„Master Chef” de Chitila
—De când ne-au năpădit emisiunile TV de cooking, mi-au stârnit și mie talentul în bucătărie. Ba, mai mult, m-am apucat și de ceva cursuri.
—Aseară, în așteptarea celor două emisiuni de pe PRO TV și Antena 1, am pus de-un file tilapia cu două garnituri, încurajat fiind și de vinul cumpărat de la Wine Republic. Mă plimbasem printre rafturile magazinului și m-am tot frecat de viognierul argentinian. Ajuns acasă, până să se racească bine vinul, am pus la fiert spanacul, iar soteului de dovleac i-am administrat niște sos de pește pe bază de wasabi, doi creveți mici pentru impresie și un moț mic de icre de somon. Ce a ieșit se vede în poză.
—Despre vin, însă, se poate povesti mai mult, mai ales că s-a potrivit bine cu mâncarea. Culoare gălbuie (lemon-lemon) cu inserții verzui, dar și strălucitor. Cules dintr-o plantație de zonă înaltă, unde ziua e cald și noaptea răcoare bine de tot, cu toate că nasul nu dă pe-afară, îi remarci notele florale, ușor exotice, care te ademenesc.
—Viognierul de Alamos (Catena, Mendoza) care te atacă cu gustul său înșelător dintre caise și piersici, pare să aibe o aciditate medie, e robust spre corpolent, cu apucături de vin complex și unge bine fiecare îmbucătură. Un vin sec care se joacă zglobiu cu aromele și care stă bine la capitolul post gust. Cele 13,5 vol. de alcool se așează molcom și nu ies în evidență. Cu 7 papioane alocate, l-am stins de bucurie că Angi de la Hell’s Kitchen a ieșit din emisiunea-concurs.
—Poftă bună!
—RaSto
Good Wine de Moș Nicolae
—Târgul Internațional de Vinuri Good Wine ediția de toamnă s-a suprapus cu începutul iernii în București. Și cu zăpadă și cu frig, dar și cu Moș Nicolae (pe care l-am văzut cu ochii mei pe la mai multe standuri, împărțind câte o mică ciocolată doamnelor și domnișoarelor care n-au găsit nimic în ghetuțe). Pe o vreme câinească și fără să mai coincidă cu Gaudeamus, vizitatori tot au fost.
—Fiecare ediție se vrea cu multe noutăți, cifre, inedit și vânzări. Au și fost. Fără să respect cronologia evenimentelor, am să înșir ceea ce eu am remarcat și am încercat să rețin.
—Mai întâi că a venit Wine Of Moldova cu un frumos stand, reunind mai mulți producători din Republica Moldova. Vineri am și participat la conferința de presă, unde mi-am completat informațiile primite cu două luni în urmă. Am apucat să mă revăd cu câțiva prieteni pe care i-am cunoscut la Chișinău, dar și cu cei de la Purcari și Crama Ceptura (supusă unui program nou de rebranding), care au avut standuri separate și care au prezentat mai multe vinuri noi.
—Din punct de vedere al organizării târgului de vinuri, a apărut mult așteptata garderobă (de la etaj) și faptul că nu s-a mai gătit nicio prăjeală în incinta pavilionului, lucru ce ne-a bucurat enorm pe toți, cât și culoarele mult mai aerisite între standuri Felicitări!
—Majoritatea standurilor au fost din ce în ce mai cochete, iar faptul că aproape fiecare expozant și-a putut păstra poziția din edițiile precedente a fost de mare ajutor, pentru că te puteai orienta mai ușor.
—La standul SmartDrinks am asistat la lansarea vinului Vila Babiciu. Un marselan mustăcios cu poveste de familie și livrat sub forma unui laptop oltenesc. Prezența lui Cătălin Scărlătescu la eveniment ne-a asigurat asocierile pe bază de grătar și secretul succesului de la Hell’s Kitchen: pe ei, pe mama lor!
—La Crama Averești, domnul Claudiu ne-aștepta cu zghihara și sauvignonul de 2014, de care m-am bucurat ca de fiecare dată, cu aligoteul, dar și cu următorul său hit de primăvară 2015: un roze șmecherit din cabernet. O să-l vedeți voi!
—Simpaticul Cosmin a colorat și mai mult standul Vincon, unde Jad-ul a fost din nou vedeta.
—La standul celor de la Petro Vaselo s-a prezentat pentru prima dată în public Gran Cru 2013 – cupaj de Cabernet (70%) și Merlot (30%), dar nu uitați de chardonnay-urile lor. Mie mi-au plăcut.
—Moșia Tohani a adus recent lansatul merlot Principele Radu, însă, eu tot cu Cuvee Nicolae mă țin prieten. Știe Oana!
—La S.E.R.V.E. mi-au făcut cu ochiul Millenium alb 2013 și rozeul 2014 din gama Terra Romana. Rozeul se anunță ca mare favorit la Centura Roze din 2015. Sper să-l mai găsim până în mai, că astea se dau repede.
—Casa de Vinuri Cotnari, care de ceva vreme umblă cu ceva mai mare abilitate la imaginea sa internațională, avut un moment special, invitând corpul diplomatic acreditat în România. Sâmbătă, standul lor s-a umplut de ambasadori și consuli, la care comisia de diplomați a ales ca cel mai bun vin românesc pentru anul 2015 să fie de la Casa de Vinuri Cotnari, pe primul loc clasându-se Busuioaca de Bohotin – Colocviu la Paris. Point est marqué!
—Și pentru că am ajuns la capitolul reprezentare internațională, momentul reîntâlnitii cu Marilena Ardelean a fost cât se poate de special. Ratasem conferința de presă al lasării cărții sale de vinuri românești, dar n-a putut pleca fără să-mi scrie câteva cuvinte. Cartea, de o calitate excepțională a fotografiilor și a printului, dar mai ales a interesantei abordări – asocierea cu bucătăria italiană – va face obiectul unui articol separat pe vin2.ro. Un pic de răbdare, vă rog!
—Asociația Producătorilor de Vin din Drăgășani au venit cu cele mai bune vinuri ale lor, din care am remarcat două de la Știrbey (s. blanc 2013 și crâmpoșia 2013), feteasca regală Via Sandu și cupajul alb (pinot gris+fetească regală) Avincis.
—Liliac Winery a și lansat recent îmbuteliatul Young Liliac. S-a creat ca o mica tradiție, ca la fiecare final de an să apară proaspătul vin de Lechința. O nouă etichetă si două variante de vinificare: Fresh: sauvignon blanc+pinot gris și Fruty: fetescă albă+muscat. De abia aștept să fie puse-n vânzare. M-am mai bucurat iar de sauvignonul 2013, de pinogris-ul din același an, dar și de întâlnirea absolut întâmplătoare cu Ioana.
—Crama Oprișor a făcut cu greu față asaltului împătimiților de Etichetă Roșie – Cabernetul 2012 recent lansat. Doar experiența, abilitatea și flerul de experimentat om la stand al Luminiței au mai domolit neostoita poftă de vin, astfel încât să ajungă la toată lumea.
—La Viile Metamorfosis am făcut cunoștință cu sauvignonul Colțul Pietrei. Mi-a plăcut, dar sigur trebuie aprofundat în laborator. Să treacă sărbătorile astea mai repede și mă apuc de treabă.
—Crama Gîrboiu nu ne lasă să ne liniștim deloc și ne propune să ne îndreptăm atenția spre o nouă gamă: Tectonic. Eu cu șarba m-am înțeles cel mai bine, dar alții vor găsi și gewurtzul ca fiind interesant sau muscat ottonelul, pentru că toate sunt proaspete – 2014.
—Am redegustat crâmpoșia în toate variantele de la Intervitt cu mare plăcere, Andrei fiind asaltat de clienții care cu greu își puteau lua ochii de la exemplarele pur sânge ce tropăiau elegant pe podiumul standului. Prezența, ideea și realizarea standului le-am felicitat de cum am ajuns acolo vineri.
—Master Class-ul de vinuri din R. Moldova fost cel pe care l-am remarcat pentru ziua de duminică, unde Cătălin Păduraru ne-a prezentat câteva vinuri. Am remarcat în mod special vinul La Petite Sophie de la Gitana Winery, pe care l-am comentat pe scurt cu Marinela, care m-a convins să-l și cumpăr.
—Desigur, au mai fost momente interesante, dar în fuga relatării sigur le-am mai scăpat.
—GoodWine-ul a devenit din ce în ce mai profi, mai specializat și e imposibil să nu remarci că în afară de promovare, acțiuni de marketing, concurență și un mare nivel de așteptări, e o permanentă reîntâlnire cu vinuri din ce în ce mai bune, dar și o revedere cu prietenii mai noi sau mai vechi.
—Pentru că vinul e pentru prieteni!…e mai mult pentru armonie și pentru dezlegarea limbii, decât pentru încrețirea frunților. Sau poate e doar părerea mea…
—Restul, găsiți pe alte blogguri.
—Cu bine,
—RaSto
Concurs Concurs Concurs
Poţi câştiga una din cele 3 invitaţii la
Târgul Internaţional de Vinuri GoodWine
din perioada 5-7 decembrie din pavilionul C1 Romexpo
dacă răspunzi corect la întrebarea:
Ce fetesca albă a ocupat locul întâi la concursul din 15 august susţinut pe Lacul Mogoşoaia?
Vor fi luate în considerare doar răspunsurile corecte în comentariile din articolul
“12 dusi cu pluta” până la data de
4 decembrie ora 15.3o
Succes!
Mai multeChateauneuf-du-Pape, deuxième épisode
—Următorea escală din excursia zilei de 29 octombrie din Chateauneuf-du-Pape (Cht9dP) a fost Chateau Fortia. Aici lucrurile păreau a nu fi fost pregătite pentru vizită, dar managerul cramei, un fost chimist de multinațională, pe nume Pierre Pastre, ne-a luat tare cu istoria proprietății, a viței de vie și restul organizării de-acol, după care ne-a înșirat mai multe vinuri din ani diferiți. Ce merită a fi reținut este că din cele 30 de hectare, Pierre a hotărât să facă anual doar 4 vinuri: un alb și 3 roșii. Din cele roșii, se mândrește cu Cuvee du Baron și Cuvee Reserve. Din multe alte explicații, omul părea ușor nevorbit și aproape că ne ținuse și un mic discurs politic, în care ne explica ce are de înfruntat, despre cum legile îl blochează adesea, despre încâlcelile legislative și cum nu poate să se bucure mai mult de ceea ce-i place cel mai mult să facă.
—În timp ce savuram blendul alb din 2011 (făcut din clairette, roussane și grenache alb- doar 10%), pe unul din colegi îl mănâncă unde nu trebuie și întreabă de ce este așa scump vinul din Cht9dP? Evident că omul s-a încruntat ochindu-l și a întrebat față de ce? de cel chilian? Și americnul nostru spune neinspirat da, de cel din Chile!! Își suflecă Pierre mânecile și ne răspunde: costul/om pentru o zi de cules în Cht9dP este de 12 euro/oră, pe când în Chile este de 6-7 dolari/zi!! Mai continui? Ne-a cam răscolit răspunsul ăsta și mai de jenă, mai de plăcerea vinului am cumpărat o sticlă de alb (16,5 euro) pe care l-am și dus în țară.
—La plecare am mai dat un ochi chateau-ului, pentru că era așa cum îmi închipuiam eu la începutul zile că ar trebui să arate: o clădire veche, frumoasă, cu ceva mister, dar mai ales eleganță.
—Se înoptase, iar cina urma să o luam în apropiere de Orange, acolo unde se spune că ar fi cel mai reprezentativ restaurant din zonă Table de la Sorgues. Și le-am dat dreptate, pentru că tot ce-am degustat acolo era la superlativ. S-au plimbat zeci de vinuri de peste 90 de puncte Parker ca la defilare și puteai să auzi murmurele de plăcere gastronomică și enologică, de parcă rula un fim pentru adulți în background. La un moment dat, mi-am făcut curaj și cu acordul gazdelor de la Fédération des Producteurs de Châteauneuf-du-Pape și le-am cerut permisiunea ca spre final să prezint un vin din România. Au acceptat cu surprindere, dar și cu prietenie atunci când le-am spus că în aceeași seară, în București, se aniversau 20 de ani de la lansarea primului producător privat de vinuri românești S.E.R.V.E. Legătura franceză a firmei, prin fondatorul său Guy Tyrel de Poix, a facut publicul și mai atent, dar și pentru că ineditul era triplu: soi românesc, sărbătorirea celor 20 de ani, cât și lansarea unui vin omagial Cuvee Guy de Poix. Pentru cei 22 de prezenți, cele două sticle (pe care am apucat să le și decantez 30 de minute) au fost aproape insuficiente, iar suprapunerea cu prezentarea de brâzeturi locale a picat la țanc cu vinul românesc. Noii mei amici Arto (din Finlanda) și Magnus (din Suedia) m-au întrebat imediat cum ar putea să cumpere acest vin și cât costă, dar din păcate nu eram pregătit, încă, să răspund. Cu ce impresii a rămas Magnus despre acest vin, puteți găsi aici și îi rămân recunoscător pentru review.
—A fost o seară de neuitat. La Mulți Ani S.E.R.V.E. și pe curând Chateauneuf!
—A doua zi urma drumul spre Montreux și mult așteptata seară de BYOB. Alte vizite, alte povești cu vinuri.
—Pe curând,
—RaSto
Comentarii recente