Crăciun rustic la Arbanaş
Acum, că este o perioadă mai relaxantă, îmi place să răsfoiesc fotografiile din perioada sărbătorilor de iarnă şi să retrăiesc cu ochii minţii clipele frumoase ale acelor zile.
După cum aţi bănuit, crăciunul l-am sărbătorit la Arbanaş, un sat rustic, protejat UNESCO, aflat în imediata apropiere a oraşului VeliKo Tarnovo. Am preferat să serbez aici crăciunul cu un grup de prieteni, pe de o parte, deoarece sunt prea sărac pentru a sta acasă, iar pe de alta pentru frumuseţea magnifică a acestor locuri. Cum spuneam, preţurile au fost modice, un sejur pentru două persoane de patru nopţi, cu mic dejun şi două mese festive nu a depăşit 150 euro.
Deci, daţi navală! Este un loc minunat pentru relaxare, aventuri nebănuite cu amanta, sau băute crâncene cu prietenii. Camerele sunt mari şi primitoare, în general mobilate rustic şi nu depăşesc 25-30 euro/noapte, iar restaurantele sunt intime, primitoare şi se mănâncă excelent. Ospitalitatea bulgarilor este ok.,dar parcă sunt ceva mai maleabili decât romanii. Vă pot da şi câteva mici exemple!
De cum am ajuns la Hotel Izvora unde rezervasem o cameră tip suită, am fost complet dezamăgit şi am refuzat varianta propusă. Ce să vezi, m-au plimbat gazdele prin tot ansamblul să-mi arate variantele disponibile, fiind dispuşi să-mi reamenajeze camera aleasă după bunul meu plac: nu vă place canapeaua, nici o problemă, o dăm afară şi punem în loc o masă, sau ce doriţi…
Apoi în restaurant, ospătarii aveau în permanenţă colţurile gurii legate de urechi şi făceau tot felul de concesii pentru a nu ne pierde de clienţi. Ce rachiu ne recomandaţi din meniu, întrebam? Vă aducem imediat din partea casei răspundeau, sau dacă nu voiam să bem vinul restaurantului ci pe al nostru, imediat veneau cu paharele potrivite (pentru vin alb, roşu). Mai mult, într-unul din restaurante, când a auzit ospătarul că dorim să consumăm vinul propriu, a venit cu câte un pahar de vin din partea casei, pentru a le putea compara (dar ghinion, al lui era cam acru). Sau, că tot am venit cu vinul nostru, şi nu l-am comandat din restaurant lor, l-am întrebat pe ospătar ce ne recomandă pentru a “intra” vinul mai bine. Ce să zic, cu toate că nu era în meniu, a venit cu un ghiudem, sau babic, ce o fi fost el, de ne-am mâncat şi degetele. Nu vă exagerez, cu toate că era ora două noaptea şi pocneam de sătui, în trei inşi, cred că am mâncat cel puţin un kg. de ghiudem. Şi aş mai putea continua…
Una peste alta, concluzia este, că erau serviabili, iar mâncarea excelentă, fie că alegeam restaurante cu meniu tradiţional, sau cu meniuri mai sofisticate. Nu am aşteptat niciodată până să ne aducă mâncarea mai mult de o jumătate de oră, asta în cazul felurilor celor mai sofisticate. Şi desigur, atunci când aşteptarea era mai lungă, primeam din partea casei fel de fel de gustări pentru a umple timpul. Cred că asta ar fi o idee bună şi pentru restaurantele romaneşti, ce spuneţi?
Mâncarea şi băutură!
Am mâncat tot felul de chestii, de la tocănitele tradiţionale până la sofisticaturi gen: vită cu ficat de gâscă şi nu ştiu ce sosuri pricopsite, dar, un singur meniu mi-a rămas şi acum lipit de creier. Este unul simplu: mini coaste de berbecuţ prăjite, cu mujdei de usturoi. Doamne, am mâncat până am plesnit, cu ambele mâini, cu nasul, plin de seu până în vârful urechilor şi tot nu era chip să mă opresc. Ţi se topeau în gură, îţi curgea seul fierbinte pe degete şi pe faţă, dar de cum le înghiţeai simţeai că se sfârşeşte lumea, dacă nu mai încerci o bucată. Am mâncat oaie prin toată lumea arabă, unde se zice că este fără asemănare, dar ca aici…
Vinurile băute, am preferat să fie bulgăreşti şi o să vă scriu despre două dintre ele. Nu înainte de a vă preciza, că preţurile în restaurante erau cam 1,5 X preţul de retail. În nici un restaurant nu am văzut vreun vin dublu ca preţ faţă de magazin. Ca exemplu, vă pot spune că Enira Reserve 2007 ce costa în magazin 36 leva, în restaurantul hotelului nostru avea preţul de 55 leva.
Damianitza No Man’s Land – Kometa 2010. Este un cupaj de Merlot 75%, Cabernet Sauvignon 25%, cu alcool de 14,5%, care între noi fie vorba este perfect integrat. Dacă nasul este frumos, cu fructe de pădure, coacăze, vişine, condimente, ciocolată şi un pic de fum, gustul pe mine m-a dezamăgit. Este un vin cu un corp subţire, fără amplitudine şi în general prea moale. Este destul de lung e adevărat, dar vorba prietenilor mei gălăţeni, pare gol la mijloc. Costa şi destul de mult 40-50 leva, aşa că personal nu am fost impresionat de acest vin, ba din contră.
Katarzyna Estate Les Fleurs – Chardonnay 2012, alcool 14%. Este un vin frumos, un vin şcoală cu o tipicitate de invidiat. Dacă cineva nu înţelege termenul de onctuozitate vinul acesta este capabil să-l exemplifice. Aromele au o paletă extrem de largă începând cu pere coapte şi miere, apoi unt şi nuci prăjite cu vanilie. Gustul este amplu şi bogat, îţi dă senzaţia că-ţi umple gura, dar este totuşi elegant şi cursiv. Acum şi la preţul de 20 leva (aproximativ 45 ron) cât costă, mi se pare o alegere excelentă.
Bogdan.
Arbanas
Plăcerea Schiatului
Cineva spunea, că schiatul este echivalentul orgasmului. Sincer să fiu, eu nu am avut încă niciunul, dar dacă se întâmplă, sunteţi primii care o să aflaţi. Asta probabil, pentru că m-am apucat de schiat destul de târziu, sau pentru că pe pârtie, îmi ţin genunchii lipiţi. Dar, până la urma schiatul este un sport nemaipomenit, îţi oferă o senzaţie de libertate extraordinară, peisaje magnifice, are curat ce-ţi mângâie fata şi nările. Senzaţia acesta magnifică de alunecare, pe care am întâlnit-o prima dată la săniuş şi care acum este mai amplă, mai plăcută şi te face să retrăieşti copilăria indiferent de vârsta pe care o ai, nu cred să fie egalată într-un alt sport.
Apoi, atmosfera de pe pârtie este relaxantă, citeşti parcă fericirea oamenilor pe chipuri, fiecare e grăbit să mai facă o tură, încă una şi încă una, dar nimeni nu pare obosit, stresat sau cu alte probleme pe cap, decât muntele, sau schiţa traseului pe care urmează să-l facă la următoarea tură.
Pe nesimţite se lăsă de fiecare dată seara şi schiorii se retrag rând pe rând din lumina reflectoarelor, a nocturnei, spre barurile sau restaurantele din josul pârtiei, zăbovind încă o clipă lângă cana de vin fiert. Vin pus la fiert desigur cu ceva scorţişoară, o bucată de măr, sau o felie de portocală, pentru explozia aromelor finale şi a gustului dulce şi plăcut pe care nimeni, niciodata nu-l va uita.
Să vedeţi vraja acestei căni de vin fiert, cum dezleagă limbile schiorilor şi încep poveşti care mai de care, despre nebănuitele acrobaţii şi manevre duse la nivel de artă pe care fiecare le-a săvârşit, despre importantele sfaturi pe care le-a împărtăşit novicilor pe pârtie, sau echipamentul cu calităţi mirobolante pe care numai el, vorbitorul îl poseda şi l-a scos întotdeauna din mare nenorocire.
Acum, să vă spun descoperirea pe care am făcut-o! Ce credeţi, am înlocuit cana de vin fiert cu un spumant italienesc, pe numele său: Glera, de la Cantina Bernardi? Poate în luarea acestei decizii m-a influenţat şi temperatura asta abracadabrant de mare, dar îmi vine să mă pup pentru descoperirea făcută! Spumantul acesta, este unul deloc pretenţios, direct, cu arome florale şi de fructe. În gust, se simte un rest de zahăr, dar exact cât îi trebuie pentru a te revigora după o tură obositoare. Rece ca gheaţa, direct din zăpadă, băut pe şezlongul din capătul pârtiei, cu ochelarii de soare pe nas şi planurile pentru următoarea tură în cap, m-a făcut să simt extazul. Sau poate orgasmul… Totuşi, cred că extazul!
Oricum, mi-a fost prieten drag tot sejurul şi în fiecare dimineaţă îl căram la pârtie alături de schiuri şi clăpari. Era prietenul meu!
Pentru cine doreşte să încerce experienţa, să ştiţi că, preţul este în jur de 30 ron/sticlă şi îl găsiţi cam în toate magazinele de specialitate ca de exemplu la Private Wine. Vă promit că nu o să regretaţi niciodată înlocuirea cânii de vin fiert cu spumantul, ba mai mult, o să-mi mulţumiţi pentru idee!
Bogdan
Mai multeRozeul ca un Viciu partea a 2-a
….Rămăsesem la fabricantul de șerbet, nea Viciu.
Care-mi explică în 3 vorbe, care-i treaba cu șerbetul prin zonă și așa aflu și eu (lipsă de cultură generală, deh!), că în partea asta Musceleană, dar mai ales dincoace de Rucăr, există o mai veche tradiție. În a 7-a zi după nuntă, nașii scot însurățeii la biserică. Îmbrăcați în costume populare, ei asistă la slujbă, apoi fac obiectul unei scurte ceremonii de binecuvântare. Tinerii căsătoriți oferă celor prezenți în biserică bomboane fondante. Alaiul se îndreapă apoi spre casă unde reiau nunta pentru invitații care n-au putut fi prezenți nunta inițială.
….Ei bine, în zona Rucăr, glazura care înveleste conglomeratul de nuca și biscuiți pisați este făcută din șerbet, numit și fondant. Din zahar fiert și scăzut, cu apă și câteva picături din diferite esențe colorate, ies bomboanele cu ștaif ale copilăriei noastre.
….Am plecat de la nea Viciu încărcat de nostalgie, poftă de fondante și zahăr pe bot, pentru că nu m-am putut abține să nu gust dintr-un borcan. I-am cumpărat toate cele 6 borcane și l-am lăsat cu lacrimi de bucurie, iar eu cu zâmbetul unui copil răsfățat.
….Păi să mai stăm prin Dâmbovicioara, că-i frumos. Muuunți, aeeeer, aaaapă… Așa de curat și tare e aerul aici, că ți se face mereu foame. Întors la Pensiunea Cerbul, urmă să definitivăm aperitivele de brânză, cu nelipsita ceapă roșie și ne faceam planuri ce punem de mâncare lângă urmatorul roze din rucsac: Sable Noble 2013 de la Crama Atelier.M1. Ce chestie! Eticheta vinului, cu scoica aia stilizată, parcă ar fi moţul unei fondante. Turnând în pahare licoarea cu nuanțe apăsate de sirop de vișine, prietenul Cristi – starostele pensiunii, ne propune câteva variante de mâncăruri light: carne de porc sau vițel de la garniţă, cârnaţi de oaie cu vită, muşchiuleţ de porc, pastramă de oaie şi alte asemenea „salate fusion”.
….Hotărât comand nişte musli locali (jumări) și bârfind vinul ascultăm legenda haiducilor Fulga și Budac. În timp ce identificam mirosul vinului ca fiind cu cireșe, citrice și căpșună aproape coaptă, curgea povestea haiducilor spusă de Cristi. Ăștia doi furau de la săraci ca să dea la unii şi mai săraci, pentru că prin zona asta n-a apucat nimeni să devină vreun mare boier. Cu ochii holbați de gustul vinului, dar și de actele de vitejie ale răzvrătiţilor, care se mai ascundeau și-n Peștera Dâmbovicioarei, ne-am tras farfuriile mai aproape. 
Sable ăsta e alt haiduc, pentru că e ceva mai vârtos din cauza celor 70% de cabernet și șmecher și ademenitor de la restul de fetească neagră. Mi-a cam julit din jumări repejor, eu fiind complet nevinovat, dând vina pe cele 13 grade de alcool, pe poveste și ceilalti comeseni, care nu știu de ce și-au luat păstrăvi. I-am promis rozeului ăsta fresh și jucăuș minim 6 papioane și o reîntâlnire cu prietenii pe la primăvară, asta dacă l-om mai găsi prin magazine.
….Povestea haiducilor ar fi putut continua, dar nu se face să asculți legende cu paharul gol, așa că mai vin pe-aici. Povestitorul gătește bine.
….RaSto
Rozeul ca un Viciu
….Prima mea postare pe anul ăsta începe aşa: La Mulţi Ani tuturor cititorilor vin2.ro!
….După zilele de Crăciun şi Revelion, zile de îmbuibare gastronomică tradițională, 
mi-am permis să dau o fugă cu familia, alături de prietenii Marlena și Dan la Dâmbovicioara. Zona e cunoscută nu numai pentru cheile și Peștera Dâmbovicioara, ci și pentru lactatele binefăcătoare: caș, cașcaval afumat, brânză de burduf (în coajă de brad). Mi-am promis 2 zile de relaș gastronomic, în care mbs-ul să fie unica desfătare, iar vinul să fie mai departe de mine.
….Pâna la un punct, mi-a ieșit intenția, dar spre seară s-a rupt definitiv ambiția, pentru că aici aerul e cam tare și 5 grade Celsius.
….Prietenii noștri de la Pensiunea Cerbul, Adina și Cristi, după tradiționalul platouaș cu tobă, caș, șunculiță și alte „vitamine” de iarnă, ne-au propus un escalop de văcuță cu ciuperci și un mic pilaf cu verdeață. 
Pfffaaii…Amicul Dan, nu ezită și întreabă nevinovat: Asociem și noi ceva la moftul ăsta? Nu m-am lăsat prea greu convins și-am scos din rucsacul meu de „alpinist” kit-ul de urgență: Caloian Roze 2013 de la Crama Oprișor. Păi se bea roze iarna? Întrebați producătorii de vinuri și vânzătorii specializați. Pe rupte!
….Și gustăm noi din escalop și ne uităm profesionist la vin, punând paharul în dreptul crestelor Pietrei Craiului, care avea zăpadă ceva mai mult decât avem noi pe pereții congelatorului. 
Pe cât ne luceau nouă ochii de poftă, pe-atât de strălucitor era rozeul, care are culoarea unui frumos sirop de cireșe. Am dat escalopul deoparte ca să simțim mai bine mirosul de amestec de căpșune, cireșe necoapte, ceva zmeură, dar și mult grapefruit roșu. Tot amestecul ăsta, de tarabă de fructe, nu e foarte pronunțat, dar răzbate aroma de pinot noir. Ce idee bună a avut Veronica! Gustul amestecului de pinot, syrah și merlot este cu mult bai bun decât precedentul roze, care mi-l aduc aminte mult prea dur și aspru. Cel de 2013 este mai molcom, începe sec și se termină sec, cu ceva gust de pomelo, cireșe și puține căpșune, acrișor, fără vreo complicată structură, dar cu aciditate bună. Pe final, rămâne ceva alcool, dar nu deranjant, fiind suficient de agreabil și foarte generos cu asocierile culinare, 
fie ele și cele de iarnă, pentru că e vioi și proaspăt. Ne declarăm mulțumiți cu cele 6 papioane și ceva acordate, chiar dacă nu le aveam la noi, ceea ce a nu a fost bine, pentru că a doua zi aveam întâlnire cu nea Viciu. Fabricantul de șerbet (care după părerea mea și a unora, a ratat de puțin castingul de la Lord of the Rings).
….RaSto
.
.
.
.
Comentarii recente