4 litri Diesel vs. Riesling Italian 2012 Eclipse

Scris la 28 mai 2013 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

….La cursul susținut la WineTaste, am primit de la un coleg și bun amic Cristian B. o sticlă de vin, pentru testare. Mulțumindu-i frumos pentru încredere, m-am dus cu ea sa o testez, nu singur, ci împreuna cu alți amici, mai vechi și mai noi (Catalin A. și Ionuț P.), la agreabilul restaurant al hotelului Diesel din Floreasca. Riesling Italian Eclipse 2012 Crama Basilescu.
….Primul lucru care-l remarci este culoarea gălbuie, cu ceva verzui în el, foarte strălucitor și curat. Când duci paharul la nas, simți ceva caise și piersici coapte, un pic de must, un miros plăcut, dar nu foarte pronunțat. Nu știi la ce să te aștepti de la gust. Va fi sec, va fi mai dulceag?
….Când duc paharul la „trompetă”, încep să zâmbesc la amici și toată lumea se liniștește mulțumită- e sec! Gura se umple de fructe coapte, ușor crispy, ceva flori de vară, cu atac un pic dulceag, dar cum îmi place mie, aromat decent și corpolent, fin și elegant. E cremos și ce mi-a plăcut cel mai mult, pentru că de fiecare dată am această problemă la degustare: integrarea alcoolului. Ei bine, chiar dacă are 14,5 grade, nu le gasești pe niciunde prin gură disparate. Tot alcoolul e în corp și se așează bine.
….Restaurantul având specific basarabean, nu m-am putut abține să nu cer o limbă de vită cu sos de ciuperci în smântână cu salată verde. Dacă e ce se impunea la asemenea vin? Nu știu, dar foame mi-a fost. Iar rieslingul ăsta italian al lui nenea Gabi Lăcureanu era bun. Post gust? Mediu spre lung, cu defect evident de cantitate: mai cere încă un pahar.
….Nu greșesc dacă acord fară rezerve 7 ppn-e, iar prețul s-ar putea să vă convingă: aproximativ 27 lei sau 4 litri de Diesel. Unge gâtlejul!
….RaSto

Comenteaza

Pe drumul cel bun. F ‘autor

Scris la 27 mai 2013 in Povesti despre vin | 2 comentarii

….Dintre toate vinurile moldoveneşti (din republică) albe şi roze încercate de mine până acum, am reuşit să remarc doar acest vin: sauvignon blanc 2012 de la F’autor. L-am întâlnit la prezentarea de  la Forumul Vinul.ro din aprilie anul acesta şi-am luat o sticlă să-l studiez mai bine.
….În primul rând trebuie remarcată eticheta. Chiar interesantă și plăcută, care te atrage. Culoarea vinului este galben-verzui plăcut, foarte limpede. Nasul nu e foarte “apăsat”, dar îți vin destule fructe și mai ales flori și ierburi prin nări. Gustul îți spune că nu are prea mare aciditate, dar confirmă fructele exotice și ierburile din miros. Simți un pic de alcool (mai mult decat ar fi cazul), tușe dulci-acrișoare, multe citrice și un post gust mediu. 6,5 ppn-e.
….Un efort remarcabil față de anul trecut când numai cu rozeul F’autor m-am putut întelege în “moldovenește”. Efortul e considerabil și-mi vin în minte îndemnurile lui Bill Blinton din  11 iulie 1997 adresate românilor: ”Stay the course! Stay the course! The future is yours!”
….RaSto

Comenteaza

Concursurile de vinuri!

Scris la 26 mai 2013 in Povesti despre vin | 8 comentarii

….Scriu rândurile de mai jos, din dorinţa de a împărtăşi cu cineva această bucurie enormă a vieţii mele, participarea la concursurile de vinuri. Îmi este foarte greu să descriu în cuvinte sentimentele trăite la aceste concursuri şi mi-aş dori din suflet, ca măcar o dată în viaţa fiecare pasionat de vinuri, să aibă parte de aşa ceva. Acesta cred, că este apogeul plăcerii unui pasionat de vinuri, senzaţia de împlinire şi înnobilare a aspiraţiilor fiecăruia dintre noi. Senzaţia din sală este unică, cu paharul de degustare într-o mână şi pixul în cealaltă, prin cap trecându-ţi tot felul de gânduri, păreri şi idei amestecate despre note, gusturi şi mirosuri, vinuri anterioare, presupuneri despre ce va urma. Duci o luptă continuă cu tine însuţi, legat de corectitudinea aprecierilor tale, care te face permanent să te întrebi dacă nu ai scăpat vreun miros, dacă gustul real este cel pe care-l creionezi mental, dacă nu eşti prea rău sau bun cu punctele acordate pe munca altuia, tot pasionat de vinuri, cu siguranţă mai priceput şi mai rasat decât tine, care s-ar bucura enorm să-l înţelegi si să-i apreciezi munca şi strădaniile depuse la justa valoare. Apoi, alt pahar cu vin şi altul şi altul, povestea continuând parcă la nesfârşit. Ce să îţi doreşti mai mult? Poate clipa aceea minunată urmată de explozia de bucurie, când afli că vreun coleg mult mai experimentat decât tine, a apreciat un vin la aceeaşi valoare. Este excepţional!
….Primul concurs la care am participat a fost cel organizat la “Forumul Vinul.ro”, la invitaţia celor de la “Vinul.ro” prin vocea lui Vali Ceafalau, cărora le mulţumesc din suflet. Mi-aţi făcut o imensă bucurie băieţi, momentele petrecute atunci au fost deosebite. Mi-aţi dezvăluit o lume nouă, minunată!
….Cel de-al doilea este mult comentatul concurs: “International Wine Contest Bucharest 2013”, unde controversele şi contrele s-au ţinut “lanţ”.

….Este adevărat, nici eu nu am primit o invitaţie scrisă, sau măcar personală din partea lui Cătălin Păduraru, de aceea înţeleg punctul de vedere al prietenului Dan Micuda, îl respect şi mai mult decât atat-il apreciez. Bravo Dan!

….Dar, eu o să fiu sincer cu voi! Mi-am dorit din suflet să particip la acest concurs. Să fiu acolo, să văd cum este, să simt atmosferă, să trăiesc clipa. Şi atunci nu m-a interesat absolut nimic, pur şi simplu m-am dus la concurs. Asta mi-am dorit, asta am făcut! În plus, nu mă interesează părerea nimănui despre acest aspect. Am făcut-o pentru mine, pentru plăcerea mea şi dorinţa de a fi acolo, aşa că nu m-a interesat şi nu mă interesează nimic altceva. Recunosc, chiar dacă aş fi fost obligat de organizatori să port o plăcuţă de gât cu: “blogger fraier” şi aş fi fost scos în faţa tuturor să râdă de mine, tot m-aş fi dus. Şi ştiţi de ce? Pentru că ştiu cum sunt, ştiu că nu sunt mai prejos decât niciunul dintre distinşii participanţi la acest concurs; sigur dânşii sunt mai titraţi, au mai multă experienţă, dar în rest, toţi aveau un singur cap, nasul între ochi, picioarele până în pământ…, şi mai mult decât atât, pentru toţi a existat un început.
….Una peste alta, vă spun că a fost o experienţă fascinantă şi deosebit de plăcută, de aceea mă înclin în faţa lui Cătălin Păduraru şi îi spun: mulţumesc din suflet pentru invitaţie, oricum ar fi fost făcută ea. Mi-ai dat ocazia să cunosc oameni deosebiţi şi să trăiesc momente frumoase pe care mi le-am dorit atât de mult!
….Bogdan

Comenteaza

Dealurile Drăgăşaniului

Scris la 23 mai 2013 in Povesti despre vin, Slider | 4 comentarii

….Puţine locuri din ţara noastră se pot mândri cu asemenea panoramă. Aduce parcă cu lumea suprarealistă, ce te face dacă închizi vreo clipă ochii să începi pe dată să visezi personaje şi tărâmuri de poveste, ce par desprinse din magnificele picturi ale lui Dali. Nu îţi vine să muţi privirea, iar dacă o faci simţi cum ai pierdut partea frumoasă a sufletului tău.
Bine, eu am ajuns aici, nu pentru un seminar de peisagistică, ci după cum vă puteţi imagina pentru o sărbătoare a vinului bun. Aceasta, datorită invitaţiei Ralucai Bauer şi lui Oliver Bauer cu ocazia serbării cramei Stirbey.
….Seara dinaintea petrecerii am făcut o vizită vecinilor de la Via Sandu, unde ne-am bucurat de ospitalitatea şi vinurile lui Cornel Sandu proprietarul viei, apoi de calităţile de bucătar ale lui Oliver Bauer. O seară minunată într-o companie deosebit de plăcută.
A doua zi de dimineaţă am ajuns la crama Stirbey unde am fost întâmpinaţi de proprietarii cramei: Ileana şi Jakob Kripp, care parcă prin simpla prezenţă îţi transmiteau o stare bonoma, relaxanta şi de bună dispoziţie.
….Apoi, a început destrăbălarea cu vinuri bune, băute de la cap la coadă şi de la coadă la cap, cu “şampania” într-o mână şi cu vinul în cealaltă. Am avut parte şi de o degustare mai sofisticată cu vinuri din producţia anului 2006: Sauvignon Blanc Vitis Vetus, Sauvignonasse, Feteasca Regală Genius Loci, Novac, Feteasca Neagră, Negru de Drăgăşani, Merlot, Cabernet Sauvignon, Tămâioasa Românească Dulce. Trebuie să recunosc că toate vinurile au fost nemaipomenite, dar Novacul mi s-a lipit de suflet!
Cu toate acestea azi o să vă vorbesc despre un alt vin al cramei Stirbey care mie personal mi se pare deosebit: Prince Stirbey Crâmpoşie Selecţionată 2012.
….De ce acest vin a devenit aşa deosebit pentru mine? Pentru că mă însoţeşte întotdeauna indiferent unde mă duc, pentru că a participat la toate petrecerile mele din acesta primăvara, pentru că m-a scos împreună cu prietenii la dans desculţi prin curte la doisprezece noaptea, pentru că toată lumea din jurul meu îl adoră. A devenit nelipsit din viaţa şi de pe buzele mele. Ce mai, este ca o nevastă frumoasă pe care toţi ţi-o admiră, dar fiecare încearcă să ţi-o fure!
….Dar, de ce chestia asta? Pentru simplul motiv, că este un vin curat, proaspăt, plin de arome citrice, florale şi tot ce vreţi. Are un aer de nobleţe cu toate că nu este deloc sofisticat, te face să-l percepi ca fiind prietenul tău de-o viaţă şi niciodată indiferent de mediul unde-l întâlneşti nu te dezamăgeşte. Foarte băubil şi alunecos merge atât cu mâncare cât şi fără, la o terasă cu prietenii, sau la tăiatul gazonului. Ce mai, a devenit un membru al familiei mele şi aşa sper să rămână! Nici nu vreau să-mi imaginez cum aş putea trece această vară fără ajutorul lui. Cumpăraţi-l repede până nu îl iau eu pe tot!
Bogdan

Comenteaza