Coproducție europeană
….Câte s-ar putea spune şi povesti despre zilele astea libere şi aglomerate de evenimente şi simboluri? Dar cred că cele mai multe nu se pot spune, aşa că şi eu am să fiu scurt.
….Duminică, prima zi de Paşte, fiind în postul rozeurilor, am degustat un nou roze, alături de musafirii noştri Carmen şi Silviu. E vorba de rozeul Villa Vinea 2012, făcut din zweigelt de Mureș – o găselniță a vinificatorului italian Celestino Lucin, despre care am scris anul trecut. Iată și rodul globalizării: vin românesc, din soi austriac, făcut de-un italian. Cum vă sună?
….Ce surprinde în primul rând la vinul ăsta este culoarea. Nu gasești un sirop de zmeură și fragi mai frumos și clar decât la rozeul din zweigelt. Când îl miroși nu-ți spune multe din prima, dar dacă insiști, începe să miroase frumos a fragi, 
căpșune și zmeură, apoi ceva citrice, precum siropurile din copilărie.
….Are un gust ușor acrișor, vioi și regăsești mai toate fructele din miros în gust, ceea ce-l face plăcut. Nu e deloc tare (12,5% alcool), are ceva consistență și totul e destul de echilibrat. A ieșit un vin foarte agreabil pentru cei aproximativ 28 de lei, iar asezonat cu fructe de mare la grătar, pește, salate de sezon, brânzeturi bune și chiar pizza, fac din el un vin de terasă recomandabil. Eu m-am bucurat de el din plin în zilele astea călduroase. 7 ppn-e.
….Doamnele amatoare de large talk și nu numai ele vor regăsi un companion veritabil pe terasele însorite din vara asta.
….RaSto
1 Mai în Chitila
….O zi mai frumoasă şi mai călduroasă decât cea de miercuri-1 mai, nici nu se putea pentu o zi liberă în mijlocul săptămânii. Cum defilarea din Chitla se anulase din lipsă de clasă muncitoare, iar dezlegarea la mici şi bere se dăduse deja, am scos mesele şi scaunele de grădină. Mi-am chemat vecinii şi rudele şi-am băgat ţăndărele în locomotivă să ne spurcăm cu mici şi bere. Da, recunosc – am băut bere, dar nu mai mult de 2 pahare, cât să sting scânteile de pe piept, pentru ca fusesem schimbul 1 –fochist.
….Uitasem şi gustul de bere, pentru că dacă ai blog despre vinuri, nu poţi să scrii cu spumă la gură!! Nu ştiu ce-mi venise, dar cumpărasem de la o măcelarie arăbească niște chioftele, pe care le-am perpelit puţin şi-am vrut să verific dacă-s bune de mâncat. Erau atât de picante, că-mi amorțiseră și obrajii și limba și încă ceva, dar nu mai țin minte ce. Nu le-am spus și lor că sunt exagerat de picante, asta ca să fac și eu o poantă de șantier. Și-am deschis un vin, de care nu știu de ce m-am ferit atât timp: Riesling Castel Huniade din 2012 de la Recaş. 
După 2 pahare de apă și un colț de chiflă, mi-am băgat și eu nasul în el.
….Fiți atenți: am dat de un riesling italian cu culoare galbenă și un pic de verzui, foarte limpede. Un nas reţinut, dar cu cât îi dădeam mai multe zgâlţăituri, începea să se-arate parfumat, chiar interesant, având prin el miresme de flori, dar mai ales fructe tropicale. La prima gură zici ca-i dulceag, dar apoi îţi dai seama că e sec bine de tot. În ciuda celor 12,5 grade de alcool, îl simţi cam tare, dar cu timpul îl ierţi. Revin fructele alea exotice, gustoase şi ai senzatia unui vin corpolent, dar odată înghiţit, îţi dai seama că nu-i chiar aşa. Foarte aromat, prietenos şi de cursă lungă. Îl găsesc foarte agreabil şi destul de generos cu salatele de vară şi peştele uşor. 
La o brânza de oaie cu ridichi, face ravagii. 14 lei la Carrefour şi 6,5 ppn-e. RPC (ca să mă alături unor colegi) foarte bun. Un vin de 1 Mai muncitoresc extrem de potrivit.
….Seara am cântat dintr-un repertoriu cam vechi, dar adaptat condițiilor: Haimanale râd în soare și Iubitori de vin din toate țărarile, uniti-vă!
….
….Trăiască România muncitoare!… sau ce-a mai ramas din ea.
….RaSto
Corbul păcălit de vulpe
….Corbul frate: unul mare, cu burtă, ghiuluri, cruci, casă la şosea şi un BMW cât toate zilele, alb. Alb ca fulgul de nea, să se vadă dinţii aurii prin parbriz, şi să lucească, de însuşi Maria Sa Soarele să moară de invidie.
Pe când Vulpea, una mică, mică şi roşcată de nu dădeai nici 20 euro pe ea. Fără alea mari, celelalte lungi de nu ştie nimeni ce a găsit Corbul la ea. Şi pe deasupra săracă, săracă… lipită de gard ca “marca de scrisoare”. O căutai prin toate găurile şi conturile şi abia dacă avea pârlita de un wc. În centru (locaţie sau chirie, că de cumpărat nu e vorbă).
….Şi cum stăteau ei ca doi porumbei (e o figură de stil, înţelegeţi…), deodată Vulpea se emancipează şi zice: băi Corb – cel mai tare din parcare, nu mănâncă în centru la cârciumioara şi guriţa mea ceva? Mănâncă fă, că altfel pute de zici că ţi-au rămas doar cariile în loc de dinţi. Şi se urcă în maşină, demarează să audă tot cartierul, apoi frânează brusc în Centrul Vechi, că de ăla nou nici măcar el nu avea bani. Alege masa cea mai mare de pe terasă, comanda repede două, ba nu, trei-cinci cefe de porc cu cartofi prăjiţi şi se uită lung la meniul de vinuri. Atunci Vulpiţa îşi dă părul pe spate şi cu glas mieros îi spune ospătarului: te rog, să-mi recomanzi o sticlă de vin “la potriveala” cu ceafa, iar pentru animalul cu cioc din faţa mea, te rog să aduci votcă, să bea până… îi cresc penele!
….Ospătarul aduce o sticlă de Garassino – Tenuta Carretta Barbaresco 2005 şi începe: că are o culoare rubiniu deschisă cu nuanţe de cărămiziu, că are limpiditatea bună. 
Apoi, că are un “nas” cu fructe de pădure, gemuri afumate, condiment şi e uşor mineral. Că are un atac plăcut complex, tanini excelenţi, alcoolul integrat, finalul… Vulpea exasperată sare de pe scaun şi urlă: lung sau scurt? Cine, plânge ospătarul? Finalul frate! Ospătarul pe nerăsuflate zice: lung cu o uşoară tuşă de vanilie şi fuge speriat după platourile cu ceafa de porc.
….Corbul, bine-nţeles că s-a îmbătat şi s-a apucat de cântat. Vulpea noastră şmecherita se făcea că nu-l cunoaşte, savura pe îndelete vinul şi de gândea: are vinul ăsta o aciditate extraordinară şi e deosebit de expresiv. Neapărat trebuie să-l fac pe Corb de ceva “lovele” să-mi mai “trag” un butoi, două pentru zile negre. Dar nici nu apucă să-şi termine ideia că deodată Corbul beat, sări ca ars şi strigă: haide fă să mergem acasă. Nu, zice Vulpiţă. Banu ‘nainte ca la curve! Corbul neştiind ce face scose banul şi plăti, apoi adormi pe loc. Şi astfel a păcălit vulpiţa Corbul de toţi banii, de nici în ziua de azi nu ştie de ce a doua zi dimineaţă s-a trezit cu sute de vulpiţe care aşteptau cuminţi la uşă!
….Bogdan
Comenteaza
Scufiţă de fiţă!
….Într-o dimineaţă din vremuri imemorabile, când soarele se ridicase deja cam de o suliţă pe înaltul cerului, mămica unei fetiţe mici, mici de vreo 18-19 anişori – pe care o vom numi generic “Scufiţa Roşie”, o striga din toţi plămânii: Scu-scu-scu – fiţă de fetiţă, Scu-scu-scu – fiţă de fetiţă (ca de, era puţin cam bâlbâita)! Scufiţa Roşie, înţelese numaidecât mesajul şi dete să fugă cu scuterul din dotare. Atunci mama, cu o precizie de invidiat aruncă cu nunceagul la spiţe, iar Scufiţa după un “flic flac cu dublu tulup” ateriza cu cracii în ţărână.
….Mama zise: dute- n pppppp-ădure la bunica, şi du-i coşuleţul cu merinde, să mănânce şi “uscătura” aia ceva, măcar acum în ziua de Paşte! Că de nu, bani de cluburi şi ţigări o să mai pupi tu, doar când o să am 90-60-90 şi îmi voi găsi vreun sponsor.
….De voie, de nevoie, Scufiţa puse mâna pe sacoşă (sacoşa gen Carrefour din plastic biodegradabil) şi o “tăie” spre bunicuţa, care locuia într-o pădure de blocuri de la marginea mahalalei. Şi pâr, pâr cu scuterul şi pâr pâr cu scuterul (menţionez că scuterul nu era bâlbâit – aşa era el!) ba la o cafenea, ba la o bere cu prietenii (programul obişnuit a fetiţelor micuţe din ziua de azi) şi tot aşa până suliţa de pe cer a coborât… cu tot cu soare. Atunci Scufiţa îşi aranjă fustiţa mini, tricoul ud şi porni în grabă spre “uscătură”, ăăă…bunicuţă.
Ajunge în parcare şi aude ceva zgomote ciudate. Se aruncă numaidecât în “boscheţi” (că aşa e în jurul blocurilor din pădure) şi începe să se uite cu atenţie la scara blocului unde bunica trăgea să moară… de foame. Întâi văzu nişte umbre, apoi apăru clar ursul, lupul şi vreo două veveriţe (le-a recunoscut după dinţi). Erau încinşi la o partidă de barbut. Ce să zic: s-a cam speriat Scufiţa Roşie şi nu ştia ce să facă: se uită în stânga, se uită în dreapta se uită în sacoşă şi atunci vede salvarea. O scoate afară şi observă că era una de: “Piccini – Villa Al Cortile di Montalcino – 2006. Bun, zice Scufiţa roşie trag doar câteva “miroase” şi guri aşa… de curaj, apoi “o pun pe treabă”! Plescăie Scufiţa Roşie o duşcă, două, apoi încă două şi se minunează: frăţioare ce arome, ce fructe de pădure, ce magiun de vişine, ce de condiment… (cred că era gen Monica Tatoiu de le ştie ea pe toate…). Nas intens şi de o mare calitate, că de gust… nu pot să mă opresc! Echilibru, structură, complexitate, tanini buni şi expresivitate. La draq: acest vin chiar le are pe toate. Mai cercetă Scufiţa, mai studia şi pe când încă nici nu terminase de completat fişa vinului sticlă era deja goală! Atunci a început să urle lălăit (precum artiştii play-back ai zilelor noastre) ceva de genul: “ce aveţi voi duşmăni cu mine”; “de pe deal răsare luna, de la curve vin acuma” şi alte astfel de cugetări de ţi se rupea inima, nu alta. Deodată ca o săgeată s-a ridicat Scufiţa din boscheţi şi a pornit “ ţevuşcă” spre lup. Lupulică, lupulică (că era deja cam beată) vino tu repede şi arată-i lu’mămica ce ai sub blăniţă!
….Lupul nu mai apucă să urle decât “au” şi Scufiţa Roşie la faţă (de la alcool), sari pe dânsul, cu “pupacioiul” întrânsul! Lupul mai schelălăi ceva de genul; “urât faci fă la băutură”, apoi căzu lat, cât era el de lung!
….Umblă vorba prin pădure, că o săptămână întreagă a fost mort cu o febră musculară cât casa bunicii, şi colac peste pupăză, cică ar fi luat şi ceva boli veverice, veveriţelnice, venerice, sau cum s-ar chemând ele. Cred că, numai de la dobitoacele de veveriţe i se trage lupului cu aceste boli, că de la barbut sigur nu. Acum, toţi zic că doar apucă să apară Scufiţa Roşie pe o rază de 5 km., că lupul a şi “tăiat-o” urlând cât îi ţin labele.
….Dar, eu nu cred! E numai gura pădurii…
….Bogdan
.
.
.
.
Comentarii recente