbior-verzui și-mi dau cu nasul prin el. Afumătura bate mireasma vinului, de altfel destul parfumat, plăcut și destul de îmbietor.
Notele de degustarea ale vinului se îmbină cu gustul vițelului sloit și nu știi care pe care. Cert este că nenea Iustin iar m-a făcut să-mi scot pălăria în fața unui vin de 17-18 lei, care e cam greu de bătut în momentul ăsta. Și să știți că doar cu o sticlă la masă, alături de 2-3 prieteni, nu faci treabă. Așa că am mai luat una și acum pot să vă spun că stă foarte bine cu alcoolul, simți și aciditate și tipicitate și gust plăcut acrișor și mai vrei. Sauvinion blanc Castel Starmina 2012 de la Vinarte merită încercat la serate lungi de vară, iar când se face mai răcoare, ori vă ridicați gulerele, ori mai renunțați la apă. Simplu.
….RaSto
Duminica sportivă
….Duminică am făcut sport. Adică, m-am uitat la tot meciul finalei de tenis feminin de la Toronto: Serena W. vs. Sorana C., pentru că se-ntâmplă rar un asemenea eveniment
sportiv în care să fie români implicaţi până în finale. Mi-am pregătit toate cele necesare pentru finală: cartofi wedges, brânză de capră, salată de vară cu castraveţi, cu roşii şi ceapă, cu puţin ulei şi oţet. Şi vin, desigur: fetească regală din 2012 – Casa Isărescu, adusă direct din Dragaşani de Berbecutio.
….Meciul nu începuse prea bine, era deja 3-0 pentru masculina Serena. Și mi-am adus aminte de prima experiență cu un vin din 2012 al guvernatorului. Nici papioane n-am dat. La 6-2, termin de mâncat și îmi fac curaj să torn vinul în pahar. Mă uit la etichetă, la culoarea din pahar, adulmec un pic și se termină meciul!! 6-2 / 6-0!
….Pfaiii, ce necaz mi-a fost. Ce să mai comentăm?! Începe să-mi fie frică și să am emoții și cu vinul. Dacă nu găsesc iar papioanele?…Şi începe alt meci. Aroganții de la Steaua cu bâlbâiții mei de la Dinamo. 
Până să-mi scriu eu care-i treaba cu nasul vinului, prinde chipeşul Lato o conductă de șut, de-i vâjâie timpanele lui Bălgrădean.
….Păi, nu mai bine-mi văd eu de vin? Termin masa şi închid televizorul ca să nu văd 2-0 prin pahar când să analizez mai bine culoarea, care e frumoasă, aurie cu ceva verzui în depărtare. Miroase chiar foarte frumos și încep să înghit în sec, pentru că am emoții să nu fiu dezamăgit. 
Duc la gură, îl mestec, îl resorb și simt cu plăcere corpolența, aromele fine de fructe tropicale, multe citrice și ierburi uscate. Îmi place mult cum e integrat alcoolul (de 13%), pentru că aproape că nu-l simți deloc. Post gustul nu e scurt. Una peste alta, descopăr un vin foarte prietenos și uite: prima bucurie pe ziua respectivă începuse să se arate. Și în timp ce pregăteam cele peste 6,5 papioane, aud de peste gard: Gooool…Bravoo Steluţaa!... Dădusem şi eu al doilea gol, dar în pahar.
….Şi ca să nu vă mai reţin cu sporturile mele de masă, închei recomandând feteasca regala Casa Isărescu, care mi-a plăcut alături de nişte tartine cu anşoa.
….RaSto
La Neptun precum Băsescu!
….Vrei să te simţi ca un preşedinte? Foarte bine, atunci du-te la Neptun!
….Dar, ce poţi face aici? Mai nimic, sau poate un singur lucru: să retrăieşti vremurile de dinaintea revoluţiei, pentru că aici timpul a rămas practic în loc! Nimic nu s-a schimbat: de la dotarea hotelurilor la aroganţa ospătarilor, de la meniul restaurantelor, la hoţia comercianţilor. De la caleştile antice, trase de câte o mârţoagă, de nu ştii ce pute mai tare – bălegarul sau suedezul (a nu se citi ţiganul) care o conduce, la zecile de samsari de camere, care-ţi oferă cocine ce nici în coşmarul vieţii tale nu ai crezut că pot exista! Sau… poate totuşi greşesc, puţine lucruri s-au schimbat, dar acestea din păcate în rău şi aici mă refer la hotelurile lăsate în paragină, spaţiile verzi care par părăsite, mizeria de nedescris din unele locuri şi aş putea continua la nesfârşit.
….Păcat, mare păcat că se întâmpla acest lucru. De câte ori mă duc pe terasa de la “Amfiteatru” de exemplu, îmi plânge sufletul când văd “pustiul” de azi, restaurantele “căzute” cu vesela de acum 30 de ani, hotelurile deplorabile din acest complex şi mai ales calitatea turiştilor care ajung în ziua de astăzi în acest loc abracadabrant. Ce mai caut totuşi aici? Două lucruri mă readuc an de an: melancolia şi frappe-ul de pe terasa “Mimoza”, neschimbat de când mă ştiu şi totodată cel mai bun pe care l-am băut în această viaţă. Este fenomenal, colosal, şi de fiecare dată când ajung la mare vin special aici să beau această minunată licoare! Apoi, închid ochii, iau o gură din frappe şi încerc să retrăiesc serile din anii ’90 când “lumea bună” era toată înghesuită în acest loc. Pe această terasă admiram în serile de vară, cele mai frumoase femei, cele mai lungi picioare, cei mai fini ciorapi de damă, cele mai scumpe ceasuri şi bijuterii purtate de “spuma” societăţii romaneşti. Locul acesta mi-a schimbat destinul, pentru că aici mi-am dat seama prima dată în viaţă, că femeile frumoase sunt pentru “premianţi” şi dacă doresc să am parte numai de “zâne blânde” care să mă “ocrotească”, trebuie să fiu neapărat unul dintre ei.
….Ce ironie, redeschid ochii şi văd numai indivizi dubioşi, sau care par veniţi de la “Întreprinderea 23 August” prin sindicat, copii care urla de mama focului, părinţi demenţi care îi bat în mijlocul străzii. Plâng, şi-mi vine să-mi smulg părul de pe cap de ciudă!
Deci, ce poţi face aici domnule preşedinte Băsescu? Să mergi poate, la restaurant “Cireşica”, să-ţi aminteşti meniul, muzica, servirea şi atmosfera din’89? Nu, mulţumesc!
….Totuşi, dacă aţi ajuns aici nu trebuie să ocoliţi restaurantul “Mamma Leone”. Se află pe partea stângă a şoselei ce leagă Neptunul de Olimp şi este după părerea mea, cel mai bun restaurant pescăresc de pe întreg litoralul românesc. Ajunşi aici, vă recomand: zacusca de morun, tocăniţa de rapane, ciorba de perişoare de peşte, ori de burtă de crap, chifteluţele, ori tochitura de peşte, sau saramura. Nu trebuie să uitaţi nici specialitatea bucătarului, care este în fiecare zi alta. Toate sunt excepţionale şi le veţi savura cu maximă plăcere, vă garantez! Apoi, personalul este mai mult decât amabil, servirea este ultra rapidă şi vi se poate pregăti absolut ceea ce doriţi şi mai ales cum anume doriţi să fie preparat. Curăţenia este şi ea exemplară! Dar, trebuie să fiţi atenţi pentru că un aperitiv, o ciorbă şi felul de bază, alături de un pahar de apă minerală pot ajunge la 70-90 ron/persoană, adică nu este deloc ieftin, dar cum spuneam merită pe deplin deranjul.
….Lista de vinuri este şi ea una deosebită, găsiţi aici vinuri aproape de la toţi producătorii de top din ţara noastră. Ce vin vă pot eu recomanda? Cred că nici unul, deoarece preţurile mi se par puţin exagerate. Să plăteşti pentru o sticlă de Solo Quintă de la Recaş 150 ron, Cuvee Amaury de la SERVE – 120 ron, sau Edition Sauvignon Blanc de la Basilescu – 90 ron mi se pare totuşi cam mult. La naiba, este doar o căbănuţă de lemn pe marginea drumului, nu restaurant de lux cu pian şi argintărie pe masă! Dar, cum spuneam asta este decât părerea personală şi nu trebuie să ţină cineva cont de ea.
….Concediu plăcut vă doresc!
….Bogdan
Trece timpu’ ca nebunu’, iar..
….Hai că nu ghiciţi cu cine m-am întâlnit ieri!…Cu prietena mea mai veche Favorita Langhe 2011 din Tenuta Carreta. S-a mai maturizat faţă de anul trecut. Hai că o stiti!
….Dragilor, tot frumoasă e. Uşor maturizată, dar tot cu draci în ea. 
Eu serios şi sobru, cum mă ştiţi, dar ea cu tot felul de apropo-uri. Deşi ne-am pupat protocolar, pe obraji, mă cam umezisem…de emoţie. Aşa sunt eu, mai sentimental şi-am invitat-o să vadă cum redecorasem de curând dormitorul, dar ea mi-a șoptit că ar prefera să cinăm împreună, totuși. Că niște sardine, că niște file de pește …s-ar potrivi cu părul ei bălai…Auzi!? zic, nu vrei tu un platouaș? O brânzică de capră adusă de Vio (vecina mea) de la Fetești, o roșie de-aia românească, un mezel, ceva? Știi, la noi în Chitila, zic..peștele e ocrotit de lege! Și o dăm din una-n alta și-mi povestește de copilăria ei din vie, apoi din cramă, ce-a mai făcut alea-alea…Eu o sorbeam din ochi și-i redescopeream culoarea părului galben-blonziu ca ai strugurilor vermentino (parinții ei). 
M-am făcut că m-aplec, doar ca să-i simt mirosul și de rușine, m-am cam blocat. Fata, care nu mai e o puștoaică și-a dat seama de situație și mi-a luat capul, l-a străns la pieptul ei și mi-a zis la ureche, țuguind degetele mâinii drepte în stil italian Mi-am dat cu lămâi și portocale necoapte, grapefruit și flori de câmp. Îți place?…Uhaaa…
….Vouă nu vă e cald zilele astea? Tare cald mi-a fost și mie și vedeam cum și ei i se scurgeau mici brobonele de sudoare la tâmple. Oare ce gust aveau? Să stiți că instinctul animalic a învins și m-am repezit la ea precum MM Stoica la ziariști, dar cu alt scop. Am gustat pur si simplu picăturile ușor acide, cu gust când dulce, când acrișor, fine, molcome, catifelate. Ca să mă prind de alcool (pe care nu l-am simțit deloc) a trebuit să citesc eticheta bluzei pe care o aruncase lângă pat, pentru că v-am spus că era foarte cald.
….Deja se făcuse seara târziu și chiar dacă se mai răcorise puțin, parfumul Favoritei tot se mai simțea și cred că de la el am cam adormit. O fi și de la efort, nu’ş ce să zic, dar fata nu mai era în cameră. Cred că am evaporat-o pur și simplu, dar pe noptieră îmi lăsase 7 papioane și jumătate. Acum nici eu nu mai știu cine cui le dăduse, dar zâmbeam mulțumit, semn că până la 8 papioane, tre’ să ne mai vedem și la anul. Nu?!
….RaSto
La Mer …pe strada Băcani
….Dacă nu te-ai dus încă la mare, poţi merge pe strada Băcani din Centrul Vechi. 
Vei găsi mesele şi scaunele aşezate în nisip, iar în loc de scoici, dopuri de plută. Conceptul se numeşte Vacanţă la Saint Tropez@Corks Cozy Bar şi dacă iţi plac midiile, le găseşti acolo pregătite sub îndrumarea lui Cătălin Scărlătescu, chef-ul cu părul chel de la Master Chef România.
….Treaba cu Saint Tropez-ul este că toată luna august aici găseşti rozeuri provensale după gust şi dorinţă. Vinul care mi-a placut cel mai mult este un roze Elodie făcut din syrah- Domaine de Cantarelle.
Toate rozeurile din gama Elodie au culori foarte frumoase, dar cel din syrah e ceva între salmon şi foiţă de ceapă, foarte plăcut şi apetisant. Aroma vinului chiar te face curios, pentru că simţi o explozie de căpşune proaspăt tocate, fructe tropicale şi un iz trandafiriu, care te cam zăpăcesc. Căpşunele se simt bine şi în gust, care începe dulce-acrişor, aciditate bună, vioi şi mai ales răcoritor pentru căldurile de acum. 
Ai senzaţia că bei sirop de oameni mari, pentru că la cele 12 grade de alcool, ai vrea să-l bei cu halba. Stă binişor şi cu post gustul, ceea ce-l face un vin foarte potrivit de vară, care primeşte 7 papioane.
….Şi uite-așa, vara asta mi-am făcut o prietenă – Elodie. Sper să nu dispara misterios, că nici n-o mai pot găsi cu OTV-ul.
….A votre santé,
….RaSto
.
.
.
.
Comentarii recente