În dealul Orheiului

Scris la 23 octombrie 2014 in Povesti despre vin, Slider | Un comentariu

—Nu ştiam nimic şi nici nu degustasem vreun vin de la Chateau Vartely  până la excursia la cramă iniţiată de Wine of Moldova de la începutul lunii ăsteia.
—După un drum nu departe de Chișinău, am ajuns la Orhei, oraş din zona viticolă Codru, unde în deal am fost întâmpinaţi de un ghid îmbrăcat în ginerică, vesel şi cu o engleză foarte bună. Ne-a alergat puțin dând turul cramei și al întregului complex turistic lăsându-mă cu gura căscată, până am poposit într-un mare, frumos și elegant restaurant, unde la intrare se afla  un simpatic bătrânel saxofonist acompaniat de pian. Nici eu nu insist asupra circuitului, pentru că aș prefera să aflați povestea locului de aici.
—Odată pusă masa și aliniate vinurile pentru degustare, toți am început să ne revenim în simţuri din alergătura și agitația de pe drum și nu ascund că nu aveam nicio bănuială cât de mult avea să-mi placă unul din vinuri: feteasca regală. Culoare straveziu-gălbuie, dar cu o aromă atât de plăcută…  puternic florală în amestec cu fructe de albe de vara și foarte promițător. Degustând vinul pe terasa restaurantului în amurgul de deasupra Orheiului, aud din spatele meu: jak cudownie pachnie i smaczne! Colegul de excursie, Wojciech din Polonia, zâmbea şi el mulţumit şi se uita în zare. Atmosfera, vremea, compania, dar mai ales locul superb al întregului complex de acolo nu avea cum să nu-ți dea o stare de bine, de satisfacție și de liniște. Am început amândoi să comentăm notele de degustare. Are aromă de fructe, e și vegetal un pic, nu e subțirel, dar vioi, plăcut și mai ales răcoritor. Mineralitatea, aciditatea și echilibrul bun al alcoolului sunt așezate binișor. N-am mai avut timp să-i explic scala mea de notare în papioane și-am rezumat că 7 papioane ale mele cu cele 84-85 puncte ale lui ar tebui să fie evaluarea acoperitoare pentru un vin tare simpatic. De abia aștept reîntâlnirea cu feteasca regală de Vartely.
—Toți ceilalți au continuat cu restul de vinuri roșii făcând toți cu ochiul spre Taraboste, dar eu eram în plină admirație la a doua sticlă de fetească regală făcându-mi planuri pentru vizita de anul viitor împreună cu prietenii, întregul resort  fiind făcut să nu mai pleci de-acolo, ca o insulă creată special pentru iubitorii de vin și relaxare.
—Vedeți și voi pozele de mai jos și spuneți-mi dacă nu vă provoacă?
—Cu bine,
—RaSto

Câştigă cu Vin2.ro

Scris la 21 octombrie 2014 in Povesti despre vin | 3 comentarii

Trandafirul galben

Scris la 19 octombrie 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

“Scrie pe Vin2.ro” cu povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Bogdan Caracaleanu

—Nu, nu urmăresc să fac cronica filmului cu Florin Piersic, Marga Barbu și ceilalți, ci doar să prezint un vin cu aromă și culoare în ton cu numele filmului și care cred că și-ar fi găsit loc prin paharele servite prin saloanele Agathei Slătineanu (înainte sa dea buzna Mărgelatu).
—Pentru al doilea an consecutiv, în scurta noastră vacanță prin Ardeal, ne-am făcut drum la una din cramele relativ noi apărute in zona Târnavelor, Castel Vinum.
—Nu am cum să uit că drumul ce șerpuiește la baza dealului pe care se află viile cramei, acum câțiva ani era sa se surpe datorită “istețimii” localnicilor. Dealul din zonă, cunoscut sub numele de Dealul Cerghidului, a fost plantat cu vii încă de pe vremea Împușcatului. După revoluție, în scurt timp au fost scoase toate viile, așa că drumul a început să o ia la vale. A fost nevoie de niște austrieci să cumpere terenuri în zonă, să le planteze cu viță de vie ca situația să se stabilizeze.
—Trecând la vinurile cramei, pot spune că am încercat în ultimii ani mai multe vinuri de la ei: albe, roșii și roze, impresiile fiind destul de diferite.
—Rămânând (din degustările anterioare) cu impresia că la vinurile albe, în special, există acolo cineva (daca nu sus, măcar foarte aproape) care le iubește, am insistat tot pe această culoare de vin, chiar dacă eu sunt un declarat fan al vinurilor roșii.
—Cea mai recentă degustare a fost a unui Gewurtztraminer 2013 din gama Premium. Îl încercasem și în varianta 2012 și rămăsesem cu o impresie plăcută. Este un vin sec, cu o culoare galben pai și un nas tipic dominat de arome de trandafir si coaja de lămâie.
Gustul este plăcut, proaspăt, dominat de aceleași note de trandafir și citrice. Alcoolul (13,5 %) este extrem de bine integrat, iar aciditatea atât cât trebuie pentru ca vinul să fie foarte ușor de băut chiar și în această toamnă capricioasă. Postgustul este destul de lung, astfel că per ansamblu este un vin extrem de reușit și ar merita 85 pct.
—Acum sunt convins ca Mărgelatu ar fi lăsat bucuros anasonul  pentru Gewurtz, iar Buză s-ar fi rostogolit de pe cal cu mai mult entuziasm după ce ar fi sorbit câteva pahare din licoarea de pe Târnave, asta înainte sa apară oamenii trimiși de Aga Mavrodineanu.
—Ce vremuri…

Vizita de lucru la Alcovin Măcin (publicat in vinul.ro)

Scris la 16 octombrie 2014 in Povesti despre vin, Slider | Un comentariu

Dând curs invitaţiei prietenilor de la Măcin, într-o frumoasă zi de mai împreună ca încă câţiva bloggeri de vin, am purces la drum. Am plecat dis-de-dimineaţă, drumul fiind lung şi anevoios, dar compania colegilor şi prietenilor, a făcut ca timpul să zboare parcă cu viteza luminii şi aproape fără să ne dăm seama  ne-am trezit pe ponton la Brăila traversând braţul Macin (sau Dunărea Veche). Aici, parcă am ajuns în zona crepusculară, sau ţinutul uitat de timp, traversarea Dunării făcându-se printr-un loc ce părea de mult uitat, cu “bacurile” ce suportau încă cu stoicism trecerea celor “o sută de ani” peste ele. Dar în fine, dacă eşti puţin curajos poţi face “pasul cel mare” traversând pe malul opus, mai ales că durează doar câteva minute, ca să nu mai vorbim, că tocmai acest lucru face “sarea şi piperul” ţării noastre, care nu ne dă niciodată voie să ne plictisim

Ajunşi cu bine la Măcin, am vizitat mai întâi parte a viilor din zona Cerna în arealul dintre “Parcul Naţional Munţii Măcinului” şi “Rezervaţia Silvică Dealul Chervant”, unde societatea deţine  aproximativ 150 hectare din totalul de 300 (restul de 150 hectare aflându-se pe dealul Carcaliu). Vii excelent întreţinute, cu soiuri plantate de la celebrul Aligote, Feteasca Albă şi Regală, Sauvignon Blanc, Muşcat Ottonel, Tămâioasa Românească, Riesling Italian, Chardonnay şi Viognier, până la soiurile roşii: Merlot, Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Shiraz, Feteasca Neagră şi Petit Verdot.

În crama, după un prim tur de recunoaştere, am zăbovit puţin mai mult în vinotecă, care aici poartă numele vestitului bandit Terente – “Regele balţilor”. Se pare că Terente s-a născut în această zonă, face  parte din istoria locului şi de ce nu – mai bine să ne amintim de el la un pahar de vin (mai ales femeile – la bărbaţi numele însemnând frustrare), decât cu ajutorul institutului Mina Minovici, unde legenda spune că se mai păstrează încă, “o mare parte” din trupul său şi anume – bărbăţia!

Dar, uite că ne-am luat cu vorba şi am uitat ce-i mai important, adică descrierea vinurilor!

Trebuie mai întâi să recunosc că, gazdele noastre s-au întrecut pe sine, bucatele care ne-au fost servite au fost excepţionale, prezentarea vinurilor captivantă, iar asocierea una foarte potrivită. Nu o să vă vorbesc despre toate vinurile degustate, pentru simplul motiv că, nici măcar un singur iubitor de vin din această ţară şi nu numai, nu ar trebui să rateze o vizită măcar de o zi în această cramă. Trebuie să cunoaşteţi la faţa locului aceşti oameni minunaţi, să simţiţi pe viu cum vă transmit bucuria când vorbesc despre vinuri şi munca lor, plăcerea şi mulţumirea care li se întipăresc pe fată în momentul în care-şi dau seama că-i înţelegeţi şi apreciaţi măcar o fărâmă din ceea ce fac ei cu atâta dragoste pentru vie şi vin.

Acum vinurile:

Aligote – Curtea Regata 2013, alcool 12,5%, alb sec. Este vinul fără de care eu personal nu concep o masă cu peşte de pe litoralul românesc, Delta Dunării, ori aiurea. E deja o tradiţie să-l comand chiar înainte de a alege peştele, considerând că aromele lui florale, citrice, apoi cele de pere sau pepene galben contribuie excelent la savoarea şi plinătatea mesei, indiferent de tipul peştelui ales. Nu este de neglijat nici mineralitatea vinului ce te duce cu gândul la mirosul canalelor Deltei Dunării, al pământului şi al stufului unduit de vânt. Gustul vine cu note de mere verzi şi proaspete, citrice răcoroase şi continuă cu un post gust lung şi uşor tonic.

Trei Braţe – 2013, alcool 12,3%, alb demisec.

Asamblaj din trei soiuri: Feteasca Regală, Feteasca Albă, Tămâioasa Românească, care din punct de vedere simbolistic reprezintă cele trei braţe al Dunării.

Dacă aromele sunt pe palierul florilor de trandafir, fructelor coapte de genul caiselor, pepenelui galben, sau perelor, gustul vinului bine răcit, este incredibil de fresh şi răcoritor. Un vin echilibrat, aromat şi zglobiu, pentru care juri că a fost creată sintagma – “vin de vară”. Asta, poate şi din cauza alcoolului relativ scăzut (comparativ cu vinurile zilelor noastre care au alcoolul în jur de 14%), care-l fac uşor băubil şi de cursă lungă. O să-l încerc cu siguranţă, într-o noapte fierbinte de august, îmbrăcat sumar, sau poate nu, undeva prin Vama Veche cu persoana potrivită. Dacă cumva îmi “iese”, o să aflaţi imediat, dar bineînţeles după domnişoara în cauză!

Renatus Roşu – 2012, alcool 13,5%, roşu sec. Este un asamblaj format din: Cabernet Sauvignon, Merlot, Petit Verdo, Feteasca Neagră asociate de către producător cu cele patru elemente ale existenţei vieţii: soare, aer, apă şi pământ. Acest vin excelează prin arome de fructe vanilate, de la cele de pădure coapte, până la vişine şi cireşe amare, apoi ciocolată neagră, piper şi cuişoare. Toate laolaltă fac ca aceste arome să îmbrace forme elegante, rasate şi uşor feminine.

Gustul este unul echilibrat, catifelat, cu note de compot de vişine şi ciocolată. Un vin nu prea corpolent, dar elegant şi cursiv, fără tanini puternici, versatil şi plăcut de băut în orice condiţii, asociabil la o multitudine de meniuri gastronomice. Mai există un Renatus Alb, pe care însă, vă las plăcerea de al descoperi singuri.

Închei prin a vă spune, că dacă nu de la Bucureşti sau din altă parte a ţării, măcar vară de la Mamaia, între două cluburi, sau poate într-o zi mai puţin însorită, merită să daţi o fugă până la Alcovin Macin. Se ajunge uşor pe drumul de Tulcea, apoi spre Ciucurova, Horia, Greci, Macin. Iar acolo, cu un pahar de vin rece în mână, cu siguranţă o să mă pomeniţi!

Bogdan

Excursie foto pe la crame

Scris la 15 octombrie 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

—N-am stat prea mult pe gânduri atunci când Cristi P. mi-a propus să dăm o tură de o zi și jumătate prin câteva crame din Dealu Mare la pachet cu inițierea în arta fotografică prin intermediul lui Simion B. Îmi doream demult să învăț cât mai multe despre fotografie, cunoștințele mele despre DSRL și MIRRORLESS fiind aceleași pe care le au băsiștii despre onoare și moralitate. În plus, atunci când văd postările lui Mihai O. sau din Crame România mă apucă sevrajul de invidie, iar lucrurile astea trebuiau îndreptate.
—Mi-am luat câțiva prieteni și pe 20 septembrie ne-am îmbarcat spre prima destinație: S.E.R.V.E. Aici am avut parte de o primire tovărășească în vie, unde am luat în vizor plaiurile de merlot din toate pozițiile cu un SONY care avea prea multe butoane pentru mine. Ce-a ieșit se vede. După tura prin cramă și exemplificarea altoirii, am tras un shutting prelung și panoramic la sauvignon+fetească din Terra Romana 2013, până mi s-au aburit lentilele.
—Fuga la Casa Colinelor pentru masa de prânz unde am pozat grădina cu bostani din Albă ca Zăpada și am degustat un vin special (tămâioasă cu șarbă!!), hai repejor spre LacertA, unde ne aștepta Mihai B. scăpat de un grup de turci tocmai ieșiți din ramadam și puși pe petrecere. M-am retras pe terasa de sus și-am tot fotografiat până am terminat sticla de Rheinriesling. Pozele au ieșit toate Zeiss, iar eu era să mă fac țăndări pe scara melcată.
—Nu mai lungesc vorba și ajung la finalul excursiei de duminică, unde desăvârșirea mea ca fotograf amator s-a produs la Conacul Bellu, luând tufă cu tufă în obiectiv, de data asta cu un alt aparat. La Conacul Urlățeanu era deja mai ușor pentru că aveam ceva experiență, dar aici mi-a atras atenția o sticlă de fetească albă 2013. Floare de Luna Private Reserva de la Halewood. Când știi că a mai luat și medalie de aur la Concours Mondial de Bruxelles 2014, nu mai stai pe gânduri și o cumperi.
—Făcută din struguri de Apold Sebeș și maturată în baricuri, feteasca albă are o culoare de chardonnay, adică gălbioară-auriu stălucitoare. Nu-ți mută nasul pentru că aromele sunt reținute și aduc a măr necopt, dar și ceva citrice. Se simte lemnul baricului și în gust, dar nu păcătuiește, iar atacul dulceag îți spune că e un demisec la limita de jos a restului de zahăr. Pentru o fetească albă are o structură robustă, neobișnuită față de ce-am băut până acum, dar o scoate la înaintare aciditatea destul de ridicată. În ceea ce privește alcoolul (13%), iese cam tare în față și rămâne și pe final un pic, într-un post gust scurt spre mediu. Per total, amatorii de spriț și cei cărora secul prea sec le displace, ar putea găsi vinul lor de cursă lungă. Cu 6 papioane și ceva date de mine, cred că i-au prins în zi bună pe cei de la Bruxelles, dar lucrurile astea se pot întâmpla oricui.
—Așa că week-end-ul s-a încheiat cu multe fotografii, prieteni noi, revederea cu cei vechi, crame și un vin medaliat. Nu-i puțin, nu?!
—Cu bine,
—RaSto