Tarima Hill – 2010
….Tarima Hill – 2010 este un vin spaniol monovarietal din zona Alicante obţinut din Monastrell 100% (viţa de vie cu vârsta cuprinsă între 40 şi 75 de ani) şi un alcool de 15%. M-am gândit destul de mult până să scriu despre acest vin şi nici acum nu ştiu dacă am procedat bine ori nu. De ce am aceste dubii? Pentru că este un vin excepţional, care a obţinut 93 de puncte Parker, dar care poate fi achiziţionat de pe www.decantalo.com la numai la 9,80 euro/sticlă.
…Da, acesta este preţul – 9,80 euro/sticlă şi de aceea am o mare teamă în suflet că după acest articol există posibilitatea de a nu-l mai putea întâlni vreodată. Totuşi am luat decizia de a împărtăşi şi altor iubitori de vin experienţa mea, bineînţeles după ce mi-am făcut provizii pentru mulţi ani de aici înainte.
…Vinul are o culoare rubiniu închis spre mov şi este practic opac.
….Nasul începe cu fruct (afine şi mure), continua cu ciocolată şi condiment (piper negru, ghimbir, nucşoara).
…Gustul acestui vin în schimb este Dumnezeiesc! Îţi vibrează absolut tot corpul. Are un atac cu magiun de smochine, fructe coapte, cireşe şi condiment, cu o corpolentă cum rar mi-a fost dat să gust. Alcoolul este perfect integrat, nu se simte deloc, aciditatea este extraordinară, iar finalul este atât de lung de parcă îl simt şi acum în gură. Taninii sunt calzi şi netezi, iar după prima sorbitură ai senzaţia că tot corpul tău a împrumutat mirosul de la acest vin pentru ore întregi. Este practic imposibil să-l uiţi vreodată după ce l-ai băut. Nu ţi-l poţi scoate din minte!
…Tarima Hill – 2010 este un vin pe care personal îl consider un chilipir din punct de vedere al preţului, iar din punct de vedere al gustului mă simt onorat că am avut ocazia de al întâlni în această viaţă şi de al putea degusta.
….Bogdan
MasterChef cu limbă
….Recunosc, mă uit la televizor. Dar în plină dispută despre Schengen,
am preferat să mă uit la un concurs despre bucătărie. Câteodată e distractiv. Și pentru că a început ediția a 2a MasterChef România la ProTV, am decis să o urmaresc în timp ce mâncam limbă fiartă de porc cu un sos alb de brânză și ciuperci. Merge un… Cum să nu meargă un vin? Și cum se cam termină vinul de 2011, am decis să beau ultimul SB LacertA din beci.
….Combinația e peste așteptări, dar sunt atent la emisiune și în paralel, pe facebook mă distrez cu câțiva amici iubitori de vin (Dan, Bogdan și Ciprian) pe tema felurilor de mâncare propuse de concurenți, situațiile inedite și atitudinea juraților concursului. Fiecare din noi, având câte un vin în fața și fiind plini de bășcălie, pentru că, deh, ne dă mâna, fiind dincoace de ecran.
….Revenind la vin, trebuie să spun că SB LacertA 2011 l-am încercat în mai multe rânduri. Ba la o degustare la Ginger, ba la crama de lângă Finţeşti (una din cele mai frumoase și moderne crame din România), prin căteva restaurante, însă n-apucasem să și scriu de el. După răcire, ajunge în pahar pe la 9 grd C și-l adulmec regăsind acel miros tipic de sauvignon blanc: ierburi uscate, flori de câmp, soc şi agrişe, totul plăcut, dar uşor reţinut. De culoare nu mai zic, pentru că e prea frumoasă. Atac plăcut, plin, corpolent, cu toate notele florale din nas, însă cam alcoolic (14,5%) pentru mine. Într-o discuție cu Mihai Baniță pe frumoasa terasa de deasupra cramei, oenologul recunoștea că-i plac vinurile mai alcoolizate. Ei bine, se vede. Nu e un vin de chefuri și băute cu sticla pe masă și trebuie mâncare pe lângă el tot timpul. Avem de-aface cu un vin serios din care poți bea cu poftă două pahare. Atât. Dacă-l bei de sete, ieși din garanție și te duci la culcare cam repede.
….La MasterChef apare un tânăr simpatic ce impresionează cu ficat de știucă în file de zargan cu piure de ciulini și primește trei DA-uri cu felicitări + șorțul mult dorit, dar răsar și personaje din ce în ce mai tricky, jurații intrând într-o criză de râs molipsitoare, când un concurent (sudor din Argeș) termină de prezentat „varză călită cu costiţă”. Pe facebook- explozie de entuziasm umoristic și like-uri fără număr.
….Mai pup ultimele picături de vin din pahar odată cu finalul emisiunii MasterChef și mă pregătesc de culcare, pentru a fi proaspăt de scris povestea cu șopârla de mai sus.
….RaSto
….P.S. Ne revedem săptămâna viitoare, după vizita la VinCE Budapest .
Rămas bun, prietene!
….Hai că a venit și primăvara.
….Noi ne frecăm mâinile de bucurie pentru apariția vinurilor noi, iar vinarii ne pregătesc și ei surprize pentru târgurile
de primavară, unii din ei scumpind vinurile (chiar și pe cele din 2011) și cu 20%, că e loc pe piață, ce mama smeilor!
….Dar eu nu cu asta voiam sa încep, ci cu un vin cu care m-am întreținut o lungă perioadă anul trecut și de la care îmi vom lua rămas bun. E vorba aici de sauvignon blanc Castel Stârmina 2011, din care mai aveam o sticlă în beci și-am zis să-l onorăm cum se cuvine cu o pulpă de curca și legume pregătite de chef Make.
….Tot anul trecut ne-am ostoit cu acest vin. La meciuri, onomastice, agape şi băute prelungite cu Didi, Gluguță, Predi, Șerban, Luci și Silviu. L-am fugărit prin toate magazinele și hypermarkurile din București, lansând concursul cine-l gaseste cel mai ieftin, cumpără pentru toată gașca. L-am prins cu prețuri între 12 si 17,80 lei, hingherind-ul pe peste tot.
Bietul sb Castel Stârmina a fost calul nostru de bătaie, fiindu-ne un companion credincios permanent.
….Ne vom lua la revedere de la culoarea sa aurie și strălucitoare, cu mici tente verzui, de la nasul său proaspăt, vioi și plăcut de ierburi traversate de pisoi je m’en fiche-işti, și presarate cu soc.
….Vinul ăsta e gustos, cu corpolență bună și integrat alcoolic (13 %), acid și acrișor atât cât trebuie. La al doilea pahar, zic și că-i simți gustul de grapefruit și restul de citrice care-mi scapă acum, dar e sec bine. Ciocnim cu ochii umezi, ca și cum un prieten drag pleacă definitiv în străinătate, vânzîndu-și apartamentul și mobila şi e cu biletele de avion în buzunar.
….Dar să nu dramatizăm și-un cântec vesel să cântăm, pentru că am convingerea că dl. Urucu ne pregătește o replică pe măsură a vinului de 2012. Acum, la bursa celor care scriu despre vin, se fac pariuri pe prețul de debut al sauvignonului Castel Stârmina. Eu sunt convins că producătorul ne va face o surpriză agreabilă, mizând pe echilibru. Hai, că se poate!
….RaSto
A venit primăvara!
….Acestea sunt pentru mine primele zile de primăvară adevărată. Este splendid şi după atâtea zile mohorâte, triste, ploioase, friguroase, îmi vine să stau ca şopârla la soare. Nu mai vreau să intru în casă, aşa că o iau la picior şi cutreier oraşul. Culmea, am şi găsit o terasă deschisă, semn că nu sunt singurul care doreşte soarele cu atâta ardoare. Îmi comand o pizza şi mă tot gândesc la vin. Vreau ceva mai deosebit, nici aşa, nici aşa, nici clasic, nici de cursă lungă, vreau pur şi simplu să stau cu un pahar în faţă şi să mă uit la lumea care circulă grăbită în sus şi jos, încă încotoşmănată cu paltoane şi tot felul de pulovere groase.
Mă hotărăsc asupra unui vin de la M1 Crama Atelier – Leat 6500 The Origin, Pinot Gris.Oricum, are un nume… de-ţi trebuie vreo trei facultăţi ca să-l citeşti, aşa că mai bine vă zic câte ceva despre el.
Aş putea să vă povestesc, că acest vin este obţinut prin presare directă fără desciorchinare în prealabil a strugurilor, că are o componentă de aproximativ 8% vin ţinut în baricul, restul fiind în inox fapt care l-a ajutat la corp şi tot felul de astfel de informaţii, numai şi numai “să vă dau pe spate” şi să vedeţi ce deştept sunt, că de frumos…
…Oricum, trecând la argumente mai lumeşti, vă spun că mie mi-a plăcut aroma acestui vin: foarte proaspătă, florală, cu mirodenii, vanilie şi mult fruct. Am descoperit cu uşurinţă caisele, pepenele galben, banana, şi pe final condimentele care-l şi înnobilează.
…Gustul este plăcut, fructat, cu citrice şi sâmburi de caise pe final. Este un vin bogat, cu corp, aciditate bună şi un alcool integrat, dacă nu depăşeşte 10 grade Celsius la servire. Finalul este mediu spre lung şi cum spuneam, aduce o tuşă de migdala. Nu este un vin de cursă lungă, este un vin elegant, deosebit, care te face să meditezi la nemurirea sufletului, în faţa unui pahar maxim două.
…Şi cum spuneam, mă tot uit la trecători. Lumea este încă tristă la ieşirea din iarnă. Încă nu auzi zumzetul conversaţiei, paşii aceia lungi de femeie tânără, sau hohotele stridente de râs ale grasului enervant pe care îţi vine să-l împuşti. Mai stau, mai beau o gură, două de vin, mai ascult rapsodia străzii până la un moment dat, când… strada învie, fiecare fată îmi zâmbeşte, una chiar mă iubeşte, unii aleargă, alţii latră, dar toţi sunt vii, cât se poate de vii şi nu semimorţi cum am avut impresia până acum!
…O fi oare de la alcoolul de 14,5%? Nu ştiu, întreb?
…Nuuuuuuu, cu siguranţă nici nu se pune problema…, la, la, la, mai Dorule, măi…
…P.S. Desigur v-aţi dat seama că recomand acest vin cu căldură! Cu foarte mare căldură…
…Bogdan










Comentarii recente