Domeniul Coroanei Segarcea

Scris la 9 octombrie 2013 in Povesti despre vin, Slider | Un comentariu

Al patrulea episod din “Oltenia la bob mărunt”

Domeniul Coroanei Segarcea este ultima crama vizitată în cadrul mini-turneului nostru şi trebuie să recunosc că m-a impresionat profund.

Dar, să începem cu un pic de istorie: crama şi domeniul datează din anul 1884, fiind unul dintre domeniile regale. A fost administrat de către consilierul regelui Carol I – Ioan Kalinderu, membru al Academiei Romane. Din 1948 până în 1989 a aparţinut tuturor, pentru că aşa era în regimul comunist, apoi de I.A.S. Segarcea până în 2002. Din 2002 până în prezent, aparţine familiei Anghel, oameni întreprinzători şi pasionaţi de vin.

Revenind în zilele noastre, încă de la intrare te impresionează magia acestui loc. Păşeşti parcă într-o lume de poveste, cu pini seculari, alei şerpuite, vegetaţie luxuriantă, vii ce se unduiesc în puterea vântului. Rândurile de vie par măsurate şi aranjate la milimetru, la capătul fiecăruia tronând regeşte, trandafirul care respectă culoarea şi soiul strugurelui. Iar, dacă întorci capul spre crama ai impresia că te uiţi la un palat medieval şi aştepţi parcă s-apară, prinţi şi prinţese împodobite cu petale de flori şi ciorchini pe post de cercei.

Dar, să le analizăm pe rând: domeniul are în proprietate 300 hectare de vie, toată pe rod şi toată din clone de calitate plantate din 2002 încoace. Structura este: 60% soiuri roşii, 30% soiuri albe şi 10% roze.

Crama în formă de cruce, a fost renovată în 2006 după planurile arhitecturale originale; este o cramă construită pe patru nivele, gravitaţională. Păstrează patina frumoaselor vremuri interbelice, cu toate că din punct de vedere tehnologic este una dintre cele mai moderne din România.

De sănătatea viei au grijă consultanţi italieni, iar pentru frumuseţea şi bogăţia gustului vinului, trudesc două doamne şi anume: Cornelia Anghel proprietara domeniului şi Ghislaine Guirand oenolog francez. Amenajarea peisagistică reprezintă tot o pasiune de familie, astfel explicându-se cele 26.000 cuiburi de trandafiri care fac din acest domeniu unul special.

Vinurile făcute aici sunt vândute în mai multe game:

Elite – destinată segmentului de retail, cu vinuri proaspete fructate şi nebaricate;

Prestige – destinată segmentului HoReCa, cu vinuri roşii baricate (şi chardonnay-ul baricat cinci luni);

Blue Train – destinată pieţei externe, cu etichete concepute sub forma unor scrisori, ce pleacă de la ideea arhaicelor partide de şah prin corespondenţă, sau a parfumului epistolei aruncate în sacul de corespondenţă al trenului, ce şi acum se aude în fiecare dimineaţă la fix 8,58 minute din întreaga vie.

Ca un omagiu al faptului că din data de 14 septembrie 2010 Domeniul Coroanei Segarcea a devenit furnizorul Casei Regale a României, în dată de 11.11.2011 a fost lansată colecţia de vinuri premium Principesa Margareta.

Apoi, în anul 2012 a fost lansată încă o colecţie de vinuri premium, numită Minima Moralia, construită pe o idee de “virtute concept”. În această colecţie sunt şase vinuri, două albe, un roze,  trei roşii. Cinci dintre ele sunt cupaje, unul monovarietal – cabernet sauvignon 2008, numit Minimă Moralia – Recunoştinţa!

Datele generale despre gamele de vinuri le găsiţi pe site-ul domeniului adică aici.

Cum spuneam, am fost foarte impresionat de această cramă, poate şi pentru faptul că până să ajung aici nu ştiam absolut nimic despre ea. Personal cred că nu are vizibilitatea pe care o merită şi trebuie făcut ceva în acest sens. Domeniul este o bijuterie şi este păcat, mare păcat să nu-şi ocupe locul pe piedestalul pe care-l merită.

P.S. Mulţumesc Claudiei Alstani – director marketing pentru primirea, prezentarea făcută şi domnului inginer Mihai Anghel – proprietarul cramei, pentru explicaţii şi compania deosebit de plăcută!

Bogdan

Crama Segarcea

{lang: 'ro'}

Un comentariu

  1. Sunte-ti intr-o regiune cu adevarat vitivinicola, la dl Popa A am testat vinul vostru, pe care l-am evidentiat din cele multe mostre apreciate la moment, BRAVO! duceti faima plaiului mai departe!

Trackback-uri/Pingback-uri

  1. O Margaretă de Sf. Valentin » Povești cu vin - [...] rezum la impresia lăsată nu numai atunci când l-am degustat pentru prima oara în august 2013 la cramă, ci ...
  2. Fresh chardonnay » Povești cu vin - [...] putut abține să nu pun în coș un vin nou pentru mine. Chardonnay-ul 2014 din gama Elite de la ...
  3. #winelover-i in Romania » Povești cu vin - [...] 22 august, fiind preluați de neobositul sherif de Oltenia - George Wine, au luat direcția Domeniului Coroanei Segarcea, unde Radu ...

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Bloguri, Bloggeri si Cititori